Fotografia wildlife - un interviu cu Helmut Ignat

Fotografia wildlife este un gen foarte spectaculos si, desi nu este la indemana oricui, naste pasiuni extreme. Cine s-ar gandi ca o fotografie te-ar putea tintui la pamant cateva ore sau poate chiar cateva zile in cele mai dificile conditii? Dar rezultatele unui astfel de efort sunt de cele mai multe ori pe masura straduintei. Daca va plac fotografiile wildlife sau daca vreti sa fotografiati animalele salbatice in habitatul lor natural, fotograful Helmut Ignat  va va impartasi in cele ce urmeaza cate ceva din experienta sa personala in acest domeniu.

Nikon: Fotografia wildlife si dragostea pentru natura salbatica merg mana in mana, prima fiind in general determinata de cea de-a doua. Cum s-au unit aceste doua pasiuni in cazul dumneavoastra? Povestiti-ne despre primele proiecte de fotografie wildlife.

Helmut Ignat: Manuel Presti (fotograf cu premii BBC si GDT in palmares), in timpul misiunii Wild Wonders of Europe in Delta Dunarii, dupa cateva zile in care nu se intampla mai nimic, ne-a linistit: „Nu conteaza, este minunat ca ne putem bucura de natura, o sa facem si fotografii!” Da, trebuie sa iubesti in primul rand natura. Insa trebuie sa recunosc fara placere ca eu mi-am consumat aceasta pasiune mai mult in filme documentare si albume foto decat in realitate.  

Albumul „Cantecul Lebedei Mute” a fost primul proiect consistent, dar paradoxal, nascut din zona de business, atunci cand m-am gandit la un cadou mai deosebit pentru clientii si partenerii firmei. Acum am pe hartie multe schite de proiect, dar timpul acordat dezvoltarii lor  este ridicol de scurt, asa ca sigur mai au de asteptat.

Nikon: Delta Dunarii este un fel de El Dorado al fotografiei wildlife in Romania. Multi fotografi se opresc insa la cadrele cu pasari. In portofoliul dumneavoastra exista, in plus, multe peisaje, precum si alte animale salbatice din Delta. De ce credeti ca acestea sunt in general  subreprezentate in comparatie cu pasarile? Ce anume va atrage sa fotografiati si altceva decat pasari?

Helmut Ignat: Este normal ca pasarile sa fie cele mai fotografiate, sunt frumoase si relativ accesibile. Cu exceptia cailor, teoretic  omniprezenti, incercarea de a surprinde alte animale (nu foarte spectaculoase, dealtfel) necesita eforturi mai mari si prezinta un risc ridicat de insucces . Daca am fi avut  si noi (prin absurd) macar partial fauna din Okavango, sigur si interesul fotografilor ar fi fost diferit!

In ceea ce priveste peisajele deltei, este foarte posibil ca in lipsa unor conditii meteo deosebite, acestea sa para destul de banale. Eu am avut marea sansa sa pot zbura de multe ori, iar din aer ti se ofera cu totul alte oportunitati, mai ales daca esti pasionat de fotografia aeriana.

Nikon: V-ati ocupat in mod special de realizarea de fotografii in Delta Dunarii. In ultimii ani ati realizat un portofoliu impresionant si ati editat si un album foto. Laitmotivul acestor fotografii este, pana la urma, miracolul vietii. Credeti ca pe termen lung acest paradis pentru vietuitoare va disparea si ca imaginile dumneavoastra ar putea fi clasificate la un moment dat in categoria documentare istorica pentru specii disparute?

Helmut Ignat: Delta Dunarii este un paradis pentru vietuitoare numai in pliantele turistice! Cred ca pestii, electrocutati cu baterii auto sau gazati cu butelii de aragaz, pasarile, impuscate sau ucise cu lovituri de vasla si caprioarele sau mistretii, vanati atat legal cat si ilegal, au o parere total diferita! Intr-adevar, in delta este „un miracol al vietii” faptul ca mai traiesc inca vietuitoarele care pot fi mancate de om sau cele care le pot manca pe acestea!

Delta Dunarii ar trebui sa fie „bijuteria wildlife” a Europei, dar teritoriul si patrimoniul ei sunt agresate de atatea activitati si interese personale sau de grup fara nicio legatura cu natura, incat titlul de „Rezervatie a Biosferei” pare o gluma nereusita, mai ales din perspectiva unor oameni mai mult sau mai putin ai locului, care o considera un fel de mosie personala. Din fericire, exista si oameni care gandesc altfel, dar situatia este complexa, iar rezolvarea va fi extrem de dificila (in varianta optimista in care va exista o rezolvare).

Nu numai fotografiile mele si nu numai cele din delta vor fi „istorice”! Chiar daca pare o alarma cel putin exagerata,  pericolul disparitiei vietuitoarelor salbatice este valabil pe tot globul (este doar o chestiune de timp), asa ca toate fotografiile de „natura salbatica” vor fi la un moment dat  „documente istorice”.

Nikon: Pânda este o parte foarte importanta pentru multe dintre imaginile wildlife. In ce fel  va pregatiti pentru aceste pande si care sunt regulile de baza pe care le respectati in timpul lor?

Helmut Ignat: In general, cred ca in fotografia wildlife exista un raport foarte defavorabil intre timpul lung necesar pregatirii/deplasarii/asteptarii si cel (mult prea) scurt de fotografiere efectiva. Panda inseamna timp, adica exact ce-mi lipseste cel mai mult! Panda mai inseamna si lipsa elementelor perturbatoare, iar in delta inca nu stiu un astfel de loc, accesibil, dar pe unde sa nu circule la orice ora diverse ambarcatiuni.

Asadar, pana acum pandele mele au fost rare si mai mult improvizate. Este o mare lipsa, pentru ca intr-adevar aceasta este teoretic o componenta obligatorie a fotografiei „wildlife”, mai ales in Europa. Spun asta pentru ca, de exemplu, in rezervatiile africane nu este deloc necesara, animalele se comporta firesc si la cativa metri  de om (mai precis de masina).

Stefano Unterthiner a castigat un premiu BBC stand multe zile in insula Sulawesi printre macaci, pana ce acestia l-au acceptat, avand astfel posibilitatea sa „traga” cu 12-24mm! Si nu este un caz singular, multe premii mari internationale sunt obtinute fara reteta „clasica” (panda/camuflaj + teleobiectiv).

Nikon:Acum mai bine de un an a fost lansat un proiect numit Wild Wonders of Europe, care isi propune sa adune imagini cu cele mai interesante monumente naturale europene realizate de catre cei mai buni fotografi in domeniu. Romania are cu siguranta multe monumente naturale, insa nu are pe lista de fotografi niciun nume. Suntem oare atat de slabi in acest domeniu sau nu suntem recunoscuti de ceilalti?

Helmut Ignat: Avand in vedere principiul proiectului, ca fiecare fotograf sa mearga in alta tara decat a lui, puteam avea si cele mai tari monumente din lume, acestea nu puteau aduce fotografi romani pe lista.

L-am cunoscut pe initiatorul si directorul proiectului, Staffan Widstrand, am insistat pentru includerea in proiect a unui fotograf roman si am sustinut misiunea din delta, impreuna cu Iliuta Goean (ghid) si Dan Dinu (partener al proiectului). Nu am reusit sa inteleg de ce nu au cooptat un fotograf roman, dar vreau sa exclud „teoria conspiratiei”.

Ca observatie personala, daca ar fi sa compar strict ce am vazut la manifestarile din strainatate cu ce am vazut in tara, parem ... in general slabi. Poate suntem buni,  dar nu avem vizibilitate, conexiuni utile, rezultate internationale, lipsuri pentru care nu trebuie sa-i acuzam pe „altii”, conform obiceiului traditional.

Cred ca si numarul fotografilor specializati pe „wildlife” este foarte mic, raportat la dimensiunea tarii si bogatia naturala a acesteia, de care nici macar fotografii straini nu se inghesuie sa profite!

Avem  mirifica delta, avem cele mai numeroase efective din Europa de ursi, lupi si alte specii interesante. Pentru proiectul „The Nights of the Bear”, Unterthiner si-a petrecut in total 80 nopti intr-o mica ascunzatoare, asteptand „ursul”, dar nu in Romania, ci in Finlanda.

Nikon: Dar care este atmosfera in strainatate in ceea ce priveste fotografia wildlife? Ati participat la evenimente dedicate acestui tip de fotografie?

Helmut Ignat: Am participat la evenimente organizate in jurul decernarii celor mai importante premii de natura/wildlife (BBC si GDT).

Atmosfera este extrem de placuta iar concurenta este constructiva, desi sunt convins ca si in comunitatea fotografica internationala exista invidii si rautati, dar aceste lucruri nu prea se vad. Ii poti intalni pe multi dintre fotografii ale caror lucrari le-ai vazut in reviste de renume si albume, comportandu-se si comunicand foarte firesc, fara aere de vedete.

La Londra, i-am solicitat lui Brian Skerry, care tocmai castigase sectiunea „underwater”  a concursului BBC „Best Wildlife Photographer of the Year” (considerat cel mai important din lume), un autograf pe albumul competitiei. Desi era asaltat de diverse persoane iar eu eram un absolut „nobody”, acesta a tinut neaparat sa mearga pana la mapa lui, aflata in alta incapere destul de indepartata, pentru a semna neaparat cu propriul pix (cel „de autografe”, probabil). Poate un gest nesemnificativ, dar mie mi-a demonstrat o anumita atitudine (seriozitate, respect, atentie la detalii...).

Andy Rousse, a tinut o zi intreaga cateva sute de spectatori-platitori conectati la un veritabil one-man-show (in sala Royal Geographic Society) bazat pe relatarea experientelor lui, bineinteles totul sustinut de imagini superbe. La alta dimensiune, mai putin spectaculos dar cu mai multa emotie, Manuel Presti a avut o prezentare la Muzeul de Istorie Naturala din Roma pentru numai 30 de oameni, dar foarte activi si pasionati, generand discutii de calitate despre fotografie si mediu.     

La „Festivalul European de Fotografie de Natura” organizat de GDT limba oficiala este germana, dar  calitatea manifestarilor te face sa uiti efortul si dificultatile de comunicare.

Contactul cu aceasta „alta lume” iti schimba perceptia si modul de gandire (in bine, imi place sa cred).

Nikon: Ati realizat numeroase cadre in Romania, dar si in savana africana si in alte zone exotice. Povestiti-ne cele mai periculoase momente prin care ati trecut pentru fotografierea unui animal salbatic?

Helmut Ignat: Din fericire sau din pacate nu am trecut prin momente cu adevarat periculoase. Din fericire, pentru ca as fi putut pati ceva; din pacate, pentru ca daca as fi scapat dintr-o astfel de situatie, poate m-as fi ales cu niste fotografii extraordinare!

Oarecum periculos a fost in rezervatia Pilanesberg din Africa de sud, unde pe drumul de intoarcere spre „lodge” am nimerit intre un elefant mascul si turma acestuia (fiind si perioada de imperechere). Uriasul animal a ocupat singurul drum de acces si a inceput un joc amenintator cu masina noastra, condusa din fericire de un ghid competent (cursurile dureaza trei ani, cu mult accent pe comportamentul animalelor). Intr-un tarziu am putut trece, dar nu  am putut face fotografii „prezentabile”, toata scena avand loc pe inserate.

In Masai Mara, periculosii hipopotami ieseau noaptea din albia raului si pasteau iarba de langa cort. Nu am reusit sa inteleg cum ne-ar fi protejat peretele din panza,  in  cazul in care i-ar fi enervat ceva... cum ar fi lumina unui blitz, asa ca am preferat sa nu experimentez montarea echipamentelor in afara cortului si declansarea „remote”.

Periculos de enervant este sa mergi in safari intr-o masina de 9 locuri cu alti 8 oameni si sa incerci sa fotografiezi. Daca sunt fotografi se vor ingramadi toti pe o directie de interes, daca nu, rezista maxim 5 minute intr-un loc unde nu exista ceva senzational! In ambele cazuri, este aproape imposibil sa prinzi un moment de liniste si stabilitate.

Nikon:Ce contine trusa dumneavoastra foto in calatoriile din Delta? Care sunt obiectivele pe care le utilizati cel mai des?

Helmut Ignat: Nikon D3s si D300s, obiective Nikon 500mm/4, 70-200mm/2.8, 16-35mm/4,  105mm /2.8, 50mm/1.4, trepied Gitzo si cap Wimberley, accesorii.

Nikon:Incotro credeti ca se indreapta fotografia wildlife?

Helmut Ignat: Cred ca si aici exista pericolul inflatiei de fotografii, la fel ca si in cazul celorlalte genuri. Si nu al numarului de fotografii facute, ci al celor aflate in circulatie intr-o forma sau alta, „en-gros”, corecte, supra-prelucrate sau trucate, extraordinare sau banale, astfel incat totul devine confuz, obositor, greu de urmarit si de selectat. Mai ales ca toate sunt „...best photos of...!”

In schimb, eu consider un lucru bun faptul ca cele mai importante concursuri inregistreaza cresteri semnificative de participare (la concursul BBC din 1964 au fost 600 de intrari, iar in 2010 peste 40.000!).

O tema delicata o reprezinta definirea pragului de unde incepe (sau unde se termina) „wildlife”, pentru ca in goana dupa senzational s-a ajuns prea departe, culminand cu lupul-actor premiat si ulterior descalificat de BBC (nu lupul, ci chiar fotograful).

WildPhotos chiar a realizat un sondaj in legatura cu comportamentul fotografilor si a propus semnarea de catre cei care accepta principiile enuntate, a unei  „Declaratii de etica” a „fotografilor wildlife responsabili” .

Bence Mate s-ar parea ca este nu numai un fotograf exceptional (fapt incontestabil), dar si un businessman de succes in devenire, prin organizarea afacerii „foto-poligoanelor” din Ungaria si Costa Rica. Dar oare mai pot fi considerate „wildlife” fotografiile obtinute pe scene perfect pregatite pentru pasari teoretic libere, dar cumva atasate de acele puncte de „alimentare”, revenind astfel acolo cu o periodicitate deja calculata si anuntata clientilor ?  Parca seamana mai mult cu standul de tir din parcul de distractii, unde ratustele dispar si apar in aceeasi pozitie, pentru urmatorii tragatori.

Mult mai importanta decat obtinerea de fotografii impecabile in poligoane mi se pare cresterea rolului fotografilor si fotografiei de natura in cadrul campaniilor si proiectelor de protejare a mediului si a vietii salbatice. Yann-Arthus Bertrand este un exemplu demn de urmat (si) in acest sens !

Nikon: Va rugam sa transmiteti un mesaj tinerilor nikonisti care aspira sa devina fotografi de wildlife.

Helmut Ignat: Daca „fotografi de wildlife” inseamna doar pasionati: sa respecte, sa protejeze si sa se bucure de natura. Daca vor fi norocosi, vor face si fotografii! Cred ca toate celelalte ingrediente ale succesului sunt inutile fara noroc; de exemplu, eu am „prins” doua vanatori ale gheparzilor in cateva zile, iar in making-off-ul filmului Marile Migratii am vazut echipa National Geographic  asteptatand  25 de zile un atac, desi locul si alegerea subiectului pareau perfecte! Atacul s-a produs, cand operatorul isi pierduse orice speranta, dar in sens invers:  zebra a alergat puiul de ghepard, acesta salvandu-se in extremis!

Daca aspira sa devina profesionisti  in domeniu, sa se gandeasca bine, pentru ca  se pare ca sunt putini fotografi in lume care pot trai exclusiv din „wildlife”. Iar dupa cum a scris un autor (scuze, nu retin cine): „Sa fim seriosi, niciun fotograf wildlife nu este celebru, nici macar dintre cei celebri!”

P.S.:

Tin sa mentionez ca nu sunt fotograf profesionist (nici ca ocupatie si nici ca nivel al cunostiintelor de specialitate), asa ca toate cele de mai sus reprezinta doar simple observatii, impresii si pareri personale.

Nikon:Multumim si va uram succes!

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!