Doi veterinari prin Kruger cu Nikon - Gianluca D AMICO & Andrei Daniel MIHALCA
Vizitasem Africa de multe ori, mai mult cu munca, fiind medici veterinari si cercetatori. Cunostean bine Kenya, Uganda, Republica Centrafricana, Coasta de Fildes si Liberia. Mereu, la finalul expeditiei stiintifice ne rapeam cateva zile pentru un scurt safari. Cuvantul safari provine din Swahili (si aici, imprumutat din araba), unde inseamna calatorie. Azi, safari se confunda cu o vizita intr-un parc national african plin de animale. Iar cand spui safari, automat iti zboara gandul la unul din celebrele parcuri africane, fie el Serengeti, Masai Mara, Etosha sau Kruger. Auzisem multe despre Parcul National Kruger din Africa de Sud si categoric era pe lista noastra. Nu stiam pe vreme acea ca urma sa il vizitam de trei ori in urmatorii doi ani. Da, l-am vizitat de 3 ori, si mereu a fost diferit, mereu ne-a oferit ceva nou.
Cititorii trebuie sa stie cateva lucruri despre Kruger. In primul rand, e un parc mare, imens chiar. Are aproape 20,000 de Km2. Asta inseamna cam de trei ori cat judetul Cluj. In al doilea rand, are o infrastructura bine pusa la punct. Cu drumuri, locuri de cazare, benzinarii, magazine. Ceea ce nu e chiar pe placul nostru, dar face organizarea unui safari aici o simpla joaca. In al treilea rand costurile nu sunt exagerat de mari, cum sunt in alte tari. Si, important, desi Africa de Sud per ansamblu nu este neaparat o tara fara riscuri, in Kruger, calatoria e relativ sigura. Astfel, ne-am permis ca la una dintre cele trei safari-uri sa aducem si copiii. Una din regulile universale pentru un safari in Kruger este ca acesta se face din masina. Este interzisa coborarea. Nu ne convine, dar asta e. Daca ne-am dat vreodata jos din masina va ramane un mister pentru cititori...
Desi exista un mic aeroport in parc, preferam mereu sa zburam la Johannesburg, de unde posibilitatile de a inchiria o masina pe placul nostru (adica off road) sunt mai diverse. In 5-6 ore, pe autostrada, ajungi la cel mai apropiat gate al parcului. Totul merge struna, formalitatile dureaza putin. Totul este rezervat on-line din timp, inclusiv cazarile. Asa ne asiguram ca putem intra, altfel, depindem de numarul maxim de vizitatori permisi. Si cand spunem din timp, spunem cel putin 6 luni inainte, pentru cazare în cort. E un parc foarte vizitat. Nici asta nu ne convine.
Cum treci de gate, schimbarea de peisaj e de-a dreptul dramatica. Zonele agricole si populate ce ajung pana la gardul parcului dispar brusc fiind inlocuite de savana pura. Primi metri dupa gate si apar deja animalele, de obicei vreo specie de ierbivor. Ziua de safari incepe la rasarit si se termina la apus. Pe intuneric este interzis sa conduci prin parc. La apus, se inchid portile zonelor de campare si accesul în parc. Astfel, la ora 6 dimineata cortul e strans, bagajele sunt in masina, cafeaua e bauta si noi gata de drum, cu aparatele foto in brate. Cum noi facem mereu safari de unii singuri (si nu ghid sau sofer), noi suntem si la volan. Alternativ, o zi unul, o zi altul. Va garantam cu nu e cel mai usor lucru sa conduci cu un teleobiectiv in poala.
Suntem mereu cu frica ca scena cea mai buna de pozat si intr-o lumina perfecta apare pe partea celuilalt. Ceea ce se si intampla. De aceea, mereu fotografiile celuilalt sunt mai bune. Pentru ca e norocos. Parcul Kruger, indiferent de sezon, are o vegetatie abundenta. Astfel, animalele sunt greu de observat. S-a intamplat ca un elefant sa treaca drumul, sa intre 3-4 metri in rufe si sa nu mai fie deloc vizibil. Ce sa mai spunem de un leopard sau un ghepard ascuns pe un copac sau la umbra unui arbust. Trebuie deci sa fi cu ochii mereu in patru, sa cunosti habitatele si sa anticipezi unde urmeaza sa apara un animal pe care abia l-ai zarit, ca o miscare, cu coltul ochiului. Un alt element important este rabdarea. In primul, ca sa profiti la maximum de timpul permis in safari, asta inseamna 12 ore in masina. La o viteza mica, de 20-30 km/ora. Altfel, treci pe langa animale (inclusiv elefanti) fara sa ii vezi. Tot de rabdare tine si asteptarea in locuri unde poate sa apara un animal. Altfel risti sa pierzi scene. Am ajuns o data la un lac. Erau cateva masini oprite si nici urma de animale. Am simtit ca locul era bun. Celelalte masini au plecat, altele au venit, au vazut ca nu e nimic si au plecat. Noi am stat. Inca jumatate de ora si au aparut niste zebre. Apoi o turma mare de elefanti, cativa bivoli si evident antilope impala. A durat cateva momente doar ca locul sa treaca de la zero la cateva zeci de animale. De nicaieri. Si tot cateva momente ca sa devina din nou pustiu. Este de asemenea esential sa ai la tine un binoclu bun. Multe animale sunt departe, si este imposibil sa le vezi sau sa le identifici fara binoclu. Alteori vedem o pasare intersanta si oprim pe marginea drumului sa o observam mai bine. Dupa ce oprim, la baza tufelor doua veverite se joaca. Cativa metri mai incolo, mangustele ne observa curioase. Plus, pe langa pasarea pentru care am oprit, inca vreo 3-4 specii de pasari. Diversitatea biologica a savanei este impresionanta. Trebuie doar sa stii sa o descoperi.
Ca si fotograf amator te afli mereu intr-o goana dupa o fotografie buna. Si tot mereu, ai dilema echipamentului. Suntem mereu tentati sa folosim teleobiective. Ceea ce e logic la fotografia de wildlife. Totusi, de multe ori, chiar si la un animal de dimensiuni medii (exemplu facocer), distanta e atat de mica incat cu un teleobiectiv de 400 mm faci un detaliu al capului. Un lucru esential, mai ales la fotografia cu teleobiective este stabilitatea. Trepiedul nu incape in masina. Nici la pasager, nici la sofer. Trebuie sa gasim alternative. Una foarte buna este utilizarea asa numitelor bean-bag-uri. Pe care le umplem si le pozitionam pe usa masinii. Ofera stabilitate si flexibilitate. Sunt usor de transportat si la un pret foarte accesibil. Stand in cort, nu avem curent. Deci ori pleci de acasa cu o tona de baterii, ori gasesti solutii pentru a le incarca. Noi folosim un invertor pentru masina cu un prelungitor unde incarcam mereu in timpul mersului.
Diversitatea si abudenta faunei din parcul Kruger este impresionanta. Sunt cunoscute aici circa 150 de specii de mamifere, peste 500 de specii de pasari si 120 de specii de reptile. Noi am vazut circa 50 de specii de mamifere in cele trei expeditii. Deci trebuie sa mai mergem. Pasarile nu le-am numarat exact, dar trebuie sa fi vazut vreo 100 de specii. Sa le luam pe rand.
Preferatele noastre sunt carnivorele, dar si cele mai greu de observat. Dupa trei safari-uri in Kruger, adica in total vreo 20 de zile in parc, inca nu am reusit sa vedem caini salbatici. Ce sa mai vorbim despre serval sau caracal. Gherpard doar o data, doua exemplare si un singur sacal. De departe, cele mai frecvente carnivore mari sunt leii. Circa 1700 in tot parcul Kruger. Cum ei sunt activi noaptea, ziua mai mult stau undeva la umbra. Nu prea ai ce fotografia la ei, mai ales ca mereu, cel putin un fir de vegetatie apare intre obiectiv si animal. In plus, un alt lucru care nu ne place la lei este ca sunt relativ usor de observat si de obicei sunt inconjurati de zeci de masini. Cand e o astfel de scena, nici macar nu oprim. Intotdeauna urmam drumuri laturalnice, unde se aventureaza doar masinile off-road. Iar aici, rar intalnim alti vizitatori. Suntem singuri si satisfactia de a gasi si vedea un animal este incomparabil mai mare. S-a intamplat nu o data sa stam si sa fotografiem si o ora intreaga un animal fara sa fim deranjati de vreo alta masina. Pe locul doi ca frecventa dintre carnivorele mari sunt hienele patate. In parc sunt peste 5000, iar noi am vazut de fiecare data. Hienele ne fascineaza. Le-am vazut cu prada, cu pui, muribunde dupa vreo lupta cu cine stie ce sau pur si simplu, relaxate dupa o masa abundenta. Stai langa ele si nu te saturi din a le privi. De multe ori, punem aparatul jos si doar ne uitam. Par sa ignore. Stand langa animale, le inveti si mirosurile. Hienele au un miros specific. Cu anii, l-am invatat bine. Iar odata, am folosit acest lucru pentru a ne data seama de prezenta lor doar dupa miros. Nici nu aveam cum altfel, fiind noapte. Era intr-un campsite, iar noi gateam. La un moment dat, simtim mirosul. Zicem: “Mah! Aici este o hiena”. Si nu trec cateva secunde si o auzim in spatele nostru. Punem lanterna si o vedem. Noroc ca intre noi si ea avem un gard. Altfel, cei maxim doi metri distanta ne-ar fi facut sa tremuram un pic. Leoparzi vezi in Kruger, noi am vazut de cel putin 10 ori. Dar de 9 ori erau atat de departe incat aveai nevoie de binoclu ca sa iti dai seama ca e leopard sau vedeai silueta lui ca un fulger trecand drumul si disparand in desis. O data totusi ne-a suras norocul. Era o dimineata racoroasa, inca nici nu se luminase. Zarim chiar la marginea drumului o silueta sub o tufa. Nu ne vine a crede. Un leopard cu un facocer proaspat ucis. E prea intuneric si ne e teama ca fotografiile vor fi un esec. Fortam ISO, asteptam, suntem doar noi. Incet lumina se incalzeste si momentul devine mai prielnic. O astfel de scena si nu mai avem nevoie de nimic pentru intreaga zi. Ghepardul e un alt highlight. Desi vazusem in Kenya de multe ori, in Kruger, dupa primele doua expeditii, inca ne lipsea. Totusi, a treia oara a fost cu noroc. Zarim la umbra unui copac niste pete dormind. Exclamam amandoi deodata: ghepard! Doarme. Stiam ca nu pentru mult timp. Sigur ne-a simtit. Si am avut dreptate. S-a ridicat, s-a intins si a pornit la drum. Dar, surpriza. De langa ghepardul pe care il urmaream, s-a mai ridicat unul. Incredibil. La cativa metri de noi si vazusem doar unul...Nu doar carnivorele mari sunt fascinante. Kruger-ul musteste de alte carnivore, mai mici. Unele vizibile cum sunt mangustele, altele mai greu de vazut si aproape imposibil de fotografiat in conditiile date, cum sunt bursucii de miere. Am fost norocosi totusi. Am vazut trei exemplare. Pentru cateva fractiuni de secunda. Seara, la campsite, niste sud-africani care umbla de 25 de ani in Kruger ne-au spus ca ei nu vazut niciodata.
Am putea vorbi despre carnivore inca multe pagini, dar mai avem de povestit si despre ierbivore. Sunt cu siguranta cele mai abundente mamifere. Le vezi aproape la tot pasul. Dar diversitatea de specii nu lasa loc de rutina. De la mare la mic, incepem cu elefantii. Cu o populatie de aproape 14.000 de exemplare, parcul Kruger sta bine. Urmele lor sunt efectiv peste tot. Ori un munte de excremente in mijlocul drumului, ori sute de crengi sau chiar copaci rupti. Sau carari ce merg spre orizont, batute zi de zi de acesti colosi. Uneori ii vezi in turme mari, alteori cate o familie, sau indivizii mai batrani, singuratici. Desi de cele mai multe ori ne ignora si sunt pasnici, cand sunt aproape de drum si e masina impun respect si precautie. Nu o data ne-au avertizat sa asteptam. Femelele cu pui pot fi extrem de violente. Pentru cei curiosi, o simpla cautare pe Youtube va poate lamuri ce poate face un elefant cu o masina. Noi inca nu am ajuns acolo. Din aceeasi categorie a colosilor fac parte si rinocerii. Din cele doua specii vazute in Kruger, cel alb e de departe cel mai comun. In ciuda dimensiunii si aspectului impresionant, par extrem de blanzi. Mereu pasc linistiti si sunt greu de fotografiat din fata. Cum oprim masina, cum se îitorc cu spatele la noi. De obicei, cateva zeci de minute de asteptare rezolva problema. Nu putem termina paragraful despre colosi fara a vorbi de bivolii salbatici africani. Forta lor consta in turmele uriase pe care le formeaza. Uneori de multe sute de indivizi. O data am ramas prinsi in mijlocul unei turme de vreo 700 de indivizi aproape doua ore. Treceau peste tot. Prin fata masinii, prin spate, uneori aproape prin. Am lasat camerele de fotografiat jos si am urmarit fascinati spectacolul.
Interesant, mereu aceste mamifere mari creaza in jurul lor un mic ecosistem. Excrementele se umplu de insecte descompunatoare. Acestea, alaturi de resturile nedigerate atrag pasari. Zeci de pasari zboara pe langa turme. Unele vaneaza mustele care roiesc, altele culeg capusele de pe corpul animalelor. E un festin. Una dintre cele mai spectaculoase specii este pasarea Buphagus. O gasesti pe aproape orice ierbivor, cel mai frecvent pe bivol, girafa, rinocer si diverse antilope, cum ar fi kudu sau impala. Aceste doua specii de antilope din urma sunt si cele mai comune aici. Populatia de impala din Kruger se ridica la aproape 170,000 de exemplare. Sunt, fara exagerare, la tot pasul. Sunt destul de sfioase, asa ca daca nu esti pe faza, ai doar fotografii din spate. Alte antilope au un habitat mai restrans. De exemplu, antilopa de balta sau kobul, prefera, dupa cum ii spune si numele, zonele cu multa apa: mlastini, albii de rau. Atrage atentia cercul alb de pe trenul posterior, ca o tinta in jurul cozii. Un mascul poate sa ajunga la 270 de kg, iar blana, fata de alte antilope, este lunga.
Daca te concentrezi pe baza tufisurilor si se dezvaluie o alta lume a antilopelor. Multe specii de antilope pitice, cu denumiri doar in limba locala, afrikaans: grysbok, steenbok, klipspringer. Iti atrag atentia urechile, cu un radar ce capteaza orice mic fosnet. Altfel nu ar supravietui in savana plina de pericole. Ultima antilopa despre care va povestim este gnu. Un animal anost, parca mereu in depresie. De multe ori singuratic sau in turme de cativa indivizi, frecvent alaturi de zebre. Greu de pozat din cauza culorilor.
Doua specii iconice pentru savana africana despre care toata lumea a auzit: zebrele si girafele. Atat de diferite intre ele atat si ca aspect si comportament. Si totusi parca au ceva in comun. Din punct de vedere fotografic ne atrage coloritul. Dungile zebrelor si poligoanele girafelor sunt cel putin fotogenice. Esti tentat sa apesi declansatorul mereu. Dar surpriza. In tip ce zebrele sunt usor de incadrat, girafele nu. Adesea le pozezi de jos si fundalul luminos al cerului face fotografiile modeste. Ai nevoie fie de un cadru norocos, fie de un pic de imaginatie.
Scrutand savana, uneori poti observa un smoc de par ca si o antena, miscand-se prin vegetatie. Sau mai multe, deplasandu-se in paralel. Sunt facoceri. Se opresc, se uita la tine cu o atitudine de macho si peste doua secunde o zbughesc la fuga. Daca ai noroc si vegetatia e mica sau ii prinzi intr-un moment de siesta, poti prinde un cadru bun. Dar si alte miscari in vegetatie ne atrag atentia. Grupuri mari de babuini sau alte primate isi duc traiul in savana.
Desi faima parcurilor nationale africane este data de mamifere, cele peste 500 de specii de pasari din Kruger ofera un spectacol cel putin la fel de impresionant. De la pasarele de marimea unei pitulici la maretul strut si zeci de specii de pasari rapitoare, colorate in cele mai vii nuante, acestea ne pun la incercare abilitatile fotografice. Fie mereu in miscare, fie ascunse in desisul vegetatiei sau de cele mai multe ori extrem de sperioase, majoritatea pasarilor se lasa greu imortalizate.
Nici in apa nu e liniste. Crocodili si hipopotami lenevesc pe timpul zilei aici. Ne oprim langa un rau. Este impresionant. Vedem un crocodil pe mal, ca un bustean. Luam binoclul sa il observam mai bine. Si de fapt ce vedem e ca in jurul lui mai sunt 15 crocodili. Iar piatra langa care stau crocodilii a disparut brusc sub apa. Si alte doua pietre apar. Cam asa se vad hipopotamii. Dar daca zabovesti un pic, ai noroc de mai multa actiune...
Cum ati inteles, nu este loc de plictiseala in Kruger. Cum nu este nici in alte parcuri in care am fost si in care inca nu am ajuns. Drumul catre casa, prin impersonalele aeroporturi ne face nostalgici si traim cu aceasta nostalgie si visam la urmatoarea aventura africana. Sperand ca am reusit sa va transmitem o parte din emotiile de safari, va indemnam sa traiti si voi cel putin o astfel de experienta pana mai este timp. Savana africana e un ecosistem atat de fragil incat nu se stie daca copiii nostri vor mai avea ocazia sa se bucure de ea.
Aparatura foto folosita: Nikon D500, Nikkor 200-500 f/5.6, Nikkor 80-400mm f/4.5-5.6, Nikkor 300mm f/4 PF, Nikkor 400mm f/2.8
nikon, safari, africa de sud, savana
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot