Un prim pas prin infinita Indie - Miraculosul Varanasi - episodul I
Vremea in care stateam si visam, cu ochii atintiti spre un punct indefinit din tavan, la continente indepartate si civilizatii nedescoperite, pentru mine s-a stins demult. Anotimpurile vietii pe acest Pamant s-au schimbat in ultimul deceniu si ca atare traim acum intr-o lume in care avem posibilitatea sa facem aproape orice ne dorim. Sansa de a face ceea ce visam este mult mai mare si apare mult mai usor acum decat, sa spunem... in urma cu 50 de ani.
Incercati cu imaginatia o mica paralela intre deceniile trecute si momentul prezent si veti observa o mare diferenta. In acelasi spirit insa, si relatiile dintre oameni si felul in care noi comunicam, s-au schimbat. Insa de data aceasta, nu in bine. Din dorinta de a umple acest gol dintre noi, voi incerca sa va aduc, pe langa niste fotografii mai mult sau mai putin graitoare, ceva ce am inceput sa redescopar putin cate putin, prin fiecare loc nou in care am fost: farmecul spiritului uman!
Imi aduc aminte de prima mea 'excursie' in India, acum ceva ani, pe vremea cand o insotisem pe Maitrey in raspunsul ei catre Eliade, deschizandu-mi prin randurile ei pasii catre o lume total necunoscuta, cu oameni noi si obiceiuri stranii. Tot cam pe atunci, inainte de liceu, imaginatia incepea sa nu-mi mai dea pace, iar dorinta de a vedea aceasta Lume, pana in cele mai ascunse colturi, incepuse sa-mi chinuie sufletul. Si cum lucrurile niciodata nu se intampla fara vreun sens numai de ele stiut, urmatoarea carte ce mi-a picat in mana a fost "India secreta" a lui Paul Brunton. Suficient si iremediabil pentru a-mi pecetlui pe viata atractia si curiozitatea de a explora de-adevaratelea acest loc.
De-abia in urma cu cateva saptamani am realizat de ce mi-a fost atat de greu sa incep prelucrarea pozelor din India, cu toate ca au trecut mai bine de 4 luni de cand ne-am luat ramas bun de la acel loc. Pentru ca in ciuda faptului ca fizic ne intorseseram, sufleteste, eu inca nu resusisem sa ma dezlipesc de el.
Dar inainte de a ne incepe periplul Indian, tin foarte mult sa va precizez un aspect important pentru mine. Acelora dintre voi care nu ati fost acolo, dar care totusi, doar din vorba-n vorba ati ajuns la convingerea ca India este tara unde totul este numai mizerie, boli si saracie, voua tuturor va spun ca va inselati amarnic si aveti inradacinata o idee care nu face decat sa va plaseze in afara realitatii, cam pe unde sunt si cei care 'cunosc' despre Romania ca e tara orfelinatelor, a traficului de organe vii si a hotiei balcanice. Acest paragraf este o mica rasplata pe care am simtit ca o datorez tuturor acelor oameni buni si primitori care ne-au deschis usa si sufletul in drumurile noastre prin India.
Nu va voi prezenta itinerariul nostru intr-o cronologie anume, caci nu mai am cum, totul ramanandu-mi in amintire ca un tot unitar, fara inceput, mijloc si sfarsit. Iar India nu este o destinatie normala, ci un cu totul diferit Univers, o fiinta spirituala vie care odata ce te simte dandu-i tarcoale, iti anihileaza simturile si expectatiile, si ti se arata in felul in care vrea Ea si nu in felul in care plecasesi tu decis ca vrei sa o cunosti.
Asa se face ca planul nostru de excursie bine gandit pana la ultimul detaliu, a devenit o hartie inutila de A4 din primul moment in care am pus piciorul pe aeroportul Mahatma Gandhi din New Delhi. Urmatorul avion local ce trebuia sa ne duca in cealalta parte a Indiei si pe care trebuia sa-l luam imediat dupa aterizare, il rezervaseram din greseala pentru ziua precedenta, derutati fiind de diferenta de fus orar. In nici un caz nu suntem genul de organizatori care sa faca acest fel de greseala, nu! Cateva zile mai tarziu de-abia am inteles, ca India, cea despre care va spuneam, si-a bagat nasul in socotelile noastre, oferindu-ni-se in felul ei si nu al nostru! Poate credeti cumva ca aceasta situatie, in India, o rezolvi imediat printr-o rezervare la urmatorul avion? Ei nu, va inselati! Am incercat si noi sa ne zbatem ca pestele pe uscat pe la diferite ghisee din aeroportul local, dar intr-o tara cu un miliard si doua sute de milioane de oameni si de 14 ori mai mare, orice loc la un mijloc de transport, fie el, avion, tren, autocar sau bicicleta, este rezervat cu saptamani bune inainte.
Eram asadar in fata unei vacante cu toate planurile si rezervarile picate ca niste piese de domino, obositi dupa 19 ore de zbor, intr-un loc despre care nu stiam mai nimic. Ce poti face intr-o astfel de situatie? Raspunsul poate fi numai unul, te bucuri de ceea ce ti se ofera . Pentru mine unul, nici ca se putea mai bine!
Cam din acest motiv, adica fara vreunul anume, va voi povesti despre India de-a-ndoaselea, si voi incepe cu unul dintre cele mai izbitor de frumoase locuri, sacrul, viul si coloratul Varanasi, centrul credintei Hinduse si unul dintre cele mai vechi orase locuite de pe Pamant.
Varanasi este chiar mai batran decat el insusi. Este un loc al spiritualitatii, al peregrinarilor si al rugaciunii, un loc unde viata si moartea isi dau mana, facandu-te sa te intrebi pe taramul careia dintre ele te afli si unde se termina una si incepe cealalta...!? Laitmotivul acestui oras este Gangele, raul sfant ce isi coboara apele din Himalaya, totul invartindu-se aici in jurul lui. Cam acesta este si locul in care religia Budista a luat fiinta acum ceva mii de ani.
Am stat in Varanasi spre o saptamana si cu toate ca a fost la finalul excursiei noastre, nimic din ce vazusem in India pana atunci, nu ne-a sters puternica impresie pe care ti-o provoaca acest loc. Aici de-abia, India ti se arata goala, in toata splendoarea, ademenindu-te cu strazile ei aglomerate, mirosuri si arome de tot felul, mii si mii de oameni, toate amestecate intr-un sentiment greu de descris. Locul fie te cucereste pe loc, fie iti da un sentiment ciudat, peste care daca nu poti sa treci, nici ca mai ai cum sa ii primesti experientele. Iar eu, noi, l-am indragit din prima clipa! Ceva-mi dadea o senzatie de cunoscut de cu ceva ani in urma... eram in sfarsit in cartile pe care le citisem.
Daca printr-o nefasta ocazie, tot ceea ce poti sa aloci Indiei ca si timp ar fi doar o saptamana, atunci acesta este locul in care iti recomand sa vii. Va fi destul ca sa te faca sa iti dai seama ca esti in alta parte a Planetei, undeva unde viata curge dupa alte definitii si valori, departe de UE sau 'binefacerile' unui all inclusive.
Rugaciunile, miscarea si Viermuiala orasului incep cu mult inainte de zorii zilei, iar la rasaritul Soarelui oamenii deja sunt pregatiti sa il intampine. Ceaiurile pe strazi impart mirosuri, cainii si vacile incep sa-si caute de mancare, iar strazile freamata sub pasii goi ai grupurilor de pelerini. Cei care se intorc de la rau au hainele pe alocuri ude, iar cei care se indreapta spre Gange, au un fel de graba si concentrare in pasi nerebdatori sa-si aduca omagiile diminetii.
Multi din pelerinii care se vin spre acest loc, din toate colturile Indiei, calatoresc uneori zile in sir, fie pentru a se ruga, pentru iertarea pacatelor, fie pentru a-i incinera pe cei dragi, imprastiindu-le cenusa in apa Gangelui.
Cam la momentul la care Soarele isi desprinde coltii de linia orizontului, spiritualitatea isi atinge punctul ei culminant.
Vi s-a intamplat sa priviti vreodata Soarele ca pe o entitate aparte, cu recunostinta si multumire ca a rasarit inca o data sa va lumineze o noua zi? Cred ca foarte putini ne-am gandit vreodata sa facem acest lucru si cred ca obisnuiti fiind asa de mii de ani, luam aparitia lui ca pe un fapt astronomic ce ni se cuvine automat.
Hindusii in schimb nu, iar toate astea au totodata de-a face cu valori si concepte despre viata si moarte diferite de-ale noastre.
Aici este locul unde unii oamenii vin si isi petrec ultimele momente ale vietii, asteptandu-si impacati si pregatiti trecerea pe celalalt taram.
Mahatma Ghandi este o figura iconica, un simbol omniprezent al Indiei. Arma lui mortala, cea care l-a ajutat in cucerirea independentei tarii in fata imperiului britanic a fost atitudinea de non violenta, sincera si deschisa. Toate incercarile de a-i rezista au devenit slabe si firave in fata unei asemenea forte non-distructive.
Hindusii cred ca imbaiatul in Gange spala pacatele, iar a muri in Templul de Aur (din pacate fotografiatul nu era permis acolo) iti elibereaza sufletul din ciclul repetat al vietii si al mortii.
|
|
 |
Incercati sa faceti un mic efort si sa nu va lasati mintea sa pice in atat de des intalnita capcana a judecarii celor din jur. Daca ma intrebati pe mine, aceasta este una dintre cele mai mari greseli ale timpurilor noastre: faptul ca il judecam pe cel de langa noi, fara sa avem toate informatiile, fara sa stim ceea ce s-a intamplat cu adevarat in viata lui si ce anume l-a condus in acel punct. Ca de exemplu, in loc sa va lasati gandul sa zboare acum la cat de murdara si de poluata ar fi apa Gangelui si la cum indraznesc acei oameni sa se imbaieze in acel rau, ganditi-va si incercati sa va imaginati ca poate si ei stiu asta, insa in schimb, intrebati-va cat de puternica poate sa le fie credinta si determinarea in ceea ce fac ei si cum asta ii ajuta sa treaca peste... Un ceva anume eu nu am reusit sa aduc in fotografiile pe care vi le arat: sanatatea si fericirea pe care acesti oameni o aveau in sufletele lor. Daca macar si pentru numai o scurta secunda, am reusit sa va arat o alta perspectiva a lor, poate luati mai departe cu voi ceva care cu siguranta va face bine: sa nu mai judecati doar ceea ce se vede la un om sau la un popor ci sa incercati sa va intrebati si sa aflati despre ceea ce este in spatele lucrurilor, ceea ce nu se vede!
Sa nu va inchipuiti acum ca Varanasi si malul Gangelui seamana cu o manastire imensa asezata pe un rau unde tot ceea ce se intampla este doar rugaciune si atat, nu! Varanasi este totodata un loc de socializare, unde oamenii se intalnesc si discuta, fac cursuri de yoga, spala rufe, joaca sah, citesc, si multe altele care il transforma intr-un furnicar imens. O simpla plimbare pe malul raului si esti spectatorul unei piese de teatru in plina desfasurare pe scena reala a vietii.
Oricine a facut vreodata o excurise doar cu rucsacul in spate, ocolind hotelurile de 4 sau 5 stele, itinerariile bine pregatite si zambitorii ghizi care iti fura trei sferturi din placerea excursiei, stie ca in aceste conditii, trebuie sa iti cam gandesti singuri pasii: unde mergi, cu ce, cat costa, unde dormi si ce mananci. Si mergand si mai in amanunt, nu prea mai poti sa iti impachetezi cate un tricou si cate o pereche de schimburi pentru fiecare zi (cum ar fi sa pleci cu 40 de astfel de seturi la tine?). Exclus! Asadar, din loc in loc trebuie sa ai si grija spalatoriilor, care nu sunt scumpe deloc si fac chiar o treaba foarte buna. La fel am facut si noi in India, insa in Varanasi a fost putin mai diferita situatia... Sa ne fi vazut la toti trei fetele cand omul de la spalatorie ne-a spus ceva de genul "Dar v-ati intors prea repede dupa ele, numai ce le-am trimis la rau!". De-abia apoi am facut corelatiile si ne-am dat seama ca si hainele noastre urmau sa fie blagoslovite in Gange. Am luat-o ca pe una din surprizele Indiei, iar daca vreti sa stiti, hainele chiar s-au intors mai curate si mai albe decat din alte spalatorii.
N-as putea sa va spun exact, dar ce vedeti in poza de mai sus, mi s-a explicat ca sunt niste cursuri de initiere in arta rugaciunii sustinute de catre preoti pentru cei care vor sa depaseasca nivelul de incepator.
Iar cel din spate nu a fost lasat in rand cu ceilalti pentru ca intarziase putin.
Micile focuri pe care le vedeti in departare sunt de la poarta Manikarnika, locul in care zeci, sute de morti sunt adusi si arsi in fiecare zi. Cenusa le este apoi aruncata in rau, iar in gandirea hindusa, prin asta ei devin una cu ciclul naturii. Fiecare incinerare este facuta in functie de rangul social al persoanei si al castei din care facea parte, astfel,
cineva mai inalt in rang beneficiind de lemne mai multe sau chiar fiind asezat intr-un loc mai special pentru ardere.
Scena nu este usor de digerat. Noi am 'vizitat' locul cand intunericul se lasase deja de ceva timp si am nimerit in mijlocul a 10 sau 12 focuri. Mirosul de carne prajita ne-a patruns pana in plamani si singurul lucru ce mi-a venit in gand, vazand picioare si maini atarnate printre lemne, a fost ce fericit sunt ca eu sunt eu, atunci si acolo, si cum trebuie sa am grija de fiecare secunda care mi se ofera! Cei din familiile incineratilor, isi luau ramas bun in jurul focului, iar femeile nu aveau permisiunea de a asista pentru ca in multe ocazii, si-au insotit barbatii sau copii, aruncandu-se de vii in focuri.
Ce ne-a frapat cel mai mult, mai mult chiar decat caldura care ne parlea usor obrajii si ne usca narile, era faptul ca din toti oamenii care asistau la acea procesiune, eram singurii trei tristi. Uitandu-ma mai atent in jur am observat ca nimeni nu bocea si nimeni nu avea lacrimi in ochi: Eram in locul in care moartea este privita doar ca o trecere,
si nu un sfarsit!
Multe dintre cadavre sunt aduse la incinerare inca avand importante podoabe din timpul vietii, singurul fel in care acestea pot fi salvate fiind prin cernerea cenusii ramase, a doua zi dimineata. Cam ce facea si personajul din fotografia de mai sus. Fotografiatul era interzis in preajma.
Cateva feluri de morti nu sunt insa incinerati, iar motivul mi-a scapat: preotii sfinti, femeile insarcinate si cei muscati de cobre. In schimb acestia sunt trimisi la fundul Gangelui pana cand apa si organsimele ii descompun. Cel pe care il vedeti in imaginea de mai sus era un sfant local din Varanasi, care era dus pe ultimul sau drum, spre fundul Gangelui. Prima oara, auzind muzica vesela si asurzitoare, am avut impresia ca este o petrecere, insa amicul meu Raju, un baietel de 12 ani care m-a insotit prin toate cotloanele Varanasiului, m-a lamurit imediat ca este vorba despre o inmormantare.
Pe masura ce Soarele se retrage si noaptea cuprinde intinderea apei, oamenii isi schimba atentia spre festivitatile din sustinute in fiecare seara la Dasaswamedh Ghat.
Un specatcol de dans, amestecat cu muzica si simboluri religioase al carui inteles din nou, nu mi-a fost dat sa-l aflu. De altfel, o excurise in India fara o pregatire temerara in prealabil asupra religiilor, obiceiurilor si simbolurilor acestei civilizatii, este ca a te uita la un film care a luat Oscar-ul, in limba chineza. Iar eu nu am fost departe. Au fost mult prea multe pentru a le putea digera intr-o singura excursie, iar ochiul meu era tentat sa nu mai priveasca nimic decat prin vizorul aparatului de fotografiat, aruncandu-mi falsa promisiune catre creier ca "oi vedea eu mai tarziu despre ce este vorba".
Fotografia de mai sus este dovada vie ca fotografiatul in acel loc nu a fost o misiune usoara, trebuind sa ma zbat si sa dau din coate pentru un unghi ceva mai bun.
Cam asta a fost perceptia noastra despre Varanasi. Cu siguranta sunt mult mai multe de vazut si nu am niciun dubiu ca fiecare va vedea locul intr-un mod diferit, prin prisma a ceea ce este fiecare.
Daca v-am facut cat de cat macar putin curiosi, nu uitati ce va spuneam la inceputul reportajului, rezervati un bilet de avion cu cateva click-uri si drum bun... Traim intr-o era in care ne putem foarte usor cunoaste mica Planeta rotunda pe care traim.
Si Soarele din nou, intr-un ciclu neintrerupt, care iti lasa impresia ca viata pe aceste tarmuri ale Gangelui este aceeasi de mii si mii de ani!
In cateva zile vom continua excursia noastra prin India catre o alta destinatie. Daca v-a placut, puteti continua viziona si episoadele Muncitor in India si Taj Mahal. Si nu uitati sa ne trimiteti comentarii, de orice fel!
Namaste!
Un fel de "Cu respect!"
Realizator: 
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot