16 decembrie 2010

Despre fotografia de produs - interviu cu Mircea Savu

Mircea Savu este un fotograf profesionist cu mai mult de 15 ani de experienta si unul dintre cei mai renumiti fotografi de produs din Romania. Este, de asemenea, un trainer foarte activ in domeniul workshop-urilor foto, realizand in mod regulat sesiuni dedicate fotografiei comerciale, foarte populare in randul amatorilor acestui gen.

 

Nikon: Cum a inceput povestea dumneavoastra de dragoste cu arta fotografica?

 

Mircea Savu: Din cate imi amintesc, a fost unul din colegii mei de facultate, foarte incantat de aparatul sau, un SLR 35mm, care prin 1982 m-a facut ma gandesc la fotografie.

Oricum, am mai asteptat vreo doi ani, pana cand am avut primul meu aparat de fotografiat, un Pentax si atunci am inceput practic sa invat.

 

Nikon: Cum ati ajuns sa profesati fotografia de produs?

 

Mircea Savu: Pe la mijlocul anilor 90, cand incepusem sa-mi ofer serviciile de fotograf, cele mai multe comenzi pe care le primeam erau imagini reprezentand obiecte.

Marturisesc ca nu imi place eticheta de fotograf de produs, sau ma feresc in general de etichete, ideea este ca mi s-a parut interesant sa manipulez lumina si, cum obiectele nu isi pierd nici interesul, nici expresia, erau niste subiecte foarte tolerante fata experimentele mele. Cu timpul am inceput sa-mi dau seama ca problemele/provocarile pe care fotografia comerciala al carui subiect sunt obiectele imi placeau - cred ca acest subiect reprezinta o foarte buna scoala pentru orice fotograf pentru ca invata foarte mult despre lumina.

Incetul cu incetul, clientii cu acelasi tip de comezi au ajuns sa se repete si in felul acesta iata-ma cantonat in sfera „fotografiei de produs”. Ma rog, tabloul este mai complex, nu fotografiez intr-un anumit stil numai pentru ca este azi la moda si cred ca faptul ca fotografia este un fenomen supus modei este mai evident in „fashion photography” decat in cazul obiectelor - asta ar fi o cauza pentru care inca lucrez.

 

Nikon: Care era viata unui fotograf de produs in tranzitia economica a anilor ’90? Cum v-a marcat acea perioada?

 

Mircea Savu: Destul de interesanta, caci este o perioada cand atat fotografii cat si clientii lor invatau din mers, este un proces de incercari si greseli; privind in retrospectiva, imi dau seama ca eu m-am schimbat si, din nefericire, nu in directia buna, dau mai putine rateuri dar reversul medaliei este ca descopar mult mai putine lucruri pe care pe timpuri le descopeream din greseli.

Un exemplu care mi se pare ilustrativ este acela ca eu folosesc si chiar recomand un exponometru (flashmetru) ca scurtatura pntru o imagine corect expusa uitand de fapt ca, gresind expunerea, poti descoperi efecte foarte interesante pe care altfel le ratezi.

La fel cred ca, fata de perioada de pionerat din anii 90, in zilele noastre atat fotografii cat si clientii lor sunt mult mai educati in stabilirea tintelor si atingerea lor dar pierd poate o parte din acest proces de experimentare.

 

Nikon:De ce ati ales Nikon? Ce aparate foto ati utilizat de-a lungul timpului?

 

Mircea Savu: Am folosit aparate 35mm Pentax pana pe la inceputul anilor 90 cand am ales Nikon pentru calitatea obiectivelor – desigur ca Nikon era proverbial si pentru robustetea camerelor dar, in momentul schimbarii, aveam deja si un Pentax LX asa ca nu tanjeam dupa altceva daca fiabilitatea ar fi fost criteriul decisiv.In general nu imi place sa-mi schimb echipamentul daca acesta nu ma dezamageste asa ca nu am incercat multi fabricanti.

Prin simplul fapt ca eram platit pentru fotografii, am fost obligat insa sa ma echipez si cu medium format (Rollei SL66, Hasselblad) si large format (Sinar cu obiective Schneider si Nikkor) si, pana la folosirea pe scara larga a suportului digital, Nikon-urile mele erau destinate pentru fotografiile de calatorie dar destul de rar in studio.

 

Nikon: In fotografia de produs setup-ul este poate cel mai important. Ce contine setup-ul obisnuit pentru fotografierea unui produs?

 

Mircea Savu: Intr-adevar, aparatul de fotografiat nu este, in opinia mea si pentru ceea ce eu fac, cel mai important intr-un studio, ci luminile si poate suporturile pentru acestea.

Echipamentul meu de iluminat e compus din flash-uri de studio, ale mele sunt Speedotron si, in afara faptului ca trebuie sa utilizez transformatoare, sunt foarte atasat de aceasta marca (banuiesc ca toti avem o relatie de atasare de echipamentul care ne satisface). Nu am monoblocuri, ci power-pack-uri care sunt mai putin mobile dar imi ofera mai multa lumina. Desigur ca folosesc tot felul de dispozitive de transformare a luminii si tot felul de suporturi pentru a aseza exact unde doresc sursele de lumina, acestea sunt foarte importante.

Nu am niste retete prestabilite privind modul de asezare a luminii, totul depinde de ce vreau sa obtin.Sigur ca exista niste automatisme dupa cum am un punct de pornire in privinta set-up-ului luminilor dar, repet, nu niste retete prestabilite. Imi notez de cele mai multe ori schema de iluminare DUPA ce am ajuns la un rezultat multumitor.

In privinta fundalurilor, cum lucrez intr-un studio mic, pentru a fotografia in general obiecte mici, niste simple cartoane colorate pe care le gasesc in magazinele pentru artistii plastici imi sunt indeajuns.

 

Nikon: Care sunt obiectivele NIKKOR pe care le apreciati cel mai mult si pe care le utilizati cel mai des?

 

Mircea Savu: Inainte de toate nu am foarte multe. In studio folosesc obiective manual focus AI, AIS cu scale de profunzime de camp si de distante bine gravate si cele mai utilizate sunt Micro-Nikkor 55/2.8 si Micro-Nikkor 105/2.8 care, desi probabil exista inca din anii 80, pe mine ma satisfac.

 

Nikon: Realizati workshop-uri foto de multi ani. Cum s-a nascut ideea organizarii acestor workshop-uri?

 

Mircea Savu: Nu e nici un mister. Pur si simplu mi s-a propus la un moment dat sa sustin seminare despre ce faceam si in felul acesta mi-am dat seama ca exista un interes din partea fotografilor in aceasta directie.

In ceea ce ma priveste am invatat din carti (si de altfel continui sa o fac) numai ca, oricat de placut ar fi acest proces, este si destul de lung – seminarele au rolul sa scurteze aceasta panta.

 

Nikon: Va rugam sa transmiteti un mesaj tinerilor fotografi care ar dori sa transforme fotografia de produs intr-o cariera.

 

Mircea Savu: Daca ar fi sa dau un sfat pentru oricine ar dori sa se indrepte catre fotografia comerciala (nu neaparat numai de produs) acesta ar fi sa nu se rezume numai la imaginea din layout-ul clientului ci sa propuna la fiecare sedinta foto si propriile sale imagini (evident acestea se fac dupa plecarea clientului; de aceea in cazul fotografiei de produs lucrul acesta este mai usor de realizat).

 

Nikon: Va multumim foarte mult.

Am dori sa le oferim celor care citesc aceste randuri si o stire, aceea ca domnul Mircea Savu va impartasi nikonistilor din cunosctintele sale in domeniul fotografiei de produs in cadrul primului workshop "Se cauta fotografia lunii" din 2011, cand se vor lua in discutie fotografiile inscrise in concursul omonim de luna trecuta. Ne revedem asadar in ianuarie.

 

Pentru mai multe detalii despre fotografiile realizate de Mircea Savu va invitam sa vizitati pagina sa web: http://www.mirceasavu.ro.

fotografia, mircea, despre, produs, mircea savu, savu



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!

Articole similare |
Articole recente
Ca si in alte stiluri fotografice, lumina joaca un rol vital si in fotografia macro. Totusi, pentru cadrele macro, lumina potrivita este greu de obtinut cu instrumentele clasice, blituri Speedlight obisnuite sau blituri de studio pe care se monteaza...
citeste tot
La concursul Se cauta fotogafia lunii octombrie - cu tema Prieteni - imaginea apartinand Ancai Iacob a acumulat cele mai multe voturi si este desemnata castigatoarea premiului publicului.Topul publicului a fost completat de catre Ruben Stir, Gheorghe...
citeste tot
Pentru tema Prieteni din cadrul concursului Se cauta fotografia lunii octombrie 2012, Serban Mestecaneanu si Vlad Eftenie au ales castigatoare imaginea inscrisa de catre Gheorghe Belu. Lucrarea lui va ilustra fila lunii octombrie a calendarului...
citeste tot
La concursul Se cauta fotogafia lunii septembrie - cu tema Viata la tara - imaginea apartinand lui George Manolache a acumulat cele mai multe voturi si este desemnata castigatoarea premiului publicului. Topul publicului a fost completat de catre...
citeste tot
Pentru tema Viata la tara din cadrul concursului Se cauta fotografia lunii septembrie 2012, Petrut Calinescu si echipa nikonisti.ro au ales castigatoare imaginea inscrisa de catre Daniel Mirotoi. Lucrarea lui va ilustra fila lunii septembrie a...
citeste tot
Este usor sa surprinzi portrete de grup, dar nu la acest lucru ne asteptam de la voi in cadrul concursului cu tema Prieteni. In octombrie, in cadrul concursului Se cauta fotografia lunii, ne dorim sa imortalizati scene care surprind relatiile...
citeste tot
La concursul Se cauta fotogafia lunii august - cu tema Fotografie de vacanta - imaginea apartinand lui Gabriel Visan a acumulat cele mai multe voturi si este desemnata castigatoarea premiului publicului. Topul publicului a fost completat de...
citeste tot
Pentru tema Fotografie de vacanta din cadrul concursului Se cauta fotografia lunii august 2012, juriul format din Alin Popescu si Alex Axon a ales castigatoare imaginea inscrisa de catre Iulius Anghelina. Lucrarea lui va ilustra fila lunii...
citeste tot
Septembrie, luna cea mai importanta pentru truditorii pamantului care acum culeg roadele muncii de peste an, este un prilej bun pentru o intoarecere la radacini. Astfel, in septembrie va invitam sa suprindeti in fotografii Viata la tara, tema acestei...
citeste tot
Majoritatea considera nudul ca fiind starea de a fi dezbracat, intr-un mod conceptual care este, de asemenea, dezgolit de identitate (de exemplu, un corp contorsionat, fara a fi vizibila fata, este un nud), imaginea trateaza corpul (care se intampla...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2024. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.