in.DIA - Bazarul din Hampi
In ultimele zile ale anului trecut am dat o fuga prin bazarul din Hampi, destul de faimos prin ghidurile de calatorie si la fel de aglomerat. Bazarul este de fapt un amalgam de buticuri, tarabe, ateliere si nu in ultimul rand locuinte ale celor din zona.
Fie ca te intereseaza textilele de orice fel (pe care le poti modifica dupa bunul plac pentru ca fiecare butic are o masina de cusut), bijuteriile sau articolele din piele, cu siguranta se va gasi cineva care sa-ti faca un pret bun sau macar sa-ti ofere variante. La fel de multe optiuni ai si in ateliere de pictura, pentru care lasam imaginea sa vorbeasca de la sine.
Se adauga bineinteles “restaurantele” ad-hoc unde poti lua o gustare specific indiana, “mini-market-urile” cu produse occidentale si termene de garantie usor indoielnice si tarabele cu fructe, legume si seminte de tot felul. Apa o gasesti imbuteliata peste tot si cu un sigiliu fara moarte, tocmai pentru a elimina orice suspiciune.
Tehnologia este ca la ea acasa: poti gasi fara probleme locuri cu internet, agentii de unde iti poti rezerva bilete la orice mijloc de transport sau exchange-uri. Totul, intr-un amestec de nedescris in care oamenii isi spala vasele si hainele pe strada, iar ofertele pentru ricse si inchirierea motoretelor te asalteaza la tot pasul.
Pe scurt, bazarul este ca o picatura concentrata a vietii din Hampi: extrem de colorat, savuros de autentic dar totusi adaptat fluxului turistic, si mai presus de toate, foarte ofertant din punct de vedere fotografic.
Ne reauzim saptamana viitoare.
Hampi New Year!

citeste tot