Madagascar: expeditie foto intr-o alta lume - de Gina Buliga
Our way to Madagascar - powered by Nikon
Gina Buliga… Bogdan Comanescu… Agota Kadar… Ramona Moldovan… Andrei Niculescu… Enona Chiriac… Gabriela Gunter… Carmen Lapazan
Ma bucur ca povestesc pentru prima oara despre o calatorie foarte dorita si asteptata cu mare drag, Madagascar. Am ajuns acolo si am incercat sa ma detasez de faptul ca prima impresie a fost un sentiment de durere puternica cand am intrat in sate, dar mi-a fost de mare ajutor sfatul unui prieten, care mi-a spus ca ma va ajuta sa ma detasez foarte repede si sa pot trai din plin fericirea ce o traiesc ei acolo.
Am vazut cei mai multi copii din viata mea, nu am vazut niciodata atatia copii! Am ramas impresionata, te face cumva sa vezi mai bine felul in care esti tu in ochii lor. Este o lume fantastica, o alta lume, o lume plina de iubire si fericire simpla.
Voi incerca in acest articol, alaturi de participantii la aceasta expeditie sa va redau momente traite acolo, cateodata exprimate prin cuvinte, si de cele mai multe ori exprimate prin fotografii. Rolul nostru, al fotografilor este unul minunat, acela de a transmite prin fotografii o parte din ceea ce traim noi in fiecare calatorie. Pentru a trai puternic aceste momente, este magnific sa ajungeti si voi in aceste calatorii de vis!
Nikon D810, NIKKOR AF-S 200-500mm f/5.6E ED VR
Dorinta de a ajunge in Madagascar era una mai veche, dar a iesit la suprafata in momentul in care am vazut un cadru minunat la un prieten, Plaino Marian, care tocmai fusese acolo. Atunci am zis sa ne intalnim cu el si sa vedem ce si cum, si asa am ajuns sa programez impreuna cu fetele si Bogdan Comanescu aceasta tura.
Marian ne-a ajutat foarte mult cu traseul, cu lucruri pe care trebuia sa le stim despre loc, despre oameni, despre ce sa luam la noi, cum sa incercam sa ii ajutam pe cei de acolo si sa nu ne speriem de saracie, pentru ca ei sunt fericiti in felul lor si doar asa vom putea sa empatizam cu ei. Zis si facut, inainte de Madagascar l-am cunoscut si pe Alin Anghelovici la o prezentare de-a noastra, Our Way to Sri Lanka powered by Nikon, care la randul sau ne-a ajutat cu foarte multe lucruri. Multumesc acestor oameni minunati care ne-au ajutat cu mult drag.
Inainte sa plecam in Madagascar, ne-am vaccinat si am luat la noi pastile contra malariei pentru a fi mai relaxati si a nu ne stresa la fiecare intepatura de tantar. A venit si ziua plecarii, ne-am intalnit cu totii, fiecare cu pachetul de Malarone, parca eram niste robotei. Ne-am primit fiecare si tricourile Nikon si am pornit cu mare bucurie intr-o expeditie noua pentru toti si cu un entuziasm minunat.
Nu ma asteptam la mare lucru cand am plecat in Madagascar, am plecat cu un singur gand, acela de a vedea un baobab si de a simti si de a imbratisa un baobab... Dupa doua, trei zile de cand am inceput calatoria in aceasta tara extraordinara, am realizat un lucru, chiar inainte sa vad baobabii: ca inima Madagascarului nu sunt babobabii ci copiii si energia lor fantastica! Acesta este cel mai minunat sentiment regasit in aceasta lume rupta din povesti. Se pare ca nu este importanta destinatia ci calatoria in sine si bucuria calatoriei. De fiecare data se intampla acest lucru, de fiecare data traiesc calatoria cu tot sufletul si parca nu mai sunt atat de importante lucrurile ce ti le-ai dorit la inceput, pentru ca se intampla alte lucruri extraordinare pe parcurs.
Sa va prezint participantii turei:
Gina Buliga
Inima Madagascarului sunt copiii si energia lor fantastica!
Nikon D810, NIKKOR AF-S 200-500mm f/5.6E ED VR
Carmen Lopazan
Cred ca e cea mai frumoasa experienta de pana acum din viata mea. Oamenii, energia lor, culorile, chipurile lor luminoase in ciuda tuturor lipsurilor, iti schimba perspectiva, iti rearanjeaza totul in tine. Nu vreau sa uit de lemuri, cele mai simpatice animale vazute pana acum, cu fetele lor curioase si dulci. Oceanul, nisipul alb si, cel mai frumos moment, cascada ( nu mai stiu cum se numeste). Si cred ca m-as intoarce.
Agota Kadar
Madagascar m-a impresionat prin natura (lemuri, copaci baobabi), dar si prin frumusetea oamenilor, curiozitatea lor fata de noi. Majoritatea timpului, ne vedeau, tipau "wazaaaa" si deja erau peste noi. La inceput a fost un sentiment ciudat, nefiind obisnuita sa imi fie invadat spatiul personal, dar dupa a 2-a zi era normalitate. Ca exemplu atasez, poza facuta de Gina (eu cu valiza pe drum,
machiajul madagascarian anti-soare inca pe fata) si copiii satului peste mine. Astfel am avut ocazia nu numai de a obtine portrete minunate, iar prin aceasta tura am descoperit un Madagascar primitor, fericit, optimist si foarte curios (pe care printr-o tura clasica poate nici nu il vedeam).
Pasiunea mea pentru foto a aparut printr-o coincidenta: am vrut sa vizitez ne-turistic Cuba si prin Gina am descoperit nu numai Havana si Cuba, ci si faptul ca fotografia ma apropie mult mai mult de realitate, de oameni si viata lor de zi cu zi. De atunci, aparatul foto face parte din viata mea.
Madagascar e impresionant pentru natura, energia copacilor de baobab e de nedescris, insa timpul petrecut in sate, piete, pe rau, intre pescari si copii a facut din aceasta tura foto o experienta unica si de neuitat.
Ramona Moldovan
Madagascar este o calatorie din care nu m-am intors la fel cum am plecat.
Bogdan Comanescu
Enona Chiriac
Calatoria in Madagascar nu e o "excursie in strainatate", nu e o calatorie in spatiu! E o calatorie in timp!
Intr-un fel de preistorie - o epoca a bronzului tarziu, cand oamenii abia incep sa inteleaga la ce servesc incaltarile sau banii si traiesc cu putin, cu foarte putin. Si sunt fericiti!
Si-am fost si noi.
Gabriela Gunter
As recomanda Madagascar inclusiv celor care nu vor sa faca o astfel de calatorie, sa incerce macar din cand in cand sa iasa din zona de confort, deoarece acolo se intampla lucruri minunate. Pur si simplu sa caute o agentie care organizeaza excursii acolo, sa se urce in avion si sa mearga. Singurul lucru la care sa fie atenti, sa aibe un ghid local de incredere, in rest cu siguranta orice se rezolva si se adapteaza din mers.
In schimb daca e sa fiu egoista, nu as vrea sa mearga prea multi turisti acolo, sa ramana asa neatinsa de civilizatie, autentica si salbatica. Da, as vrea ca oamenii aia sa nu duca lipsa de nimic, sa aibe ce sa manance si un minim necesar si cu siguranta exista o solutie, dar nu stiu daca modul nostru "civilizat" de viata este raspunsul la orice nevoie materiala.
Andrei Niculescu
Madagascar - o calatorie in timp spre copilaria umanitatii.
Si dupa ce am prezentat si participantii la aceasta Aventura minunata sa va povestim un pic despre locatiile in care am fost. Am ajuns in Antananarivo unde l-am cunoscut pe ghidul nostru foarte fain Saya si mini casa noastra, un microbuz cu care urma sa calatorim in urmatoarele doua saptamani
Dupa ce ne-am urcat in microbuzul nostru minunat , am realizat ca daca nu il punem in deal, cu siguranta va trebui sa impingem la el. Din Antananarivo am plecat spre prima noastra cazare in Antsirabe, care a durat mult mai mult, decat ne-a spus ghidul nostru, dar nu conteaza, la ei orice timp se masura in patru ore…la Saya, ghidul nostru patru ore era minunat, era de ras si de voie buna, astfel incat nu ne mai gandeam cat dureaza, ci pur si simplu ne bucuram de tot ceea ce intalneam in drumul nostru…
Ne-am trezit la rasarit, am iesit in piete, iar Andrei, care in drumul nostru, incerca sa ne opreasca in fiecare piata, oricat de mica era si bine a facut… am facut opriri dese si foarte OK. Mai greu era in momentul in care ne strangeam sa ajungem din nou la microbuz si ghidul nostru Saya era foarte stresat sa nu ajungem la cazari noaptea. Cred ca in fiecare seara am ajuns foarte tarziu de nu mai aveam nici cum sa mancam, dar pana si aceste intarzieri erau minunate, pentru ca ne obligau sa iesim din starea noastra de confort, sa nu mancam la un restaurant, sa ne adaptam sa putem manca si dintr-o benzinarie de la o margine de sat si sa ne confruntam cu diverse lucruri, care dupa parerea mea au fost minunate si de neuitat. Cantecele din microbuz, bancurile si toate povestirile care sunt de nepretuit, ne-au adus aminte sa ne bucuram ca suntem impreuna, ca traim o astfel de experienta, ca o impartasim intr-un mod extraordinar. Iar in fiecare seara cineva aducea aminte la ora 19.00 sa ne luam Malarone, ceea ce era asa, ca un ritual.
Am inceput sa decoperim copiii si felul in care traiesc, pentru ca primele zile am stat cazati in Antsirabe si apoi in Finarantosa. Am avut timp sa iesim, ne-am plimbat , am vazut casutele in care traiesc, majoritatea fiind din chirpici.
Cum am mai spus si la inceput copiii SUNT INIMA MADAGASCARULUI. In orice loc in care ne opream cu microbuzul, deodata apareau zeci de copii cu o energie fantastica si cu un bun simt extraordinar, niciodata nu veneau la tine sa ceara ceva, doar se uitau, te analizau si te admirau…wazaaaaaa – ceea ce insemna ca au venit oamenii albi si cum ticnalul era mai mare, cu atat ieseau mai multi copii de nu stiu unde.
A fost minunata intalnirea cu copiii malgasi, de neuitat. Am terminat dulciurile cu care venisem pentru copii si am inceput sa cumparam din piete cate ceva pentru ei, multe pungi de bomboane, dar care se terminau instant. Chiar daca existau si cate 10 copii intr-o familie, nu exista nici un pic de agresiune in momentul in care ajungeam in locurile unde locuiau.
Inainte sa plecam spre Manakara cu trenul am oprit si intr-o rezervatie unde a fost foarte interesant sa ne intalnim cu lemurii, dar este adevarat ca nu asta a fost scopul calatoriei noastre, sa vedem cat mai multe rezervatii ci sa intalnim cat mai multi localnici si sa traim o mica parte din ceea ce traiesc ei acolo.
Una dintre cele mai frumoase experiente din Madagascar a fost plimbarea cu trenul spre Manakara. La inceput am fost un pic dezamagita ca nu vom reusi sa stam cu localnicii, turistii avand un vagon separat, dar ne-a trecut repede pentru ca am vazut traseul si ni s-a spus ca vom opri in 17 gari si acolo vom putea lua contact cu localnicii, ceea ce am si facut si a fost o experienta unica.
Am coborat in gari, am vazut ce comercializeaza localnicii de la salata, fructe, raci, pui, lemne pana la carbuni si in fiecare gara schimbul era altul ca sa fie OK pentru toata lumea. In momentul in care opream in gara, veneau si incercau sa iti vanda orice la geam, incercau sa iti ofere mancare calda, dar e adevarat ca eu nu am gustat, cu toate ca arata foarte bine.
Aici era o gara in care se vindeau lemne
Plimbarea cu trenul a fost una energizanta pentru toti participantii, am avut bucuria sa stam si in fata locomotivei, am simtit vantul minunat si privelistea, care era de vis, iar momentele, cum am mai spus, de nepretuit. Recomand cu mult drag celor care isi doresc sa ajunga intr-o calatorie in Madagascar sa nu rateze aceasta calatorie cu trenul, care poate dura in tre 7-15 ore, nu se stie niciodata, dar noua ne-a placut foarte mult. Am fotografiat in fiecare gara, am interactionat cu localnicii, iar fizionomia lor se schimba de la o gara la alta, si au fost doua gari unde nu am coborat deloc din tren.
Cazarile au fost OK peste tot, am calatorit foarte mult cu acest “buz minune”, care intre timp a ajuns sa ne fie a foarte drag chiar daca era un pic obositor, am incercat sa ne adaptam fiecare cum puteam mai bine.
Am oprit foarte mult si in zonele cu orezarii si sate, in drumul nostru spre urmatoare locatie – fluviul Tziribinia
Gata suntem ajunsi la urmatoarea aventura pe apa, de data asta cu barci (pirogi). Trei zile urma sa stam la cort "in the middle of nowhere" pe acest fluviu Tziribinia, care se povesteste ca este plin de crocodili, de altfel chiar asa este si tradus numele acestui fluviu - sa nu bagi piciorul in apa ca te va manca crocodilul.
Am ajuns la barci, unde era o intreaga nebunie cu bagajele care urmau sa fie puse in barci siunde i-am cunoscut pe oamenii care ne vor conduce pe apa, oameni faini si simpli. Printre ei era un copil minunat cu care din prima zi m-am conectat mai mult facandu-i fotografii, iar el incercand sa fie cat mai serios in treaba lui cu vaslele. In ziua urmatoare m-am apropiat mai mult de el facandu-i timid cu mana si am primit un zambet urias si alb de mi-a umplut sufletul de bucurie. Cu siguranta astepta un semn de la mine sa ne imprietenim. Si in felul acesta eu cu Sambirazy am devenit prieteni.
Sambirazy impreuna cu tatal sau
Aventura pe apa a fost una la fel de minunata si sunt convinsa ca pentru fiecare a fost la fel, asa ceva nu traiesti mereu. Ne-am adaptat foarte rapid la noua noastra casa, piroga pe apa, in timpul zilei si cortul pe timpul noptii "in the middle of nowhere".
Legat de mese, Saya, ghidul nostru ne-a intrebat ce vrem sa mancam, carne de zebu sau peste sau legume. Iar noi am fost foarte stricti ca nu vrem carne, eventual niste peste si restul legume. Doamnele care au mers cu noi pe acest drum de trei zile cu barca au fost extraordinare si ne-au alungat toate fricile, au facut o mancare extraordinara, pe care nu o voi uita asa usor. Este de ajuns sa ma gandesc la primul pranz pe barca, am oprit barca si ne-am pus undeva la umbra sub un copac, iar doamnele au inceput sa puna fata de masa pe iarba, sa scoata farfuriile de portelan si am mancat cele mai bune spaghtete cu legume, cele mai bune din lume.
Dupa atata soare, asa bucurie a fost la acel copac cu mancare foarte buna si apa rece…UN VIS.
Ne-am intors la barci si ne-am dat seama ca e musai sa ne facem umbrare cumva, altfel ne vom arde cu toate esarfele noastre si cu toate cremele de soare, asa ca "Diva" noastra, Carmen, a gasit bete lungi si ne-am facut mici casute pe barca…eram ca un curcubeu minunat.
O alta surpriza a fost ceaiul de pe barca in cestile de portelan, cel mai bun ceai cu ghimbir. Am avut trei nopti minunate la cort, in fiecare zi s-a intamplat cate ceva de care ne vom aduce aminte cu bucurie. In prima seara am ajuns sa campam si am stat langa niste localnici foarte draguti, iar dimineata am avut parte de un mic dejun foarte bun. Am avut parte in prima seara la cort de o mica furtuna de nisip, de eram plini de nisip peste tot, dar experienta cu punerea corturilor a fost de vis. A doua zi am mers iar cu barca, de data asta mai pregatiti cu esarfele si minicorturile noastre formate din esarfe cu care ne faceam umbra si dupa multe ore de mers pe apa am oprit sa luam pranzul si acolo am avut parte de o surpriza extraordinara, am facut baie la o cascada. A fost de poveste, o minunatie,pur si simplu am lasat aparatele, am lasat si pranzul si am fugit ca nebunii sa facem baie in acel turcoaz frumos, de vis, de neuitat. Doamne, cata bucurie a fost acolo. Asta inseamna calatoria, asta inseamna bucuria noastra de a calatori si de a trai un pic in alte locuri si dorinta de a ne adapta usor oriunde mergem, aceasta bucurie extraordinara ne ajuta sa transmitem cate putin din ceea ce traim prin fotografii.
In fiecare loc unde luam pranzul veneau pe langa noi si localnici care faceau ce stiau mai bine: dansau, sau incercau sa ne vanda fructe, sau pur si simplu se bucurau de prezenta noastra.
Cu barca aveam posibilitatea sa oprim oriunde, am oprit in sate, am oprit in anumite zone unde localnicii se jucau in apa, peste tot am dat de multe zambete si bucurie
In fiecare seara am campat in locuri foarte faine, intr-o seara am campat langa un sat si au venit peste 30 de localnici si au dansat la foc. Am dansat impreuna cu ei, ne-am incalzit la foc, am trait cu adevarat prezentul.
Daca aveti de gand sa mergeti in Madagascar sa nu ratati sa mergeti cu pirogile 3-4 zile, este o experienta foarte frumoasa si te intalnesti si cu crocodilii. Noi ne-am intalnit cu unul, l-am vazut de la departare, iar ghidul nostru se tot uita dupa el si ne povestea ca in anumite zone este plin de crocodili si sa avem grija la picioare.
Faceam glume, dar dupa ce am vazut crocodilul, parca nu imi venea sa mai bag piciorul in apa. Expeditia pe barca a fost sigura, am stat si cu aparatele langa noi, nu am avut probleme in niciun fel, nici crocodilii nu ne-au facut probleme. Imi aduc aminte ca intr-o seara a trebuit sa mergem prin apa sa ajungem la mal si gandurile noastre erau doar la crocodili.
Dar intr-un final totul s-a terminat cu bine si ne-am pregatit de ultima oprire, la Morondava, in lumea baobabilor. Eram cu totii foarte obositi, dar in momentul in care am ajuns la baobabi, parca am uitat ca nu eram spalati de patru zile, ca eram obositi si arsi, ca aveam dreduri in par, am uitat tot si am ramas muti in fata baobabilor.
A fost un moment de neuitat, parca in fata noastra se picta in continuu o intreaga lume a baobabilor, parca nu se mai terminau, eram intr-o alta lumea, o lume a povestilor.
Am trait si aceasta minunata experienta a baobabilor, am fost cazati intr-un loc de vis, foarte fain, mancarea foarte buna, am iesit la rasarit, la apus, la localnici....
Aici, in Morondava nu am dus lipsa de nimic, totul era foarte bun si sanatos, am avut momente de relaxare la malul marii. Am avut parte de apa cald, ne-am facut dus de cate ori am vrut noi si nu am mai trecut pri experienta spalatului la galeata ca in alte locatii, dar si acestea raman amintiri de nepretuit si discutiile dintre noi, legate de cine a avut parte de o intreaga galeata de apa calda sau cine a avut parte de doua… :)
Am avut parte de orice isi poate dori un fotograf: de soare, de apusuri faine, de baobabi imbracati in lumina si in ceata, de oameni veseli, de o energie fantastica.
A fost una dintre cele mai frumoase ture foto din viata mea si cu siguranta nu o voi uita niciodata.
Va multumesc tuturor!
Clipul video Our way to Madagascar powered by Nikon este realizat de Mirel Chitu.
nikon, gina buliga, madagascar
Au fost adaugate 4 comentarii
citeste tot
Despre bucuria momentului cu NIKKOR AF-S 400mm f/2.8G VR - de Gina Buliga, Ambasadoare Nikon
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot