Sub cer marocan cu Nikon D810 - de Cristina Bazar
Era prin septembrie... prima zi de toamna chiar; tin bine minte. S-a intamplat total pe neasteptate, chiar in ajunul decolarii. Ne-am daruit cateva priviri scurte prin sticla, apoi iremediabil mi s-a aruncat in brate.
Nu, nu ne cunosteam, era pentru prima oara cand il vedeam evadat din reviste si filmulete de prezentare. Am avut emotii, recunosc... Stiam cat de valoros si scump la vedere e prin cercul meu fotografic. La imbarcare a fost cu adrenalina, s-a ghemuit oarecum discret la bratul meu si nu si-a mai platit bilet.
Aproape tot zborul mi-am impartit cu el micuta fereastra prafuita, imprimandu-ne pe senzori cand nori pufosi, cand creste montane taioase. Se pare ca amandurora ne placea atat de mult sa savuram miile de kilometri de aer de sub picioarele noastre, incat am omis sa ne familiarizam mai mult unul cu altul.
Dar urma sa petrecem urmatoarea saptamana impreuna, pe taram marocan… si sa descopar daca intr-adevar este cum obisnuia sa se prezinte el lumii: “SUNT fara compromisuri”...
Cu tatal lui am facut cunostinta anul trecut, la VSLO, timp de o zi. La prima vedere, m-a impresionat usurinta modificarii principalilor parametri, butoanele dedicate de pe corpul aparatului scutindu-te de efortul defilarii prin meniuri si submeniuri. Sensibilitatea la lumina a senzorului, limita ei inferioara ISO 50 (Lo1), m-a facut sa ma indragostesc de posibilitatea obtinerii unor imagini creative cu efect de miscare, in plin soare, fara necesitatea vreunui filtru ND.
Nu stiu daca ati ghicit, dar misteriosul care m-a insotit in excursia aceasta este chiar fiul domnului D800. Cu noul Nikon D810 am impartit arsita amiezii, haosul serilor din Marrakech, aerul prafuit, bancheta microbuzului, soparla din Jemaa El Fna, dromaderul, duna de nisip pe care am atipit… si nu in ultimul rand mustrarile colegilor de excursie care nu erau fotografi, adica… mustrarile tuturor, cu o singura exceptie.
In ceea ce priveste fotografia de strada si portretele street, oamenii Marocului reprezinta o adevarata provocare. De-a lungul micilor mele expeditii in “jungla” marocana, am sesizat existenta mai multor tipologii, dupa reactiile acestora cand sunt fotografiati:
Defensivii
E vorba despre oamenii care-si intorc capul sau isi acopera fata cand se simt luati in vizor. E un comportament cu care majoritatea dintre noi nu prea suntem obisnuiti, dar trebuie sa intelegem ca intr-o comunitate musulmana oamenii au o anumita educatie continand tot felul de restrictii la care se supun cu voia sau fara voia lor.
Daca totusi te inspira un personaj defensiv dintr-un spatiu public si nu te poti abtine sa nu-l imortalizezi, iata cateva abordari care converg spre a deveni cat mai invizibil ca fotograf: un aparat mai micut, fotografierea de la distanta cu un teleobiectiv, sau din contra, mai de aproape cu un wide disimuland fotografierea altui subiect, fotografierea de la sold - fara a privi prin vizor, plimbatul prin zona mai mult timp astfel incat personajul sa se familiarizeze cu prezenta ta si sa te ignore, etc.
Siretlicuri sunt multe, depinde cat de sinceri dorim sa fim cu noi insine si cat de dispusi suntem sa parem mai invizibili ca fotografi si mai vizibili ca oameni.
La capitolul invizibilitate stradala, dimensiunile full-frame-ului D810 (146 x 123 x 82 mm, 980 g) il fac ceva mai neprietenos, dupa cum era si de asteptat. Dar poate ca un fotograf de strada iscusit compenseaza prin experienta si atitudine acest minus.
Negutatorii
La un moment dat, ne-am intersectat cu un grup de copii deosebit de prietenosi, adunati pe prispa unei case. O ospitalitate frumoasa pe moment, dar care s-a dovedit a fi de fatada, lasandu-mi alaturi de compasiune un gust amar. Problema este modestia financiara care ii impinge pe unii parinti sa-si faca copiii vanzatori de zambete.
Despre bradul de Craciun ce parere aveti? Dar despre copacul cu capre? la o asemenea priveliste i-am zis disperata soferului sa traga repede microbuzul pe dreapta...si hop top sa vedem toti minunea: capre hranindu-se la inaltime. Entuziasmul, curiozitatea, voia buna … mi s-au taiat toate dupa cateva minute cand am descoperit drama caprelor. Sau drama stapanilor care-si chinuiau animalele in arsita zilei in schimbul unei “taxe” foto, insirandu-le ca la o expozitie non-conformista, pe crengi intarite cu lemnisoare batute in cuie pentru a le sustine greutatea.
In lumea asta se intampla lucruri infinit mai grave, dar contrastul dintre esenta si aparenta a fost cel care m-a dezamagit, deoarece voiam ca ceea ce am surprins sa fie sinceritate. Parca era un Photoshop arhaic in care localnicii au dat crop si copy paste caprelor cu scotch, sarma si cuie prinzandu-le foarte bine de crengile copacului si incercand sa ma convinga ca aceasta va fi imaginea vietii mele.
Cei relaxati
Din cand in cand am intalnit si oameni prietenosi cu aparatul de fotografiat.
Fie zambeau...
fie faceau tot felul de giumbuslucuri…
sau pur si simplu isi vedeau de treburile lor nestingheriti de amicul meu.
O plimbare intr-o tara ca Marocul are de spus multe povesti, iar D810 este un aparat foarte destept care te poate insoti in multe peripetii. Are viteza, autofocus bun, butoane dedicate pentru setarea principalilor parametri, weather sealing, ISO generos si, de multe ori, detaliile surprinse pe cei 36 mp te vor ajuta sa studiezi ulterior scena si sa recadrezi fara presiunea timpului. Nikon D810 e un aparat complex caruia trebuie sa-i dai timp pentru a va imprieteni, dar daca faci acest lucru, iti va deveni un companion tare apropiat. Insa el nu prea stie sa se ascunda. E mandru, nu sta in buzunar, iar cand il folosesti ii place ca toata lumea sa il vada.
In final, va mai las cateva fotografii realizate in diferite scenarii si conditii cu noul maestru al rezolutiei de la Nikon.
O puteti urmari pe Cristina Bazar aici.
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
Nikon D810 si NIKKOR AF-S 20mm la workshop-ul foto de la Sf. Ana cu Mircea Bezergheanu
citeste tot
citeste tot
citeste tot