Luminile Nordului vazute de Dan Dinu, Ambasador Nikon Romania
Ninge de mai bine de doua saptamani. Aproape neincetat. Parca ar fi sfarsitul lumii. Uneori mai domol, cu fulgi mari si jucausi, alteori in rafale de vant cumplite. Ninge chiar si pe orizontala. Nu pare vremea in care sa vrei sa iesi afara din casa, ce sa mai vorbim de sansele de a vedea Aurora Boreala. Cu toate astea, este fascinant.
Albul acopera totul in jur, simplifica peisajul, reduce contrastele si incarca locul cu o atmosfera diafana. Sunt in cautare de subiecte. Un varf de munte, bine conturat, se inalta undeva deasupra marii. De parca totul nu ar fi deja simplu, incerc sa simplific si mai mult. Ma las la nivelul solului si las zapada sa-mi acopere o parte din cadru. Din albul din jur se itesc doar câteva linii de contur. Simplu si eficient. Reusesc sa recreez astfel exact starea pe care o traiesc. Solitudine si pribegie printre eterne valuri albe de zapada. (Teistevika, Senja)
Inca nu pot sa-mi explic de ce sunt atras de lumea nordului. Poate pentru peisajul specific si pentru spatiile vaste, poate pentru salbaticia de aici si pentru lumina inedita, sau poate pentru combinatia unica pe care toate aceste elemente o ofera.
Dincolo de Cercul Polar, in nordul Norvegiei, doua mari forte s-au unit in trecut si au sculptat peisajul unic al acestui loc. Ghetarii au erodat pantele muntoase si au format fiordurile, lasand in urma vai vaste si numeroase lacuri, iar zbuciumul marii a conturat tarmurile crenelate si inedite ale acestui loc. Putine tari din lume au o coasta atat de zimtata si de fragmentata ca a Norvegiei.
Adevarata complexitate a fiordurilor ti se dezvaluie in momentul in care alegi sa le vezi de sus. Creste ascutite si varfuri impunatoare se aglomereaza pe suprafete extrem de restranse, conturand un peisaj dramatic. Un loc ce pare inaccesibil, dar care ascunde uneori poteci expuse ce te poarta in astfel de puncte de belvedere. Urcusul nu este niciodata lin, ba din contra, uneori te face sa iti pierzi si ultima farama de energie. Privelistea insa, va merita fiecare strop de efort depus. (Reinebringen, Reine)
Daca in alt anotimp varfurile muntilor din Lofoten sunt mai accesibile, iarna acestea devin inabordabile. Este momentul sa cautam locuri la baza masivelor, din care sa ne bucuram de peisajul din jur. Combinatia de munte, mare si prim-planuri cu gheata sau zapada, va oferi intotdeauna imagini interesante. (Reinefjorden, Hamnoya)
Am descoperit pentru prima data peisajul de coasta din nordul Norvegiei in urma cu ceva ani, cand am ajuns aici cu un grup mic de prieteni. Am fost fascinati. De atunci am revenit de inca trei ori, de fiecare data aducand alte grupuri de pasionati de fotografie. Au fost fascinati.
Locul acesta are un farmec si un specific aparte, izvorat cel mai probabil din combinatia inedita de munte si mare. Este un loc in care totul se schimba si nu te lasa sa te plictisesti. Fiecare curba a drumului iti aduce un alt peisaj, iar fiecare minut o schimbare de vreme sau de lumina. Este unul dintre acele locuri in care un fotograf de peisaj se poate pierde cu zilele fara sa se plictiseasca.
Poate cel mai fascinant lucru pe plajele din Lofoten este modul in care elementele naturale conlucreaza in avantajul fotografului. De cele mai multe ori simplitatea este cea care fascineaza in orice compozitie, iar asta si datorita faptului ca natura a preferat sa se joace aici cu putine elemente. Un munte, o plaja si un cer spectaculos... Sfanta Treime a acestui loc. (Skagsanden)
Nisipul pe plajele din nord este un subiect in sine. Texturi abstracte si forme rupte parca dintr-o imaginatie impresionista, te indeamna mai degraba sa iti imaginezi decat sa vezi. Fluxul si refluxul sunt arhitectii aici, iar fiecare cadru este cu siguranta efemer, devenind astfel un unicat in sine. (Skagsanden, Flakstad)
Se intampla deseori, chiar si celor mai experimentati, sa fie blocati de anumite peisaje atunci cand le vad pentru prima data. In lumea nordului, mai mult decat peisajul, te impresioneaza lumina. In lunile tarzii de primavara, sau toamna devreme, noaptea este doar o amintire distanta. Apusul ai rasaritul sunt ingemanate de un crepuscul lung si extrem de fotogenic, iar lumina calda parca nu se mai termina. Este paradisul oricarui fotograf de natura. Ai timp sa gandesti, ai timp sa te atasezi de ceea ce fotografiezi, ai timp sa compui in voie. Brusc, precipitarea specifica fotografierii unui rasarit, ce dureaza doar cateva minute, devine aici un lux de cateva ore. Parca si celebra teorie a relativitatii capata un alt sens in acest loc.
Cu toate ca lumina calda ne ofera un ragaz generos, asta nu inseamna ca trebuie sa irosim momente pretioase bajbaind aiurea. Sa nu uitam ca norii isi cam fac de cap pe aici si pot bloca in orice moment soarele. Atunci cand sunt cooperanti insa, pot oferi si momente cu adevarat spectaculoase. (Reinefjorden, Hamnoya)
Exista si momente cand totul este efemer, iar lumina mult asteptata trece destul de repede. O linie de senin la orizont este mereu un semn bun, iar daca o vedeti, merita sa va cautati din timp locul in care sa asteptati momentul de magie ce este pe cale sa se intample. (Kvalvika)
Lumina care uimeste cel mai mult dincolo de Cercul Polar, este cu siguranta cea a Aurorei Boreale. Indiferent cat de mult te-ai pregati pentru o astfel de intalnire, tot te va lua prin surprindere. Momentele acelea in care pandesti fiecare nuanta de verde de pe cerul instelat, iti creeaza o stare de anticipare creativa. Te gandesti cum ai vrea sa arate, ce forma sa poarte, unde sa apara si asa mai departe. Tot acest scenariu se va disipa insa in momentul in care Luminile Nordului incep sa danseze pe cer, iar tot ceea ce ti-ai imaginat va fi depasit. Acesta este poate si motivul pentru care este greu sa fotografiezi Aurora astfel incat sa redai cat mai mult din ce ai trait. Este unul dintre acele momente in care experienta traita depaseste cu mult imaginea obtinuta.
Nu tot timpul trebuie sa ne bazam pe impact, uneori subtilitatea este la fel de impresionanta. Chiar daca cerul este partial innorat, Aurora Boreala se poate face simtita si parca, asa ascunsa, este si mai mistica. (Ostinden, Hamnoya)
Daca este suficient de puternica, lumina Aurorei poate colora chiar si prim-planul folosit. Atmosfera devine una nepamanteana. (Tungeneset, Senja)
Iarna este in nord aproape un crepuscul continuu, sau cel putin asta este senzatia, mai ales cand ninsoarea nu mai conteneste. Este momentul pentru explorat minimalismul gigantilor pereti ce se afunda in apele inghetate ale fiordurilor si frumusetea efemera a valurilor. In acest loc nu duci lipsa de abstract, iar pe masura ce te obisnuiesti cu el, nu are cum sa nu-ti placa. Te rafineaza in gandire, te slefuieste si te obliga sa vezi dincolo de cele mai simple aparente.
Lumina difuza si rece, zapada si rocile contorsionate de forte nebanuite, dau acestui perete un aspect dur, dar totusi estetic. Este greu de imaginat forta care a taiat prin aceasta roca fiordurile norvegiene, insa ghetarii au avut un aliat puternic... timpul. (Senja)
Creativitatea nu are legatura cu subiectul, ci mai degraba cu puterea fiecaruia dintre noi de a depasi o stare de confort, o stare de evident. Nu este despre ceva ce vrem sa spunem, ci mai degraba despre ceva ce vrem sa simtim. (Flakstad)
Chiar daca acest loc pare lipsit de viata, din cauza mediului aparent neprimitor, ea totusi exista. Scala peisajului o face sa para, insa, neinsemnata, la fel cum uneori parem si noi. Pasarile de mare se regasesc aici din abundenta, iar folosirea lor ca un simplu punct de reper poate fi extrem de interesanta. Aducem astfel in cadru dinamica necesara, dar in acelasi timp si un suflu nou. Asteptarea insa, este o virtute de care trebuie sa dai dovada pentru imaginea dorita.
Nu totul se rezuma la viteza de reactie, chiar daca ne-ar placea sa credem asa. Uneori mai este vorba si de noroc, iar asta se intampla atunci cand natura vrea sa iti ofere un moment frumos, pe care altii sa il numeasca apoi omul potrivit la locul potrivit. (Vikten)
Un codalb trece gratios prin fata unui urias perete de stanca si imi ofera scala atat de necesara pentru a intelege lumea din jurul lui. Chiar si asa, este doar o frantura din ceea ce ofera peisajul de aici. (Lofoten)
Chiar daca ghetarii au avut in trecut un rol primordial in sculptarea acestui peisaj, astazi a venit randul altor doua mari forte sa modeleze tarmurile Norvegiei: oceanul si atmosfera.
Valurile sunt intr-o continua miscare si, cel mai adesea, forta lor contureaza perfect zbuciumul acestui loc. Vantul este mai mereu prezent si aduce pe alocuri cantitati impresionante de precipitatii. Toate aceste conditii, desi cateodata destul de greu de suportat, dau locului o dinamica aparte, uneori destul de usor de surprins in fotografie.
Miscarea continua a valurilor ofera un subiect in sine, insa cand se combina in imagine cu elemente statice, de forta, dinamica este, parca, si mai bine pusa in valoare. Culorile pastelate, desprinse parca din acuarela unui pictor, dau acestei imagini un caracter inedit in care contrastul se pierde asemeni privirii noastre in miscarea perpetua a valurilor. (Flakstad)
Atmosfera unei astfel de zone insulare este intr-o continua miscare, iar acest fapt poate oferi un spectacol aparte. Daca stai suficient de mult afara si induri capriciile vremii, ai sansa sa poti vedea fenomene spectaculoase. (Haukland)
Vremea buna si plajele cu nisip auriu si fin, dau acestui loc un farmec aproape tropical. Daca nu bate vantul, temperatura, chiar si iarna, poate fi mai mult decat placuta. Desi aceasta zona se afla mult deasupra Cercului Polar, curentii marini calzi aduc temperaturi mult mai ridicate decat in alte zone aflate la aceeasi latitudine. Acest fapt, face ca viata marina din zonele de coasta sa abunde.
Culoarea turcoaz a apei, nisipul auriu si atmosfera uneori placuta si linistita, dau acestui loc un aspect aproape tropical. Nimic nu te poate duce cu gandul la o zona aflata deasupra Cercului Polar, atata timp cat faci abstractie de muntii din jur. (Bovaer, Senja)
Plajele sunt locul de hranire pentru mai multe specii de pasari ce se bucura de ofrandele aduse de mare. Dintre acestea, cea mai mica si mai simpatica este cu siguranta prundarasul. (Kvalvika)
Totul in zona de coasta este influentat de flux si reflux. In ritmul acestora se dezvolta intreaga activitate a arhipelagului. Daca fluxul aduce de obicei dramatism si zbucium de valuri, refluxul este cel care vine cu simplitate si liniste. Este momentul ideal de explorat locuri altfel mai putin accesibile. Urmele de pasi dispar, iar trecerea noastra ramane vizibila doar pana la incheierea unui nou ciclu. Este ca si cum natura ar picta un nou tablou la fiecare doisprezece ore, folosind plaja drept panza.
Pe langa reflexii, liniile lasate de retragerea valurilor an nisipul colorat diferit pot fi extrem de fotogenice pentru un ochi antrenat sa le vada frumusetea si simplitatea. Aceasta pictura efemera a naturii este uneori uimitor de imaginat si inspira de fiecare data. (Skagsanden, Flakstad)
Ritmul mareei este imprimat in nisip in cel mai abstract mod posibil. Cu putina rabdare, poti descoperi modele care sa iti demonstreze ca natura este artistul suprem. (Skagsanden, Flakstad)
Coasta nu inseamna insa numai plaje, de fapt, acestea ocupa o suprafata restransa in lumea de fiorduri din Lofoten. Acolo unde muntii nu se varsa direct in mare, rocile cu forme armonioase pot aduce o completare binevenita peisajului din jur. Totul se rezuma aici la explorare. Nu exista o reteta, nu exista o poteca de urmat, ci pur si simplu trebuie sa te lasi purtat de liniile stancilor si de ritmul valurilor.
Lumina calda aduce mereu o atmosfera placuta, iar rocile modelate de trecerea interminabila a valurilor pot fi pionul principal in compozitie. (Uttakleiv)
Fluxul isi face simtita prezenta chiar si in zonele stancoase. Lasa in urma ochiuri de apa care brusc nu mai sunt animate de zbuciumul valurilor, ci devin o oglinda pentru peisajul din jur. Se formeaza astfel doua lumi paralele, atat de diferite pentru moment, insa atat de strans legate între ele. (A, Moskenes)
Daca iarna aduce simplitate in aceasta zona, toamna aduce culoare. Imediat ce te departezi un pic de mare si iti indrepti atentia asupra zonelor din interior, peisajul se schimba si el. Muntii raman, insa vegetatia ia locul plajelor, iar apa nu mai este involburata de forta valurilor, ci linistita, formand mlastini si lacuri pitoresti printre fiorduri. Nu mai este vorba despre dinamism si forta, este vorba despre liniste si regasire.
Culorile de toamna sunt spectaculoase in nord, chiar daca vegetatia este de talie mica. Versantii abrupti, lacurile, culorile si senzatia de liniste absoluta pe care o poti regasi pe potecile dintre fiorduri, te fac sa uiti complet ca esti atat de aproape de malul marii si de zbuciumul de pe coasta. (Agvatnet, Moskenes)
Mestecenii pitici poarta urmele capriciilor de aici. Scunzi, contorsionati si, de cele mai multe ori, inghesuiti in cranguri compacte, s-au adaptat sa supravietuiasca la limita nordica a padurilor. (Bovatnet)
Detaliile intime ale naturii sunt de gasit si in aceste oaze de vegetatie. Mlastinile adapostesc mici ochiuri de apa cu reflexii inedite, iar palcurile de mesteceni constituie un habitat in sine, casa pentru multe alte specii de plante ce reusesc sa razbeasca in acest loc. Cu multa atentie si rabdare, aceste micro peisaje pot fi la fel de spectaculoase ca si cele oferite de muntii din jur.
Reflexia cerului intr-o balta plina cu vegetatie specifica ofera o textura abstracta si inedita. Nu este greu aici sa gasesti astfel de cadre aici, trebuie doar sa iti obisnuiesti un pic ochiul cu astfel de tipare. (Sund, Lofoten)
Asemeni unei gradini japoneze, parca fiecare planta din acest micro peisaj a fost aranjata de mana imaginara a unui gradinar desavarsit. Totul este intr-o armonie perfecta. (Bovatnet)
In linistea fiordurilor sunt de cautat reflexiile. Fie ele unele la scara mare, fie unele miniaturale, acestea ne reamintesc ca in orice peisaj, indiferent cat de amplu ar fi, frumusetea sta in detaliile care il formeaza.
Culoarea vegetatiei si grafica texturata a stancii, se completeaza armonios in acest cadru, in care intregul peisaj este redus la simplitate. (Agvatnet, Moskenes)
O barcuta solitara pluteste undeva, uitata parca, in imensitatea fiordului. Oamenii au si ei aportul lor in acest peisaj, care pare insa neatins.(Agvatnet, Moskenes)
Lumea din nord nu este chiar atat de lipsita de prezenta umana, asa cum ar parea la prima vedere. Satele pescaresti sunt imprastiate peste tot si, chiar daca acum unele dintre ele mai au doar cativa locuitori, reflecta trecutul acestui loc.
Casele vopsite in grena si aproape toate cu aceeasi structura, cocotate pe piloni, pentru a face fata fluxului, dau acestui loc un aer aparte. Barcile ce plutesc in fiecare mic port, codul lasat la uscat, in special in lunile de primavara timpurie la final de sezon, mirosul specific si tipatul constant al pescarusilor, te insotesc la fiecare pas.
Cu putin noroc, la momentul oportun, peste satele pescaresti din Lofoten, poate aparea si mult ravnita Aurora Boreala. Daca mai aveai dubii asupra locului in care te afli, acest fenomen îti va spune cu siguranta unde esti. (Hamnoy)
Satele din nord au si ele un farmec aparte. Reflecta indeletnicirile din trecut ale locuitorilor, chiar daca acum foarte putini dintre ei mai practica pescuitul. In anumite locuri par aproape pustii, mai ales daca mergi in afara sezonului turistic. (Reine, Lofoten)
Indiferent ca vrei sa fotografiezi plaje inedite, fiorduri impresionante, animale specifice, sate pescaresti sau Aurora Boreala, nordul Norvegiei este cu siguranta locul in care iti vei dori mereu sa te intorci. Calmul reflexiilor din fiorduri sau al refluxului de pe plaja, contrasteaza aici intr-o armonie aproape perfecta cu zbuciumul valurilor din zilele vantoase si cu agitatia pescarusilor din sate. Este un loc unic, incarcat de pitoresc, de inedit si mai ales, de o imensa dorinta neincetata de explorare.
Pescarusii kittiwake sunt peste tot in Lofoten si iai fac simtita prezenta prin tipete stridente. Cu destul de multa rabdare insa, le puteti descoperi si momentele de liniste, cand planeaza linistit peste apele din port in cautare de hrana. (Reine, Moskenes)
Momentele de liniste absoluta, in care parca si sunetele valurilor se pierd, sunt poate cele mai creative. Sunt momentele de regasire, in care fotografiile ar trebui sa reflecte starea de solitudine resimtita. (Uttakleiv, Lofoten)
Feribotul mai are putin si ajunge in Lofoten, dupa un drum in care am schimbat deja trei avioane. Afara se lasa noaptea si noi suntem dornici sa vedem primele lumini verzi ale nordului. Orice nor mai bine conturat pare ca ar fi o Aurora, dar este mai mult imaginatia noastra. Ajungem la locul de cazare, insa suntem tot cu ochii pe fereastra, nimeni nu se gandeste la somn. Cineva vine de afara si ne spune ca parca se contureaza o linie verde deasupra muntelui ce troneaza peste sat. Iesim cu totii afara. Intr-adevar, pare sa fie ceea ce ne dorim. Cum nu suntem deloc bine pozitionati, ne suim in masina sa cautam un loc mai bun. Dupa cinci minute de condus gasim un loc cu o vedere mai ampla. Oprim. Iesim. Asteptam.
Nimic nu te poate pregati pentru prima intalnire cu Aurora Boreala. Ceea ce la inceput era doar o linie subtila de verde, acum s-a transformat intr-un dans fabulos. Desi am venit aici sa fotografiem, nimeni nu declanseaza. Suntem cu totii mult prea uimiti. Pentru a ne da si mai mult lumea peste cap, deasupra noastra se produce o explozie puternica si tot cerul ofera un spectacol vizual de exceptie. Intr-un tarziu ne apucam si de fotografiat, desi nicio poza nu se mai poate compara cu experienta traita pe viu. Dupa ce lucrurile se linistesc, plecam spre o plaja, unde dupa cateva minute de asteptat avem parte de un nou spectacol. Mergem mai departe la o alta plaja, unde se intampla acelasi lucru. La final ajungem intr-un al patrulea loc, unde dupa scurt timp apare o noua Aurora. Ne simtim privilegiati. Este o noapte unica, prima din multele ce aveau sa urmeze.
A fost adaugat 1 comentariu
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot