7 zile in Bucovina si Maramures
In ultimii ani, foarte multi romani doresc sa evadeze si sa petreaca vacantele peste hotare, fiind convinsi ca in Romania nu mai au nimic frumos de vazut. Cu siguranta se inseala. Zonele Maramuresului si a Bucovinei reprezinta, probabil, unele dintre cele mai spectaculoase zone ale Romaniei, dupa cum vom incerca sa va demonstram in cele ce urmeaza. Am putut gasi aici ordine, oameni deschisi, respectarea traditiilor si, nu in ultimul rand, un aer primitor ce te imbie sa revii ori de cate ori ai ocazia.
Am realizat aceasta calatorie prin intermediul proiectului Redescopera Romania, vizitand o mare parte din Bucovina si Maramures intr-o excursie minunata de 7 zile, alaturi de inca 23 de calatori, oameni cunoscuti in mediul online romanesc. Proiectul isi propune, asa cum spune si numele, redescoperirea zonelor frumoase ale Romaniei si transpunerea lor in fotografii pentru a incita privitorii sa le viziteze.
Ziua 1
Am plecat din Bucuresti spre Bucovina, urmand traseul Focsani – Roman – Suceava – Gura Humorului. Pe traseu am vizitat cateva obiective turistice, in mare parte istorice, care ne-au oferit posibilitatea de a cunoaste mai bine anumite detalii despre trecutul nostru.
Aproape de Focsani ne-am oprit la Mausoleul de la Marasesti, constructie realizata in memoria ostasilor romani cazuti la datorie in timpul Primului Razboi Mondial. E impresionant sa te gandesti doar la faptul ca aici sunt ingropate trupurile a peste 5000 de soldati care au murit pentru a asigura independenta tarii si, in final, crearea Romaniei moderne. Pasind intr-un astfel de loc e inevitabil sa nu iti pui intrebarea ”Chiar a fost nevoie sa moara atatia oameni?”, intrebare la care nu vei primi niciodata raspunsul, sau cel putin nu raspunsul asteptat.
Vedere frontala a Mausoleului de la Marasesti
Incaperea principala a Mausoleului in mijlocul careia se afla un mormant simbolic inchinat celor ingropati aici.
De la Mausoleu am plecat direct catre Castelul familiei Sturdza, construit in stil neogotic intre anii 1880 si 1904 in satul Miclauseni, castel care in prezent se afla in proprietatea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.
Edificiul a fost reconstruit in forma actuala de catre George Sturdza la sfarsitul secolului XIX. Constructia se afla acum intr-o stare buna, putand fi vizitat zilnic de turisti. Camerele sunt imense, arhitectura este impunatoare, iar obiectele din perioada respectiva te transpun in acea era. Mie personal mi-a placut enorm castelul si as fi putut petrece acolo mult timp. E un loc linistit, interesant atat pentru istoria locului, cat si pentru arhitectura.
Sala mare a castelului Sturdza, sala principala. |
Vedere frontala a castelului familiei Sturdza. |
Ultimul obiectiv al zilei a fost casa memoriala a lui Mihai Eminescu de langa Botosani, in satul Ipotesti. Din pacate nu am reusit sa intram inauntru deoarece programul deja se terminase. Chiar si asa, privita din afara, casa marelui poet inspira un aer de lirism, plin de o incarcatura emotionala puternica.
Se spune ca aceasta zona a fost cea care l-a inspirat pe poet. Intr-adevar, peisajul iti inspira melancolie, mai ales daca este colorat de lumina calda a apusului.
Casa memoriala a lui Mihai Eminescu. |
Casa de vara din aproprierea casei memoriale. |
Ziua 2
Am inceput a doua zi cu o vizita la Manastirea Voronet, una dintre cele mai cunoscute manastiri bucovinene, renumita in special datorita coloritului, de un albastru ireal. E placut sa stii ca stai la cativa pasi de o adevarata istorie. Asa cum spunea si un mare poet, ”calatoria este aproape ca si cand ai vorbi cu oameni din alte secole”. Calatorind deci in aceste zone ai intotdeuana ceva de aflat, ceva de invatat, ca si cum ai avea acces la o permanenta enciclopedie.
Turla Manastirii Voronet si picturile impresionante ce o ilustreaza.
Detaliu al picturilor de pe biserica manastirii. Albastrul de Voronet devine evident.
Picturile de pe biserica manastirii Voronet.
Direct de la Voronet am pornit catre casa memoriala a lui Ciprian Porumbescu, unul dintre cei mai cunoscuti compozitori romani. Casa te asteapta si azi cu simfonii in fundal si o serie de obiecte care au apartinut muzicianului.
Casa memoriala a compozitorului Ciprian Portumbescu. |
Intrarea in Casa memoriala a compozitorului. |
|
Pianul cu care a debutat si pe care a asternut primele compozitii ale sale |
E foarte placut sa vezi ca totusi, in aceste vremuri, lucrurile valoroase din cultura propriei tari inca mai exista si sunt considerate un punct de interes turistic. Daca privesti lucrurile dintr-o anumita perspectiva, te poti considera norocos pentru faptul ca ai posibilitatea de a cunoaste o parte din istoria tarii si a oamenilor care au pus umarul la formarea unui spirit si a unei culturi nationale.
Din aceeasi categorie face parte si Cetatea de Scaun a Sucevei, care a deservit drept resedinta lui Stefan cel Mare in timpul domniei sale. Spre aceasta cetate am pornit dupa vizita la casa memoriala a compozitorului Ciprian Porumbescu. Cetatea de Scaun din Suceava impune un anumite respect, te face sa te gandesti rapid la istorie si la cei care s-au jertfit in trecutul nu foarte indepartat pentru ca noi sa traim astazi pe aceste locuri. Exista si o latura mai tenebroasa a acestei cetati, care, dupa moartea lui Stefan, a fost folosita de catre turci ca avanpost si loc de tortura pentru cei care se impotriveau stapanirii Imperului Otoman.
Legenda spune ca domnitorul Stefan cel Mare a construit sub cetate un tunel care ducea catre centrul Sucevei in aproprierea bisericii Sfantul Dumitru. Acest lucru nu este insa confirmat nici in ziua de azi. In cadrul cetatii se pot vedea camerele din perioada respectiva, existand chiar si o inchisoare sau o asa-numita baie cu aburi.
Cetatea de Scaun a Sucevei, vedere din fata.
Cetatea de Scaun a Sucevei, turnul de supraveghere.
Cetatea de Scaun a Sucevei, vedere din fata.
Ziua 3
Nu puteam parasi Bucovina fara sa vizitam si la alte manastiri din zona. Prima a fost Varatec, o manastire de maici situata la aproximativ 40km de Piatra-Neamt. Este un spatiu in care poti veni ori de cate ori doresti sa te redescoperi, sa cauti linistea si spiritualitatea, un loc indepartat de mediul urban, in aceeasi masura in care este indepartat de povara stilului de viata contemporan. Manastirea Varatec a fost construita la sfarsitul secolului al XVIII-lea, devenind astazi una dintre cele mai vizitate manastiri bucovinene.
Turnul de la intrarea in Manastirea Varatec. |
O maicuta de la Varatec in timpul unei rugaciuni din postul Pastelui. |
A doua manastire vizitata a fost Agapia, care ne-a intampinat de la intrare cu o curte plina de flori; pare un loc apropiat de Rai atat din punct de vedere al credintei, cat si din punct de vedere al frumusetii si linistii. Pasind pe lespezile de piatra ale cararilor curtii interioare te cuprind senzatii greu de descris. Nu trebuie sa fii un om al bisericii sau un foarte bun crestin pentru a simti aceste lucruri. E ceva firesc, ceva de care avem parte cu totii macar de cateva ori in viata.
Vedere din spate a Manastirii Agapia. |
Vedere laterala a Manastirii Agapia |
Ultimele doua obiective vizitate in aceasta zi au fost Cetatea Neamtului si Casa memoriala Ion Creanga, ambele aflate in judetul Neamt. Cetatea a fost ridicata in ceea ce este astazi nordul judetului Neamt, in secolul al 14-lea, in timpul domnitorului Petru I al Moldovei. In ciuda razboaielor prin care a trecut, constructia este intr-o stare foarte buna (si datorita restaurarii), fiind unul dintre obiectivele turistice ale Romaniei care pot lasa fara cuvinte orice privitor. Cetatea este situata in orasul Targu-Neamt, intr-un loc greu accesibil invadatorilor in perioada in care aceasta a servit drept loc de retragere a domnitorilor.
Inca din momentul in care se vad primele elemente ale cetatii aceasta se impune prin maretie. Imi imaginez cum ar fi aratat in zilele sale de glorie. In interiorul cetatii esti cuprins aerul medieval, prin fata perindandu-ti-se naluci ale domnitorilor si ostasilor care au numit aceste ziduri „casa”.
Camera de alimente din cadrul Cetatii Neamtului. |
Curtea interioara a Cetatii Neamtului. |
De la Cetatea Neamtului am plecat catre casa memoriala a lui Ion Creanga. Casa in care s-a nascut si in care a copilarit este astazi muzeu, atragand din ce in ce mai multe persoane ce vor sa descopere locul in care Ion Creanga a avut parte de peripetiile pe care le-a transpus in amintirile sale.
Muzeul se afla, bineinteles, in Humulesti, un sat din aproprierea orasului Targu-Neamt, si este mentinuta in forma sa de acum aproape 180 de ani. In interiorul casei se regasesc obiecte din acea perioada, obiecte autentice precum haine, tacamuri, mobila, etc. Langa casa memoriala se afla parcul tematic in care sunt prezente, sub o forma aproape reala, majoritatea personajelor din povestile lui Creanga. Daca doriti sa va reintoarceti in lumea povestilor copilariei acesta este un loc pe care trebuie neaparat sa il vizitati.
Casa ”La Mos Chiorec” din cadrul muzeului din aproprierea casei. |
Interiorul casei memoriale, camera cu obiectele autentice. |
Ziua 4
In cea de a 4-a zi am pornit dinspre Bucovina spre Maramures. Cele doua regiuni sunt despartite de un culoar stramt, care ofera peisaje cu adevarat superbe. Aici, la poalele Muntilor Rodnei, poti gasi o oaza de liniste si sansa de evadare in vis, multe dintre peisaje punand la indoiala simturile. Muntii Rodnei ofera in oricare parte a anului cadre superbe care merita vazute si fotografiate.
Zona a Bucovinei vazuta de sus. Fotografie realizata din poalele muntilor Rodnei. |
Muntii Rodnei, plini cu zapada chiar si la finele lunii aprilie. |
Peisaj din Bucovina realizat in imediata apropriere a zonei incondeierii oualor. |
Vedere din telescaunul de la Cascada Cailor din Muntii Rodnei, Maramures. |
Muntii Rodnei, partea din Maramures. |
Peisaj de pe valea Vaserului, vale prin care trece si trenul Mocanita |
Trecand din Bucovina in Maramures dai de un tinut al traditiilor, care sunt respectate pana in cele mai mici detalii. Primul obiectiv turistic pe care l-am vizitat insa in Maramures a fost Memorialul Durerii de la Sighetu Marmatiei, construit intr-o fosta inchisoare politica comunista.
Pentru cei ce nu au trait in perioada comunista e o ocazie unica de a afla informatii despre ceea ce a fost. E dur, e foarte dur sa vezi mii de fotografii pe peretii memorialului, fotografii ale oamenilor ucisi pentru simplul fapt ca infruntau regimul sau aveau „origini sociale nesanatoase”.
Cel mai trist lucru mi s-a parut asasinarea doctorilor care ii ingrijeau pe pacientii din inchisorile politice. Acesti medici au fost considerati tradatori si ucisi fara pic de mila de regim. Consider ca trecand doar o singura data prin acest monument iti stergi orice urma de indoiala cu privire la perioada comunismului. Despre comunism mai auzisem povesti, mai vazusem documentare sau reportaje, insa niciodata nu am simtit groaza si ura pentru fapte realizate de sistem asa cum am simtit aici. Daca stai sa urmaresti textele, sa privesti imaginile din muzeu, ajungi cu siguranta sa intelegi ce a insemnat comunismul, ce a insemnat individul pentru acest sistem politic. In inchisoare viata era la discretia tortionarilor. Daca un gardian dorea sa omoare un detinut o putea face fara a avea nicio responsabilitate si nicio remuscare.
|
|
Harta lagarelor de exterminare si a celor mai mari inchisori politice din Romania. |
Harta tuturor centrelor de exterminare din Romania si echipamentul pe care trebuiau sa il poarte detinutii. |
Aproape de Memorialul Durerii se afla si Cimitirul Vesel (absurd probabil), un cimitir in care tristetea de pe chipurile oamenilor e alungata, intr-o oarecare masura, de citatele amuzante si picturile de pe crucile mormintelor. Bineinteles, moartea nu poate fi contracarata de nimic altceva, insa anumite texte te fac sa zambesti si sa mergi mai departe. Cimitirul Vesel a luat nastere in anul 1935 cu doar doar 5 cruci create de Stan Ioan Patras, urmand ca acelasi sculptor sa faca sute de epitafe (cruci pictate/sculptate) pana in ziua de azi.
Eu unul ma asteptam ca cimitirul sa fie mult mai vesel. Ramane insa un cimitir iesit din comun, care uneori te poate face sa zambesti. Uneori, caci unele texte sunt de-a dreptul inspaimantatoare. Nu e chiar cel mai amuzant lucru pe care ai vrea sa-l vezi.
Una dintre cele 800 de cruci existente in cimitirul vesel.
Crucile pictate si sculptate din cimitirul vesel.
Prima cruce sculptata si pictata din cimitirul vesel.
In aceeasi zi am vizitat si Muzeul Oualor Incondeiate de la Ciocanesti. Specific Maramuresului, traditiile sunt intotdeauna respectate ca atare. Astfel, calatorind in aceasta regiune in perioada sarbatorilor pascale ai ocazia de a vedea foarte multe obiceiuri extrem de interesante. Un obiectiv turistic interesant ce tine de traditia zonei este si Muzeul Oualor Incondeiate, care contine sute de oua pictate cu diferite modele, creatii reprezentative din intreaga lume.
Modele expuse te fac sa te indoiesti ca cineva ar putea le picteze manual. Ei bine este posibil, si chiar si in ziua de azi sunt multi artisti populari care duc aceasta traditie mai departe si o transforma intr-o arta veritabila. Mai jos, puteti vedea cateva oua incondeiate de o artista care realiza acest lucru de peste 40 de ani. Un ou este incondeiat in aproximativ 20 de minute, neavand insa niciun model dupa care sa fie pictat. Fiecare model este unic si realizat din propria imaginatie a artistului, simetric pe ambele parti.
Ouale premiate la concursul international al oualor incondeiate din 2005.
Ou incondeiat de o femeie in varsta de 60 ani, cu o experienta de peste 40 de ani in aceasta arta.
Oua incondeiate de aceeasi doamna, fiecare avand cate un motiv special al zonei.
Ziua 5
A cincea zi a fost dedicata in totalitate plimbarii cu Mocanita, micutul tren cu aburi realizat la mijlocul secolului al XX-lea, ce strabate linia forestiera de pe Valea Vaserului. Am ajuns in ziua in care s-a deschis sezonul din 2011 si am beneficiat astfel si de un spectacol de dansuri si muzica populara autentica, specifica Maramuresului. Plimbarea cu Mocanita dureaza aproape 6 ore din care 2 ore drumul dus, 2 intors, si 2 popasul de la capatul liniei. Trenul cu aburi merge cu o viteza de aproximativ 15 kilometri pe ora si are de parcus in total aproximativ 44 de kilometri. Din cauza conditiei sinelor se intampla ca, de doua-trei ori pe saptamana, trenul sa deraieze si sa fie nevoie de o interventie speciala din partea celor responsabili. Dupa 20 de ani s-au obisnuit insa si repunerea trenului dupa deraiere dureaza maximum o ora. Plimbarea cu Mocanita este foarte frumoasa, dar inarmati-va cu multa rabdare. Din pacate statul roman nu e implicat deloc in dezvoltarea acestui proiect si totul apartine acum unei fundatii din Elvetia.
Locomotiva Mocanitei in timpul unui repaus de pe traseu. Aici se puneau iar lemne si se aruncau carbunii deja arsi.
Mocanita inainte de plecare, moment in care conductorii puneau apa in sistemul de racire si lemne pentru a oferi puterea necesara demarajului.
Conductorul Mocanitei in timp ce pregatea trenul pentru calatorie.
Ziua 6
Ultima zi de calatorie, a 6-a (a 7-a era de intoarcere), a fost destinata documentarii obiceiului Udatorului. Am mers astfel in satul Surdesti, sat in care am avut ocazia de a asista la acest obicei repetat in fiecare an dupa sarbatorile pascale. Acest obicei presupune alegerea celui mai gospodar om din sat si trecerea cu intregul alai pe la casele fiecarei persoane din sat. E foarte interesant sa vezi cum se aleg, pentru o zi, oameni cu functii importante precum inmultitor, scazator, judecator, jandarm, al caror scop este acela de a decide soarta celui mai gospodar om din sat.
Cantaret al fanfarei locale din Surdesti din timpul obiceiului udatorului. |
Intrarea in biserica din Surdesti, enoriasii avand posibilitatea de a se impartasii cu totii inainte de a se alege cel mai gospodar om al satului |
Domnul ales drept cel mai gospodar om al satului, el urma sa treaca pe la casele fiecarora. |
Enoriasa in port traditional maramuresean, port respectat de toata lumea. |
Cel mai gospodat om al satului ales in 2010, isi cedeaza acum postul. |
Sateni asteptand in afara bisericii. |
Toate fotografiile prezente in acest articol au fost realizate cu Nikon D7000 si obiectivul Nikkor AF-S 24-120mm f/4 G VR ED.
Text si fotografii: Dragos Asaftei
zile, bucovina, maramures
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot