Peisagistul - interviu cu fotograful Alin Popescu
Fotograful nu are nevoie de cuvinte. Imaginile spun mai mult decat poate exprima limbajul uman. Este adevarat. Insa pentru cei care doresc sa cunoasca detaliile tehnice ale realizarii unei fotografii cuvintele sunt indispensabile. Suntem bucurosi de fiecare data cand un fotograf nikonist consacrat este de acord sa impartaseasca experientele si cunostintele sale cu ceilalti nikonisti. Alin Popescu este un astfel de fotograf. Castigator a numeroase premii in tara si strainatate, intre care si marele premiu al Microsoft "Future Pro Photographer" in 2006, el face parte din acea categorie de tineri fotografi care au confirmat asteptarile inceputului carierei si si-au dezvoltat un stil propriu, aparte, apreciat de ceilalti.
Nikon Romania: Cand ati inceput pentru prima oara sa fotografiati? Povestiti-ne cateva lucruri despre inceputuri.
Alin Popescu: Probabil ca acelasi raspuns il au multi pasionati de fotografie din zilele noastre: pe la vreo 7 ani am primit cadou un aparat rusesc si cateva filme Azo expirate. Le-am epuizat imediat impreuna cu fratele meu mai mare si tatal nostru, fotograf in vremea aceea in orasul natal Slobozia, vazand isprava si-a cam luat gandul sa ne mai invete ceva, gandindu-se ca il bagam in faliment in ritmul acela. Asa s-a incheiat aventura noastra de 2-3 zile cu fotografiatul. Insa nu s-a stins de tot dorinta de a fotografia, a ramas acolo o scanteie care a mocnit ani de zile in interior, mentinuta si de momentele petrecute alaturi de tatal meu in camera aceea mica si cu lumina rosie a studioului, de magia transformarii unei hartii albe intr-o poza. Abia in anul trei de facultate am reusit sa imi cumpar primul meu aparat foto si de acolo a inceput totul.
Nikon Romania: Ce anume v-a atras sa va exprimati prin intermediul artei fotografice? De ce nu pictura sau orice altceva?
Alin Popescu: Ba da, a fost si pictura. Multi ani. De mic am participat la foarte multe cercuri la "Casa Pionierilor" cum ii spunea pe vremuri. Mama, profesoara de biologie, tinea si cercul cu acelasi nume in cadrul acestei "institutii". Eram toata ziua acolo dupa ce terminam scoala si, curios din fire, ma inscrisesem la aproape toate cercurile care mi s-au parut interesante: la navomodele la Tomita, la electronica la Hary, la Dna Bujenita la confectionat hainute de papusi, la Dna Bratu la informatica, la Dna Ontanu la pictura, la tobe, dansuri moderne, teatru de papusi etc. Insa, tocmai la fotografie nu m-am dus. Nu stiu de ce, cred totusi ca nu imi placea de cel ce tinea cercul. Din toate cele enumerate, m-am tinut serios doar de tobe (4 sau 5 ani), informatica (de la 6 ani si pana cand am intrat la liceul de informatica) si de pictura, tot asa, foarte multi ani, pana spre sfarsitul liceului, cand ajunsesem sa pictez numai icoane pe sticla cu vopseluri vitraliate. Am avut cateva rezultate notabile si cu picturile mele, dar cel mai important mi s-a parut cand in schimbul unei icoane pe sticla, am primit o camera video de la niste italieni, prieteni de familie. Am filmat tot ce am putut, petreceri, zile de nastere, nunti si botezuri din familie, ba am facut chiar si un filmulet cu fratele meu. Camera s-a stricat in cele din urma si asa s-a incheiat si cariera mea de operator. Prin anul doi de facultate am castigat o bursa la un curs de vara in Spania cu studenti din toata Europa. M-am imprietenit cu tipul de la IT, cel insarcinat cu realizarea fotografiilor pe perioada cursului si care nu parea prea incantat de acest lucru, si astfel am devenit fotograful oficial al cursului de vara, realizand cateva mii de poze cu HP-ul acestuia. De aici a pornit totul. Am revenit in tara, hotarat sa imi strang bani sa am propriul meu aparat foto digital. Nu mi-a luat "decat" un an pana cand am adunat suficienti bani sa imi pot cumpara un aparat pe gustul meu, si anume un Nikon Coolpix 880 la mana a 2-a. In acel an am inghitit cu nesat orice informatie gasita pe internet despre fotografie, m-am inscris pe forumuri foto, m-am uitat la multe fotografii, am inceput sa inteleg cat de cat ce e bine si ce e rau intr-o imagine, si asta fara sa fac o poza in tot acest timp. Dar mi-a fost de un mare ajutor aceasta perioada. Mi-ar placea sa mai am si acum timpul liber de atunci, si sa stau ore in sir sa studiez fotografie. De orice fel.
Nikon Romania: Peisajul este subiectul dumneavoastra favorit. Ce v-a determinat sa tratati mai ales acest subiect in defavoarea altora?
Alin Popescu: Mama profesoara de biologie, tata fotograf: mie ce altceva putea sa imi placa mai mult decat fotografia de natura? Asa imi place sa cred. Mi-a placut dintotdeauna sa calatoresc mult, sa vad alte locuri decat cele in care am trait. Si mi-a placut sa le iau inapoi cu mine in rutina zilnica a orasului, ca imagini digitale, ca amintiri ale unor locuri minunate. M-am straduit mereu sa surprind peisajul cel mai reprezentativ al locului in care am fost, acea bucatica unica ce defineste zona respectiva. De cele mai multe ori nu am reusit din prima, si am tot revenit pana cand am plecat multumit. Aceste cautari, aceste nereusite, m-au motivat si mai mult in ceea ce faceam. Si inca ma motiveaza. Fotografia de peisaj este poate cel mai putin apreciat gen de fotografie din cate exista si foarte multi cred ca este si cel mai usor sa fotografiezi peisaje. Nu imi place sa contrazic lumea, insa eu stiu ca nu este deloc usor. Nu este doar o simpla apasare de buton intr-un loc frumos de pe pamant, inseamna mult mai mult: cautari indelungate ale cadrului perfect, orele de asteptari pentru ca vremea capricioasa sa iti zambeasca macar pentru cateva minute si sa apuci sa tragi cateva cadre, noptile scurte dormite in mijlocul naturii doar cu o foaie de cort deasupra capului, pentru a te putea trezi inainte ca soarele sa rasara aproape de locul ideal, vantul biciuitor si frigul groaznic din zilele de iarna, dar si zambetul idiot care iti apare fara sa vrei in coltul gurii atunci cand imaginea dorita iti apare pe LCD-ul aparatului. Toate acestea sunt motive pentru care nu as putea renunta niciodata la fotografia de peisaj.
Nikon Romania: Peisajele dumneavoastra sunt foarte plastice, picturale si de multe ori minimaliste. Cat de mult sunteti influentat de celelalte arte in momentul in care apasati declansatorul?
Alin Popescu: Imi este destul de greu sa raspund la aceasta intrebare. Nu mi-am pus niciodata problema astfel. Intotdeauna scena ce se desfasoara in fata ochilor mei imi dicteaza cum sa o abordez. Un peisaj de iarna, unde predomina albul, fara sa vrei il aborderzi intr-un stil minimalist, pentru ca esti limitat de la inceput. O scena de toamna, cu sute de nuante de culori, nu te poate duce decat cu gandul la pictura, la amestecul de culori, de lumini si umbre. E ceva ce mai mult simti, conteaza si starea sufleteasca in care te aflii in acel moment si te exprimi prin fotografie in mod diferit. Eu vad natura ca pe un mare Pictor, pe care eu, un neinsemnat calator, incerc sa il copiez, sa arat si altora ce tablouri a mai realizat. Ce imi ofera ea, dau si eu mai departe.
Nikon Romania: Ati castigat de-a lungul timpului multe premii de fotografie. Ati simtit o schimbare in perceptia celorlalti fata de dumneavoastra? V-au adus aceste premii mai mult decat castig material si vizibilitate?
Alin Popescu: Cel mai mult mi-au adus incredere in mine si in fortele proprii. Preferam sa nu imi aduca vizibilitate, nu la noi in tara. Suna cam tragic ce spun acum, dar din pacate aceasta este realitatea. Suntem un popor guvernat de "capra vecinului" si breasla fotografilor nu se abate de la aceasta lege. In afara de prieteni si familie, putini au fost cei care au fost sinceri in aprecierile la adresa mea, la valoarea reala a fotografiei sau a rezultatului obtinut la un concurs. Cei mai multi s-au intrecut in a arunca cu oua stricate. Am fost acuzat de plagiat, de identitate falsa, concursurile la care participam erau fie de doi lei, fie aveam pile in juriu sau mai stiu eu ce alte mizerii. Nu am dat niciodata apa la moara si nu am raspuns in nici un fel. Au incercat altii sa imi ia partea, dar au cazut in aceeasi groapa cu noroi ca si mine. Este trist. Surprinzator insa, am primit felicitari de la romani plecati de foarte multi ani din tara (si vindecati probabil de boala cu capra), care afland prin diferite mijloace de rezultatele internationale ale unui roman, s-au simtit mandri si au vrut sa ma felicite. La fel si cativa straini, care nu auzisera in viata lor de mine si nici eu de ei, insa au tinut sa imi scrie cateva cuvinte.
Nikon Romania: In portofoliul dumneavoastra exista o galerie extinsa de fotografii in infrarosu. Cum ati ajuns la acest tip de fotografie si care este miezul atractiei pentru el?
Alin Popescu: Mie imi place foarte mult fotografia alb-negru. Am incercat sa o fac, dar peisajele in alb-negru greu spun ceva. Trebuia ceva sa le faca sa iasa in evidenta, sa iasa din banal. Ceva ce renumitul Ansel Adams il avea si reusea de fiecare data sa uimeasca cu ale sale peisaje pline de detalii, de contraste puternice. Asa am descoperit cateva articole legate de fotografia in infrarosu. De obicei, cand imi place ceva, si ma apuc de acel ceva, imi place sa duc lucrurile la extrem, sa simt ca am facut tot ce se putea face in acel domeniu. Asa a fost si cu acest gen de fotografie. Am achizitionat intai un filtru IR care pentru un timp m-a multumit, dar dorind mai mult, am ajunsa sa imi modific de unul singur vechiul SLR, un Nikon D70s, si sa il transform intr-o camera dedicata fotografiei in IR. A fost cea mai buna decizie din viata mea in materie de "scule" foto pentru ca mi-a deschis noi orizonturi si posibilitati de exprimare artistica. Simt incet incet ca incep sa ma identific cu acest gen de fotografie.
Nikon Romania: Lucrati de ceva timp alaturi de cunoscutul fotograf Narcis Virgiliu. Cat de mult a contat aceasta colaborare in ceea ce priveste experienta dumneavoastra si abordarea creativa a subiectelor?
Alin Popescu: Narcis inseamna foarte mult pentru mine. A fost si este fotograful meu favorit din peisajul artistic romanesc contemporan. Chiar daca fac peisaj in mare parte, intotdeauna m-a atras fotografia de studio, in care tu esti Pictorul, tu detii controlul luminii si al umbrelor. L-am abordat direct cu un email incercand sa obtin o vizita la studioul lui, sa imi satisfac curiozitatea de a afla ceea ce se intampla in spatele unei imagini marca Narcis Virgiliu. Am ramas uimit cand am primit invitatia de a-l vizita la noul studio si, deasemenea, si mai uimit cand am vazut ca in spatele numelui pe care si l-a creat nu se afla o persoana ingamfata, care sa ma priveasca de sus, ci un OM. Un om cu care din acea zi am ramas prieten, un om de la care am invatat foarte multe. Si nu ma refer strict la tehnici de fotografiere sau de iluminare pentru ca aici inca mai am multe de invatat, ci pur si simplu lectii de viata: cum sa stii sa iti apreciezi valoarea muncii pe care o depui precum si cea a altor oameni, cum sa fi mereu deschis la lucruri noi, chiar daca nu le-ai mai incercat inainte, cum sa spui politicos nu. Ca sa va raspund strict la intrebare, va pot spune ca din octombrie anul trecut, indemnat de Narcis, mi-am facut un mini studio in casa unui priten si unde ma retrag de fiecare data cand timpul liber nu imi permite sa fac o deplasare in natura pentru a fotografia. Aici pun in practica idei simple, aici incerc, experimentez, aici exersez ce "fur" de la Narcis.
Nikon Romania: Folositi Nikon de cand ati trecut la fotografia digitala. Care a fost motivul alegerii Nikon si apoi al fidelitatii fata de brand?
Alin Popescu: Va spuneam la inceputul articolului ca am avut la dispozitie un an de zile sa studiez domeniul fotografic din momentul in care m-am hotarat ca vreau sa imi cumpar un digital si pana am reusit sa fac acest lucru. Ei bine, cand am avut banii, stiam exact ce imi doresc: vroiam un aparat robust, usor de folosit, cu multe controale manuale, obligatoriu cu zoom optic si bun la macro. Toate acestea le-am regasit intr-un Nikon Coolpix 880 la mana a 2-a (care functioneaza si in ziua de astazi), pentru ca bugetul nu imi permitea un aparat nou. Mi-as fi dorit un Coolpix 5700, o legenda la vremea aceea, dar probabil ca trebuia sa mai strang inca un an sau doi cureaua de student la Politehnica. Am folosit Coolpix-ul 2 ani intregi ajungand sa il cunosc in cele mai mici detalii, sa ii stiu plusurile dar si limitarile si deja sa simt nevoia de mai mult control. Intre timp ma angajasem si nemaidepinzand de banii veniti de la parinti, m-am apucat serios de strans bani pentru un DSLR. Tinta a fost Nikon D70s. De ce tot Nikon? Intre timp apucasem sa testez si alte aparate si compacte si DSLR si nu puteam intelege cum posesorii acestora pot trai cu meniurile incalcite, cu dificultatea schimbarii anumitor setari de baza, care pana si Coolpix-ul meu le avea pe butoane separate, si nu undeva ascunse printr-un meniu obscur. Nu puteam intelege cum cineva se poate impaca cu aspectul de jucarie chinezeasca si sa il numeasca SLR, cand D70s-ul era atat de bine construit, se aseza atat de bine in mana, se mula pe nevoile fotografului. A fost o trecere fireasca, usoara, fara dificultati de adaptare. Ma simteam ca acasa in momentul cand l-am avut prima oara in mana. M-a servit fara probleme de fiecare data, mereu pregatit pentru orice incercare, cu bateria care parca nu se termina niciodata. Cu el am inceput sa castig primele premii de fotografie, destul de insemnate, atat la nivel national cat si international. Printre premii, la un moment dat, am castigat si un aparat Canon 30D, aparat ce facea parte dintr-o clasa superioara fata de D70s-ul meu. Tentatia a fost mare sa il pastrez, insa mi-a venit o idee si mai buna. De ce sa nu il vand si sa imi iau D200-le, pe care il urmaream de ceva vreme si ma uimea cu performantele sale. Asa am si facut, incheind aici investitia in corpuri DSLR. A inceput o noua cursa - cea a obiectivelor, dar despre acestea, poate cu alta ocazie ca ar fi prea multe de povestit.
Nikon Romania: Pana in acest moment ati achizitionat doar aparate Nikon cu senzor in format DX. Ati lucrat alaturi de Narcis Virgiliu si pe D3, deci pe format FX. Care credeti ca sunt beneficiile unuia si celuilalt dintre formate?
Alin Popescu: Pana in momentul in care am primit invitatia de a raspunde interviului Dvs, da, asa a fost. Am achizitionat numai format DX. Insa, de cateva zile am intrat in posesia unui Nikon D700, in format full frame. D3-ul lui Narcis m-a convins de un lucru, si anume ce inseamna cu adevarat "wide". Cum wide-ul este prietenul fotografilor de peisaj, m-am convins si mai mult de nevoia de "mai bine". Acesta a insemnat pentru mine un avantaj major. Un alt avantaj al formatului FX este densitatea pixelilor pe senzor. Cu cat senzorul este mai mare ca dimensiune, cu atat pixelii sunt mai putin inghesuiti, deci se vor influenta mai putin reciproc, aceasta transformandu-se in mai putin zgomot de imagine la sensibilitati ISO mai mari si o rezolutie de rezolvare a detaliilor din imagine mult mai buna. D700-le este o bestie in ceea ce priveste zgomotul de imagine la sensibilitati mari. Trebuie sa vezi cu ochii tai ca sa te convingi. Un alt avantaj ar fi folosirea la adevarata lor valoare a obiectivelor Nikon mai vechi, care au facut legenda de-a lungul timpului, si anume in formatul full frame, ca pe film - pentru asa ceva au fost concepute. Desi merg si pe DX, diferentele intre formate sunt vizibil in favoarea FX-ului.
Ca avantaje in favoarea DX-ului, as mentiona culmea, chiar factorul de crop 1.5x. Pentru cei pasionati de fotografie wild-life, unde zona tele a obiectivelor este exploatata la maxim, un plus de apropiere adus de acest factor de crop nu poate fi decat o binecuvantare. Un alt avantaj il reprezinta si pretul aparatelor DX, care nu de multe ori este de neglijat in planificarea bugetului de achizitii. Referitor la obiective, aparatele DX se bucura de luxul de a folosi la adevarata valoare obiectivele special concepute pentru ele, si anume obiectivele DX care pe formatul full-frame functioneaza, dar in format crop DX, ceea ce implica o pierdere de rezolutie ce nu poate fi trecuta cu vederea.
Nikon Romania: Care sunt urmatorii pasi in cariera de fotograf? Ce urmeaza?
Alin Popescu: Fotografia este pentru mine un hobby, sau maxim un al doilea job. Nu traiesc din asta, sunt angajat intr-o multinationala si nu am de gand sa renunt la servici, ca sa ma ocup numai de fotografie. Cel putin nu in viitorul apropiat. Insa, toate investitiile din domeniul fotografic au fost acoperite nu din salariu, ci din onorariile percepute pentru servicii fotografice comerciale: fotografie de produs, corporate, evenimente, vanzare de tablouri etc. si sper ca si pe viitor sa imi pot sustine acest hobby tot din astfel de lucrari. Urmatorul pas nu il stiu niciodata, asa ca o sa inchei la fel cum scriu si in CV-ul meu fotografic - Va urma ...
Nikon Romania: Multumim mult si va uram succes.
Alin Popescu: Eu va multumesc!
Mai multe fotografii de Alin Popescu in articolul:
SUNT ghid de calatorie: La pas prin Istanbul cu Nikon COOLPIX S8100
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
Epson si fotograful Dinu Lazar lanseaza trei seminarii de fotografie unice in Romania
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot