Valentin Tulea, membru NPS: Despre fotografierea copiilor
Nu stiu exact care este momentul in care am devenit fotograf: cand mi-am cumparat primul aparat, cand am realizat prima fotografie care a contat pentru mine, cand am reusit sa strang mai multe imagini intr-un portofoliu. Dar, imi amintesc ziua in care am devenit profesionist, adica ziua in care aparatele foto, obiectivele, accesoriile, calculatoarele, licentele software erau cumparate exclusiv din vanzarea fotografiilor mele. Atunci mi-am dat seama ca, pentru mine, fotografia este ceva mai mult decat un hobby.
In anul 1998 am inceput sa fotografiez nunti. In acel moment, fotografia de nunta nu era foarte apreciata de catre fotografii profesionisti. Treptat, interesul tuturor pentru aceasta a crescut si, direct sau indirect, a condus la o evolutie a mea ca fotograf. Am fost membru WPPI si WPJA si am incercat sa folosesc pentru business-ul meu informatiile din articolele puse la dispozitie de catre aceste organizatii membrilor lor.
Fotografierea copiilor a venit ca o completare fireasca a afacerii legate de fotografia de nunta. Repetarea termenului ”afacere” am facut-o intentionat, pentru a sublinia presiunea exercitata asupra fotografului profesionist de existenta unui contract, de nevoia de a livra clientului produse echivalente cu valoarea portofoliului aratat initial.
Scopul pe care il urmaresc de fiecare data cand fotografiez copii este acela de a realiza imagini astfel incat oamenii sa-si aminteasca cum arata copilul intr-un anumit moment si incerc sa surprind emotia si conexiunea pe care au avut-o parintii cu copilul la o anumita varsta.
Cautand in arhiva, mi-am adus aminte de fiecare sedinta foto in parte. Toate au fost adevarate provocari. Imaginile nu tradeaza insa ”eforturile” pe care le-am facut pentru a le realiza:
am invatat la perfectie personajele din Cars 1&2: Bucsa, Fulger McQueen, Francesco Bernoulli, Raoul CaRoule, Jeff Corvette, Mel Dorado;
mi-am adus aminte ca am mintit un baietel ca stiu cine este Ben Ten. Chiar daca ulterior m-am pus la punct cu subiectul, cred ca minciuna ramane;
despre role, biciclete am purtat discutii in cunostinta de cauza;
mi-am invins frica de inaltime dupa 3 ture cu roller-coaster-ul;
am mutat mobila dintr-un living, doua, trei…
am invatat diferentele dintre PlayStation si Xbox, dintre Spiderman si Batman, dintre Tinkerbell si Malefica;
aproape am devastat un dulap cu pantofi.
Si… simt ca nu ma voi opri aici!
Despre aceste provocari nu am citit in reviste si nici nu mi-au fost prezentate la workshop-uri. Dar, cu siguranta, toate acestea ajuta atunci cand fotografiezi copii. De fapt, te ajuta si in viata pentru ca poti evada din cand in cand cu usurinta intr-o lume in care nu ai nevoie de masti ca sa te simti bine, totul este simplu, frumos, plin de veselie, lipsit de griji si se traieste cu maxima intensitate, in care poti trece cu usurinta de la ras la plans si iar la ras in doar cateva secunde, in care lucrurile marunte te fac extrem de fericit, prietenii pe care ti-i faci sunt pe vecie, in care exuberanta nu are hotar, iar inima bate cu putere.
Text si fotografii – Valentin Tulea
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot