Nikon D600 in Nepal cu Szilagyi-Palko Pal
Ca orice turist, trekker sau om de munte care a citit in copilarie, cu sufletul la gura, descrieri despre celebrele ascensiuni pe varfurile himalayene, si noi asteptam cu mare nerabdare excursia in aceasta tara, probabil una dintre cele mai variate din punct de vedere peisagistic din lume: Nepal.
Inghesuit intre doi giganti, India si China (Tibet), teritorial putin mai mare decat jumatate din Romania, Nepalul a fost mereu influentat de umbra acestora, insa nu si-a pierdut niciodata suveranitatea. Forma actuala a tarii i se datoreaza regelui Prithvi Narayan Shan care, la sfarsitul secolului XVIII, a realizat unitatea statala a Nepalului, prin cucerirea celor 3 regate: Kathmandu, Patan si Bhaktapur. Dar si asta este deja istorie: Nepalul, in prezent, se numeste Republica Federala Democratica Nepal.
Din pacate, perioada sederii noastre in Nepal a fost extrem de scurta: doua saptamani (excluzand drumul) in care voiam sa vedem cat mai mult posibil. Ne-am planificat excursia axata pe doua dimeniuni: o tura montana si o experienta culturala. Partea a doua a fost exceptionala, insa cu prima n-am prea avut noroc. Dar sa o luam cu inceputul.
Cei de la nikonisti.ro au fost deschisi cand le-am prezentat ideea si mi-au oferit un aparat Nikon D600 cu doua obiective - NIKKOR AF-S 14-24 mm f/2.8G ED si NIIKKOR AF-S 70-200mm f/4G ED VR - imprumut, pentru a putea profita la maxim de ocazia foto deosebita. Aparatul a functionat perfect in conditii de umiditate de aproape 100% in jungla si ploaie, pe munte. Functia de time lapse chiar mi-a placut foarte mult pentru ca m-a scutit de ore de postprocesare dupa ajungerea in Cluj.
A sosit ziua mult asteptata de 26 septembrie, cand am pornit cu trenul din Cluj spre Bucuresti, iar de acolo cu Taromul spre Istanbul. In Istanbul am stat 12 ore, iar pe 28 seara am decolat spre Kathmandu. Ajunsi in Kathmandu pe la 6 dimineata ora locala, in aeroport am obtinut viza in 5 minute. Namaste Nepal! Obositi, dar gata de explorarea orasului, am luat un taxi (condusul fiind dupa modelul britanic, pe stanga, era sa urc in taxi in locul soferului, in dreapta) pana in Thamel, cartierul Backpackers Area din capitala.
Taxiurile sunt extraordinar de mici, cu capul lipit de tavanul masinii m-am simtit totusi in siguranta deoarece parasolarul din fata mea era captusit cu burete, un fel protectiv de parbriz improvizata. Drumurile sunt extrem de proaste, intreaga distanta dintre aeroport si Thamel am parcurs-o in vitezele unu si doi. Ajunsi in Thamel, l-am cautat pe Raj Ghimire (Good Kharma Trekking), un om extraordinar care ne-a ajutat la procurarea biletelor de avion spre Pokhara. Ne-am lasat rucsacii la un hotel din apropiere si am pornit spre Patan.
Dupa cum am mentionat, Patan a fost unul din cele 3 regate ale Nepalului. Denumit in sanscrita Lalitpur (Orasul Frumosului), Patanul este in prezent o suburbie a Katmanduului, fiind separat de el doar de raul Bagmati. Destinatia noastra: Piata Durbar (Durbar inseamna Palat regal). Templele hinduse din piata Durbar au fost construite, in mare parte, in perioada regilor Malla (secolele XVI-XVIII). Budhismul si hinduismul, pe tot teritoriul tarii, nu doar convietuiesc, ci se si amesteca. Spre exemplu, o stupa budhista poate fi protejata de statuete hinduse. Cel mai important lucru este insa toleranta religioasa din valea Kathmandu si din intreg Nepalul. Predominant hindusi, oamenii traiesc in armonie perfecta cu buddhistii, musulmanii si crestinii.
Concentrarea extraordinara de temple construite din caramida si piatra cioplita, cu ferestre din lemn sculptate de o delicatete incredibila, ne-a fascinat inca din primele momente. Ferestrele din lemn ale palatului regal sunt acoperite cu grilaje de lemn, astfel din exterior nu ai vedere spre interioriul camerelor palatului, dar din interior vezi toata piata: oamenii de rand nu aveau dreptul de a se uita la familia regala, nemuritoare, insa din interior, regii si aristocratia puteau vedea populatia. Palatul si templele sunt construite in stil pagoda, iar acoperisul in mai multe trepte este sustinut de grinzi de lemn sculptate extraordinar. Fiecare templu este dedicat unui zeu, sau unei zeite. In majoritatea cazurilor in cinstea lui Brahma, Vishnu, Shiva, dar si a lui Bhimsen, Krishna, Vishwanath…
Nu pot face o lista exhaustiva, pentru ca sunt sute, poate chiar mii de zei si intruchipari ale acestora. Pe grinzile de sustinere (numite tunala), sub zeii sculptati, de foarte multe ori apar scene erotice, implicand oameni, animale sau animale-oameni. Semnificatia lor pe temple nu este complet elucidata: pot insemna celebrarea unei parti importante din ciclul vietii, pot fi o referire explicita asupra rolului creativ al lui Shiva si Parvati, mult mai explicite decat obisnuitele lingam (simbol falic) si yoni (simbolul feminin sexual), care apar in aproape toate templele hindu din Nepal. Oricare ar fi semnificatia, aceste scene tantrice apar nu numai in Patan, ci in intreaga vale a Kathanduului. Nu o data am vazut turisti intimidati, rusinosi ca niste copii, fotografiind aproape pe ascuns aceste sculpturi.
A doua zi, dupa un binemeritat somn, ne-am trezit la ora 5:30, ca sa prindem dimineata si sa evitam fluxul de turisti in Swayambhunath, sau, cum apare in descrierile turistice, Templul Maimutelor. Ajunsi la fata locului impreuna cu primele raze ale soarelui, urcam nenumaratele trepte pana la stupa budhista din varful dealului. Ne felicitam ca am ales sa ne intrerupem somnul la aceasta ora, locul este inca linistit, doar cateva maimute si localnici sunt in jurul stupei. Vanzatorii de suveniruri inca nu s-au instalat, turistii probabil acum se trezesc. Ajunsi in capul treptelor, in fata noastra apar ochii lui Budha, pe stupa vopsita in alb.
Pe platforma din jurul stupei, zeci de localnici deja isi fac gimnastica de dimineata. O parte din ei se invart in jurul constructiei albe, invartind rotile de rugaciune si recitand mantre. Calugarii budhisti servesc micul dejun maimutelor sfinte, care numara cateva mii in perimetrul templului. Este un spectacol extraordinar sa vezi aceste maimute catarandu-se pe temple, pe stupa, pe statui, jucandu-se sau luptandu-se intre ele pentru mancare. Dupa vreo 3 ore petrecute sus apar si primii turisti si se deschid tarabele cu suveniruri, asa ca ne luam ramas bun si pornim spre Nepal Tourism Board.
Nepal Tourism Board este biroul de turism din Kathmandu si de aici se elibereaza autorizatiile pentru ture montane. Pentru a face o tura de trekking in Himalaya ai nevoie de 2 legitimatii: o legitimatie TIMS (Tourist Information Management System) si o legitimatie care se leaga de aria protejata sau parcul national vizitat (in cazul nostru, ACAP - Annapurna Conservation Area Permit). Fiecare costa 2000 de rupii nepaleze, echivalentul a 20 de dolari. Trebuie sa ai la tine 4 poze de pasaport, si dupa completarea a 2 formulare, in 30-40 de minute, devii fericitul posesor al permiselor.
In dimineata urmatoare, cu bagajul facut pentru tura Sanctuarul Annapurna, am luat un zbor de 20 de minute pana in Pokhara, centru turistic de unde pornesc trekurile spre Annapurna si Dhaulaghiri. Am ales ca si punct de pornire satul Phedi, aflat la vreo 20 km de Pokhara. Punctul final al trekului nostru e tabara de baza Annapurna, la altitudinea de 4130 m. In descrieri am citit ca durata turei este de aproximativ 8-12 zile, noi am avut la dispozitie doar 9. Trebuia sa ne grabim. Din pacate, si din acest motiv nici nu voi detalia prea mult tura montana, am avut parte de o vreme extraordinar de rea. La urcare, n-am vazut aproape nimic, in tabara de baza am avut parte de vreo 30 de minute de vreme mai buna, cand norii s-au ridicat partial si puteam sa vedem pana la altitudinea de 6000-65000 m. La coborare vremea a fost mai buna, am reusit sa vedem valea pe care am urcat, am vazut versantii foarte abrupti cu cascade de 200-300 metri.
La altitudini mai joase, de pana la 2000 de m, versantii sunt acoperiti cu terase de orez. Cand, inainte de excursie, ma uitam pe internet si vedeam verdele crud al teraselor de orez, eram convins ca imaginile au culori suprasaturate in Photoshop. Cu ochii mei insa m-am convinsa ca nu e asa: verdele de pe versantii Himalayei e real, sau mai bine zis ireal de puternic.
Tura de 9 zile s-a scurtat, datorita vremii nefavorabile nu am stat la pozat, deci am facut 4 zile la urcare pana in ABC (Annapurna Base Camp) si 3 zile la coborare. Distanta parcursa: aproximativ 95 km, diferenta de nivel totala: 7000 m in sus, 7000 m in jos. E interesant ca in a doua zi de coborat am avut de urcat in nivel 1500 m.
Majoritatea turistilor isi angajeaza porteri si ghid. Datorita marcajelor si potecilor foarte bine intretinute, am decis sa ne caram noi rucsacul si ca nu avem nevoie de ghid. Fara exagerare, pot sa afirm ca 80% din traseu se desfasoara pe trepte de piatra, prin jungla care urca pana la 3000 m: pentru localnici aceasta este singura modalitate de acces. Transportul de alimente si butelii de aragaz se face cu magari, iar la fiecare 2-3 ore de mers exista un asa numit tea-house, cabana unde pentru incredibila suma de 100 rupii (1$) poti sa dormi peste noapte in pat, intr-o camera curata. Evident, camerele nu sunt incalzite, dar mai jos de tabara de baza nici nu are rost, plus ca aveam saci de dormit la noi. Chiar in ABC nu am gasit locuri de dormit, dar gazdele ne-au lasat sa dormim in bucatarie, impreuna cu serpasii.
Mi s-a parut foarte corect si util pentru turisti faptul ca tarifele si meniul sunt reglementate de ACA, administratorul zonei, si au preturi fixe, decente, care cresc odata cu altitudinea.
Traseul nostru a fost: Phedi – Tolka – Landruk – Chomrong – Sinuwa – Deurali – Machapuchare Base Camp – Annapurna Base Camp – Chomrong – Ghandruk – Naya Pul. Din cauza ca s-a prelungit musonul cu aproape 2 saptamani, tura nu a oferit vederi spectaculoase asupra masivului montan. Am coborat cu gandul ca, in viitor, precis vom reveni in Himalaya.
Din Pokhara, a doua zi am luat un autobuz local inapoi in Kathmandu.
Ajunsi in Kathmandu, am decis sa luam o zi de pauza si ne-am deplasat doar la o plimbare pe strazile Thamelului.
A doua zi am mers sa vizitam Pashupatinath si Boudhanath. Pashupatinath este un complex hindus pe malul raului Bagmati, unul din cele mai importante centre religioase hinduse dedicate lui Shiva. Atrage mii de pelerini hindusi si sadhu din Asia, in special din Nepal si India. Este al doilea loc sfant, ca importanta, dupa celebrul Varanasi din India, de pe malul raului Gange, unde se fac incinerari de morti (raul Bagmati e de asemenea considerat sfant). In templele hinduse nu au voie sa intre decat hindusi, asa ca dupa o plimbare printre numeroasele temple si admirarea lor doar din exterior, am pornit spre rau. Aici apar platformele (ghat) de incinerare. In fata palatului, doar membrii familiei regale puteau fi arsi, insa putin mai in aval de palat gasim vreo sase platforme unde se practica incinerarea dedicate oamenilor de rand. Hindusii practica incinerarea deoarece cred ca trupul dupa moarte trebuie redat celor 5 elemente de baza ale lumii: pamant, apa, foc, aer si eter. Cu cat familia e mai bogata, cu atat dispune de o cantitate mai mare de lemn pentru arderea trupului. Totul este foarte ciudat: turistul sta la o distanta respectabila, pe malul opus celui cu platformele. Insa cateodata mai apare un vanzator de apa, de souveniruri, in timpul slujbei de incinerare.
Nu am stat prea mult si am trecut la sadkhusii din apropierea templelor. Sadkhu au o viata caracterizata de abstinenta de la unele placeri lumesti. Traiesc departe de societate, renunta la bunurile materiale si isi dedica viata meditatiei. Majoritatea localnicilor ii numestc baba, cea ce in indiana inseamna tata, bunic. Fumeaza foarte multa marihuana, ca si Shiva pe care-l adora si despre care se credea ca avea o afinitatea pentru planta respectiva. Unii sadkhu din Pashupatinath insa sunt falsi, in mod paradoxal cersesc in mod excesiv, fiecare fotografie cu ei il consta pe turist o mica avere (de la 1 la 5 dolari). Am calculat ca un sadkhus face 20-40 de dolari pe zi, cea ce in Nepal inseamna foarte mult.
Din Pashupatinath am trecut in Bodhnath (Boudha), locul unde se afla cea mai mare stupa din Asia. Important centru budhist, plin cu refugiati din Tibet, in jurul stupei din Boudha se invart zilnic mii de credinciosi. Aflata pe ruta Kathmandu – Lhasa, pe vremuri stupa era centru de rugaciune a calatorilor care porneau sa traverseze pasurile montane ale Himalayei spre Tibet. Majoritatea celor care locuiesc aici sunt descendentii triburilor tibetane care s-au refugiat aici dupa revolta impotriva chinezilor si genocidul din 1959. Stupa reprezinta cele cinci elemente de baza, comune si budhismului si hinduismului: pamant, aer, apa, foc, eter. Cele 13 inele de pe turn reprezinta cele 13 nivele prin care omul trebuie sa treaca ca sa ajunga in Nirvana.
In penultima zi am vizitat a treia mare fosta capitala de regat nepalez, Bhaktaphur, la aproximativ 20 km de centrul Kathmandu-ului. Oraselul merita o zi intreaga, dupa parerea mea este cea mai frumoasa dintre cele 3 foste capitale. Am scapat de biletul de intrare destul de piperat (15 $) accidental, cand mi-am deschis portofelul sa scot banii de bilet si vanzatorul de la ghiseu mi-a vazut legitimatia de presa si m-a intrebat daca am ceva treaba cu presa. Speriat ca poate nu am voie sa fac poze in Bhaktaphur decat cu aprobari speciale, i-am raspuns ca lucrez ca fotograf, dar doar acasa in tara mea. A zis ca cei de la presa intra pe gratis. Evident, i-am aratat legitimatia, i-am spus ca e vizita de lucru, si am intrat pe gratis.
Renovat pe banii statului german, in Bhaktapur s-a pastrat cel mai bine arhitectura nepaleza din Evul mediu. Alei pavate cu caramida, zeci de temple, palatul regal, ateliere de olarit, stradute inguste, tot ce-ti trebuie pentru o plimbare culturala de o zi. Aici, in piata Durbar se afla templul Nyatapola, care cu 5 acoperisuri in trepte si cu o inaltime de 30 m, este cel mai inalt templu din Nepal.
Atunci mi-am dat seama de complexitatea extraordinara a arhitecturii cand intr-o pauza, stand langa un templu am inceput sa parcurg cu ochii detaliu cu detaliu, cioplit in piatra, sculptat in lemn. As fi avut nevoie de cel putin 2 ore sa parcurg cu atentie toate detaliile arhitecturale de pe cladirea respectiva.
11 octombrie a fost prima zi de Dashain, cel mai important festival hindus care tine o saptamana intreaga. In 12 octombrie (ziua in care am zburat inapoi spre Istanbul) au inceput sacrificiile de animale. Bou, tap, cocos, fiecare cumpara cate un animal in functie de portofel. Daca esti bogat iti permiti sa sacrifici un bou, pe la 50-60 de dolari poti lua un tap, iar daca vrei neaparat sa aduci o jertfa zeilor dar nu prea ai bani, iti iei un cocos cu vreo 5 dolari. In centrul din Bhaktapur se aduceau masini pline cu cocosi de vanzare. Un localnic mi-a zis: The day after tomorrow...lot of blood. Procedeul este destul simplu, se tine animalul de coada si de cap, se ia o maceta, sau un palos imens in cazul boilor, si dintr-o miscare se separa capul de trup.
In ultima zi am vizitat piata Durbar din Kathmandu. Arhitectural se aseamana cu Patan si Bhaktaphur, deci nu mai intru in detalii. Interesant a fost insa locul unde traieste kumari, o zeita vie, care locuieste intr-o casa imensa, cu o curte interioara foarte frumoasa. Kumari este aleasa dintre zeci de fetite de varsta frageda, ca sa fie zeita vie a orasului. Fetita aleasa trebuie sa corespunda mai multor zeci de trasaturi fizice, si dupa ce este aleasa, este tratata ca o printesa. Nu are voie sa se joace numai cu fete, cand iese din casa nu are voie sa atinga pamantul cu picioarele si este intotdeauna transportata pe o platforma. Nu are voie sa se taie, sa-i iasa o picatura de sange pana la primul ciclu. Din acel moment fata nu mai este kumari si se cauta o alta fetita. Este strict interzisa fotogafierea ei, insa cand ea nu apare la geam, in curtea interioara se pot face poze. Ne-am dus sa vizitam curtea, cu speranta ca o sa-si faca aparitia dar nu am avut noroc. Am vazut-o totusi pe o carte postala, si, dupa cum ne-au povestit localnicii, chipul ei este mereu neutru: nu tradeaza nici un fel de sentiment, nici de tristete, nici de bucurie.
De la kumari am trecut in palatul regal, unde, fiind prima zi de Dashain am avut parte de o serbare a armatei, cu high society-ul din guvernul Nepalului prezent la eveniment.
In drum spre Thamel, am vazut de mai multe ori diverse grupuri hindu colindand pe strazile Kathmandu-ului, cantand si serband victoria zeilor si zeitelor asupra demonilor.
In ultima zi ne-am trezit devreme de tot si am luat avionul spre Istanbul si Bucuresti.
Nepalul este o tara unde vom reveni cu siguranta intr-o zi. Pe langa obiectivele culturale, obiceiuri si grandoarea naturii mai are un aspect care ne-a placut poate cel mai mult, oamenii. Sunt foarte prietenosi, zambitori, calmi, ajutatori, rabdatori, buni in general. Desigur, fiecare padure isi are uscaciunile, dar aici parca erau mai putine decat in alte parti. Chiar si cei implicati in serviciile de turism sunt mult mai moderati si discreti decat cei din Vietnam, tara pe care am avut ocazia sa o vizitam in primavara. Ne-a placut armonia extraordinara dintre oameni si animale. Dupa scandalul de la noi din tara privind caini vagabonzi din Bucuresti, am ajuns intr-o tara in care caini vagabonzi sunt literalmente la fiecare pas. Ne-am plimbat serile pe strazi neiluminate public, cu haite de caini, si niciodata nu am fost latrati sau fugariti de ei. Dat fiind faptul ca oamenii nu se leaga de ei, nu-i deranjeaza, nu-i lovesc, si cainii sunt foarte pasnici. La fel si animalele intre ei. De multe ori am vazut caini dormind langa maimute.
Speram din toata inima ca aceasta tara isi va putea pastra identitatea, atitudinea si ospitalitatea fantastica de care dispune in prezent.
Fotografii si text de Szilágyi-Palkó Pál
Au fost adaugate 5 comentarii
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
Sesiune de testare Nikon D600, NIKKOR 24-85mm si NIKKOR 18-300mm la partenerii Professional Nikon
citeste tot
citeste tot
citeste tot