Au inceput inscrierile pentru Salonul National de Fotografie Turistica
In perioada 19-28, noiembrie in Pasajul Universitate are loc editia a XII-a a Salonului National de Fotografie. Salonul reuneste de doua ori pe an creatiile celor pasionati de arta fotografica - atat amatori, cat si profesionisti - in incercarea de a oferi privitorului instantanee inedite. Evenimentul isi propune, prin intermediul artei fotografice, sa aduca in atentia publicului larg atractiile si patrimoniul cultural extrem de bogat al Romaniei, promovand, in acelasi timp, tinerii care isi doresc sa imbratiseze o cariera in arta fotografica.
Tema editiei, Simboluri, ofera posibilitatea participantilor de a exprima, prin intermediul fotografiilor, o perceptie proprie a activitatii turistice, fie ca surprinde potentialul natural sau cel antropic al zonelor romanesti.
Categorii de concurs:
Categoria I - “Muntele si vraja sa”
Categoria a II-a - “Ipostaze culturale”
Categoria a III-a - “Soaptele apelor”
Categoria a IV-a - “Cadrane sfinte”
Categoria a V-a - “Fantezie”
Categoria a VI-a - “Prin lume ...”
Categoria a VII-a - “Origini”
Data-limita de inscriere a fotografiilor in concurs este 8 noiembrie 2010. Cele mai bune imagini vor fi selectate si expuse in cadrul Salonului National de Fotografie Turistica, in Pasajul Universitate.
Premiile, oferite de revista Vacante si Calatorii impreuna cu partenerii sai, Nikon si Photolife, sunt structurate astfel: Marele Premiu, Premiile I, II, si III pentru fiecare dintre cele sapte categorii de concurs, Premiul Publicului. Castigatorul Marelui Premiu va fi, de asemenea, invitat sa isi prezinte lucrarile intr-o expozitie personala din cadrul viitoarei editii a Salonului Foto.
Istoria Salonului National de Fotografie este incarcata de pasiune si talent, aduse in special de participanti, prin lucrarile inscrise, dar si de organizatori, prin interesul si determinarea lor. In cele 11 editii desfasurate de-a lungul a sase ani, evenimentul s-a bucurat de participarea a aproximativ de 3.500 de concurenti, care au inscris peste 40.000 de fotografii.
Marele Premiu al primei editii a fost castigat de Florin Noval, cu fotografia “Simbol”. Au urmat Bogdan Gheabu, cu fotografia “Inaltimi” (editia a II-a), si Stefan Cios, “Tulghis” (editia a III-a). Editia a IV-a a fost dominata de fotografia lui Sorin Onisor, “Amintiri de imprumutat”, iar cea de a V-a, de Dan Mihailescu, cu “A Girl and an Umbrella”. Printre castigatorii ultimelor editii s-au numarat Cristian Flueraru, Sorin Onisor si Alex Axon, acestia fiind, de altfel, concurenti emblematici ai salonului.
Mai multe detalii si regulamentul concursului pot fi consultate pe adresa www.vacantesicalatorii.ro.
Update: Desi colaborarea cu Vacante si Calatorii pentru editiile precedente ale Salonului National de Fotografie Turistica a fost reusita din punctul de vedere al Nikon, neregulile de la ultima editie aduse la cunostinta noastra prin intermediul comentariilor utilizatorilor www.nikonisti.ro ne obliga sa ne retragem sustinerea pentru acest concurs. De-a lungul existentei sale, in cadrul Salonului National de Fotografie Turistica s-au afirmat fotografi talentati, care au fost popularizati prin intermediul Salonului, unii dintre ei ajungand foarte cunoscuti. Credem ca aceste merite ar trebui recunoscute si nu ar trebui sa fie puse in umbra de neregulile unei anumite editii.
fotografie, national, salonul, fotografie turistica, turistica
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot