Calator etern, stabilit in Vama Veche - fotoreportaj de Cristi Nistor, Agerpres
Te plimbi prin Vama Veche. Si e ciudat ca te intrebi daca e inca vechea Vama sau nu, ca te intrebi daca oamenii de aici sunt chiar altfel sau e doar un sport pe care il practica in concediu si daca e cu adevarat un loc care ascunde povesti si comori. De orice fel. Pornisem in cautarea raspunsurilor si l-am intalnit pe el. Un domn aparent dezordonat, dar pe chipul caruia se citea faptul ca e un soi de Lup de Mare. Sau de Vama. Capitanul recita. Si o facea bine. Avea o istorie de povestit iar eu aveam una de ascultat.
Programul in Vama e sa nu ai program
Asta mi-a spus Capitanul cand am inceput sa vorbim. Vine de 18 ani in Vama Veche si nu s-a plictisit. De ce? Pentru ca, zice el, aici e plin de energie. "E impregnata o atmosfera pe care o percep cei cu frecventa".
Inginer, pictor, bucatar, dansator si mai ales calator. Asta ar scrie pe cartea lui de vizita. Dar nu are una si nici prea multe lucruri, in general, la el. L-am intrebat ce poarta mereu cu sine si mi-a spus cu emotie ca in primul rand gandul parintilor si al baiatului lui, apoi nerenuntarea la curaj, invatata de la bunicii si strabunicii lui preoti, si mai departe, descoperirea bucuriei vietii.
Am inceput cu casatoriile in semn de respect
"Dar dragostea?", l-am intrebat. A iubit Capitanul, si el, si inca destul! A fost insurat de trei ori, dar nu considera ca iubirea e doar casnicie. Ba mai mult, a inceput cu acest rit in semn de respect.
Sensul vietii insa, il vede ca fiind calatoria. "Ca sa poti calatori spre tine, trebuie sa calatoresti prin lume". Capitanul sta trei luni pe an in Vama Veche, alte cinci-sase in Italia. Pentru ca acolo "soarele e altfel; si apa e altfel si aerul e altfel".
Dar cand sa intram in detalii, ii suna telefonul. Ce telefon mai potrivit putea sa aiba decat unul cu butoane, nu ca cele care se poarta acum, si unul care zice el, e bun de "aruncat din tribuna dupa jucatori". "Ce jucatori?", intreb curioasa, dandu-mi seama ca nu e vorba despre cei de pe gazon. "Fara sa blamez, casta sindicalistilor, dupa, cei care vin pe plaja si intr-o suta de metri unde nu e pic de cearsaf, se asaza langa mine. Cu papucii de plastic", raspunde el.
Se simte acasa la Mariana, in Vama. Spune ca e un loc binecuvantat, unde se schimba totul. Acolo, la ea in gradina e si casuta lui de lemn, aceeasi de 18 ani, dar si atelierul lui unde picteaza, deci e si locul de unde vin cei 30-40% din banii de care are nevoie pentru a trai asa cum vrea el. "Restul?", l-am intrebat. Restul vine dintr-un episod indepartat, o farsa frumoasa a destinului, cum explica el. Isi cauta un cuib, o casa cu ferestre mari, in inima Clujului, unde avea sa se mute cu o fata in 1988, aparent pentru totdeauna. A cumparat casa insa destinatia ei avea sa fie cu totul alta. Revolutia l-a prefacut in patron, iar ceea ce trebuia sa-i fie casa a devenit magazin. Si in ziua de astazi, proprietatea este inchiriata si de acolo vine restul de 70% din banii de care are nevoie.
Am simtit ca viata trece si ca vreau libertate, nu bani!
Capitanul s-a pregatit de calatoriile ce avea sa le tot faca, timp de 20 de ani. Lucrase la un Atlas cu locuri numai bune de vizitat din toata lumea. Voia sa pregateasca oamenii pentru internationalizare. Atlasul nu a fost terminat, insa pregatirea lui pentru viata, da. Vorbeste franceza, engleza si intelege italiana. Si acum am inteles cu totii de ce i se spune asa. Pentru ca e un etern calator. Nu a lucrat pe nicio nava, dar a plutit ca pasager de cateva ori. Cu toate astea, el e Capitanul.
Povestea totemului de la Ovidiu
Acum cativa ani, cand alegea sa-si tradeze casuta de lemn pentru a fi in diverse companii feminine, Capitanul dormea in cort, pe plaja. Cu fix doua minute inainte ca soarele sa rasara, se trezea. Cu regularitate, zilnic. Zbura din sacul de dormit.
Povestea totemului de pe plaja din fata de la Ovidiu, pentru nostalgici, sau din fata de la Stuf, pentru cei de acum, a inceput intr-una din dimineti cand Capitanul a dat cu ochii nu doar de gogoasa rumenita si plutitoare, ci si de un ins, prea baut si lovit de soarta, incat sa mai aiba constiinta de sine. Protagonistul nostru, om marinimos, s-a oferit sa il asculte si sa il ajute cumva sa se salveze, prin metoda "ocupationala". Adica dupa ce l-a pus pe picioare, i-a daruit un cort si i-a facut abonament de masa la bunul lui prieten, la Papa la Soni, a dorit sa-l puna la treaba. La treaba care ii place si pe care pe care o stapanea cel mai bine. Era arhitect. Restaura si ii placea cultura amerindiana. "Ce ai vrea sa faci?", l-a intrebat Capitanul. Iar raspunsul a fost: "Un totem".
Baietii au nascut un plan, dar nu a fost usor. Nici mie nu mi-a fost usor sa-l aflu, pentru ca era cat pe aci sa-l pierd pe Capitan, care a auzit pe fundal La femme de mon ami - Enrico Macias si care parca deodata traversase in alta lume, fredonand melodia. I se facuse dor si de Ovidiu, cunoscutul barman, plecat acum in Londra, dar si de imensul bol cu gheata si castraveti murati care il intampina mereu; negresit.
Au trebuit sa fure. (shhhht!)
Nu aveau de unde sa procure materiale pentru a realiza totemul. Insa Mariana avea grinzi in curte. "Am luat o punga de carne ca sa ne iubeasca cainii", povesteste el. Au furat grinda cu o Dacia break, au legat-o cu o funie pe care le-o "daruise marea" si au lasat la schimb carnea. Trei zile au tinut ingropat viitorul totem si chiar dupa ce au inceput lucrul la el, din precautie, il ingropau seara la loc. Dupa un timp, opera a fost desavarsita si plasata in locul unde si astazi lumea se aduna sa danseze pana in zori. Numai ca astazi acest lucru se intampla in jurul unei replici.
Originalul totem a fost ros de vanturile iernilor. Insa o parte din el inca exista, in spatele localului botezat La Ovidiu. Mai pastreaza motivele focului, inteleptului si crestinismului, simbolizat prin semnul pestelui.
Vamaiot cu slanina si ceapa din Ardeal
Capitanul gateste. Ii plac fructele de mare si pestele. Dar nu poate renunta la bunatatile din Ardeal. Si ca un copil plecat de acasa, ce are parinti grijulii, primeste de la acestia luna de luna un pachet cu slanina, ceapa si palinca.
Si pentru ca l-am cunoscut recitand, l-am rugat sa terminam de povestit recitand. Astfel Capitanul, deosebit de spontan incepe sa teatralizeze urmatorul catren:
Stefan cel Mare catre fiii lui:
Fiii mei, peste ani, ce vreti sa fiti?
Spahii Maria Ta, spahii!
Dar fiii vostri, peste ani?
Americani!
Multumim Capitanului, adica lui Dorin Mircea Ratiu. Si ii dedicam si catrenul de mai jos:
Si daca-l vezi doar din darat,
Sau chiar si de prin fata,
N-ai zice ca e intelept
Si tot atata plin de viata!
Autor: Alexandra Stefan, foto: Cristian Nistor - AGERPRES
vama veche, calator, capitanul, totem, dorin mircea ratiu, povestea totemului
citeste tot
citeste tot