Romania Salbatica: Ceahlau
Dupa o zi cetoasa in intregime, ce nu ne-a oferit foarte multa lumina, ne trezim dimineata urmatoare direct cu ochii in fereastra cabanei. Afara insa aceeasi ceata densa. Resemnati, ne apucam sa mancam ceva, insa in continuare cu un ochi afara. Dupa cateva minute observam cum ceata coboara si ne lasa sub un cer senin, cu o mare alpina la picioare. Ne grabim sa terminam de mancat si sa iesim, inainte sa rasara soarele. Dupa ce ne echipam pentru a infrunta frigul de afara, deschidem usa cabanei, unde ne asteapta o surpriza: aceeasi ceata de acum zece minute.
Asa incepea prima dimineata pe Ceahlau, o dimineata care desi parea promitatoare, nu ne-a lasat sa ne bucuram prea mult de lumina. Perseverenta insa este intotdeauna utila, iar acest lucru avea sa ni se demonstreze a doua zi.
Parcul National Ceahlau nu este unul foarte mare, insumand aproape 8000 de hectare, insa este cu siguranta unul dintre cei mai frumosi munti din cadrul Carpatilor Orientali. Masivul este bine delimitat de vaile din jur si este format in cea mai mare parte din conglomerat. Are doua varfuri aproape egale ca si inaltime, Ocolasul Mare (1907m) si Toaca (1904m), intre care se formeaza un platou alpin ingust unde este pozitionata Cabana Dochia. Apa si vantul au actionat asupra conglomeratului, ce a suferit erodari de-a lungul timpului si a creat numeroase forme cu infatisari bizare ce au aprins imaginatia oamenilor. Aproape toate stancile din Ceahlau poarta un nume, iar printre ele se remarca: Panaghia, Turnurile Ocolasului Mare, Detunatele sau Caciula Dorobantului.
Prima seara din acest parc aveam sa ne-o petrecem in Durau, statiune aflata la baza muntelui, unde am cautat zadarnic un punct mai bun de belvedere catre munte, acesta acoperind aproape tot peisajul din jur. Nu ne-a ramas de facut decat sa ne facem ultimele bagaje si provizii si sa plecam pentru cateva zile la Cabana Dochia, poate cel mai bun loc de explorare a masivului. De dimineata am urcat pe la Cascada Duruitoare, desi nu este cel mai usor traseu catre zona alpina in perioada de iarna, nu puteam sa ratam un astfel de obiectiv cunoscut. Cascada nu este insa una foarte fotogenica in ansamblu, asa ca a trebuit sa ne mutumim numai cu cateva detalii. Dupa un urcus abrupt am ajuns in golul alpin, trecand cu bine peste zonele mai periculoase, de fapt niste jgheaburi pe care se formeaza gheata. Desi eram echipati corespunzator, coltarii si pioletul au stat pe rucsac si nu au fost pusi la treaba, o pereche de bete fiind suficienta pentru aceasta traversare. In platou ne-a intampinat ceata, vantul si o zapada proaspata si sanatoasa, perfecta pentru fotografiile noastre. Desi mai fusesem o data in Ceahlau, cei drept vara, si cunosteam un pic zona, am folosit intreaga dupa-amiaza pentru a cauta unghiuri si prim-planuri pentru un apus de soare. Acesta insa nu avea sa ni se arate, fiind ascuns de un strat gros de ceata.
A doua zi de dimineata speram sa fie altfel, insa ceata ne-a acoperit repede, chiar daca sub noi era marea alpina la care visam. Acest fenomen, prin care norii se lasa pe vai, iar muntele iese deasupra lor, este destul de intalnit in Ceahlau, fiind in acelasi timp un spectacol pentru iubitorii muntelui si un moment excelent pentru fotografi. Cu toate ca nu am avut bafta in prima dimineata, am iesit prin ceata la fotografiat. Nu a fost un lucru rau, deoarece la rasaritul soarelui, ceata s-a rarefiat si o lumina calda si difuza a imbracat tot peisajul din jur. Pentru ca in ansamblu peisalul general nu era foarte fotogenic pe o astfel de vreme cetoasa, ne-am hotarat sa coboram in zona de padure dinspre Detunate, unde am mai putut fotografia ceva detalii interesante. Spre seara, vremea nu s-a schimbat foarte mult, oferindu-ne aceleasi lumini subtile si difuze, fara culorile la care speram. Cu toate astea, zapada ce incarca brazii mici din zona Piatra Lacramata ne-a oferit alte detalii interesante. Daca insa subiecte pentru prim-plan erau din plin, ne interesa si un peisaj mai vast, cu abrupturile specifice Ceahlaului, iar pentru asta trebuia sa mai avem doar un pic de rabdare.
A doua zi de pe platou avea sa fie una prolifica. Dimineata ne-a intampinat cu marea de nori mult visata, asa ca a urmat o goana nebuna catre locurile gasite cu o zi inainte. Noroc ca multe dintre ele sunt chiar in fata cabanei si sunt usor de gasit. Forfota noastra matinala a trezit si o parte din cabana, iar dupa noi au iesit aproape toti cei prezenti sa se bucure de spectacol. Dupa mai multe imagini ne declaram si noi multumiti si ne intoarcem sa sarbatorim cu un mic dejun copios. Mai avem nevoie de un apus, si dupa cum arata ziua avem toate sansele sa il obtinem. Pentru acest lucru plecam dupa pranz catre Ocolasul Mare, pe traseul catre aceeasi Piatra Lacramata pe care il mai batusem pana acum de multe ori. Avem timp sa ne cautam locurile si sa ne asezam din timp totul. Nu pot spune ca a fost un apus de soare foarte spectaculos, deoarece norii nu prea au vrut sa se arate, insa ne-am bucurat de o lumina calda si placuta. Seara in cabana am privit pe GPS traseele urmate pe platou, ce formau o increngatura de bucle si noduri aproape imposibil de descris. Asta inseamna sa mergi la fotografiat, parcurgi aproape de doua ori fiecare traseu, de multe ori fara rezultatele scontate, insa pentru acele momente reusite merita tot efortul.
Urmatoarea zi am plecat multumiti catre casa, dar nu inainte de a mai fotografia un rasarit de soare. Acesta a fost insa mult mai timid si lipsit de spectacolul marii alpine. Noi eram oricum multumiti, asa ca plini de energie am urmat traseul catre Cabana Fantanele si mai apoi catre Durau.
Tura din Ceahlau a fost una dintre cele mai frumoase de pana acum din acest proiect, pentru cele cateva momente spectaculoase pe care ni le-a oferit. Desi a fost o tura de iarna autentica, in care am spart ceva poteci inzapezite, nu pot spune ca a fost o tura foarte grea.
Ceahlaul este singurul dintre parcurile nationale care nu este administrat de RNP, ci de Consiliul Judetean Neamt. Aici am avut parte de o primire excelenta si de o consiliere foarte buna, de asemenea, si de o abordare foarte profesionala a colaborarii noastre in cadrul proiectului Romania Salbatica. Le multumesc pe aceasta cale celor din administratie ce au sprijinit acest demers si ne-au ajutat atat logistic cat si pe teren. Parcul nu pot spune ca intampina probleme majore, diferite de ce am intalnit pana acum si este poate si un exemplu de administratie deoarece a reusit sa implementeze cu succes o taxa pentru vizitarea zonei. Desi multi nu sunt de acord cu acest lucru, eu personal il consider necesar si asta mai ales in conditiile in care parcurile din Romania nu beneficiaza de fonduri alocate de bugetul de stat. Mai sunt multe de rezolvat in acest sens, dar eu simt ca suntem pe calea cea buna.
Nu in ultimul rand trebuie sa aduc un rand de multumiri cabanierului de la Dochia, care ne-a primit foarte bine si ne-a oferit tot suportul necesar, dar si prietenului Mihai Muntean care m-a insotit si ajutat in aceasta tura.
Am avut placerea sa intalnesc in Ceahlau oameni de munte din vechea generatie, cabana fiind aproape mereu plina pe toata sederea noastra acolo, care dincolo de conditiile meteo, si uneori de un echipament mai precar, aveau placerea unei drumetii reusite. De asemenea am intalnit oameni care auzisera de proiect si care ne-au felicitat pentru initiativa. Toata aceasta atmosfera de cabana a contribuit si ea din plin la reusita acestei ture. Daca nu ati vazut Ceahlaul pana acum, trebuie sa o faceti.
Drumuri bune si poteci insorite!
Text si fotografii Dan Dinu
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot