Fotografia de strada - un interviu cu Vlad Eftenie

Vlad Eftenie este arhitect, asistent la Universitatea de Arhitectura si UrbanismIon Mincu din Bucuresti. Fotografiaza strada, priveste oamenii si parcurge locurile pe care ei le traiesc cu o privire sensibila care cauta detalii dincolo de aparente. Echipamentul Nikon este partenerul sau de drum si de expeditie in cele mai multe din incursiunile sale. Oamenii si locurile sunt purtatoare de povesti, povesti de trecatori, emotii carora le cauta un nume. Astfel, ocaziile de a gasi un popas, de a afla un om, zambete sau tristeti confera demersului sau fotografic tenta social-umanista la care adera neconditionat. Ceea ce devine un proiect fotografic necesita timp, aceasta presupunand in acceptiunea sa o constanta relatie de feedback cu subiectul si potentialul public, prin fotograf si fotografie.
Trebuie numite in acest sens descrierile fotografice urbane ale oraselor europene in care a fost calator din Franta, Belgia, Olanda, Portugalia, Germania, Italia, Armenia si bineinteles, cea mai mare parte a Romaniei. In acest sens, descrierile sale in care ilustreaza Parisul, Berlinul, Lisabona, Venetia, Erevan, Bucuresti, etc. scriu capitole de fotogarfie de strada care definesc o estetica riguroasa si foarte personala. Strada devine o scena care pune in valoare gesturi si comportamente a caror surprindere depinde de intuitie, privire adanca si o ascultare atenta. Sunt momente care delimiteaza hazardul si imprevizibilul de viteaza reactie in momentul oportun - caracteristici intrinseci ale fotografiei de strada. In tara, expeditiile pe care le-a intreprins la Rosia Montana, Zlatna-Abrud, Baia Mare, in satele Maramuresului, pe Valea Jiului, traseul Drobeta-Anina, proiectul de arheologie industriala, proiectul 'Oamenii Deltei' – prin incursiunile de la Tulcea, Caraorman, Letea, Maliuc, Sulina etc. aduc o imagine realista in cheie proprie a contrastelor si armoniilor spiritului autohton.

Nikon Romania: Domnule Eftenie, cand ati realizat ca pasiunea pentru fotografie va deveni mijloc de exprimare artistica? Care au fost primele incercari in acest sens?

Vlad Eftenie: Pasiunea mea pentru fotografie a aparut relativ tarziu in preocuparile mele insa s-a instalat subit si fara cale de intoarcere. Student arhitect fiind am folosit aparatul foto ca unealta in documentarile tehnice. Fie ca pozam o biserica de lemn din Muzeul Satului careia urma sa-i realizez un releveu, fie ca pozam Colosseum-ul roman in excursiile de studii, gestul fotografierii era relativ rece : fotografiam asa cum citeam o revista de arhitectura. Crescand intr-o familie de arhitecti, inca de mic am avut acces la ceea ce pot denumi generic imagine - reproduceri de arta sau fotografia din publicatiile de arhitectura. Aveam un mic aparat pe film made in China pe care il foloseam ocazional si intr-o maniera destul de cenzurata pentru a folosi optim cele cateva filme pe care le aveam la dispozitie. In anul 6 de studii (odata cu evolutia tehnicii, cum imi place sa spun) am pus mana pe primul aparat digital, la fel de mic ca si cel pe film – nu mai depindeam insa de un suport foto limitat. Asa a inceput ceea ce am denumit joaca de-a fotografia. Alaturi de cativa prieteni care fotografiau si ei doar ocazional am inceput sa observam ca ceea ce fac eu nu mai semana cu ce stiam inainte, unele imagini pareau acum sa spuna povesti si nu doar sa descrie ceea ce vedeam. In momentul in care am inceput sa simt ca prin fotografie pot gasi sensuri noi pentru ceea ce vedeam cu totii, ca pot personaliza privirea intr-un mod care sugera si senzatia, starea si emotia mea in fata subiectului si ca le aratam celorlalti ce am vazut doar eu intr-un anumit fel - mi-am dat seama ca am dat mana cu Fotografia.

Nikon Romania: Ati realizat numeroase serii de fotografii cu tenta umanista. Ce anume va stimuleaza sa surprindeti povestile pe care le poarta oamenii? De ce vi se pare aceasta parte din arta fotografica atat de atractiva?

Vlad Eftenie: Pornind de la a fotografia mai tot ce se intampla imprejur - evoluand in ˝joaca˝ mea cu focusul de la macro la infinit, mi-am delimitat in timp subiectele de interes predilect. Acestea se defininesc prin felul in care fotografia ma ajuta sa explorez si sa aflu - prin cunoasterea lumii, a celorlalti. Curiozitatea in fata lumii se constituie in motorul cautarilor mele. Fotografia pleaca astfel initial ca o descoperire a lumii prin interogarea apriorica a sinelui, ca un sistem deschis si adaptabil. Povestile pe care le poarta oamenii sunt un subiect sensibil pentru mine, ele ajutandu-ma sa descopar si sa acumulez invataturi de viata. Se poate demonstra astfel inca o data flexibilitatea si diversitatea domeniului fotografic, fotografia reusind in opinia mea sa se plieze subtil pe exigentele si personalitatea artistului. Cred ca subiectul se afla – simbolic – concomitent de ambele parti ale obiectivului, prin prezenta fotografului care inregistreaza si prin realitatea exterioara, interpretata artistic. Sunt momente in care fotografia te descrie si altele, magice, in care te dedici integral subiectului, uitand sa mai respiri. Acest balans intre cele doua limite – intre tine si subiect este in masura sa defineasca un demers artistic care poate comunica privitorilor – intrucat ecuatia fotografiei nu este alcatuita doar din autor si subiect ci ea capata sens in interpretarea pe care i-o acorda privitorul; a comunica la randul tau tine de insasi Arta la nivelul careia incerci sa ajungi intr-un demers complet.

Nikon Romania: In ce fel v-a influentat din punct de vedere artistic feedback-ul subiectelor sau al publicului de-a lungul timpului?

Vlad Eftenie: Exista multe locuri descoperite in drumurile mele si in care am revenit - fie pentru a incerca o incadrare mai buna, fie cu speranta sa aflu un moment mai darnic, fie sa revad oameni cu care am reusit sa leg punti de comunicare. Oamenii nu sunt doar simple subiecte foto, fiecare poveste merge mai departe si dupa declansare. Fotografierea oamenilor este poate unul din cele mai dificile capitole ale fotografiei, poate de aceea il gasesc atat de pasionant, pentru mine. Exista cazuri in care pot fotografia fara sa fiu vazut si altele in care nu pot fotografia fara a fi stabilit cel putin un contact verbal cu subiectul. Am intalnit astfel fel si fel de oameni, reactii diferite, diverse moduri de comunicare cultural modelate. In acest context, feedback-ul este descris de reactia lor din momentul decisiv – reactie definitorie si pentru deciziile mele de declansare / ne-declansare (ceea ce numesc eu negocierea cadrului) din momentul respectiv sau de reactia de dupa privirea imaginilor in care sunt protagonisti. Deseori revin pentru a darui fotografii, bucuria oamenilor facandu-mi la randul ei o mare bucurie. Sintetizand, pot afirma ca relatia cu subiectul si reactiile lui sunt definitorii in toate momentele de evolutie ale gestului fotografic, determinand-se si conditionandu-se reciproc.
In acelasi timp, asa cum afirmam mai sus – relatia cu privitorul vine sa intregeasca la randul sau gestul artistic-fotografic, subliniind aici ca aceasta comunicare face parte din demersul pe care ti-l asumi ca si creator. Mesajul tau capata sens prin ochiul celui ce priveste si care e liber la randul lui sa incarce intr-un sens personal mesajul pe care il transmiti. Creatia ta devine la un moment dat o suma de sensuri comun acceptate si personal asumate de fiecare privitor in parte. Pot spune ca intr-o oarecare masura o creatie nu iti mai apartine dupa ce o oferi spre a fi privita, devii la randul tau un spectator care stie inca ceva in plus despre aceasta si atat . Fotografia devine un mesaj simbolic comunicat pe o cale grafica ce gaseste sau nu ecouri.

Nikon Romania: Ca orice forma de comunicare, fotografia poate fi inteleasa gresit de catre receptor. Au existat cazuri in care sa fiti criticat pentru mesaje pe care nu ati vrut sa le transmiteti sau pur si simplu sa fiti prost inteles?

Vlad Eftenie: Exista cateva reguli minime pentru ca un mesaj sa-si atinga tinta – sa fie concis, clar, exprimat intr-o forma cat mai lizibila – pentu a numi cateva caracteristici care sunt strans legate si de mesajul fotografic. Mai stim ca interpretarea unui mesaj artistic depinde de fiecare privitor in parte, este subiectiva : unii pot gasi acolo ceea ce cautau de-o viata, altii pot ramane indiferenti. Din punctul meu de vedere o imagine este gresita atunci cand nu reuseste sa exprime, sa comunice. Exista si cazuri in care ea evoca cu totul altceva decat a vrut autorul sa spuna. Nu intotdeauna intelegerea gresita a unei fotografii este un fapt negativ, putand astfel aparea sensuri noi pe care nici autorul nu le-a sesizat, imbogatind astfel sensul imaginii. Atata timp cat ai incredere in privitor si ii asumi acuitatea intelegerii, cel putin egala cu a autorului, relatia cu privitorul este constructiva. Daca mergi in fata privitorului ca un detinator de secrete pe care i le impartasesti sau nu in functie de puterea sa de intelegere – relatia se deterioreaza in defavoarea artistului. Pentru o comunicare eficienta trebuie utilizat un limbaj comun. Vorbind la scara unei perioade mai lungi pe care arta il necesita pentru a se decanta, ceea ce poate fi astazi considerat gresit, alte generatii pot descoperi ca pe o valoare inestimabila. Eficienta mijloacelor artistice in a comunica intentia creatorului si timpul stabilesc valoarea de adevar a unei ˝greseli˝ artistice.

Nikon Romania: Exista o scena sau o poveste pe care ati imortalizat-o si care v-a emotionat cel mai mult?

Vlad Eftenie:Impulsul meu de a fotografia este determinat de emotie. Atunci cand fotografiez registrul sensibil al lumii inconjratoare incerc sa fiu receptiv incontinuu, prin toti porii. Este o stare la care se ajunge si care este strans legata de personalitatea fotografului. Emotia este cea care declanseaza mecanismul fotografierii. Esta o stare anume pe care incerc sa o curat de o gandire rationala si sa o extrag din registrul sensibilului, a emotivitatii, a intuitiei. Faptul ca implicit totul trece prin filtrul unei viziuni care defineste intentia artistica – viziune determinata la randul ei de formarea profesionala, de repere culturale, de anumite aptitudini sau vreun talent anume – totul conlucreaza in ceea ce se cheama gestul fotografic complet.
Raspunsul ramane astfel destul de general in acest caz – imaginile descriind in cea mai mare masura emotia. Sigur, exista povesti ale fotografiilor, fiecare cadru are povestea sa mai lunga sau mai scurta – uneori fiind doar un gest spontan, alteori fiind rezultatul unei implicari afective profunde. Ma emotioneaza povestile oamenilor pe care ii aflu, o lumina magica, un loc in care ajung pentru prima data si pe care incerc sa-l parcurg si sa-l inteleg, incercand sa sesizez ˝intamplari˝ si prezente emotionante. Alteori o imagine capata cu totul alte sensuri artistice privita in necunoasterea contextului in care fost inregistrata si care ar putea-o banaliza ; accepti atunci doar povestea pe care o spune fotografia, in lipsa detaliilor fotografului.

Nikon Romania: Care sunt temele pe care le utilizati cel mai des in fotografia dumneavoastra? Urmati anumite structuri compozitionale in construirea imaginilor? Va inspira si alti artisti fotografi in realizarea acestor structuri?

Vlad Eftenie: Initial, cand aparatul foto nu-mi soptea nimic fotografiam locuri, monumente. Siluetele trecatorilor existau in cadru doar pentru a conferi scara umana, de cele mai multe ori asteptand chiar sa dispara de tot din cadru pentru a declansa. Din momentul descoperirii fotografiei ca pe un mijloc de comunicare, oamenii au inceput sa se apropie si apoi sa aiba nume. Raman in acelasi timp strans legat de locul in care identific situatiile ˝fotografiabile˝, de starile mele determinate de atmosfera, olfactiv, vizual, auditiv. Incerc sa descriu locurile cat mai sensibil prin oamenii care le locuiesc sau le parcurg si prin datele de tema definitorii (geometrie, spatialitate, materialitate, repere, etc.), prin prisma trairilor pe care le trezesc in mine. Tema trecerii, a contemplarii, a linistii aparente, a gestului neterminat, a situatiei care evolueaza spatial determinat, a momentului decisiv, a reactiei spontane, a gesturilor mici, a semnificatiilor multiple – definesc universul fotografic pe care incerc sa-l conturez printr-o viziune proprie care evolueaza la randul ei odata cu mine. Singurele lucruri pe care le las sa ma inspire se afla in fata obiectivului si in emotia pe care o resimt in momentul unei declansari inspirate. Cultura vizuala e evident esentiala pentru un creator. Privesc cu interes si placere operele lui H.C. Bresson de exemplu, pentru simplul motiv (printre altele) ca imi aduc aminte mereu ca ˝se poate˝.

Nikon Romania: In fotografiile dumneavoastra folositi mai ales monocromia. Pe langa faptul ca este mai simplu pentru privitor sa descifreze o fotografie alb-negru decat una color, aveti si o alta motivatie pentru a fotografia alb-negru?

Vlad Eftenie: Culoarea, aportul cromatic nu pot fi ignorate, ochiul uman percepand mediul inconjurator in culori. Este esential sa poti discerne potentialul unei scene prin rezolvarea cromatica a cadrului, sarcina pe care fotograful trebuie sa si-o asume. Nu pot afirma ca prefer un anumit mediu cromatic : am inceput fotografia avand convingerea culorii, am studiat si practicat in paralel tehnica alb negru, am continuat sa lucrez predominant color dintr-un motiv relativ simplu : parcurgand strada eminamente gri, punctele de culoare, accentele devin repere care deshid mai usor calea gestului fotografic. Avansand in timp - prezenta culorilor a permis mintii sa discearna intr-un alt registru potentialul unei scene, tratarea ei in alb negru venind doar in intampinarea esentializarii cadrului. Altceva devine important in acel moment, ceva ce tine de desfasurarea intrinseca a cadrului, interpretarea alb-negru putand sa conduca mai usor spre esenta situatiei intampinate. Nu cred in rezolvari cromatice duale : un cadru poate fi eminamente produs ori doar color, ori doar alb-negru – nu in suprafata ci in esenta sa.

Nikon Romania: Faceti parte din Asociatia Fotografica f:5,6 si v-ati numarat printre continuatorii Clubului Foto al Universitatii de Arhitectura si Urbanism din Bucuresti. Care sunt beneficiile pe care le resimtiti fiind afiliat unor cluburi de fotografie?

Vlad Eftenie: Ca fotograf entuziast cauti, pe langa posibilitatea de a-ti exprima mesajul, persoane cu care sa poti impartasi aceeasi pasiune. Uneori un astfel de grup poate lua o forma oficiala de existenta, devenind prin prisma personalitatilor pe care le gazduieste o entitate mai puternica. Atunci cand faci parte dintr-un club al carui membri sunt din zone diferite ale tarii sau lumii, o expozitie de grup poate fi un motiv fericit de intalnire si de promovare a artei fotografice. In plus, fotografia nu este neaparat un gest de solitara introspectie, iesirile foto in grup fiind o buna ocazie de colaborare. De asemenea, apartenenta la comunitati fotografice on-line are beneficiile ei majore in comunicarea mesajului artistic, a dezbaterii subiectelor fotografice.

Nikon Romania: Sunteti unul dintre putinii fotografi romani care continua sa fotografieze pe film in mod curent. Care sunt motivele pentru care refuzati trecerea la un aparat foto DSLR principal, lasand in plan secund aparatul pe film? Ce specificatii ar trebui sa aiba un DSLR pentru a deveni aparatul dumneavoastra principal?

Vlad Eftenie: Este o intrebare care in general risca sa creeze polemici daca nu stii sa-ti dirijezi bine raspunsul. Din fericire in cazul meu nu e vorba de iscarea unei polemici pentru ca nu neg avantajele mediului digital. Am inceput joaca de-a fotografia pe un mic compact digital fara de care nu ar fi existat scanteia.
Dupa un timp, incepand sa am exigente tehnice, am redescoperit aparatul pe film construindu-mi sisteme fotografice judicios compuse in functie de cerinte fotografice specifice. Filmul, prin varietatea modelelor, a personalitatii bine conturate si a capacitatii flexibile de raspuns s-a adaptat nevoilor mele de expresie artistica, registrul variat al peliculei inducand de la sine o amprenta proprie.
Criteriile mele de producere a imaginii m-au pastrat mereu in zona formatului full frame preferand lucrul cu profunzimi de camp scurte pe care un format cu crop-factor nu mi-l oferea in aceeasi masura (un aparat full frame digital depasindu-mi cu mult posibilitatile financiare la acea epoca). In plus – vedeam ca un principal atribut al aparatelor digitale posibilitatea de a avea acces imediat la imagine, trecand peste timpul de asteptare a developarii si scanarii. Pentru un pasionat insa, chiar si acest timp de asteptare si imposibilitatea de a vedea instantaneu rezultalele fac parte din regula jocului, un joc asumat. Nikon F5 a aparut ca partener de expeditie, oferindu-mi viteza de reactie la care – de la un anumit moment al evolutiei conceptelor mele fotografice, am avut nevoie. Tehnica face insa iarasi minuni si aparatele digitale full frame au devenit intre timp mai performante si mai accesibile. Pot marturisi acum cochetarea cu ideea achizitionarii unui aparat Nikon digital full frame in viitorul apropiat. Specificatiile si plaja de variante si optiuni la care au ajuns astazi DSLR-urile cred ca pot intampina exigentele oricarui fotograf.

Nikon Romania: Ce obiective folositi pentru cadrele pe care le realizati pe strada? Aveti in general la dumneavoastra un arsenal optic mai vast sau va incredeti intr-un singur obiectiv versatil?

Vlad Eftenie: Momentul alegerii aparatelor, obiectivelor si filmelor in momentul in care ies pe strada poate fi el insusi o poveste. Imi marturisesc pasiunea pentru tehnica fotografica, avand optiunea sa lucrez pe film atat in format 35 mm cat si format mediu 6x6, panoramic sau half frame. In timp mi-am definit un ˝kit de expeditie˝ care si-a dovedit mereu flexibilitatea si robustetea in utilizare in conditii diverse, alcatuit din Nikon F5, Nikon N80, Nikkor af-d 20/2.8, Nikkor af-d 85/1.8 si Nikkor af-d 80-200/2.8. carora li s-a laturat apoi Nikon F3 si un Nikkor 35/1.4. Plecand de la necesitatea de a lucra doar in lumina ambientala prefer obiective luminoase. Cand nu stiu ce voi intalni acolo unde merg ma pregatesc sa adopt o abordare flexibila. Sunt locuri care presupun o apropiere dificila de subiect (atat la propriu, cat si la figurat) si atunci poate fi necesar un obiectiv cu focala lunga. Sunt momente cand doar de la apropiere poti transmite mai departe senzatia imersiunii in cadru printr-o focala scurta ce confera dinamism cadrului. Este esential sa iti adaptezi tehnica de lucru la conditiile de lucru si la subiectele intalnite la fata locului. Desigur, iti poti impune si mai evident punctul de vedere folosind focale unice in multe situatii – personal cred insa in puterea de adaptare a fotografului si intr-o maniera sensibila de interpretare adecvata a subiectelor. Deseori avem impresia ca fotografierea oamenilor e riscanta, ca poti fi vazut, ca trebuie sa te camuflezi sau sa privesti in alta parte pentru a putea fotografia pe strada. Nu trebuie sa porti neaparat aparate mici pentru a trece nevazut, cheia ˝invizibilitatii˝ sta in felul in care te porti si stii sa fii cat mai natural in ceea ce faci, indiferent de marimea aparatelor pe care le folosesti.

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

A fost adaugat 1 comentariu

Hermeneanu a scris pe 15-04-2013 la 16:20

Fotografia de strada implica timp liber si pasiune.Legat de partea financiara, cred ca se poate face si cu aparatura mai accesibila.

0

0