Vincent Munier, Ambasador european Nikon, fotografiaza leopardul zapezilor, o specie amenintata
Altitudinile de 5.000 m, temperaturile de -35 °C si instabilitatea geopolitica au fost sfidate
pentru a dezvalui minunea naturala a Tibetului.
Fotograful Vincent Munier este specializat in realizarea imaginilor cu natura salbatica si medii exterioare. Vincent s-a nascut in regiunea Vosges din Franta, iar pasiunea sa pentru fotografie a aparut cand avea 12 ani; a petrecut o mare parte din tinerete fotografiind natura salbatica din padurile aflate in zonele din jurul casei sale. Vincent este primul fotograf care a primit de trei ori consecutiv premiul „Erik Hosking Award” in cadrul competitiei BBC Wildlife Photographer of the Year (Fotograful de natura salbatica al anului). Imaginile sale sunt expuse in galerii de arta si sunt publicate in reviste de prestigiu, la nivel international. Vincent are o pasiune si un respect profund pentru natura si a fotografiat natura salbatica peste tot in lume. Cele mai renumite proiecte ale sale includ fotografierea lupilor albi de pe Insula Ellesmere din Canada si a lebedelor si cocorilor de pe Insula Hokkaido din Japonia.
Rabdarea si concentrarea extrema sunt elemente cheie | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 24-120mm f/4G ED VR | f/4 | 1/400 s | ISO 320
Nikon l-a pus pe Vincent Munier in fata provocarii de a-si realiza proiectul de fotografie mult visat, el fiind recunoscut la nivel global ca deschizator de drumuri in fotografierea naturii salbatice. Ca Ambasador european Nikon si fotograf specializat in natura salbatica, Vincent Munier si-a dus la bun sfarsit ambitiosul sau proiect de documentare a celei mai amenintate specii salbatice din Tibet. Intr-o tentativa de a fotografia aceasta regiune relativ necunoscuta si neexplorata, Vincent a calatorit la altitudini mari, a infruntat temperaturi cu mult sub pragul de inghet si terenuri accidentate, fiind echipat cu un cort, imbracaminte calduroasa, aparatele foto Nikon D5 si Nikon D500 si obiective NIKKOR.
Vulpea rosie. In urmarirea noilor urme din zapada asternuta de mult | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR | f/8 | 1/1000 s | ISO 1250
Vulturul barbos. O pasare inconfundabila, singura pasare care se hraneste aproape exclusiv cu oase | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR | f/5.6 | 1/6400 s | ISO 640
Inregistrand imagini ale unei diversitati de animale, printre care iacul salbatic, gazela si antilopa tibetana, vulpea tibetana a nisipurilor si pisica manul, principalul obiectiv al lui Vincent era sa fotografieze detalii din viata leopardului zapezilor, un animal timid si singuratic, dar amenintat sa dispara ca urmare a schimbarilor climatice.
Tibetul este un loc dificil de accesat – atat din perspectiva geopolitica, cat si din punct de vedere practic, din cauza altitudinii mari a acestuia. Fiind ajutat de un ghid tibetan, Vincent a ajuns in unele dintre cele mai indepartate si neatinse zone din regiune, pana la altitudini de pana la 5.000 de metri.
Muntii Kunlun, la 5.500 m deasupra nivelului marii, pe platoul inalt | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 24-120mm f/4G ED VR | f/14 | 1/200 s | ISO 320
Leopardul zapezilor. Am petrecut ore in sir, nemiscat ca o stanca printre stanci, pentru a fotografia acest leopard | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR | f/5.6 | 1/6400 s | ISO 1000
„Sunt manat de curiozitate si de o dorinta fierbinte de aventura, iar conditiile climaterice si natura salbatica rara din Tibet mi-au oferit provocarea perfecta”, spune Vincent. „Cand lucrezi in conditii atat de nemiloase, trebuie sa ai la tine cel mai bun aparat foto si cele mai bune obiective, ca sa nu ratezi niciun moment. Eu utilizez echipament de la Nikon inca de cand aveam 12 ani. In aceasta calatorie, am avut nevoie de fiabilitatea aparatului foto Nikon D5, preferatul meu, precum si de portabilitatea oferita de aparatul foto Nikon D500. De asemenea, obiectivele AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR si AF-S NIKKOR 24-120mm f/4G ED VR au fost de importanta cruciala pentru inregistrarea de la distanta a cadrelor de calitate.”
Se pare ca numarul leoparzilor zapezilor din salbaticie a scazut cu cel putin 20% in mai putin de doua decenii. Fiind deja o specie amenintata, sustinatorii ideii de conservare a naturii sunt din ce in ce mai ingrijorati de viitorul leopardului zapezilor, in urma recentului film care arata cum leoparzii obisnuiti impart acelasi habitat pe platoul tibetan.
Vincent a trebuit sa viziteze de trei ori Tibetul pana cand a intalnit leopardul zapezilor. Camuflajul si firea lor prudenta ii fac dificil de observat si de localizat. In aceasta a treia calatorie, el a reusit sa stea doua zile in apropierea unei mame cu un pui, inregistrandu-i cand vanau impreuna, cu combinatia de corp de aparat foto si obiectiv aleasa de el.
Leopardul zapezilor, aproape zburand pe deasupra pietrelor. Acest animal este deosebit de agil cand se deplaseaza pe propriul teritoriu | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR | f/5.6 | 1/4000 s | ISO 640
Mica bufnita. Aceasta specie este destul de comuna, gratie densitatilor mari de mamifere minuscule si animalelor de prada mai rare | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR | f/7.1 | 1/250 s | ISO 560
„Noi avem o relatie stranie cu natura – exista o prapastie intre noi”, continua Vincent. „Cand lucrez la proiectele mele, imi place sa merg la extreme in incercarea de a acoperi acest gol. Nu este simplu... si uneori imi este frica de teren, de clima si chiar de animale. Dar este important ca oamenii sa inteleaga ca ei nu sunt stapanii lumii. Ma bucura faptul ca am posibilitatea sa ma intorc in natura cu regularitate si sa traiesc fara confortul de acasa, traind in aceleasi conditii ca aceste fapturi.”
Pe parcursul acestui proiect, Vincent Munier a utilizat urmatorul echipament:
• AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR
• AF-S NIKKOR 24-120mm f/4G ED VR
• AF-S NIKKOR 70-200mm f/2.8E FL ED VR
• Nikon D5
• Nikon D500
Interviu cu Vincent Munier
I: De ce ati ales Tibetul pentru proiectul special?
Tibetul este casa celor mai salbatice dintre vietatile salbatice, dar foarte putini oameni il numesc „acasa”. Am citit multe carti despre Tibet si despre natura salbatica a acestuia, in special cele scrise de biologul american George Schaller, care a lucrat pe platoul tibetan in anii 1970 si '80.
In ciuda muncii lui Schaller, Tibetul a ramas relativ necunoscut, iar acest lucru inseamna ca natura salbatica a acestuia este in mare masura nedocumentata. Gasiti animale unice in aceasta regiune, unele care nu traiesc in nicio alta parte. Am dorit in mod special sa realizez fotografii cu leopardul zapezilor – o specie amenintata – si cu vietati mai neobisnuite, precum pisica manul.
Privind cu uimire un peisaj tipic al platoului inalt tibetan | Nikon D4 + AF-S NIKKOR 24-120mm f/4G ED VR | f/9 | 1/2000 s | ISO 400
I: Care au fost principalele provocari cat timp ati lucrat in Tibet?
Tibetul este o zona cu acces incredibil de dificil – atat din perspectiva geopolitica, cat si in termeni practici, din cauza altitudinii ridicate. Daca va ganditi la o excursie intr-un loc precum Tibetul, asigurati-va ca lucrati cu cercetatorii, pentru a va ajuta sa va planificati traseul. A fost imposibil sa gasesc o harta de incredere in Tibet, asadar, a trebuit sa utilizez Google Earth pentru a-mi da seama unde ma aflu si unde trebuie sa ma duc.
De asemenea, cred ca este important sa calatoriti impreuna cu cineva. Candva am calatorit cu o persoana pe care am intalnit-o acolo si care m-a ajutat in tot felul de situatii – de la accesarea semnalului pentru telefon, pana la instalarea unei tabere de baza. De curand, m-am intors in Tibet cu un asistent si cu inca un prieten si ochii lor au fost de o importanta inestimabila in cautarea leopardului zapezilor, care este incredibil de camuflat si dificil de localizat cand cutreieri muntii.
Peisaj inghetat, la -40 °C, 5000 m | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 70-200mm f/2.8E FL ED VR | f/9 | 1/200 s | ISO 200
I: Ce ati invatat din vizita in Tibet?
Am invatat o multime de lucruri despre mine. Omul are o relatie foarte ciudata cu natura – exista un abis intre noi. Cand lucrez la proiectele mele, imi place sa merg la extreme in incercarea de a acoperi acest gol. Nu este simplu... si uneori imi este frica de teren, de clima si chiar de animale. Dar este important ca oamenii sa inteleaga ca ei nu sunt stapanii lumii.
Ma bucura faptul ca am posibilitatea sa ma intorc in natura cu regularitate si sa traiesc fara confortul de acasa, in aceleasi conditii ca aceste fapturi. Pana la urma, toti suntem animale.
Soricarul de munte. Pasarile de prada sunt destul de comune in aceasta zona, deoarece prazile sunt abundente | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR | f/5.6 | 1/2000 s | ISO 400
I: Care a fost cel mai memorabil moment al calatoriei?
A fost o intalnire intamplatoare cu un frumos leopard al zapezilor, care era incredibil de aproape. Am gasit o mama cu puiul ei – si am stat cu ei timp de doua zile, urmarindu-i din spatele unei stanci. La inceput, ea a incercat sa vaneze o oaie albastra, principala prada a leopardului zapezilor. Dupa ce a dat gres, s-a mutat intr-un canion si am reusit sa o urmez acolo.
Eram la aproximativ 100 de metri de ea, fapt care a fost pe cat de incredibil, pe atat de terifiant. Apoi, am observat ca mi-a descoperit umbra. M-am lasat instantaneu la pamant, ea venea din ce in ce mai aproape si mi-am dat seama ca putea sa ma atace oricand. Dupa un moment, m-am ridicat pentru a-i arata ca sunt un om si nu un iac sau o potentiala prada. Ea a fugit, dar uitandu-ne unul la celalalt inainte ca ea sa fuga, a fost un moment uimitor. Am citit o multime de lucruri despre leoparzii zapezilor, dar nu am auzit pe nimeni sa spuna o asemenea poveste. Acestia stiu totul despre muntii lor – de cele mai multe ori ei te vad, dar tu nu ii vezi. De aceasta data, ne-am vazut unul pe celalalt.
Leopardul zapezilor. Acest exemplar m-a descoperit, nimic nu sta in calea acuitatii lui vizuale deosebite | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR | f/5.6 | 1/1000 s | ISO 3600
Leoparzi ai zapezilor. Am fost extrem de norocos sa gasesc aceasta familie: doua exemplare tinere si mama lor, care apoi au disparut pentru urmatoarele doua saptamani. I-am mai vazut doar o data, timp de cateva minute, la 5 km distanta de acest loc | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR | f/7.1 | 1/800 s | ISO 2500
I: Ce anume va fascineaza la leoparzii zapezilor?
Intotdeauna mi-a placut sa ajung fata in fata cu animale de prada mari, precum ursii si lupii – exista o emotie puternica asociata cu intalnirea acestor frumoase animale imense, chiar inaintea ta. Devine si mai emotionant cand este o provocare.
Am vizitat Tibetul de trei ori inainte de a vedea leopardul zapezilor pentru prima data. Eu sper sa vad si tigrul siberian intr-o zi – cu acest job, nu stii niciodata ce vei intalni.
I: Ce alte animale sperati sa fotografiati intr-o zi?
Sunt fascinat de pisica manul, deoarece este o fiinta atat de necunoscuta, fiind o incrucisare intre un leopard al zapezilor si o pisica salbatica. Dar exista o multime de animale unice in Tibet, precum antilope, magari salbatici si iaci salbatici. Exista doar 15.000 de iaci salbatici in Tibet – sunt o specie amenintata.
Pika argintie. Acest mamifer minuscul indigen traieste numai pe stancile platoului inalt | Nikon D500 + AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR | f/5.6 | 1/500 s | ISO 500
I: Cum va planificati proiectele de acest fel?
Este crucial sa cercetezi inainte de a incepe o calatorie de acest fel. Am citit cate carti am putut, dar nu s-a publicat mult despre aceasta zona si despre natura salbatica de aici, iar daca acest fapt pare sa dea farmec unei aventuri, inseamna ca au existat lacune in cunostintele mele si situatii carora a trebuit sa le fac fata. In particular, pisica manul este o specie despre care lumea stie foarte putine lucruri.
I: Ce factori va afecteaza alegerea echipamentului?
Este un privilegiu imens sa intalnesti un leopard al zapezilor, asadar, vrei sa ai cel mai bun aparat foto si cel mai bun echipament. Trebuie sa optimizezi totul pentru a te asigura ca nu pierzi niciun moment, de aceea am apreciat calitatea si fiabilitatea aparatelor foto Nikon D5 si Nikon D500.
De asemenea, te gandesti ca vremea este un aspect principal de luat in considerare cand fotografiezi la minus 35 de grade, dar toate echipamentele Nikon pe care le-am utilizat au functionat perfect in acest climat. In Tibet, am stiut ca voi fi intotdeauna in miscare pe un teren provocator, asadar, era important ca modelele de aparate foto sa fie mici si usoare.
Vulturul barbos. Coada in forma de romb este tipica pentru aceasta specie | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR | f/5.6 | 1/2000 s | ISO 220
I: Ce sfat le puteti da fotografilor care doresc sa inregistreze animale greu de intalnit, precum leopardul zapezilor?
Conditia cheie este sa respectati animalele si sa evitati sa le deranjati – atat pentru siguranta dumneavoastra, cat si a lor. Acestea pot fi periculoase. Cercetati subiectul si aflati-i obiceiurile si comportamentele. Imi place sa citesc cat de mult pot despre animale, sa vorbesc cu alti fotografi si exploratori si sa invat din experientele lor.
Cand fotografiez, ma asigur ca utilizez conditiile de lumina naturala in avantajul meu. De asemenea, va recomand sa realizati un set divers de imagini. Nu va bazati numai pe realizarea aceluiasi cadru iar si iar.
Leopardul zapezilor. Faptul ca aceasta felina, ca multe altele, este activa mai ales noaptea, constituie o dificultate majora pentru fotografiere. In fiecare zi, obisnuieste sa petreaca aproape 15 ore dormind | Nikon D5 + AF-S NIKKOR 800mm f/5.6E FL ED VR | f/5.6 | 1/2000 s | ISO 720
I: Ce inseamna pentru dumneavoastra sa aveti posibilitatea de a fi Ambasador european Nikon si de a lucra la un proiect ca acesta?
Sunt un utilizator loial al produselor Nikon si am utilizat echipamente Nikon de cand aveam 12 ani. Am o conexiune minunata cu acest brand si sunt mandru ca sunt un Ambasador european Nikon. Ca fotograf, este extrem de satisfacator si de emotionant sa ai o astfel de oportunitate si sa beneficiezi de suportul necesar pentru a finaliza un proiect atat de ambitios.
Toate imaginile sunt protejate prin drept de autor, © Vincent Munier. Pentru mai multe informatii despre Vincent si proiectul sau, vizitati pagina sa.
800mm, europa, nikon, 70-200mm, ambasador, d5, d500, vincent munier, tibet, proiect special, leopardul zapezilor, 24-120mm
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
Aparatele foto Nikon D5 si Nikon D500 au primit premiul Red Dot Award: Product Design 2016
citeste tot
citeste tot
Actualizarea aplicatiilor software Nikon cu date pentru cele mai recente obiective si aparate foto
citeste tot