Interviu cu cel mai cunoscut alpinist roman: Constantin Lacatusu

Alpinist si geolog, Constantin Lacatusu este primul roman care a escaladat varful Everest, in anul 1995. De asemenea, este primul roman care a reusit sa urce cele mai inalte varfuri ale celor sapte continente. Eco-Greenland este cel mai recent proiect de expeditie al sau, o alta premiera, dar de data aceasta mondiala, surprinsa cu ajutorul unui aparat foto Nikon. Va oferim in cele ce urmeaza cateva ganduri ale celui mai reputat alpinist roman din toate timpurile.  

Sunteti probabil cel mai cunoscut alpinist din Romania. Meseria dumneavoastra este insa cea de geolog. Cand a devenit alpinismul un interes real pentru dumneavoastra? Povestiti-ne cateva amanunte despre inceputurile dumneavoastra in acest sport.   

Am facut primele incursiuni montane in Ceahlau, Bucegi si in muntii din jurul orasului Piatra Neamt, iar in 1981, la 20 de ani, cu un grup de prieteni apropiati, toti incepatori si fara antrenor am  realizat primele trasee alpine, in Cheile Bicazului. Am gustat din plin aventura acelui botez alpinistic si am stiut de atunci ca voi face alpinism pe termen lung. Scapat de inconstienta riscanta a tineretii, am reusit, pas cu pas, sa ajung de pe Ceahlau pe Everest si pe cele mai inalte varfuri continentale. Primii mentori in ale muntelui au fost profesorul de matematica Constantin Avadanei de la liceul Petru Rares din P.Neamt si doctorul Gheorghe Iacomi, presedinte de onoare al clubului pe care am reusit sa-l infiintez, tot la Piatra Neamt, in 1988. Plecat la Bucuresti, in 1981, am activat la cluburile Universitatea si Prospectorul si am avut antrenori oameni si alpinisti deosebiti: Dan Vasilescu, Ted Tomov, Liviu Balea, Liliana Becea, Stefan Treger.

Sunteti primul roman care a atins varful Everest si primul care a realizat circuitul “Seven Summits”. Care este cheia acestor succese? Cum va pregatiti pentru o astfel de expeditie? 

Dupa ce am reusit primul varf de 8000m pentru Romania, o adevarata piatra de hotar pentru alpinismul nostru, Everestul a devenit un vis realizabil desi la inceputul anilor ’90, pentru un alpinist roman era inca foarte greu sa ajungi acolo. Am avut o incercare nereusita in 1994 dar atunci am incercat un traseu in premiera mondiala pe cel mai inalt varf al Terrei si putini alpinisti din lume si-au propus asa ceva. Mai toata lumea urca pe traseele çlasice, ultracunoscute si chiar comercializate mai ales din 2003 incoace. Apoi, in 1995 (au trecut 15 ani !) am ajuns in varful lumii pe traseul nordic, dinspre Tibet. In intreaga istorie a alpinismului mondial, inainte de '95 urcasera pe acel traseu 70 de alpinisti, cam cati urca acum pe Everest intr-o singura zi. Odata atins Everestul, programul Seven Summits a devenit tinta urmatoare. Ultima etapa din acest proiect a fost Mount Vinson, cel mai inalt din Antarctica, in decembrie 2001. Aproape de fiecare data, pe langa piscul cel mai inalt al unui continent am urmarit si alte obiective alpinistice, unele chiar mai interesante din punct de vedere tehnic. Pregatirea si experienta au venit in mod natural, ca rezultat al multor expeditii de tot felul cu toata gama de obstacole alpinistice.

Cum s-a nascut ideea expeditiei Eco-Greenland? Care au fost obiectivele pe care vi le-ati propus? 

Dupa foarte multe expeditii in Himalaya (12!) am simtit nevoia unei schimbari de peisaj si am cautat o tinta mai putin obisnuita pentru un alpinist, putin cunoscuta, originala, tentanta. Si cum in materie de expeditii polare ramasesem oarecum dator am identificat o tinta redutabila devenita in secunda urmatoare irezistibila: Groenlanda, cea mai mare insula a lumii, a doua mare acumulare de gheata de pe planeta. Obiectivele proiectului au fost variate si curajoase, facand din el o premiera mondiala: cel mai inalt varf din Groenlanda si din toata Arctica, un varf virgin si traversarea completa, pe schiuri, pe linia Cercului Polar. Pentru a se consuma efectiv, proiectul de-abia nascut trebuia sa fie si finantat. Multumim tuturor celor care ne-au sprijinit si au contribuit astfel la un succes comun. As mentiona ca fara BAUMIX, sponsorul principal al ultimei expeditii, proiectul ar fi ramas doar un proiect.

Ati trecut prin foarte multe peripetii in cadrul expeditiei din Groenlanda. Reflecatand acum, ne puteti spune care a fost cea mai periculoasa dintre toate? 

Expeditia din Groenlanda a fost plina de peripetii si riscuri, de la cap la coada. La inceput, celebrul vulcan islandez ne-a tinut blocati 10 zile in Danemarca si Islanda si a existat chiar riscul sa renuntam la expeditie daca interdictiile de zbor s-ar fi prelungit pentru inca o saptamana. Apoi, tot din cauza vulcanului, transportul echipamentului prin cargo a fost foarte dificil, intr-o perioada in care companiile aeriene care opereaza in Groenlanda aveau alte prioritati, respectiv aprovizionarea populatiei locale. Si totusi, profesionaliusmul firmei DACOROM International din Brasov, specializata in transporturi speciale a fost in final determinant astfel ca am putut incepe traversarea de pe coasta estica pe 29 aprilie cu tot echipamentul sosit acolo pe un al traseu decat al nostru dar aproape exact in acelasi moment cu noi. Pe tot parcursul traversarii ne-am confruntat cu pericolele specifice unei asemenea expeditii polare, pe o durata atat de mare de timp (37 zile) si pe o distanta de 650km: ceata, furtuni cu vanturi de peste 120km/h, ninsori, crevase, iar in final lacuri si rauri pe care le-am ocolit sau traversat direct, rezultate in urma incalzirii globale. Am scapat de ursii polari pe care probabil nu i-am vazut datorita cetii dese in prima parte a traversarii dar furtunile care ne-au blocat in cort cam o saptamana ne-au adus foarte aproape de situatia limita in care proviziile noastre alimentare s-ar fi putut epuiza inainte de atingerea coastei vestice. Cortul nostru, incarcat de zapada si lovit de vanturi naprasnice a constituit si el un element de maxima expunere si periculozitate pentru soarta expeditiei. Un cort distrus de intemperii ar fi pus un final dramatic expeditiei. Lacurile si raurile adanci de cativa metri de pe coasta vestica au reprezentat si ele un mare pericol, de alt gen dar cu adevarat redutabil. Cum nu aveam cu noi costume de neopren am apelat la ultima solutie posibila pentru a putea ajunge la cel mai apropiat aeroport, dupa traversarea calotei de gheata. Aici am avut norocul sa fim sprijiniti intr-o maniera profesionala de Allianz-Tiriac care a pus la punct detaliile unei actiuni complexe de pick-up cu ajutorul unui mic elicopter sosit de la o distanta de 400km.

Care au fost cele mai dificile actiuni pe care trebuia sa le realizati in mod recurent pe parcursul expeditiei? 

O expeditie polara de mare anvergura, asa cum a fost a noastra, depinde de rezolvarea mai multor puncte cheie, unele care tin de logistica, altele de actiuni concrete in teren. Din punct de vedere logistic, primordiale sunt: echipamentul de comunicatii si asigurare energetica, proviziile alimentare, echipamentul tehnic pentru campare, deplasare si protectie in conditiile unui mediu extrem de ostil. Cele mai delicate actiuni concrete de teren, care se realizeaza in mod curent si de care depinde soarta expeditiei sunt: instalarea unor tabere care sa ofere confort si siguranta, pregatirea hranei si asigurarea necesarului caloric zilnic potrivit ambiantei termice si efortului depus, orientarea cu busola si gps-ul si alegerea traseului optim in conditii de frig, vant, ninsoare si ceata, deplasarea pe schiuri in conditii de siguranta si cat mai repede posibil, pe orice tip de suprafata: gheata lucie, gheata reliefata cu obstacole generate de vant, crevase, poduri de gheata, zapada proaspata adanca, zapada moale grea, gheata fragila, lacuri, parauri si rauri formate prin topirea superficiala a calotei (pe coasta vestica). Din toate aceste actiuni concrete, dificile dar obligatorii as mentiona greutatea montarii cortului si instalarii unei tabere pe timp de furtuna dar si dificultatea orientarii pe o ceata cu vizibilitate 3m.

Cum ati cataloga expeditia Eco-Greenland in comparatie cu o expeditie de cucerire a unui varf din circuitul “Seven Summits”? Pe care ati considera-o mai dificila? 

Sunt genuri diferite de expeditii dar ca dificultate generala, logistica, riscuri, durata si costuri, o expeditie polara majora se poate compara doar cu o mare expeditie himalayana, adica una organizata cu eforturi proprii, fara serpasi, fara oxigen artificial si pe un varf de referinta (Everest sau un alt optmiar dificil sau un alt pisc complex din punct de vedere tehnic). Aventura polara nu implica conditiile de altitudine specifice Himalayei, presiune scazuta si lipsa de oxigen. Totusi, specificul expeditiei Eco-greenland 2010, respectiv parcurgerea in conditii climatice dure a unei distante de 650km in conditii de izolare extrema, stress si dependenta totala de capacitatile proprii, face din aceasta expeditie una din cele mai redutabile incercari de anduranta si solicitare fizica, tehnica, psihica si logistica posibile pe Terra. Daca intr-o expeditie himalayana de peste o luna ascensiunea efectiva poate dura 10-14 zile, restul fiind destinat aclimatizarii sau asteptarii vremii favorabile, intr-o actiune de tip polar cruising, efortul fizic si psihic este zilnic, constant si prelungit pe o mare durata de timp, 37 de zile in cazul Eco-greenland 2010!

Ati avut cu dumneavoastra in Groenlanda un aparat foto Nikon COOLPIX P100. Cum a functionat in frigul napraznic? Ati avut dificultati de a fotografia datorita conditiilor meteo? 

Am ales acest model dupa o lunga si amanuntita investigatie prealabila. Intr-o asemenea expeditie unde fiecare gram conteaza este de preferat un aparat versatil, rezistent si in primul rand usor. Dar cum majoritatea compactelor de pe piata, inclusiv cele concepute pentru outdoor si all weather sunt totusi deficitare la capitolul optica si implicit calitatea imaginii am ales in final un aparat ceva mai mare decat cele cu care am pasit pe unele din cele mai inalte varfuri ale lumii, inclusiv pe Everest. Tot un compact, dar de top, mult peste clasa sa din punct de vedere al performantelor, COOLPIX P100. In toate testele comparative cu aparate din aceeasi categorie, P100 a iesit invingator. La fel a fost si in testul de teren, din Groenlanda. Am facut cca. 20GB de fotografii si video in conditii dintre cele mai dificile si am folosit doar 3 baterii originale desi am avut rezerva in acest sens, inclusiv incarcatoare solare la care insa nu a mai fost nevoie sa apelez. Pentru un alpinist / explorator arctic foarte importanta este usurinta manevrarii aparatului, chiar cu manusi, dar si rezistenta la socuri mecanice si termice. COOLPIX P100 a fost ideal din toate punctele de vedere: a rezistat incredibil temperaturilor scazute si condensului (in timp ce toate camerele video pe care le aveam au cedat deseori), a facut fata vantului, ninsorilor si socurilor mecanice inerente, a fost simplu de operat datorita butoanelor generoase, usor de activat chiar si cu manusi, a produs fotografii si filmari HD impecabile, atat pe auto cat si pe manual, unde plaja de expunere acopera cele mai variate conditii de iluminare si focalizare. Trebuie sa recunosc ca a fost prima data cand am utilizat un aparat NIKON, am amanat de cativa ani acest upgrade de brand si doar acum, gratie colaborarii cu SKIN am intrat si eu in universul nikonistilor. Cu mare placere.

Cum ati cataloga fotografiile pe care le-ati realizat in cadrul expeditiei? Aveti in plan sa organizati si o expozitie foto?  

Fotografiile realizate au in primul rand o valoare documentara. Ele vor ilustra conferintele pe care le vom realiza in toata tara. Multe din aceste fotografii au si valoare artistica reala si dorim sa punem la punct o expozitie foto itineranta in principalele orase ale tarii. Vom debuta in Bucuresti, la Muzeul Geologic, in toamna si apoi ne vom indrepta mai intai spre centrele studentesti.

Revenind asupra numelui expeditiei, este de remarcat faptul ca ati introdus particula “Eco” in cadrul denumirii. Care sunt actiunile viitoare legate de aceasta expeditie prin care doriti sa atrageti atentia asupra problemelor de mediu? 

Am dorit si am reusit sa atragem atentia asupra problemelor de mediu generale si specifice Groenlandei, respectiv efectele incalzirii globale asupra calotei glaciare a celei mai mari insule a lumii. Impreuna cu GEOMED, firma specializata in studii de mediu, vom elabora un raport stiintific cu rezultatele si concluziile cercetarilor de teren si ale analizei de laborator a probelor de gheata aduse din Groenlanda.

Intreaga noastra conduita pe parcursul expeditiei a fost ecologica. Am dorit sa nu lasam nici o urma a trecerii noastre pe la Cercul Polar si am reusit. Am lasat dupa noi doar urmele schiurilor si ale saniilor. La punctul final al expeditiei, langa micul aeroport Kangerlussuaq am depozitat la locul potrivit 2 saci continand aprox. 45 kg de deseuri si resturi menajere ale expeditiei. Speram ca gestul nostru sa inspire pe toti cei care strabat Carpatii de acasa astfel incat sa ne putem bucura in continuare de o Natura intacta, neprofanata si fotografiabila.

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!