Despre Romania Salbatica - cu Dan Dinu
In momentul in care iti dedici trei ani din viata unui proiect, in cea mai mare parte constituit din munca voluntara, la final te intrebi daca a meritat. Ei bine, oricat de mult as pune in balanta cifrele de mai sus, pot spune ca acest proiect a meritat pe deplin. Urmatoarea intrebare fireasca ar fi, de ce? Probabil ca aici este mai greu de raspuns, insa o sa incerc sa fac si acest lucru.
Nu o sa incep sa va spun ca a meritat pentru ca am vrut sa ajut parcurile si organizatiile implicate, pentru ca asta a fost in definitiv scopul proiectului si nu neaparat motivatia mea principala. O sa va spun ca acest proiect a meritat pentru ca m-a ajutat sa evoluez, m-a ajutat sa vad munca de teren altfel, m-a invatat sa inteleg ca, indiferent cat de greu poate fi uneori, nu iti ramane decat sa mergi inainte.
Am plecat la drum, la inceputul primei ture din proiect, cu ideea in minte ca trebuie sa demonstrez altora ce tara frumoasa avem, iar acum la final, imi dau seama ca in primul rand mi-am demonstrat mie acest lucru. Da, dincolo de scopul lui altruist, acest proiect a fost unul personal, in care sa ma regasesc si in care sa ma pierd uneori. Dar pentru a intelege tot ce s-a intamplat, haideti sa va descriu un pic ce am realizat pana in acest moment.
Romania Salbatica a plecat de la necesitatea parcurilor nationale si naturale din tara, de a se promova cu imagini frumoase. Impreuna cu WWF Romania, am structurat activitatea in doua etape, una dedicata parcurilor nationale, cealalta celor naturale. Am inceput astfel sa merg pe teren si sa fotografiez, iar pe masura ce avansam, sa mai scriu scurte povestioare si sa mai public imagini din locurile vazute.
Dupa mai bine 12 luni, am reusit sa definitivam toate cele 13 parcuri nationale si Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, iar cele mai interesante 50 de fotografii au constituit o expozitie in aer liber, ce a fost vernisata in sapte orase ale tarii: Bucuresti, Timisoara, Brasov, Sibiu, Constanta, Craiova si Iasi. Expozitiile itinerante s-au intins pe parcursul unui an de zile, insa in acelasi timp, am continuat sa merg prin parcurile naturale, in numar de 12 si prin cele doua geoparcuri. Vremea caniculara de peste vara si seceta mi-au prelungit cu mai bine de sase luni intreaga perioada dedicata acestei parti de teren, asa ca am definitivat totul abia in primavara acestui an. Munca de selectie si editarea imaginilor, a umplut timpul ramas pana in acest moment.
Privind in urma, imi amintesc fiecare pas, iar asta pentru ca fiecare deplasare pe teren a fost o aventura in sine. In Muntii Rodnei am fotografiat pana seara tarziu pe varful Ineu, iar apoi am mers pana la refugiu pe intuneric, doar pentru a dormi cateva ore si pentru a pleca inapoi, in aceeasi zona, la rasarit. Dupa ce am fotografiat o ora, am mai tras un pui de somn timp de vreo doua ore, tolaniti la soare. In parcul national Cheile Nerei – Beusnita, la fiecare pas eram atent sa nu cumva sa calc pe o vipera, desi imi doream sa vad si sa pozez una, insa nu am gasit nimic.
Seara la canton, cand m-am pus pe prispa acestuia sa ma descalt, era cat pe ce sa ma asez pe un pui. In ture am intampinat atat vreme excelenta de fotografiat, insa si zile cumplite, in care nu reuseam sa facem mai nimic. Astfel, in Ceahlau, am avut bafta de lumini extrem de fotogenice si, timp de trei zile, de cate o mare de nori in fiecare dimineata. In schimb, in Defileul Jiului, fiecare zi a fost extrem de senina si fara prea multe momente interesante. In Buila – Vanturarita m-a nins aproape trei zile in continuu, asa ca a trebuit sa aman tura pentru toamna, cand am avut parte de niste lumini de apus incredibil de frumoase, dar si de un traseu de vreo sapte ore, pe toata creasta acestui munte, printr-un labirint de jneapam si bolovani. In Piatra Craiului, am coborat in Poiana Inchisa doar fiindca imi era extrem de sete, insa pentru ca am intalnit o capra neagra cu puiul ei, am uitat de toate si am petrecut mult timp impreuna cu aceste animale.
Doar dupa cateva ore mi-am adus aminte cat de sete imi este si m-am dus sa ma racoresc la izvor. Pentru ca imi doream un apus de soare in Saua Strunga, a trebuit sa razbat prin nameti pana la brau ca sa ajung, insa dupa o munca monumentala de mai bine de o ora, am fost rasplatit cu cel mai frumos apus de soare pe care l-am vazut pana acum in Bucegi. In parcul natural Gradistea Muncelului – Cioclovina, am descoperit Cheile Banitei, un peisaj la care visam de multa vreme, dar care nu stiam unde se afla, iar in Vanatori – Neamt, mi-am petrecut noaptea alaturi de o turma de mistreti, ce au tot dat tarcoale foisorului in care dormeam.
In Putna – Vrancea am mers intr-un punct de belvedere pentru rasarit, care a necesitat o trezire pe la patru dimineata si apoi o urcare de mai bine de o ora si jumatate prin padure, pe o panta aproape imposibila, fara ca macar sa vad o singura raza de lumina calda, ci doar niste nori involburati. In Balta Mica a Brailei, din cauza inundatiilor am mers cu barca prin coronamentul copacilor, iar in Lunca Prutului, am stat la panda mai bine de sapte ore, intr-o pozitie foarte neconfortabila, doar pentru ca doi lopatari isi faceau de lucru in fata mea si nu am vrut sa ii sperii. Lista poate continua la nesfarsit si cu alte patanii, pentru ca fiecare imagine obtinuta cu stradanie, are in spate o poveste.
Poate multi dintre voi o sa va intrebati daca, in momentele dificile, m-am gandit sa renunt. Ei bine nu. Indiferent cat de greu a fost, indiferent cat de mult cantarea rucsacul meu, indiferent cat de foame sau sete imi era, nu m-am gandt niciodata sa renunt, pentru ca acest proiect a devenit pentru mine o datorie. Am reusit sa vad toate cele 28 de arii naturale protejate principale de la noi din tara, iar pentru asta cred ca trebuie sa merg pana la capatul proiectului si sa impart si cu voi experientele mele. In unele locuri am fost mai norocos si am reusit sa prind momente impresionante, insa in altele, vremea capricioasa nu m-a lasat sa fotografiez mai nimic.
Unele galerii sunt mai interesante, pentru ca si locurile sunt mai ofertante cu momente fotogenice, dar asta nu inseamna ca acolo unde eu nu am reusit sa surprind adevarata valoare a locului, nu exista frumusete. Cu siguranta ca multi dintre voi au reusit imagini mai frumoase, acolo unde eu nu am reusit, iar pentru asta va felicit, insa scopul acestui proiect nu a fost neaparat de a reda cele mai spectaculoase imagini, ci mai degraba de a lansa o invitatie, pentru ca fiecare dintre noi sa isi aleaga propria provocare. Indiferent cat de frumoase sau nu, sunt pozele pe care le vedeti, ce este cu adevarat fabulos, este experienta traita, asa ca va invit si pe voi sa vedeti cu ochii vostri frumusetile acestei lumi naturale pe care inca o mai avem.
Ce urmeaza, o sa ma mai intrebati. In continuare vreau sa mai vizitez anumite zone, atat pentru alte imagini interesante, cat si pentru a realiza un film documentar. O sa continuam si cu realizarea unei noi expozitii, cu parcurile naturale, dar si cu editarea unui album, asa ca probabil in urmatorul an o sa mai strabat multi kilometri, in cautarea de noi provocari. Frumusetea unui astfel de proiect este ca nu se opreste niciodata si pare inceput cu mult timp in urma. De ce spun asta, pentru ca, pentru album de exemplu, o sa pot folosi chiar si imagini mai vechi pe care le-am realizat cu mult timp inainte de proiect, parca stiind ca o sa am nevoie de ele. Pentru urmatoarele etape nu mi-am propus un termen limita, pentru ca nici nu vreau asta. Vreau ca atunci cand totul se va termina, sa fiu pe deplin multumit de munca realizata, vreau sa stiu ca mi-am indeplinit telul.
Poate o ultima intrebare in mintea voastra este ce am avut de castigat, de ce am ales sa fac asta? Chiar daca nu o sa ma credeti, nu am avut de castigat nimic... nimic material desigur. Daca pun la socoteala munca, timpul, miile de kilometri parcursi si zilele petrecute departe de casa, sprijinul financiar pare infim, insa nu despre asta vreau sa vorbesc aici pana la urma. Castigul nu se masoara astfel, cand vine vorba de un asemenea proiect si nici nu se cuantifica in numar de prieteni pe retele de socializare sau in comentarii si like-uri.
Castigul se masoara in satisfactie personala, in provocari duse pana la capat, in impliniri sufletesti si in experiente acumulate, iar daca as pune cap la cap toate astea, intr-o insumare metodica insa necuantificabila, pot spune ca sunt intradevar mai bogat. Mult mai bogat. Am plecat la acest drum cu o idee in minte si cu un aparat de fotografiat in spate, iar la final m-am intors acasa cu acelasi aparat in spate, insa cu mult mai multe idei in minte. Si nu, nu o sa ma opresc aici, nu acum dupa ce am inteles ca motivatia mea, nu este nimic altceva, decat un simplu pas inainte.
1 rezervatie a biosferei
2 geoparcuri
12 parcuri naturale
13 parcuri nationale
35 de ture fotografice
70 de oameni implicati in proiect
90 de ore de panda
175 de zile petrecute in teren
19 000 de kilometri strabatuti cu masina
Sute de kilometri parcursi pe jos
Sute de fotografii realizate
Mii de vizitatori la expozitiile in aer liber
... asa arata cifrele celui mai mare proiect de fotografie de natura, realizat pana acum in Romania.
Drumuri bune si poteci insorite!
Fotografiile din proiectul Romania Salbatica au fost realizate cu echipament Nikon, ce a inclus aparatele Nikon D300, D3x, D3s, D800 si urmatoarele obiective: NIKKOR AF-S 16-35mm f/4G ED VR, NIKKOR AF-S 70-200mm f/2.8G ED VR, NIKKOR AF-S 400mm f/2.8G ED VR, NIKKOR AF-S 24-70mm f/2.8G ED si NIKKOR AF-S 70-300mm f/4.5-5.6 G IF-ED VR, NIKKOR AF-S DX 10-24mm f/3.5-4.5G ED.
Text si fotografii de Dan Dinu
Au fost adaugate 2 comentarii
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot