JINX SEZ - un proiect dedicat prieteniei neconditionate - de Ovidiu Jelea

O sa incep articolul cu un paragraf facut public in premiera, care face parte din povestea brandului intitulat ”JINX SEZ” ce va fi lansat pe piata in aceasta vara:

”De-a lungul timpului cainii au fost cei mai buni prieteni ai oamenilor. Tragand saniile exploratorilor spre Polul Nord, insotind oamenii la vanatoare, protejandu-le familiile, ghidand turmele de oi, luptand in razboaie alaturi de soldati, ajutand politistii sa prinda raufacatorii, salvand turisti din avalanse ori de la inec sau doar asteptand rabdatori intoarcerea acasa a stapanului pentru o partida de joaca si o plimbare in parc, cainii sunt cunoscuti ca fiind cei mai buni prieteni ai oamenilor, intotdeauna oferindu-le neconditionat incredere, respect si iubire. Aceasta a fost intotdeauna o lume a oamenilor pe care cainii au facut-o mai frumoasa.

Imaginati-va acum o lume in care totul este inversat, in care oamenii isi sustin cu devotament cainii, alergand alaturi de ei in parc ca sa fie in forma, facand sacrificii ca sa le ofere cea mai buna mancare, angajand un veterinar ca sa se ocupe de sanatatea lor, un hair stylist (groomer) care sa ii faca sa arate cat mai bine, un handler care sa ii prezinte in competitii in intreaga lume, un univers in care oamenii fac orice pentru ca prietenii lor patrupezi sa devina superstaruri. Imaginati-va o lume a cainilor."

Aceasta lume exista in realitate, in universul expozitiilor canine oamenii fac tot ce e posibil pentru ca prietenii lor sa castige, este o relatie antrenor-sportiv in care vedeta este cainele. O lume fermecatoare, competitiva, exuberanta, plina de pasiune, energie si eleganta. Aceasta este lumea cainilor de show.”

Voi incheia aici acest citat introductiv, mentionand ca puteti citi mai multe despre proiectul JINX SEZ pe website-ul www.jinxsez.com, momentan doar in engleza. Pe scurt, JINX SEZ va oferi proprietarilor de caini de pretutindeni posibilitatea de a face nemuritoare povestea prieteniei lor printr-un pachet complet de identitate vizuala care va fi in acelasi timp esential in cariera sportiva a cainilor.

Si acum, pentru ca articolul este scris pentru echipa SKIN Romania care m-a sustinut in doua proiecte care presupun fotografie (Cei 7 Magnifici - proiect de expeditii montane) si film (Vagabond- proiect care spune povestile unor oameni extraordinari), sa va spun pe scurt cum a fost experienta cu Nikon D600  pe care am avut ocazia sa-l testez atunci cand am realizat primul set de fotografii pentru proiectul JINX SEZ, care va spune povestile unor caini minunati.

In primul rand vreau sa fac o distinctie clara intre ceea ce numim ”pet photography” si ceea ce inseamna fotografie profesionala care are ca destinatie un pachet de identitate vizuala pentru un caine care participa in competitii. In ”pet photography” fotograful incearca sa surprinda o emotie, sa spuna o poveste, mizand fie pe relatia dintre animalul de companie si stapan fie pe o anumita trasatura a animalului, principalele reguli care fac fotografia sa fie reusita fiind cele fotografice. Fotograful este artistul iar obiectul final al muncii sale se bazeaza pe inspiratia si talentul lui. In fotografia profesionala pentru cainii de show, fotograful si regulile fotografice trec pe locul doi. Este foarte uzual ca proprietarii sa foloseasca pentru promovarea cainilor de show fotografii facute persanal, decupate strans, cativa pixeli in fata cainelui, cativa pixeli in spatele cainelui, care nu tin cont nici de banala regula a treimilor, subexpuse, prost focusate si care par de o banalitate iesita din comun pentru orice fotograf, mai putin pentru proprietar.

Raspunsul la intrebarea ”de ce continua proprietarii sa foloseasca cadre trase cu telefonul desi au fotografii artistice facute de fotografi care nu cunosc cerintele unei fotografii tehnice” este simplu: nici un proprietar nu vrea ca in posterul de promovare cainele lui sa arate ca un ”pet”.

Ca sa va faceti o idee despre ce inseamna o sedinta profesionala cu un caine imaginati-va cea mai dificila sedinta de shooting cu un model si inmultiti dificultatea cu 20. Sa va dau un exemplu: in fotografiile din acest articol am fotografiat un Airedale Terrier care are si onoarea sa fie ”mascota” brandului. Numele lui este Georgeous Fiodor, dar noi ii spunem JINX. Are doi ani si este Romania Junior Champion. Fiind Terrier, el are si un caracter pe masura: tot ce misca trebuie vanat. Nu este sub nici o forma un caine linistit, e o bomba de energie care e in stare sa distruga complet un apartament in cateva minute, doar ca incalzire pentru adevarata partida de joaca. Cum l-am facut sa stea nemiscat in toate fotografiile, fara lesa, fara sa aiba atitudinea supusa a unui caine sub influenta dresajului de disciplina, in locuri printre oameni si caini e un secret personal, tot ce voi spune este ca pot sa fac asta cu orice caine.

Si acum procedura tehnica, putin diferita de situatia cand fotografiem un manechin si pentru a obtine un zambet palid ii spunem sa rada isteric: pentru a reusi sa fotografiem un Airedale atent, nemiscat, cu gura inchisa, mai ales daca afara este cald si cainele gafaie in mod natural, trebuie sa surprindem clipa dintre momentul in care el observa ceva ce poate fi vanat si momentul in care deja a pornit vanatoarea. In cazul lui Jinx, clipa dureaza exact cat sa tragi 3-4 cadre in rafala cu D600. Evident, nu ne iese din prima, trebuie sa intrerupem vanatoarea si sa asezam Airedale-ul care tremura plin de draci din nou in pozitie, apoi sa-i inchidem gura. Urmatoarea data e posibil sa prindem momentul ideal, dar observam ca una dintre urechi e orientata in alta directie: probabil a trecut un bondar in zbor. Pregatim totul din nou si tragem din nou. Si inca o data, pentru ca exact cand am reusit ce ne doream a intrat soarele in nori si s-a modificat lumina. Si din nou. Si din nou... Un purice. Un latrat. Un mieunat. Descoperim ca lista lucrurilor care ne pot strica fotografia este foarte lunga.

Intre incercarile de a surpride momentul de dinaintea declansarii vanatorii trebuie sa refacem coafura cainelui, sper ca nu v-ati imaginat ca el arata asa, ca un catel din plus tot timpul, cu picioarele ca doi stalpisori perfect rotunzi si cu barba intepenita spre inainte.

Privind cu atentie cadrele tehnice trase pe iarba veti observa mici diferente ale posturii cainelui care pot parea nesemnificative dar care fac diferenta in ochii unui cunoscator al rasei.

Apoi trecem la fotografia in miscare, care vrem din nou sa fie impresionanta. Ca sa folosesc o metafora, vrem sa evidentiem leul din pisica, nu pisica din leu. Credeati ca sa surprinzi un Airedale static cu gura inchisa e greu? Sa vedeti cum e sa surprindeti un Airedale in miscare, cu gura inchisa si... cu urechile in jos.

Exact, cu urechile in jos! Doar nu vrem sa folosim la promovare un cadru dintre cele 98% facute in miscare si in care arata asa:



Vrem o poza spectaculoasa, in actiune, in care Terrierul se pregateste sa se napusteasca asupra vanatului, iar urechile inca nu au inceput traiectoria ascendenta, ceva de genul:



Exista modificari subtile ale pozitiei cainelui, ajungand pana la modificarea posturii si in momentul inspiratiei si expiratiei care pot face diferenta dintre un cadru exclent si unul perfect. De exemplu in aceste doua cadre, ochiii cainelui sunt deschisi in mod diferit, ceea ce confera expresiei trasaturi diferite: in prima pare rece si arogant, in a doua atent si putin visator. Ramane la atitudinea proprietarului sa o aleaga pe cea folosita la promovare, dar in mod cert le dorim pe ambele.





Si acum sa va povestesc despre experienta mea cu Nikon D600. In primul rand vreau sa spun ca a trecut mai bine de un an de cand nu am mai utilizat un DSLR, fiind complet fascinat de gama Nikon 1, care asa cum am spus chiar de la aparitia lor, cred ca reprezinta viitorul. Totusi, pentru un proiect care presupune realizarea de materiale promotionale de cea mai buna calitate avem nevoie de format Full Frame. Am fost doua persoane care am tras cu D600, Liviu Rotariu, fotograf de nunta si eveniment care utilizeaza in mod normal un Nikon D3 si eu, "pozar" pasionat care ador sa incerc tot ce e nou in lumea foto si care in ultimul an am fotografiat si filmat cu Nikon 1 V1. 

Eu sunt genul care ia un aparat, indiferent din ce gama este el si il exploateaza la maxim, incercand sa treaca dincolo de limitele lui, rareori agatandu-ma de vreo caracteristica a aparatului care nu imi e pe plac, pe de alta parte Liviu este pretentios si perfectionist, are o multime de tabieturi si e foarte greu de multumit. Cred ca asta din cauza ca el e fotograf.

Cu alte cuvinte, Nikon D600 a intrat pe mana a doua persoane diferite, cu abordari diferite: eu eram pregatit sa vad cat de tare putem trage de el, Liviu era chitit sa gaseasca punctele in care Nikon D600 e vulnerabil si sa-mi spuna: vezi, la D3 nu se intampla asta. De cum l-a luat in mana a si inceput: vezi, degetul meu mic nu e complet pe grip.

Apoi am inceput sa tragem, Liviu primul pentru ca eu am avut rolul esential de hipnotizator de caini. Am inceput cu sedinta de studio, care a fost amenajat in sufrageria mea. Proiectul presupune printre altele si amenajarea unui studio mobil, iar vremea in localitatea in care am fotografiat (Suceava) a fost total haotica in perioada de Paste.

Eu urasc fotografia de studio. Este total impotriva principiilor mele legate de ceea ce trebuie sa insemne o fotografie. Liviu o iubeste. Ii place la nebunie sa regleze umbrelutele, sa seteze bliturile, zici ca e un copil in parcul de distractie cu masinute. Adora sa dea comenzi: umarul mai sus, barbia inainte, capul spre stanga, razi isteric, stai nemiscat. Despre mine toata lumea spune ca am probleme cu autoritatea, in afara de asta cand sunt obosit am un ochi mai mare si unul mai mic. Daca imi mai dai si cu bliturile in fata, pleoapa ochiului stang imi cade pe jumatate si seman cu un bufnitoi beat care face cu ochiul. Stiu asta, asa ca nu pot fi decat iritat cand fac pe modelul in sedinte de studio.

Credeti-ma, nu vreti sa stiti ce crede un Airedale Terrier despre sedinta de studio.

Am cazut totusi de acord ca, fiind o sedinta regizata, expresiile pe care le obtinem trebuie sa fie deosebite. Nu vrem poze de studio cu un catel plictisit si plin de umbre care il fac sa para si plictisit si ciudat. Vrem cadre in care sa scoatem bestia din fiara, cadre pline de energie si expresivitate. Cu un Airedale Terrier, in sufragerie, printre stative, trepiede, umbrelute, macarale si blituri. Riscant! In plus nu vrem cadre de genul eu si cainele in fata aparatului, vrem cadre in care cainele sa fie eroul principal, iar expresia lui sa arate ca el stie asta. Vrem ca el sa se simta in centrul atentiei. Vrem asta:



Nu mai e nevoie sa spun cum se comporta D600 in studio, fotografiile vorbesc de la sine.












Pentru sedintele foto din gara am avut nevoie de o a treia persoana, care avea rolul important de a tine trepiedul cu blit si umbrela ca sa nu fie luat de curentul de aer cand intrau trenurile in gara si care sa supravegheze bliturile pozitionate de-a lungul peronului pentru a-l ilumina. Cand am ales Gara din Burdujeni ca locatie, am mizat pe arhitectura deosebita si pe faptul ca are trei randuri de lampadare dispuse din cinci in cinci metri de-a lungul peronului. Cand am ajuns seara in gara am avut parte de o surpriza neplacuta: doar cateva becuri functionau si alea palide de ziceai ca directorul garii a decis sa aprinda luminile de camuflaj pentru situatii de razboi. Din intuneric, perechi de ochi priveau pline de curiozitate la cei trei adulti care montau blituri si umbrelute pentru a fotografia un caine langa o valiza rosie. Cu siguranta erau cetateni responsabili care erau pregatiti sa duca bliturile insirate de-a lungul peronului la obiecte pierdute daca li s-ar fi parut ca am uitat de vreunul.

Tarziu in noapte, in fata laptopului am inceput sa discutam despre Nikon D600 si despre ce aveam de facut in continuare. Amandoi am tras concluzia ca D600 este in mod clar un aparat care face fata cu brio cerintelor unui proiect care presupune realizarea de produse exclusiviste in conditii foarte dificile. Poate fi folosit in fotografia de actiune cu rezultate spectaculoase. Totusi, amandoi am fost usor deranjati de suprafata pe care sunt dispuse punctele de focalizare. Liviu a tras mai multe cadre cu reincadrare, eu m-am multumit sa trag mai larg si sa las treaba cu compozitia pentru postprocesare. Oricum, stilul meu de fotografiere presupune in 90% de cazuri incadrare cat mai aproape de cea finala asa ca a durat ceva timp pana sa ma obisnuiesc cu D600.

Un punct forte la D600 este fotografia la Hi ISO. Ne-am oprit la sedinta nocturna din padure la 1600 pentru ca am vrut neaparat sa obtinem cadrele pentru print si incepuse sa ploua, de fapt ploua si cand am fotografiat. Personal am simtit ca Nikon D600 este foarte performant in lumina slaba si abia astept sa il folosesc in conditii cat mai dificile, atat pe foto cat si pe video.

Mai puteti vedea cadre trase in natura, in conditii diverse de lumina, multe in situatii care pun la ancercare sistemul de focalizare al oricarui aparat, in galeria urmatoare:

Proiectul JINX SEZ va spune povestile unor caini extraordinari in sapte capitole, toate scrise cu echipament Nikon. Lucrez cu entuziasm la construirea brandului JINX SEZ care va fi lansat pe piata in aceasta vara. Puteti citi despre povestea brandului, conceptul capitolelor sau puteti sa urmariti ultimele capitole scrise pe www.JINX SEZ.com si pe Facebook.

Adauga comentariu

Numele afisat langa comentariile dvs.
Nu este afisat public.
Daca aveti un site web, link catre el aici.

Optiuni alerte e-mail comentarii noi la acest articolraspunsuri la comentariul meufara notificari

Nu exista comentarii publicate. Fii primul care adauga un comentariu!