Nikon pe Everest

In ciuda tragicului eveniment din 18 aprilie care s-a soldat cu moartea a 12 serpasi - acestia pregateau accesul pe varf inainte de inceputul sezonului de ascensiuni, cand o avalansa puternica s-a napustit asupra lor - va prezentam astazi primele episoade din expeditia celei mai tinere echipe romanesti formate din Tiberiu Pintilie, Adrian Fako si Oana-Maria Harabagiu pe muntele Everest. Ei fotografiaza pe tot parcursul expeditiei cu Nikon D600, NIKKOR AF-S 16-35mm f/4G ED VR, NIKKOR AF-S 80-400mm f/4.5-5.6G ED VR si Nikon 1 V1.

Kathmandu – Frumusetea contrastelor

Ne-am bucurat sa revedem Kathmandu-ul si sa il descoperim mai mult decat intaia data. Este un oras aglomerat aflat intr-o permanenta miscare si extindere. Radical diferit de tot ceea ce inseamna o civilizatie europeana, aici totul are alta valoare, timpul trece diferit, oamenii traiesc altfel, viata are alt ritm. Desi presati de aceleasi activitati cotidiene precum alte orase, oamenii le indeplinesc cu o mai mare lejeritate. Majoritatea localnicilor au mici afaceri, o camaruta de 1-2 m² in care vand diverse lucruri sau au un magazin cu de toate. Aici oamenii tanjesc dupa lucruri simple, sunt bucurosi daca isi pot intretine familiile si trimite copiii la scoala, pentru ca familia este una dintre valorile pe care le pretuiesc cel mai mult. Ca si in India, in Kathamndu, religia face parte din viata oamenilor. Aici se impletesc budismul si hinduismul, gasim temple in tot orasul si la orice ora din zi oamenii se roaga sau savarsesc diverse ritualuri. Aceste doua mari religii convietuiesc linistit impreuna in acest oras unde gasesti intr-un magazin sau taxi statuete si fotografii ale lui Buddha langa Shiva. Oana-Harabagiu – trimis din Nyalam, 13 aprilie, 2014

Katmandu este locul perfect sa iti pui intrebari referitoare la cine esti, ce vrei si ce cauti pe acest pamant…locul unde contrastele apar la tot pasul, se atrag si se continua unul pe celalalt. Sunt eu demn sa fiu aici? Oare sunt cu ceva diferit de cel care ma imbie sa iau un taxi spre Pashupatinath -templul unde moartea este vazuta ca o continuare fireasca a vietii si ca un nou inceput? Raspunsul nu il voi gasi pe loc si nu in totalitate…poate aici in Thamel, in acest hotel umblat de oamenii cu pantofii luciosi si haine originale sau poate acolo, in strada, in praful spalat de ploaia care tocmai s-a abatut deasupra locurilor unde istoria respira printre regi, palate, localnici, cuceritori, jungla si ziduri din caramizi…caramizile Everestului tau. Tiberiu Pintilie – trimis din Nyalam, 13 aprilie, 2014

Peripetii la traversarea granitei din Nepal in Tibet

Dupa o saptamana de stat in Kathmandu a sosit vremea sa purcedem catre Everest. Pe data de 12 aprilie, la 7 dimineata, am plecat de la hotel catre agentie, unde ne astepta un autobuz plin ochi cu bagaje, atat inauntru cat si deasupra lui. Domnul Pasang, fondatorul agentiei Sherpa Adventure ne-a inmanat permisele de varf si vizele pentru China, povatuindu-ne cum numai un parinte face cu copiii lui, pe unde sa mergem, ce sa facem, ce sa nu facem, cu cine sa vorbim si, mai ales, ce sa vorbim. Pentru mine si Adi a avut stegulete de rugaciune, biletele cu binecuvantari si cate o esarfa, pentru a le lasa pe varf drept ofranda zeilor; aceleasi lucruri le-au primit si serpasii Lhakpa Dai si Lhopsang. Oana, Gabi si Kumar au primit stegulete de rugaciune care trebuia sa fie puse in corturi si pe cortul de bucatarie. 

Dupa aceasta mica ceremonie am urcat in autobuz si am pornit spre Kodari, orasul de la granita Nepalului cu China. Aveam de parcurs 130 km. Dupa 6 ore de mers cand pe sosea, cand in praf, 6 controale ale politiei in care am admirat tehnicile de escalada ale domnilor pe si prin bagajele noastre din si din afara autobuzului si cateva opriri am ajuns la granita.
Datorita relatiilor agentiei am trecut repede prin toata birocratia din Kodari si, timizi ca niste fete la maritat, am ajuns la jumatatea Podului Prieteniei unde ne-am oprit in fata unei linii rosii. Ne-am incolonat toti exact cum scria in permisul de trecere, cu pasaportul in mana si zambetul cat China am traversat unul cate unul in noua tara care va fi pentru cateva luni o noua casa pentru noi – Republica Populara Chineza. Dupa ce am trecut printre cei doi soldati care aratau impecabil, am intrat in cladirea unde aveam sa fim supusi controalelor de rutina mai bine de 30 minute: pasapoarte, permise, continutul rucsacurilor, harti, scopul si durata vizitei. Ne-am urcat in jeep-uri sa pornim catre Zhangmu, prima oprire in China, aflat la 2000 m altitudine. Intre timp a inceput o ploaie torentiala si cand am ajuns la hotelul din Zhangmu, omul de la agentie ne-a indemnat sa ne ducem direct la Nyalam, pentru a evita posibile alunecari de pietre care sa blocheze drumul.

Aici am intampinat si o prima provocare: fiind sambata, zi de sarbatoare la ei, bagajele nu puteau trece granita impreuna cu noi. Din cauza presiunii timpului, ne-am impartit in 2 grupuri: Kumar si Lhakpa Dai au ramas cu bagajele, iar noi impreuna cu Lhopsang am continuat spre Nyalam.

Am mancat rapid si am pornit catre Nyalam la 3600m, pe drum ploaia se transformase deja in zapada. Si astfel am ajuns de la 30 de grade in Kathmandu la -10 in Nyalam. In camerele in care trebuia sa stam ne astepta o temperatura de un singur grad, si acela Celsius…iar butoaiele cu pufoaicele si imbracamintea groasa erau in Kodari. Ce e de facut? Nu o sa ne poticnim tocmai aici, tocmai acum! Asa ca ne-am imbracat cu tot ce aveam la noi plus niste halate gasite prin dulapurile lor unul mai roz ca celalalt si am plecat la masa.

Dar ce masa…cu bucate din belsug, una mai fiarta si mai fara gust ca cealalta. Bucatarul era imbracat intr-un halat de un alb care aducea mai degraba aminte de nenea Ghita macelarul din Obor, hangitele una si una, dar toti cu un zambet mare pe fata si inimosi foc. Nu ne-a luat mult pana am intrat in atmosfera locului si mai cu o gluma, mai cu o vorba de duh despre ciorbita noastra de acasa am lasat betele chinezesti la o parte si am trecut la ale noastre linguri si furculite, servind cat putea fiecare de pe masa rotunda si rotitoare din fata. Am intalnit multi alpinisti de multe nationalitati: unguri, polonezi, americani, indieni. Dupa masa si o scurta discutie cu ei, ne-am dus direct la somn. Deoarece in camere ramasese in asteptare acelasi un grad Celsius am hotarat sa ne mutam cu totii intr-o singura camera si sa cerem un resou de la receptie. Ne-a fost dat unul, dar am fost avertizati ca este posibil sa ia foc, asa ca il tineam putin, dupa care il inchideam si tot asa pana cand temperatura a ajuns la 5 grade.

Nyalam este un orasel aflat la distanta mare de orice asezare, cu multa armata, o populatie mica si saraca, cu blocuri gri si case saracacioase, ascuns intr-o vale si inconjurat de munti. In stanga lui este Shisapagma iar in drepta este drumul care Cho Oyu si Everest.Tibetanii sunt foarte prietenosi si, desi nu vorbesc engleza, te poti intelege cu ei, sunt oameni simpli si rezistenti, care, desi au trecut prin multe si-au pastrat obiceiurile si nu s-au lasat infranti.

Dimineata am hotarat sa facem o tura de aclimatizare pe muntii din jur, sa urcam undeva la 4100m pe varful Pijari. Urcarea a fost usoara, am fost insotiti pe drum de stegulete de rugaciune si de tibetani intrucat era zi de sarbatoare pentru ei. Ne-am bucurat sa fim invitati la masa alaturi de ei si ne-am infruptat cu painica tibetana, dulciuri si o bautura din orz; au impartit totul cu noi pe toata durata sederii pe varf. Pe masura ce incercam sa comunicam si sa ne intelegem, simteam binecuvatarile zeilor si incarcatura magica a muntelui.

Dupa cateva minute de contemplare a locului am coborat si ne-am dus la masa, totul culminand cu un somn binemeritat. Acum cina si din nou somn. Tashi delek, Romanie draga!

Maine urmeaza sa plecam catre Tingri la 4350 m. Ne simtim bine, suntem optimisti si bine dispusi.
Tiberiu Pintilie – trimis din Nyalam, 15 aprilie, 2014

Spre Nyalam si Tingri

Pe 14 aprilie, ora 10:23, am plecat din Nyalam cu doua masini de teren, 2 soferi, 2 serpasi, un bucatar, un agent de legatura si 4 romani-destinatie Tingri. Dupa suisuri si coborasuri, curbe la stanga si, bineinteles, la dreapta, am ajuns la pasul Lung La-5050m. Vantul rece care matura platoul ne-a incretit fruntile, dar vederea steagurilor de rugaciune si privelistea magica cu optmiarul Shishapangma si cateva varfuri de 6000-7000m ne-au reumplut cu rabdare pentru ceea ce urma sa vina – Tingri, orasul viitorului din fundul pamantului.

Tingri se afla la 4350 m, in podisul tibetan; este un oras mic, cu un viitor cert doar din prisma expeditiilor care au ca destinatie Everest si Cho Oyu. Avand maxim 100 de case, iti trebuie 30 minute sa il strabati de la un capat la altul, daca mergi cu vantul in fata si 15 minute, cu vantul in spate. Sunt cateva magazine universale, 2-3 restaurante si 2-3 hoteluri. Am uitat sa mentionez ca fiecare locuitor al Tingri-ului isi are corespondentul canin; astfel, dupa lasarea intunericului nu este recomandat sa te aventurezi in afara hotelului. Nici nu imi vine sa cred cu cat nesat povestesc serpasii cum au fost muscate persoane care trebuia sa plece pe Everest si cat tam tam a fost pentru a face rost de un vaccin tocmai din Nepal, adus pe calea aerului in Kodari, traversat pe sub mana la granita si transportat cu jeepul tocmai aici.

Ai senzatia ca te afli la capatul lumii, ca nu se mai afla nimic dupa munti; te simti apasat de acest pustiu, tocmai de aceea nu stiu cum se acomodeaza oamenii de aici sa traiasca in aceste conditii. Meseria de mecanic auto multimarca, remorca si trocarici este la mare cautare pe aici. In ziua in care am ajuns am luat un pranz bogat in fibre, una mai vegetala si mai fiarta ca cealalta si, dupa ce ne-am inarmat cu betele de treking pentru caini, ne-am dus sa vizitam orasul. Oameni imbracati in culori vii si copii saracaciosi arsi in obraji de soare aleragau pe strada centrala de la un colt la altul tipand sau chicotind.Am fost intampinati nu cu paine si sare, ci cu vant si nisip, astfel ca dupa ce ne-am intors la hotel eram plini de praf si in albul dintilor. A urmat un somn bun si cina.

A doua zi, pe 15 aprilie, am hotarat sa facem o tura de aclimatizare pe unul dintre varfurile din jur. Am pornit dupa micul dejun. Varful se afla la 15 minute de mers pe sosea. Din nou mult praf, nisip si pietre…pare totul atat de sterp si rigid. Te uitai de jur imprejur si nu se vedea nici un petic verde.In acelasi timp a fost pentru prima oara in aceasta expeditie cand am vazut Everestul. Ne-am bucurat mult, pentru ca am vazut dupa atat timp obiectivul pentru care am trudit aproape 2 ani.

Ascensiunea pana pe varf, la 4700m, a durat o ora jumatate. In zare se vedeau Everestul si Cho Oyu, atat de clar era cerul si senin afara; muntii se asterneau minunat in zare, dominau totul in jurul lor si in acelasi timp iti lasau senzatia ca la ei se termina lumea. Pe varf am facut poze, am stat sa admiram privelistea si sa ne bucuram de peisaj. A urmat o coborare scurta si masa de pranz.

Pentru ca mai aveam ceva timp dupa-amiaza si aflasem ca in zona se afla niste izvoare termale ne-am propus sa facem o vizita. Ne-am imbarcat toti 7 intr-un jeep (noi 4 si serpasii) si am pornit spre cele mai apropiate izvoare, aflate la 8 km de Tingri. Drumul a fost scurt si ne-am vazut ajunsi in curtea unei case. In curte se afla un bazin, destul de mic si de murdar si intr-o camera mai era un bazin (bazin insemnand in primul caz o adancitura in stanca, iar in cazul 2 un bazin cu faianta care in mijloc avea din nou stanca si in care se aflau izvoarele). Am inceput sa ne tocmim pentru intrare si dupa o lunga dezbatere, cu serpasii pe post de traducatori , am stabilit pretul. Acum intrebarea era unde sa facem baie.

Aveam doua variante-inauntru, unde nu exista acoperis si apa era pana la glezne, dar am fost asigurati ca in vreo 3 ore se umple bazinul, si varianta de afara, unde apa era ceva mai mare, dar destul de murdara. Dupa ce am asteptat jumatate de ora in camera si am vazut ca a crescut nivelul apei cu 2 cm am hotarat sa ne aventuram afara. Apa era minunata, din cand in cand batea vantul si soarele ne mangaia. Am stat doua ore in bazin si tot nu ne venea sa mai iesim afara.

A fost o binemeritata relaxare inainte de ascensiune si o binemeritata ultima baie in civilizatie… pentru ca maine, 16 aprilie urmeaza sa urcam la 5200, in CBC (tabara de baza chineza).” Tiberiu Pintilie – trimis din tabara de baza chineza, 17 aprilie, 2014

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

A fost adaugat 1 comentariu

Florin Mogoseanu a scris pe 08-05-2014 la 15:49

asteptam cu nerabdare continuarea

0

0