OUR WAY TO MYANMAR powered by NIKON
Fotografia inseamna viata si acest lucru mi s-a confirmat inca o data, in aceasta tura, in Myanmar.
Nu exista cuvinte sa exprime ceea ce am simtit acolo, cu totii, dar odata cu cadrele noastre, cu siguranta va vom transmite o particica din ceea ce am trait acolo, sper sa vibreze si cadrele, la fel cum am vibrat noi.
A fost o tura perfecta din toate punctele de vedere, nici nu se putea mai mult, am fost sustinuti de Nikon cu aparatura si am avut parte de organizare minunata realizata intr-un mod armonios de Hai Hui Alin Anghelovici, un om extraordinar, care a facut ca magia sa fie si mai puternica.
Cand ma gandesc la Myanmar, sunt convinsa ca a fost o experienta ce o vom purta cu noi in suflet toata viata. Dupa fiecare calatorie, am tendinta sa spun ca asta a fost cea mai intensa, dar nu e asa, fiecare calatorie are magia ei si cu cat calatorim mai mult, cu atat devenim mai buni si mai blanzi, mai linistiti si mult mai prezenti, mai atenti in jurul nostru.
Va multumesc tuturor, la fiecare in parte; am trait extrem de intens alaturi de voi in aceasta calatorie, am ras cu gura pana la urechi si din tot sufletul, am trait multe fotografii impreuna, pe care cu siguranta, le vom vedea in viitor si ne vom aduce aminte, ne-am conectat incredibil de frumos, am fost suport unul pentru altul, am invatat unul de la altul si asta inseamna extrem de mult.
Ne-am gandit sa facem un articol acum, pentru ca inca vibram la cat de intensa a fost aceasta calatorie cu momente de bucurie intensa, momente de frica, toate poeziile lui Gaboi, Carmen - diva noastra, morcovii lui Radu, bancurile lui Dan, bucuria Narcisei, organizarea perfecta a lui Alin, Roxana cu motorul, Cristina care m-a apelat cu “vibratie mica ce esti “, Cristi si Mandaleza lui, Silviu si babi Mihaela care au format un un duo armonios in tura, toate plimbarile cu masini, autocare, microbuze, barci, barcute au fost un vis frumos, trait impreuna. La un moment dat intr-o gara, sau intr-un aeroport, nu mai stiu, dar nici nu mai conteaza, dar cred pana la urma ca eram intr-un microbuz, Radu Caraion a inceput sa numere toate mijloacele de transport cu care am fost in aceasta calatorie si au fost nu mai putin de 37 la numar.
Urmeaza un gand frumos din partea fiecaruia si apoi mai povestim un pic despre aceasta tura , in partea a doua a articolului, cam pe unde am fost si cat de minunat a fost . Am fost sub raza toata tura.
CRISTI COJOCARIU
Cand un grup de oameni minunati te invita alaturi de ei intr-o expeditie foto in Myanmar, nu cred ca poti refuza. Myanmar asta e o tara? Habar nu aveam unde urmeaza sa merg cu niste oameni pe care nu i-am vazut in viata mea si de care stiam extrem de putin. Am vazut ca Myanmar este intr-adevar o tara, undeva departe in Asia, un loc in care nu m-as fi gandit ca o sa ajung vreodata. Am citit cate ceva despre Myanmar si nu imi puteam face o parere. Stiam doar ca urmeaza sa ajung acolo si nu mai aveam deloc rabdare.
Dimineata in care am ajuns la aeroport si m-am intalnit cu fiecare dintre cei cu care urma sa imi petrec urmatoarele 16 zile a fost momentul in care s-a declansat magia.
Dupa foarte multe ore, avioane si autocare schimbate am ajuns in Mandalay, locul unde as prefera sa fiu si acum si nu doar datorita climei. Tot ce s-a intamplat in zilele ce au urmat nu poate fi descris in cuvinte pentru ca asta ar insemna sa limitez trairile si emotiile pe care le-am simtit. Bucuria si apetitul de a calatori cred ca mi s-au deschis putin cam tare dupa aceasta experienta si ma gandesc doar la urmatorul loc in care voi ajunge, sper eu alaturi de oameni la fel de minunati.
Dupa toate momentele petrecute intr-o tara plina de culoare si oameni veseli, drumul spre casa, desi greu din punct de vedere emotional, nu a facut altceva decat sa ne pregateasca pentru urmatoarea calatorie, hai hui prin … nici macar nu conteaza pe unde atata timp cat calatoresti cu sufletul.
Acum cand ma uit in urma imi dau seama ca avem un mod poate eronat de a percepe anumite cuvinte precum “viata” sau “saracie”. In toate zilele pe care le-am petrecut calatorind printer oameni si interactionand cu ei, mi-am dat seama ca ei sunt foarte fericiti si mereu cu zambetul pe buze chiar daca poate pentru noi e ciudat sa ne gandim cum ar fi sa dormim sub cerul liber sau sa nu avem conexiune la internet. O viata simpla poate ca este una mult mai linistita, departe de zgomotul perturbator al televizorului sau al internetului.
Myanmar asta este pentru mine mai mult decat o tara, sau un loc unde cu siguranta voi mai ajunge. Este o mica parte din viata mea.
GABRIEL FILIPOAIA
Despre calatorie.
Daca "cetitul cartilor" este cea mai placuta si mai de folos zabava din toata viata omului, cu siguranta calatoria este una dintre cele mai placute si mai de folos activitati. Calatoria nu este numai drumul propriu zis de la A la B. Este un cumul de sentimente si de vibratii care incep din ziua deciziei de a pleca si continua pana la sfarsitul vietii calatorului. Experientele din calatorii modifica inevitabil calatorul. Vechii evrei au calatorit 40 de ani in desert dupa fuga din Egipt si au pierdut mentalitatea de sclavi. Cel intors acasa este marcat pozitiv de experientele pe care le-a trait cat a fost plecat.
In timpurile moderne calatoriile sunt mai putin primejdioase ca cele din vechime si pot fi programate temeinic. Insa aceste aspecte nu stirbesc din bucuria si entuziasmul calatorului care se intoarce acasa cu o multime de imagini pe retina sau in aparatul de fotografiat, cu experiente culinare si sociale pe care le-a trait pe unde a calatorit, iar daca nu a calatorit singur, a castigat prieteni pe care de cele mai multe ori ii va avea pana la sfarsitul vietii.
Tura foto in Myanmar este facuta din toate cele care s-au scris mai sus dar si din multe altele la fel de placute si folositoare. Am asteptat si visat un an, dar realitatea a fost mult peste asteptari. Am gasit la capatul lumii oameni si locuri iesite din comun. Zambete si bunavoita. Peisaje in culori nemaipomenite. Am facut prieteni din colegii pe care nu-i cunosteam si am reconfirmat vechii prieteni cu cei cu care am fost si in alte ture. O urma de melancolie ne incearca pe toti atunci cand, dupa calatorie, ne intoarcem la vietile noastre iar subiectul favorit este: "Unde mergem data viitoare ?"
NARCISA ANDREEA
Ma uit la foaia asta goala incercand sa povestesc ce-am trait eu in povestea din Myanmar si inca imi sta mintea in loc de bucurie.M-am inscris in tura cu o dorinta simpla – sa zbor iar, dupa prea mult timp cu picioarele pe pamant. Cu avionul.
Si cum am mai zburat. :)
O fi fost ceva in aer, s-or fi aliniat niste planete, nu stiu, dar eu am zburat de bucurie cu avionul, dar mai ales in balon - in dimineata in care mi-am inceput cea de-a treizeci si una calatorie in jurul soarelui, peste stupe care vibrau sub lumina, peste localnici plini de bucuria clipei, peste un oras in care am cutreierat cu sufletul usor stradute pline de viata, in care mancarea a avut asa un gust c-am cerut si felul intai, si doi si trei si-un ceai „lemograti”.
Am zburat si in barca - prin ceata, pe sub atatea raze, pe langa baloane care se ridicau la rasarit, printre pescarii ale caror cascadoriile le-am privit cu admiratie, cu mirare, cu tipete de bucurie pura. Aceeasi barca care ne-a dus in piata de pe apa, o nebunie de culori si arome, aceeasi barca in care am mers spre localnicii plini de dibacie care tes cu bucurie matase de lotus, care scot argint din piatra pentru bijuterii, care gatesc cele mai delicioase clatite cu banane, care vand nuferi de-un mov nebun, care toaca tutun, care preseaza flori cu care decoreaza umbrelutele pline de culoare.
Am mai zburat intr-un autobuz care ne-a dus la cel mai vechi si lung pod de tec din lume, podul cu calugari scaldati de lumina, cu pescari si alti localnici care vibrau sub rasarit, cu apus peste copacul nostru grafic. Si in acelasi autobuz catre manastirea calugarilor budisti, calugari care mi-au amintit ca sanatatea corpului si a mintii sta in obiceiuri atat de simple.
Si cu trenul. Cu trenul ala vechi si fara geamuri inchise, in care am adunat pe locurile noastre VIP toate florile din jurul caii ferate, in care localnicii ne-au lasat sa fim de-ai lor, cu ei, sa gustam din orezul lor, sa traversam impreuna viaductul care ne-a lasat cu mintea suspendata, sa le surprindem candoarea, curiozitatea, oboseala drumului.
Am zburat cu masininile 4x4, spre si prin munti, cu veselia nebuna din joaca unor copii si-a noastra, cu slujba de dimineata intr-o limba care a avut atat de mult sens pentru inima, fara sa ne fie catusi de putin cunoscuta in minte, spre munti unde semnalul telefoanelor ne-a ajuns suficient de rar pentru a ne simti ca in 1995, cu femeile care poarta cu mandrie simpla o parte din cultura myanmareza in tatuajele de pe chip, cu ogoare arate de care cu boi, cu vibratia incredibila a bunicutei care a comunicat cu noi zeci de minute doar prin ochi si zambet, cu fotbal in praful apusului, trait la fel de intens pe teren si in jurul lui, cu miros de smoala pe haine si praf de stele in suflet.
Si cu alte autobuze, fiecare cu legea lui, care au stiut sa ne duca exact unde trebuie, locuri in care am admirat cel mai important locas de rugaciune pentru budistii din Myanmar, am degustat gandaci cu un numar nedeterminat de picioruse, ne-am ratacit si-am ras cu lacrimi din tuk tuk in tuk tuk, am privit deopotriva cu soc si admiratie cina localnicilor din piata traditionala, am ascultat poezii pe-o terasa si am vibrat cu atata intensitate c-am iesit din toate apele mele.
Si toate astea ar fi fost prea putin fara ei. Fara EA - Gina de sub raza, fara EL - wanderlust Alin Alin Alin Alin, fara Gaboi cel plin de talc si poezie, fara draga Rox cea fara de scooter, fara zmeul zmeilor Radu, fara Cristina cea fericita, fara Silviu cel hotarat, fara Miha zen, fara Dan cel linistit si doar pe alocuri infometat, fara diva Carmen, fara Cristi si ale lui Meli Melos.
Voua, dragilor, va multumesc pentru bucuria pura, pentru radacinile noi!
Sa continuam sa redefinim normalitatea, sa observam obiceiurile culturale ale celorlalti, sa intelegem si sa respectam religiile si credintele lor, sa adaugam idei in caietul cu retete, sa continuam sa ne trezim cu noaptea-n cap, sa cautam lumina! Sa calatorim, sa ne bucuram!
CARMEN LOPAZAN
Myanmar, cred ca a fost cea mai frumoasa poveste din anul acesta.
A inceput totul cu intrebarile celor din jurul meu: ''iar pleci? in ce tara e Myanmarul asta? Pe unde vine?''
Am plecat la drum fara asteptari mari, bazindu-ma pe faptul ca erai tu acolo si Gaboi. Si, pe cat de neinsemnate au fost asteptarile, pe atat de mare a fost surpriza. Ploaia din prima seara m-a cam speriat putin. Imi si imaginam cum o sa haladuim prin ploaia incercind sa scoatem tot ce e mai bun din situatia respectiva. Dar, totul s-a luminat in prima dimineata, dupa rasarit, pe podul de tec. S-a asternut asa, o liniste si o lumina si, incepind de acolo, totul a fost minunat. Fiecare dimineata, fiecare zi in parte, fiecare loc in care am ajuns, fiecare calatorie cu cate un mijloc de transport, fiecare om pe care l-am intalnit a fost, in sine, o poveste. Erau atat de multe de trait si de simtit, ca mi-era teama sa nu pierd ceva, sa nu ratez vreo ''intalnire''.
Mi-a placut totul, absolut totul, enorm: rasariturile, drumurile, mancarea de la She mama si Little beat of Bagan, balonul, calatoriile cu tuctuc-ul, concursul de baut wiskey, frumusetile alea de femei si copii; mi-a placut pana si frica paralizanta din momentul in care am urcat pe stupa, incremenirea aia care m-a facut sa nici nu scot aparatul, dar, dintre toate astea, momentele cu care cred ca voi ramane pe vecie (asa cum a fost in Madagascar - baia de la casacada) sunt dimineata de pe Inle Lake si fata lui Naygui, o femeie venita parca din alta lume trimisa noua sa vedem cum arata fericirea: simpla, luminoasa, generoasa, vesela pana la Dumnezeu si-napoi, cu bucuria care-i strabatea printre riduri si anii multi pe care ii avea si care o facea sa fie cea mai frumoasa fiinta pe care am vazut-o vreodata.
ALIN ANGHELOVICI
Myanmar nu inceteaza sa ma uimeasca de fiecare data cand il vizitez. Este acel colt de Asia inca neatins de puhoaiele de turisti, unde oamenii sunt sinceri si senini, exprimand prin toti porii traditia straveche myanmareza.
A fost o tura plina de diversitate in care am incercat de toate; de la plimbarile prin Mandalay-ul si Yangon-ul zgomotos la linistea stupelor din Bagan si a lacului Inle, la originalitatea triburilor din zona Kanpetlet si Mindat.
Am trait momente de bucurie maxima la rasaritul petrecut la cel mai lung si vechi pod de tec din lume, am avut emotii la trecerea cu trenul a viaductului Goteik si am explorat Mandalay-ul pe indelete.
Lacul Inle a fost de asemenea un important punct in aceasta calatorie si pescarii localnici s-au ridicat la inaltimea asteptarilor in materie de echilibristica starnind uimire. Plimbarea cu balonul deasupra stupelor din Bagan a intregit complet aceasta minunata experienta, iar zonele foarte putin cunoscute Kanpetlet si Mindat cu triburile lor ne-au facut sa iubim Myanmarul si oamenii lui.
Au fost multe premiere in materie de orice, de la experiente de viata, la experiente culinare si culturale. Am explorat cat am putut de mult aceasta minunata tara, ne-am trezit cu noaptea'n cap si ne-am dus la culcare tarziu ca sa surprindem cat mai multe momente frumoase. Am admirat, am ras, ne-am simtit bine si am fotografiat din plin. Dinamica grupului a fost una extraordinara si conexiunea dintre noi a creat momente neasteptat de haioase de care multi isi vor aminti cu placere.
Pentru fotografi Maynmarul este si ramane un paradis al fotografiei unde creativitatea artistica a fiecaruia este pusa in valoare.
ROXANA AXINI
Daca ar fi sa aleg un singur cadru care sa reprezinte ce am trait in Myanmar as alege unul dintre cadrele trase in timp ce o parte dintre noi se aventura intr-o joaca pe terenul de fotbal cu copiii myanmarezi si o alta parte ne incarcam de pe margine cu bucuria emanata de acest moment plin de viata si incercam sa surprindem trairea ca sa o aducem cu noi acasa. Asta pentru ca intreaga experienta pentru mine a fost ca o joaca marcata de entuziasmul inocent caracteristic copiilor care (re)descopera frumusetea a ceea ce ii inconjoara si de bucuria de a fi impreuna. Si desi toti cei 12 care am creionat aceasta experienta sustinem ca ne-am intoarce in Myanmar oricand, eu cred mai mult in magia dintre noi si as merge oriunde in lume alaturi de voi.
MIHAELA NASTASE
Myanmar-cel-de-la-capatul-lumii...
Stiati ca trenurile de acolo, se auto-decoreaza cu flori galbene zburatoare? Sau ca exista Inle, un lac magic, unde pescarii sunt adevarati acrobati? Ori ca te poti bucura din plin si poti rade cu lacrimi, simtindu-te special, intr-un tuk-tuk fara canapele?
V-ati gandit vreodata ca vrei sa te cocoti pe o stupa in plin intuneric, ignorand pericolul, doar pentru ca urmeaza un fascinant rasarit plin de istorie muta? Sau ca, dupa ce vezi case din bambus, in care oamen
ii dorm direct pe podea, te trezesti seara intr-un autobuz echipat dupa standarde occidentale, care te lasa cu gura cascata?
Nu este simplu de povestit. Din prima dimineata misterioasa de pe podul cel vechi si lung din tec, pana in ultima seara petrecuta in cartierul chinezesc, am trait magie dupa magie. Oameni frumosi, calzi si zambitori, rasarituri si apusuri absolut magnifice, calugari budisti tacuti si desculti, pescari ganditori, mangaiati de primele raze de soare si mai ales copii. Copii cu ochi negri, mari, cu obraji bucalati si cu fetele scaldate in inocenta.
Si nu in ultimul rand ei, Gina-cea-minunata, Alin-cel-calm, Narcisa-cea-diafana, Carmen-cea-diva, Gaboi-cel-poet, Silviu-cel-grijuliu, Cristi-cel-special, Radu-cel-zmeu, Roxana-cea-delicata, Cristina-cea-misterioasa, Dan-cel-prea-serios, oameni dragi, minunati care au completat magia celor 18 zile pline de soare si bucurie si carora le multumesc. Impreuna ne-am bucurat si am descoperit localnici si locuri, am incercat sa intelegem cultura lor, ne-am jucat cu copiii, ne-am delectat cu bunatatile culinare ale locului si am zburat (cu balonul sau cu gandul) peste un taram absolut fascinant si pur.
Si inca zbor spre Myanmarul-cel-de-la-capatul-lumii...
SILVIU POPESCU
"Myanmar este calatoria din care nu te mai intorci niciodata …. este un drum de unde o parte din spiritul tau ramane intr-o meditatie contemplativa…. "
RADU CARAION
Pentru prima oara in viata mea, am plecat intr-o calatorie fara sa imi fac temele de acasa, fara sa stiu detalii despre traseu, locuri, posibile teme, fara chiar sa arunc un ochi la profilele celor din grupul cu care stiam ca voi petrece timpul meu...am avut doar curiozitatea sa vad unde, in lumea aceasta mare, se afla locul unde urma sa ajung, probabil motivat de numele exotic si misterios, ca cel de Myanmar.
Am descoperit locuri si oameni care mi-au incantat ochii si sufletul la tot pasul, am intrat intr-o lume parca inca ascunsa de ochii 'modernului', de capcanele lui, am simtit ca fac un pas in dimesiuni nemaintalnite, in locuri ferite de trecerea timpului, protejate parca de viteza timpului in care traiesc in lumea mea. Toata plimbarea mi-a adus nenumarate ocazii sa intorc privirea inauntru, inspre mine, sa masor propriile valori, propria-mi viata cumva, cu reperele pe care le-am gasit, cu usurinta, la tot pasul.
Mi-au adus incantare interactiunile cu oameni de toate felurile, din medii diferite, toti pulsand de viata, toti aratand deschidere si prietenie, simplitate si caldura primitoare. Pe langa bucuria calatoriei propriu zise, am avut placerea de a insoti un grup de oameni extrem de frumosi, veseli, haiosi, pasionati si de la care am putut lua cu mine experiente, sfaturi si amintiri frumoase, o energie foarte buna, energie care a ramas cu mine mult dupa ce am revenit acasa si fiecare a mers mai departe in directia lui. Sunt recunoscator ca s-a ivit oportunitatea acestei aventuri, simt ca m-a ajutat sa construiesc mai departe la mine si ca a lasat in mine un izvor de frumos ca imi va umple sufeltul de fiecare data cand voi simti nevoia sa ma uit catre ceva frumos din viata mea.
CRISTINA OLTEANU
Imi doream foarte mult sa calatoresc in Myanmar, asadar le multumesc Ginei si lui Alin pentru ca mi-au oferit ocazia sa imi implinesc si acest vis, pe care il aveam marcat cu scor maxim pe 'bucket list'-ul meu de ceva timp! :)
E greu sa alegi cel mai frumos moment din calatoria noastra, dar cu siguranta m-a impresionat si mi-am dorit enorm de mult calatoria cu balonul deasupra templelor din Bagan, care nu a dezamagit, din contra este una din clipele pe care le voi asocia cel mai usor cu intreaga experienta.
Myanmar este o tara extraordinara, in care inca mai simti o bucurie autentica a oamenilor in a te intampina si a te cunoaste si te ajuta sa calatoresti cu adevarat in lumea si perspectiva exotica a unei alte lumi, diferita de a ta.
DAN BELCEANU
Va lasam in continuare sa vizionati din fotografiile transmise de noi toti si sa nu uitati ca urmeaza partea a doua a articolului Our way to Myanmar powered by Nikon cu povestea intreaga a turei.
Enjoy life !!!
Nu uitati sa va imbratisati visele, nu uitati sa calatoriti, nu uitati sa fiti hai hui, nu uitati sa pastrati magia in cadrele voastre.
Au fost adaugate 2 comentarii
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot