Romania Salbatica: Cheile Nerei - Beusnita
Este aproape seara si ies pe prispa cantonului sa iau o gura de aer curat. Imi vine sa ma asez, insa imi arunc un ochi mai inainte sa va unde... o decizie inspirata. Pe una dintre trepte vad un fel de snur cu un desen frumos pe el, iar cand ma apropii imi dau seama ca ma uit la un pui de vipera, nu mai lung de douazeci de centimetri.
Il admir in voie pentru ca nu da semne sa plece. Cam riscant sa impart treapta cu el, asa ca dau o raita in jurul cantonului sa vad ce mai este prin spate. Deschid o usa a unei magazii si spre surprinderea mea gasesc si aici un pui de vipera, poate chiar fratele celui de pe trepte. O densitate cam mare pentru gustul meu.
Este musai sa stam numai cu usa inchisa, altfel cine stie unde ne mai putem trezi cu ei. In urmatoarea zi plecam prin Cheile Nerei, iar la fiecare pas ma uit unde calc. Poteca este ingusta si nu iti da loc de manevra. Fiecare bat mi se pare un sarpe. La un moment dat cu coada ochiului vad langa stanca o panglica lunga si mai intunecata. Este deja prea tarziu sa dau inapoi, asa ca fac un salt in fata si il avertizez pe colegul meu sa se opreasca. Lungimea sarpelui imi spune ca nu este o vipera, asa ca prind curaj si ma duc mai aproape.
Scot aparatul pentru cateva imagini si ma apropii destul de mult pentru a fotografia cu obiectivul de macro. Plictisit sarpele pleaca din poteca si isi desfasoara adevarata lungime, mai bine de un metru. Cand se termina il iau de coada si il trag inapoi pentru inca o sedinta foto. Nu da semne de agitatie sau agresivitate, insa vrea sa se ascunda, asa ca il lasam in pace. In urma cu ceva timp ii arat una dintre imaginile facute unui prieten mai priceput ca mine la reptile. Imi spune ca este sarpele lui Esculap, iar desi nu este veninos, muscatura lui este al naibii de dureroasa. Ma bucur ca in imaginile mele este bland si cuminte. Data viitoare trebuie sa imi fac temele mai bine.
Aflat la limita sud-vestica a tarii noastre, Parcul national Cheile Nerei – Beusnita este o lume mai aparte in peisajul romanesc. Guvernat de apa, de depuneri de travertin sau de eroziuni in calcare, parcul ocupa sudul Muntilor Aninei si are o suprafata de 36758 de hectare, in lungul cursului mijlociu al raului Nera, care este si coloana vertebrala a parcului. Salbaticia zonelor de aici, speciile rare si frumusetea si unicitatea peisajului fac din Cheile Nerei – Beusnita unul dintre cele mai interesante parcurile nationale ale Romaniei.
Calatoria noastra in aceasta lume a inceput bineinteles la sediul parcului, unde am avut parte de o surpriza foarte placuta. Directorul de aici a facut facultatea in Brasov si a fost membru CPNT (Clubul pentru Protectia Naturii si Turism), un club de munte in care am activat si eu multi ani. De asemenea ne-am dat seama ca avem cateva cunostinte comune, asa ca ne-am pus pe povestit si parca nici nu am remarcat lungul drum de acces pana in zona unde urma sa fim cazati.
Prima oprire a fost pe Valea Beusnitei, unde am putut fotografia cateva ochiuri de apa frumoase si o cascada un pic mai mare. Ajunsi la canton ne-am dezechipat si am incercat sa vedem daca pastravii din zona sunt la fel de spectaculosi ca si peisajul in care ne aflam. Spectaculosi nu pot spune ca au fost, insa deliciosi cu siguranta. Bineinteles ca nu erau din rau, pescuitul fiind interzis, ci de la o pastravarie din apropierea cantonului.
Prima parte pe care am descoperit-o a fost zona din amonte a Cheilor Nerei, cu interesantul Lac al Dracului. Dis de dimineata ne-am suit in masina, am mai recuperat un ranger de pe drum si am pornit catre destinatia noastra. In momentul cand am iesit intr-o zona mai inalta ne-am trezit impresurati de o ceata aurie.
Am inceput cu niste crini de padure (Lilium martagon), flori foarte fotogenice si deosebite, care stau insa in zone destul de umbrite uneori, asa ca este bine sa aveti grija la timpul de expunere pe care il folositi. Am continuat cu ferigi si cateva insecte, printre care s-au remarcat un croitor cenusiu de o dimensiune impresionanta si doi gandacei ce se balaceau in stropii de apa ai unui parau de munte. Spre seara am vrut un apus de soare, insa dupa o zi calda si senina in cea mai mare parte, nu am avut bafta de ceva foarte spectaculos.
Un spectacol frumos, insa locatia nu ne permitea prea multe locuri din care sa fotografiem, asa ca ne-am bucurat si am mers mai departe. Nera nu este un rau foarte mare, insa formeaza unele dintre cele mai lungi chei de la noi din tara. Cursul ei nu este unul vijelios, ci mai degraba domol, insa cheile formate au tronsoane destul de impresionante. Am parcurs si noi o mica parte din amonte, am vazut si Lacul Dracului, interesant insa nu neaparat foarte fotogenic si ne-am continuat drumul printr-un labirint de urcusuri si coborasuri, printre stancarii si zone de vegetatie abundenta, pana am iesit deasupra cheilor intr-o zona de padure. Traseul a fost unul destul de frumos, insa si mai frumoase au fost intalnirile pe care le-am avut cu subietele noastre de aici.
Ziua urmatoare urma sa ne rezerve o minunata surpriza si aveam sa cunoastem cu adevarat ce inseamna lumea de ape de pe Valea Beusnitei. Prima oprire a fost la Ochiul Beului, un lac cu o culoare incredibila si cu multa vegetati in jur, iar mai apoi am urmat traseul catre Cascada Beusnitei. Pe vale poti intalni mai multe caderi de apa, dintre care se remarca doua mai mari notate Beusnita unu si doi. Depunerile de travertin de pe albie au inglobat in ele tot ce au gasit in cale, de la roci la lemne pe care le-au pietrificat si au realizat numeroase terase, de pe care apa se scurge in firicele fine sau in torenti mai involburati, in functie de debit.
Muschiul de un verde incredibil ce imbraca totul in jurul albiei si depunerile mai rosiatice, contrasteaza foarte frumos si fac din aceasta zona una foarte fotogenica. In anumite locuri apa curge de peste tot prin padure si parca te prinde in mijlocul ei. Am vrut sa redau acest aspect si in imagini, asa ca la un moment dat am fost nevoit sa intru in apa. Pentru ca acoperea nivelul bocancilor, a trebuit sa ma descalt, insa apa era atat de rece incat nu puteai rezista mai mult de un minut.
Cum expunerile mele erau de secunde bune, ma aflam tot timpul in dilema... cand declansez si cand imi scot picioarele din apa pe rand sa nu imi inghete. Am crezut ca am gasit o solutie ingenioasa si am adus un bolovan pe care sa stau, insa dupa ce acesta s-a dezechilibrat si mi-am trantit propriul trepied cu aparat, obiectiv si filtre in apa, mi-am propus sa ma las de astfel de acrobatii.
In ultima parte a sederii noastre in acest parc am mers sa vedem Cheile Nerei si in partea de aval. Ne-am bucurat de cateva imagini cu un tronson mai ingust de chei si de o vegetatie pe alocuri luxurianta. Aici am avut parte si de o intalnire cu sarpele lui Esculap, pe care am avut ragazul sa il fotografiem in voie. In concluzie tura din acest parc a fost una deosebit de interesanta si ne-a dat sansa sa vedem un peisaj atipic, pe care chiar daca l-ai vazut in zeci de imagini tot nu poti sa ti-l imaginezi asa cum trebuie.
Cheile Nerei si mai ales Valea Beusnitei sunt locuri care merita descoperite si, chiar daca peisajul nu este unul vast care sa se preteze la apusuri si rasarituri spectaculoase pentru ca esti mult prea bagat intre vai, iti ofera numeroase micropeisaje si detalii fabuloase pe care sa le poti aborda. Nu trebuie sa uitam de varietatea vietuitoarelor de aici si de vegetatia specifica.
Pe final trebuie sa le multumesc celor de la parc care ne-au fost alaturi si ne-au ajutat sa descoperim aceste locuri minunate. De asemenea trebuie sa ii multumesc si lui Vlad Popescu pentru inca o tura frumosa impreuna. Data viitoare va invit sa descoperim impreuna cel mai mic parc national al tarii, Buila – Vanturarita.
Drumuri bune si poteci insorite!
Dan Dinu
Fotografii din aceasta tura gasiti pe site-ul photolife.ro.
cheile, cheile nerei, nerei, beusnita
A fost adaugat 1 comentariu
citeste tot
citeste tot