Explorand Belgia: Bruges, cartea postala ideala - de Teodora Maftei

Prima parte a calatoriei Teodorei Maftei in Belgia o gasiti aici: Explorand Belgia: Antwerp, orasul diamantelor.

"Take me there! Take me to Bruges!"  Nu stiu de unde pana unde, dar asta auzeam eu obsesiv in minte cu mult inainte sa plec in expeditia mea belgiana. Iar cand am ajuns, in sfarsit, acolo mi-am spus ca asta ar putea fi titlul unui cantec, al unui film sau al unei carti despre acel loc. Pentru ca Bruges-ul, desi este mic, este un oras cu zeci de stari, sute de beri si mii de instantanee foto. Toate unice in felul lor. Un oras poveste in care nu ai nevoie de un ghid cu “ce sa facem aici”.

Inainte sa plec in vacanta, cei care ma cunosc bine si stiu preferintele mele in materie de calatorii/excursii/explorari mi-au spus ca sigur o sa-mi placa in Bruges. Stiam si eu asta cumva. Simteam ca va fi destinatia mea preferata meu din toata expeditia belgiana, chiar daca am incercat sa stau cat mai departe de spoilere si documentarea pe care o fac de obicei inainte de orice calatorie (bine, recunosc, am tras putin cu ochiul uitandu-ma cu cateva zile inainte de plecare la filmul ‘In Bruges’, cu Colin Farrell).

“O sa fie un fel de Disneyland pentru tine”, mi-a spus un prieten. “O sa te simti ca Alice in Tara Minunilor”, mi-au zis altii care ajunsesera acolo inaintea mea. Insa cand am coborat din tren si am iesit din gara, m-am lovit confuzia. Adica eu ma asteptam sa fiu intampinata de casutele acelea colorate ca de turta dulce si sa vad de jur imprejur numai canale, nu sa ies dintr-o gara (ce nu semana deloc cu “bijuteria” din Antwerp) undeva intr-un fel de piata in mijlocul pustietatii (e drept, o pustietate verde, racoroasa si atragatoare).

Dupa un “Hmmm…” lung si contrariat in timp ce cautam cu privirea turnurile inalte ale bisericilor medievale, drumul spre hostel (care nu trebuia sa fie mai lung de vreo 20 de minute) s-a transformat imediat intr-un lung sir de “oau-uri” si gura-casca, opriri la fiecare casuta sa mai fac o fotografie si “uite acolo ce dragut e si acolo si uite si acolo…”. Iar faptul ca stradutele inguste si pavate cu piatra cubica pe care ne taram noi agale bagajele erau mai degraba pustii, ma facea sa ma simt din alt film.

Din pacate, din cand in cand ne mai intersectam cu cate un localnic pe bicicleta ori cu vreun turist ratacit in cautarea timpului pierdut, lucru care ma trezea la realitate si nu ma lasa sa ma visez cu ochii deschisi captiva intr-un tinut de basm, parasit parca, dar in acelasi timp atat de viu incat as fi ramas acolo pe loc (mi-am ales deja cate o casuta in care mi-ar placea sa locuiesc pe fiecare strada pe care am trecut :) ).

Un amestec excentric de frumusete medievala…

In antiteza cu stradutele marginase, in care te astepti sa apara de dupa vreun colt de strada niste cavaleri sau domnite mediavale, e Grote Markt (Piata Centrala). Un furnicar. Si nu, nu din cauza traficului, pentru ca pe acolo nu circula masini. Ci din cauza turistilor care se ingramadesc, fie pentru o plimbare cu trasura sau o portie de cartofi prajiti la botul calului (la propriu si la figurat, caci fix acolo, in centru, e locul de “parcare” pentru trasuri), fie pentru o bere pe trotuar printre pescarusi sau un selfie cu Belfort (turnul cu clopote). De fapt, tot ce am vazut eu in 3 zile de Bruges mi s-a parut a fi un oras vechi si fermecator in care arhitectura s-a pastrat atat de natural si frumos, incat pana si cele mei noi cladiri sunt din acelasi peisaj, fara sa pericliteze in vreun fel imaginea medievala a unui oras plin de povesti si lectii de istorie.

… mister flamand…

Daca pe toate listele cu “Ce sa faci cand ajungi acolo” sunt trecute cateva muzee, ciocolaterii, biserici si locuri cu bere buna (nu cred ca exista loc cu bere proasta in Belgia, intre noi fie vorba), eu recunosc ca am sarit multe dintre aceste atractii la care se ingramadesc turistii si stau la coada la intrare.

In primul rand, dupa atata bere, ciocolata si cartofi prajiti traditionali, nu m-au mai tinut picioarele sa urc in celebra clopotnita din secolul 13 din Piata Centrala, inalta de 84 de metri, din care se spune ca se vede panorama orasului (poate daca ma lua de mana Colin Farell sa urcam impreuna cele 366 de trepte pana in varf si sa vad cu ocazia asta si locul crimei din filmul “In Bruges”, as fi tras putin de mine :) )

Nici muzeele nu le-am bifat, desi se spune ca e la Muzeul Groeninge gasesti o colectie impresionanta de artisti flamanzi, iar Choco-Story, Fabrica de bere De Halve Maan si Muzeul Cartofilor Prajiti sunt niste locatii cel putin… delicioase. Am trecut pe acolo (inevitabil ajungi macar o data in fata lor), dar am preferat sa gust, la propriu, atractiile turistice din Bruges. Adica sa mananc ciocolata (bafta mea ca aveam de unde alege delicatese fara zahar), sa beau multa bere si sa respect ritualul zilnic de frituur.

Daca nu am vizitat nici muzeele care ascund partea intunecata a Bruges-ului in lucrarile artistilor framanzi, nu am urcat nici in turn si nu m-am plimbat cu trasura, atunci ce am facut in Bruges? Ei bine, am luat-o la pas, cu ochii mari si DF-ul in mana pe stradutele pietruite, cu aer romantic, sa descopar atmosfera boema si farmecul orasului.

… si feerie

La inceput am plecat in recunoastere cu harta in mana, insa dupa putin timp mi-am dat seama ca e foarte usor sa te ghidezi dupa turnul din piata sau dupa turlele bisericilor. Si oricum, in Bruges, nu ai cum sa te ratacesti si, dupa o zi, bifezi toate locurile fierbinti, recunosti deja toate ciocolateriile si magazinele, iti dai seama ca ai mai trecut pe strada X sau pe podul Y de vreo 3 ori, si stii unde e berea mai ieftina si portia de cartofi mai mare.

In dulcele stil clasic, despre Bruges se spune ca este Venetia Nordului. Nu am atins inca Venetia aia adevarata, asa ca nu ma pot pronunta. Insa, in stilul meu, mai mult sau mai putin dulce sau clasic, pot spune ca Bruges e mai mult decat un oras de ciocolata, cu dantela si bere si mai mult decat stradute ca cele din cartile de povesti care pastreaza noua secole de diferite stiluri arhitecturale. Iar una din cele mai bune metode de a intra in atmosfera orasului, de a admira cladirile si de a te bucura pana la capat de farmecul locului este plimbarea cu barca (e si pacat sa nu faci asta intr-un oras cu 100 de kilometri de canale).

8 euro costa sa te dai o jumatate de ora pe canalele Bruges-ului adapostite de case caramazii cu flori rosii la geam, insa bucuria de copil care desopera o alta lume si placerea fotografului din tine care da nas in nas cu o priveliste parca ireala sunt de nepretuit. Mai ales atunci cand “capitanul” barcii (si ghid totodata), probabil satul sa repete la fiecare jumatate de ora aceeasi poveste, iti descrie turul intr-un mod cat se poate de amuzant, intr-un amestec de accente lalaite si plictiseala de copil alintat.

Oricum, e tare greu sa descrii atmosfera de pe canalele din Bruges si mi se pare acum ca nici fotografiile nu spun destul. Pentru ca trebuie sa fii acolo sa vezi, sa simti, sa te bucuri. Cu atat mai mult cu cat, de la geamul unei casute, de pe perna lui, te priveste in ochi cu caldura, te saluta in limba lui si iti face cu labuta celebrul Fidel, labradorul auriu din filmul ‘In Bruges’, care cine stie cate milioane de turisti a vazut la viata lui :)

In cautarea timpului pierdut

Cum spuneam si in episodul despre Antwerp, aceasta a fost prima vacanta de cand ma stiu in care nu m-am ocupat eu de organizare, documentare, liste, trasee, obiective turistice si “ce sa facem acolo”. Asa se face ca intr-o zi, intr-una din lungile plimbari fara tinta cu camera foto in mana si privirea ratacita, m-am trezit la Beguinage. In timp ce cascam gura la casusele din copacii inalti din spatiul verde imprejmuit de casute albe, am aflat ca acolo locuiau candva vaduvele retrase din viata publica, femei care se imbracau si traiau asemeni unor calugarite, fara insa sa depuna vreun juramant de credinta, astfel ca puteau reveni oricand la cele lumesti, cum se spune. Azi, loclanici si turisti se refugiaza aici pentru a gasi linistea (nu ca centrul Bruges-ului ar fi vreo destinatie turistica pentru tinerii nelinistiti in cautare de cluburi de noapte si concerte rock).

Tot din intamplare am ajuns si la Vechiul Spital Sfantul John, unde muzeul inca mai pastreaza instrumente medicale de acum sute de ani, pentru ca mai apoi in cautarea unei toalete sa dam peste The Beer Wall, cred ca cel mai interesant bar din Bruges in care am intrat. Acolo te simti chiar ca Alice in Tara Minunilor. Ori, mai bine zis, in Imperiul Berii. Nu stiu altii cum sunt, insa pentru mine, la capitolul “bere fara gluten”, a fost mai usor sa aleg din cele cateva sortimente (cred ca am descorperit in jur de 10). Insa pentru cei care au liber la distractie, cred ca e un chin sa aleaga din toate berile alea belgiene de abatie si nu numai.

E imposibil sa ratezi Lacul Iubirii (Lake of Love), plin de lebede, multe lebede galagioase, si indragostiti, multi indragostiti tacuti, iar The Church of Our Lady, cu turnul ei impozant de 122 de metri, e de departe unul din cele mai bune puncte de reper pentru ca ce se vede din aproape aproape orice colt al centrului vechi din Bruges. Aici se gaseste celebra statuie din marmura “Sfanta Fecioara cu Pruncul”, realizata de Michelangelo intre anii 1503-1504.

Wide, wide Bruges

Personal, nu pot face un top al motivelor pentru care Bruges e un “must” pentru oricine si nici nu stiu sa spun ce mi-a placut cel mai mult acolo, deoarece, recunosc, nu a fost ceva care sa nu-mi fi placut (bine, pentru ca mi-ar fi placut sa fiu singura acolo in cautarea timpului meu pierdut, as spune ca nu mi-a placut numarul mare de turisti agitati, neatenti si disperati in goana lor dupa selfie-uri care mai de care mai ciudate si cutii de ciocolata de la fiecare magazine si cadouri peste cadouri, mai ales din magazinele cu decoratiuni de… Craciun, deja pregatite pentru iarna, lucru cel putin ciudat daca tinem cont ca eram la finalul lui iulie).

Dar daca ar fi sa aleg 3 lucruri pentru care Bruges mi-a placut maxim si m-a facut sa ma simt ca un personaj de film in timp ce bateam stradutele cu camera mea foto preferata in mana, acestea ar fi: aerul boem, gustul de ciocolata si mirosul de bere bruna (si buna). Plus peisajul care s-a pupat de minune cu Nikon DF si cele doua obiective, 50mm f/1.8 si Nikon 28mm f/2.8. Pentru ca in Bruges ai nevoie de “jucarii” usoare, luminoase si cat mai largi pentru a fotografia cat vezi cu ochii si pentru a simti cat mai bine fiecare coltisor pe care il explorezi in aceasta poveste.

Caci Bruges-ul este o poveste. O poveste de dragoste. O poveste de dragoste care, pentru mine, a inceput cu o secventa de film si care, pentru cei care ajung aici, nu se poate incheia decat cu o replica de film: “ I’d like to see Bruges again before I die” (“Mi-ar placea sa vizitez din nou Bruges-ul inainte sa mor!”) – Harry, In Bruges.

Fotografiile au fost facute cu Nikon DF si obiectivele NIKKOR 50mm f/1.8G si NIKKOR 28mm f/2.8.

Va invitam pe site-ul Teodorei pentru mai multe fotografii din Bruges. 

#luptaTEO

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!