06 martie 2012

Pretul corect pentru o nunta - de Brett Florens

Va prezentam in cele ce urmeaza un articol scris de fotograful de nunta Brett Florens, pe care ati avut ocazia sa il vedeti si ascultati in cadrul Weekend-ului Nikonistilor. Acesta trateaza delicata problema a pretului unei nunti, mai exact, a pretului pe care sa il cereti si de ce aceasta suma este vitala in evolutia voastra ca fotografi. Desi de multe ori controversat, tariful practicat de un fotograf de nunta ascunde costuri fara de care nu veti putea practica aceasta meserie pe termen lung. Va dorim lectura placuta!

 

 

PRET VS VALOAREA PRODUSULUI

Nivelul preturilor este un aspect foarte important in afacerea voastra. Nu numai ca afecteaza direct veniturile, dar are un impact psihologic asupra vanzarilor, pentru ca, in general, perceptia pe piata este ca preturile sunt strans legate de calitatea produsului. Daca preturile sunt mai mari decat valoare perceputa a produsului finit, atunci nu veti avea foarte multi clienti. Invers, daca pretul este mai mic decat valoarea,  s-ar putea sa aveti prea multi clienti si sa munciti considerabil, dar fara sa faceti prea multi bani. 

 

Daca sunteti prea ieftin, impresia va fi ca nu sunteti foarte bun in ceea ce faceti. Eu cred ca incercarea de a intra in industrie cu preturi mai mici are exact efectul invers. O clienta cu un anumit buget nu va fi interesata de voi pentru ca aveti preturi mai mici decat concurenta, iar ea cauta calitate pentru care este dispusa sa plateasca; mai ales daca urmariti sa atrageti nunti cu buget mare ce au loc in locatii deosebite cu furnizori foarte buni, inclusiv make-up artist si hair-stylist, cu alte cuvinte toate ingredientele necesare pentru a obtine imagini fantastice.



REDUCERI

Daca fotografiile voastre arata ca si cum au fost realizate pentru clienti cu o situatie financiara buna, veti atrage clienti cu o situatie financiara buna.

 

Nu uitati, reducerile pe care le faceti sunt permanente!! Daca faceti reduceri, creati un precedent din care va fi foarte greu sa iesiti. Veti face o treaba foarte buna pentru o clienta care va fi foarte multumita si va va recomanda prietenilor si familiei, care se vor incadra in acelasi segment tinta ca si clienta. Ei vor veni la voi si va veti da seama ca nu puteti mentine o afacere profitabila  cu preturi reduse, astfel incat le veti creste.

 

Acum, in loc sa aveti reputatia unui fotograf foarte bun cu servicii si produse de varf, suneti fotograful arogant si lacom care cere de doua ori mai multi bani ca inainte. De fiecare data cand mariti preturile, va adresati unui segment de piata nou. Pentru a strange mai multa experienta, mai bine va oferiti serviciile prietenilor si familiei la pret redus ca un cadou pentru ei. Trei, patru, cinci nunti, de cate este nevoie pana sunteti gata sa cereti ce meritati pentru talentul, timpul si efortul vostru. In felul acesta, nu va legati de un pret pentru tot restul carierei voastre.

 

COSTURI SUPLIMENTARE


Este vital sa luati in calcul toate costurile cand va decideti asupra politicii de preturi pentru nunti. Trebuie sa includeti cheltuielile de baza, chiria, telefonul si costurile echipei voastre. In plus, trebuie sa luati in calcul publicitatea si marketing-ul, cum ar fi reclamele printate, site-ul dumneavoastra, participarea la targuri de nunti, echipamentul hardware si software, cat si cel fotografic si costul consumabilelor. Strangeti toate aceste informatii si faceti o proiectie pe un an. Apoi, impartiti la numarul de nunti pe care le anticipati pentru un an.

 

Veti obtine costul unei nunti, mai putin fotografiile printate, CD-urile, albumele samd. Numai atunci veti avea o idee generala despre cat ar trebui sa cereti. Nu uitati si timpul alocat post-procesarii, cat si cel pierdut la intalnirile cu clientii inaintea nuntii. De obicei, eu petrec aproximativ o ora cu clientii inaintea nuntii, si cam 10 ore in ziua nuntii.

 

Timpul alocat post-procesarii este de aproximativ 50 de ore, ceea ce rezulta in aproximativ 60 de ore per nunta. S-ar putea sa vi se para enorm, si eu am fost surprins cand am pus pe hartie timpul alocat unei nunti, dar acesta este adevarul! Eu am angajat un designer grafic cu norma intreaga care sa se ocupe de toata procesarea in Photoshop si asta pentru ca timpul meu a devenit prea “scump”.


Imi dau seama ca avand un specialist pentru toate retusurile si imbunatatirile digitale, timpul meu este mai bine alocat marketing-ului si job-urilor comerciale. Aceasta alternativa ar putea parea scumpa, dar daca va ganditi la toate orele pe care le petreceti la calculator editand imagini, si presupun ca din moment ce cititi acest articol va prelucrati fotografiile inainte de a le preda clientilor, rasplata financiara nu este cea la care va asteptati.

 

Mergeti la scoala de arte si angajati un student sa se ocupa de post-procesare sub indrumarea voastra. Platiti-l per imagine sau per nunta si faceti-l sa inteleaga stilul vostru. Acest lucru va necesita timp si s-ar putea sa fie nevoie de cateva nunti pana sa fie totul ok, dar pregatirea si dezvoltarea sunt esentiale pentru o afacere durabila. Adaugati-le la costul nuntii.


Cred ca problema este ca multi dintre noi nu ne desfasuram activitatea ca pe o afacere durabila. Apropo de durabilitate, sa aruncam o privire asupra pretului unei nunti obisnuite – va trebui sa aveti putina rabdare pentru ca acesta este un aspect foarte dificil al afacerii si trebuie sa inlaturam orice sentiment din politica preturilor si sa gandim pe termen lung. Vreti sa fotografiati si peste cinci ani si veti putea face asta urmand strategia de pana acum?

 

Daca va uitati intr-o revista de nunti de acum cinci ani veti gasi aproximativ 30 de fotografi care isi faceau reclama, dar cati dintre cei 30 mai sunt activi? Poate cinci, asta cu indulgenta. Ei sunt cei care isi se ocupa de fotografie ca de o afacere!


ANALIZA COSTURILOR


Haideti sa parcurgem toti factorii pe care va trebui sa ii luati in considerare inainte de a ajunge la un pret pentru produsul vostru.

Publicitate – Adunati sumele pe care le dati pe reclamele printate si electronice, cat si costul  implicat de targurile de nunti si impartiti-le la cate nunti aveti intr-un an. Luati in considerare ca un site poate sa va coste 2000 de euro si ca dupa trei ani trebuie refacut. Daca va faceti reclama in revista, mai sunt 500 de euro pe an, iar pentru targuri de nunti inca 500 de euro. S-ar putea sa vi se para mult, dar ganditi-va cat ati cheltuit si s-ar putea sa fiti surprinsi. In total, sunt 85 de euro pe luna.
 
Investitia in echipamentul hardware si software se ridica la 2000 de euro la un ciclu de trei ani. In total, 55 de euro pe luna.
 
Investitia in echipamentul foto se ridica la 3600 de euro pentru un ciclu de trei ani, ceea ce include tehnologie noua, obiective mai bune si uzura. In total, 100 de euro pe luna.

 
Bun, acum sa vedem cat costa o nunta.
 

Album, ce include imaginile, sau album printat – 200 de euro

Asistent sau al doilea fotograf  -  100 de euro

Telefon, inchiriere birou  etc.  - 50 de euro

Reclama – 40 de euro

Echipament hardware si software  -  30 de euro

Echipament foto  - 50 de euro

Deplasare, uzura automobilului – 50 de euro

Cost total  - 520 de euro

 

Acum, sa procesam datele. Sa spunem ca in prezent cereti 1000 de euro pentru o nunta care costa 520 de euro. Asta inseamna un profit de 480 de euro. Acum impartiti profitul la numarul de ore – 60. Rezultatul este de 8 euro pe ora. Nu e de mirare ca multi fotografi abia se descurca, ca sa nu mai vorbim de progres!

 


CONCLUZIE


Cred ca trebuie sa ajungeti la un pret pe ora care sa va permita sa aveti stilul de viata pe care vi-l doriti, luand in calcul timpul si weekend-urile pierdute departe de familie. Ganditi-va la acest lucru inainte sa ghiciti cat sa cereti pentru nuntile pe care le faceti.

nunta, brett, brett florens, florens, pretul



Adauga comentariu
Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail
Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!

Articole similare |
Articole recente
Workshopul Fotografie de nunta se va desfasura in zilele de 16-17 aprilie 2016 si isi propune sa acopere toate aspectele fotografiei de nunta, incepand de la abordare, tehnica folosita, tipuri de iluminare, setari aparatura, sesiune demonstrativa de...
citeste tot
In perioada 1-2 octombrie 2012, are loc la Bucuresti seminarul de fotografie de nunta Magicul Jerry Ghionis, un eveniment sustinut de Nikon.Fiind primul australian  numit in primul top 10 al fotografilor de nunta din lume, Jerry Ghionis a...
citeste tot
In acest articol, Brett Florens, pe care ati avut ocazia sa il vedeti si ascultati in timpul seminarului si workshop-ului din cadrul Weekend-ului Nikonistilor, ne impartaseste cateva din secretele sale in materie de fotografie de nunta pe timp de...
citeste tot
Avem placerea sa anuntam castigatorul concursului cu tema "Fotografie de nunta" pe care l-am organizat pe Flickr cu ocazia workshop-ului bySergio. Din cele peste 200 de fotografii inscrise, imaginile Emanuelei Jalba ne-au impresionat cel mai...
citeste tot
Nikonisti va ofera un loc gratuit la workshop-ul de nunta bySergio, ce va avea loc pe 13-14 mai, la Bucuresti. Tot ce trebuie sa faceti este sa inscrieti fotografii cu tema Fotografie de nunta pe canalul nostru de Flickr pana maine, 11 mai, si noi...
citeste tot
Yellow Store Constanta organizeaza sambata, 31 martie, la Maritimo Shopping Center workshop-ul Fotografie de nunta cu Marian Sterea, care urmareste sa va familiarizeze cu echipamentul fotografic necesar acestui stil, cat si cu notiunile de baza...
citeste tot
Asa cum va spuneam si acum cateva zile, intervalul 24-26 februarie a marcat desfasurarea  celei de-a treia editii a Weekend-ului Nikonistilor. Evenimentul organizat de Nikon Romania a debutat cu  vernisajul Expozitiei Nikonistilor, a...
citeste tot
Incepand de astazi, puteti urmari inregistrarea video de la seminarul Fotografie de nunta cu Brett Florens ce a avut loc sambata, 25 februarie, in cadrul Weekend-ului Nikonistilor.     Cu o durata de aproximativ trei ore, seminarul foto...
citeste tot
Ultimul weekend din luna februarie va fi unul extrem de important pentru posesorii de aparate foto Nikon si asta pentru ca in perioada 24-26 se intampla "Weekend-ul nikonistilor", iar anul acesta avem o surpriza de proportii pentru fotografii de...
citeste tot
Va invitam sa vizionati mai jos inregistrarea video a workshop-ului cu temele Macro si Nunta, sustinut de fotograful Radu Grozescu sambata, 27 august 2011.   Workshop-ul este impartit in doua, cu o prima sectiune practica despre fotografia...
citeste tot

© Nikonisti.ro 2008-2024. Toate drepturile apartin Nikon in colaborare cu Skin.

JavaScript este dezactivat.

Aceasta aplicatie necesita JavaScript pentru a functiona corespunzator. Browser-ul dumneavoastra nu suporta JavaScript sau scripturile sunt blocate.

Pentru a vedea daca browser-ul dumneavoastra suporta JavaScript, sau pentru a permite rularea scripturilor, cititi ghidul online al browser-ului dumneavoastra.

Actualizare browser

Folosesti un browser vechi ce te va impiedica sa vezi siteurile moderne,inclusiv noua noastra versiune.

Pentru a beneficia de toate facilitatile oferite te rugam instaleaza-ti un browser modern,ai mai jos alternative gratuite.

Instalarea va dura cateva secunde.