Iluzia formei - Un interviu cu Stelian Pavalache
Stelian Pavalache este unul dintre fotografii pe care nu ai cum sa nu ii invidiezi. A vazut lumea in lung si in lat, a fotografiat din Peru in India si Thailanda, a escaladat unii dintre cei mai inalti munti si a facut reportaje in sate izolate, departe de lumea civilizata. In plus, este nikonist. Nu puteam pierde asadar ocazia de a il intreba cateva lucruri despre activitatea sa.
Care a fost prima: dragostea de munte si alpinism sau dragostea pentru fotografie? Ce inceputuri au fiecare dintre cele doua?
Eu nu cred ca se poate face o distictie clara intre cele 2 tipuri de dragoste din intrebare, cred ca s-au impletit si au mers impreuna avand acelasi substrat: atractia pentru cunoastere. Cred ca fotografia si alpinismul sunt doar forme de exprimare a aceluiasi continut. Imi amintesc cum in fiecare seara se oprea curentul in cartier, nu era sinistru si nici inspaimantator, pentru ca lucrurile se transformau si ma uitam fascinat la tot felul de forme din umbrele alungite pe pereti. Cascam ochii si ciuleam urechile cand traversam vreun gang tenebros si-mi imaginam ca sunt cu ochii in tava de revelator a batranului. Imagini cu oameni si stari, emotii si frunti netede erau imprimate negativ pe pereti, rasete colorate ieseau din negrul taciune, calcam ca-n strachini prin asfalul scarmat, dar nu-mi luam ochii de la propia-mi imaginatie. Nici urcatul scarilor in bloc nu mai era o problema, dar desi numaram treptele cu atentie, mereu ma trezeam in imaginile mele inchipuite si-n galagia impiedicaturii mele. Acasa se petrecea insa deznodamantul fanteziilor mele de lumina.Aveam baterie de masina in casa (procurata cu dibacie),... deci lumina, asa erau vremurile, asa era lumina atunci, calda si misterioasa. Ajungeam sus cu un singur gand... sa vad daca dupa perdeaua laboratorului lumina era rosie. Era aprinsa, si se auzeau din spatele ei cuvintele batranului "aparee... apareee" (desi nu mai retin exact am impresia ca asta ar fi fost prima mea experienta si exclamatie atunci cand prima fotografie se nastea sub ochii mei). Ochii fugeau cand pe ceas cand pe hartia din tava, aveam o stare de incordare de parca tava cu pricina ar fi nascut gemeni iar eu nu as fi fost indeajuns de indemanatic sa o mosesc. Nu stiu cum se facea dar albul hartiei parca lumina incaperea (dealtfel mica... dar plina cu sticlute si pachete de hartii), si ma facea sa uit de lumea din jur. Atunci incepea sa-si faca cuib marea mea curiozitate despre lumina, despre viata, despre intrebari pe care nici nu stiam cum si de ce-mi venisera in minte, si mai "rau" de ce insistau sa ma ravaseasca si sa ma incerce cu fiecare zi ce se scurgea pe langa mine. Asa se sfarsea revelarea imaginilor inchipuite de pe ziduri si caldaram, prin aceea hartie alba care lua forme si prindea cuvintele fiintelor. Multe s-au schimbat de atunci, si multe se schimba si acum. Dar de atunci (eram un tanc de om), am inceput sa citesc mult , despre fotografie, despre raspunsurile intrebarilor chinuitoare, despre Asia, despre civilizatii, despre forme, despre iluzii, despre cum se aprind ele in sufletul oamenilor, despre credinte (aici am zabovit mai mult) erau multe si egoiste. M-am jucat un timp cu aparatele foto ale batranului, dar de multe ori sfarseam prin a sucomba in curiozitatea tehnica, probabil ca-mi era frica sa-mi intreb iarasi inchipuirile despre cum fac ele sa iasa la lumina. Am practicat cele invatate si cele simtite, am gasit o tona de raspunsuri dar asta nu era multumitor ba chiar mai rau, ma afunda intr-o cunoastere chinuitoare despre sine si sinele celor din jur. Mi-am amintit de multe lumi dintre cele inchipuite de mine pe hartia alba si de cele care nu stiu cum ma trageau de maneca spre dansele spre a le cunoaste. Astfel incepe pentru mine developarea primelor trairi autentice ale recunoasterii amanuntite, a unitatii lucrurilor vazute sau nevazute si discernerea diversitatii ca pe un fantezist joc de lumini de fundal in ajunul Craciunului. Am hotarat sa-mi aduc aminte de vise si imaginatiile de lumina, sa dau curs drumurilor spre lumile indepartate ce zaceau adunate la mine in suflet si sa le eliberez astfel pentru a-mi regasi linistea. Asa a inceput Satwa Guna. Un drum personal catre linistirea lumilor vazute si nevazute.
Satwa Guna este proiectul care v-a ocupat ultimii 9 ani. Cum a pornit acest proiect si ce v-ati propus sa realizati atunci cand l-ati inceput?
A pornit din dorinta de a cunoaste lumea personal, prin experimentare directa, de a recunoaste diversitatea formelor de educare personala, din fascinatia calatoriei in sine, din placerea de a urca muntii mari, de a fotografia lumile mai putin cunoscute oamenilor, de a relationa direct cu filosofii de viata unice in felul lor. Satwa Guna inseamna (in traducerea din sanscrita veche) Iluzia formei, si anume diversitatea manifestarilor provenite dintr-o sursa si radacina unica. Transpunerea in practica fotografica a acestei idei a fost motorul de inceput al proiectului, incercand astfel sa surprind similitudinile practicilor spirituale, practicilor sociale traditionale, obiceiurilor, porturilor, relatiile antropologice, geografice, etnografice etc. Cumva ingrata aceasta misiune gandind faptul ca o astfel de cercetare se cade a fi motivatia unui cercetator stiintific. Insa odata ajuns cu seninatatea si curiozitatea pura unui copi in lumea intima a oamenilor, acestia se dezvaluie teribil de curat, povestesc cu pasiune despre trecutul lor ancestral prin povestile stravechi ale bunicilor, prin tipologia practicilor spirituale, prin gesturi simple si profunde, prin priviri limpezi si zambitoare.
Povestiti-ne cateva dintre momentele cele mai spectaculoase din timpul expeditiilor Satwa Guna.
Au fost foarte multe situatii si momente placute sau mai putin placute ce au atins cumva extremul la unul din poli. Negocierile cu militia rusa se pot tranforma in amenintari serioase, iar noptile in zonele rau famate din Lima ridica drastic nivelul adrenalinei. Insa cele mai fantastice experiente din timpul calatoriilor sunt evident cele in care relationezi cu oamenii, cele in care reusesti sa te integrezi in cadrul familiilor, sa faci parte efectiv din ea sa-ti transformi obisnuintele occidentale in simplitatea manifestarilor si obiceiurilor lor. Sa devii constant constient de propria transformare, de propria re-educare spre valori puternice, strans legate de linistea naturii si a privirii profunde si eterate a maestrilor spirituali. Intregul “dans” catre extreme te conduce catre propriul echilibru interior, care, odata obtinut devine punte lianta intre tine si varietatea de oameni si trairi spirituale ale acestora.
Cum s-a nascut ideea celei mai recente expeditii Satwa Guna in Pakistan?
Ideea nu este una personala in forma ei practica-sociala, ci apartine unui bun prieten Mirza Alli (Pakistan) care si-a dorit tot timpul sa transpuna ascensiunea si prezenta muntelui in viata omului in forme personale si supreme de transformare. Fara a intra in polemica si fara nici o urma de sentiment partinitor este stiut cumva faptul ca prezenta femeii musulmane intr-o astfel de lume alpina este un mic tabu. El si-a dorit ca acest lucru sa devina un act de normalitate un gest simplu al omului, o reprezentarea a diversitatii de manifestare a spiritului de luptator. Dupa cateva seri de discutii ne-am dat seama ca acesta viziune a lui se muleaza si se inbina teribil de frumos cu tema proiectului, astfel am decis ca aceasta va fi urmatoarea etapa a proiectului Satwa Guna.
Care va fi desfasurarea expeditiei si ce sperati sa obtineti in urma ei?
Momentan proiectul se afla intr-un mic impas, natura incercandu-ne rabdarea si perseverenta cumva. Raul Hunza ce strabate zona superioara a Karakorumului de nord a format din cauza precipitatiilor masive un mare lac cu o adancime cu mult peste limita celui mai pesimist scenariu (de la 8-10m la aproximativ 100m adancime). Guvernul din Pakistan a pus temporar la dispozitie un elicopter ce efectueaza transportul echipelor de alpinisti pentru zona inalta a Karakorumului, precum si pentru evacuarea si transportul localnicilor si a alimentelor in zonele afectate. Desi suna incurajator acest demers este unul greoi, speram insa intr-o revenire la cote decente a raului si o retragere a lacului la adancimi umane.
Proiectul “Pakistani women venturing in to the forbidden territory “ (aflat sub sustinerea oficiala a parlamentul Danez) cuprinde doua etape: anul acesta (conform desfasuratorului avizat de delegatia oficiala daneza) se va desfasura prima parte a proiectului prin realizarea a doua filme documentare folosind echipament Nikon (mai exact Nikon D3s, Nikkor 24mm 1.4, 80mm 1.4, 80-200mm 2.8, 50mm 1.4) precum si serii fotografice, ce-si doresc a releva tipologia vietii sociale a unei alpiniste musulmane la limita dintre conflictul religios si aspiratiile personale, a obiceiurilor sociale-spirituale din zona Shimshala, precum si programul de antrenament alpin, culminand cu escaladarea unui varf in premiera Ghoz khon Ser (6400ms). Este putin stiut faptul ca in zona nordica inalta din Karakorum vietuiesc sate ce se sustin prin resurse interne proprii, neexistant forme de comert, nici macar primar, de produse intre satele din zona. De ce? Pentru simplul motiv ca distantele sunt foarte mari iar terenul strabatut este foarte accidentat si imposibil de realizat o legatura permanenta.
A doua etapa a proiectului “Pakistani women venturing in to the forbidden territory “, ce se va desfasura in vara anului viitor cuprinde un film documentar realizat cu echipament integral Nikon (Nikon D3s, Nikkor 24mm 1.4, 80mm 1.4, 80-200mm 2.8, 50mm 1.4) ce are ca scop materializarea practica a visului celor doua alpiniste musulmane si anume escaladarea a doua varfuri de aproximativ 7000m din zonele izolate ale Karakorumului nordic.
In expeditia din Pakistan veti utiliza un Nikon D3S atat pentru fotografiat, cat si pentru filmare. Ati avut posibilitatea de a incerca aparatul recent intr-o alta escaladare in Romania. Ce impresie v-a lasat?
Da, in aceasta etapa si speram si in celelalte (cu siguranta va fi un mare test pentru aparatura Nikon in tinuturile extrem de reci ale Mongoliei si Siberiei pe timp de iarna) voi folosi Nikon D3s pentru realizarea documentarelor video si fotografice. Am testat camera (Nikon D3s) in muntii nostri (Bucegi), se comporta mai mult decat excelent. Avantajul teribil il confera evident usurinta cu care poti filma si fotografia la ISO foarte mare, fara a face rabat de la farmecul cromatic pana si in cele mai neprietenoase zone intunecate din cadre. Probabil ca multi se intreaba “ De ce neaparat sa lucrezi cu ISO mare?”, raspunsul e relativ simplu. Din propria experienta este destul de dificil sa poti surprinde (atunci cand doresti) cadre clare cu o cromatica decenta si detalii elegante in incaperile intunecate din manastirile asiatice, ori casele lipsite de electricitate pe timp de noapte. Deasemeni mare parte si probabil ceea mai dificila perioada a escaladei pe varfurile mari se produce noaptea, deoarece orele de plecare din taberele intermediare varieaza intre 3 si 4 dimineatza. Ca sa ma familiarizez cu Nikon D3s, am realizat un scurt film mergand pe ideea unui flashtrip in Sinaia in zona de escalada Poiana Stanii. Faptul ca modulele video de pe camerele foto DSLR au luat fata vechilor camere video clasice este cunoscut, insa ce este de remarcat, este usurinta si frumusetea utilizarii obiectivelor fotografice obtinand astfel campuri de profunzime superbe cu care poti jongla in voie, iar cu putin antrenament neajunsul (momentan) al lipsei de focus automat in timpul transfocarii se poate elimina usor. Da, pot spune fara nici o retinere ca este o camera cu care poti realiza un film excelent, serios, precum si fotografii ce te pot lasa fara grai.
Ce proiecte fotografice v-ati propus pentru viitorul apropiat?
Urmatoarele etape ale proiectului Satwa Guna, reprezinta o mare provocare deoarece se vor desfasura in tinuturile izolate din Mongolia si Siberia pe perioada iernii. Izolarea sociala a comunitatilor siberiene si mongole a dezvoltat in interiorul lor forme foarte puternice si complexe de auto educare s-au pastrat dealtfel aproape intacte practicile stravechi spirituale si sociale. Punctul central al acestei etape este convietuirea in interiorul unei comunitati izolate si realizarea unor documentare video si fotografice, despre maestrii Uiguri si budisti mongoli, precum si identificarea formelor de conservare a traditiilor, practicilor in ideea definirii similitudinilor.
Va multumim si va uram succes!
stelian, stelian pavalache, pavalache, iluzia, iluzia formei, formei
citeste tot
citeste tot
citeste tot