Nikon D800 in Tibet cu Nicolae Cosniceru
Va invitam sa cititi despre expeditia fotografului Nicolae Cosniceru in Tibet alaturi de Nikon D800 si NIKKOR AF-S 14-24mm f/2.8G ED.
In Beijing, in trecut, desi orasul avea cartiere moderne, majoritatea locuitorilor inca stateau in cartiere de case vechi, inghesuite de-a lungul unor stradute inguste, denumite "hutong". Pe acolo nu se putea circula cu masinile iar in adaposturile dintre case si in curtile interioare viata era foarte simpla si traita la comun. In goana dupa terenuri pentru constructii, vechile case sunt daramate pentru a face loc santierelor. La un moment dat, din ce in ce mai multi oameni au inceput sa constientizeze amplorea distrugerilor si guvernul s-a hotarat sa le salveze de la distrugere. Astfel, parte din aceste "hutong"-uri au scapat de lamele buldozerelor. Eu am locuit intr-un hotel situat in acest "hutong".
Masina ajunge cu greu pe stradutele foarte inguste si pline de forfota locala a micilor comercianti. Viata celor din "hutong" pare sa fie in continuare la fel cu cea de acum 30 sau 50 de ani. Adevaratul spectacol era seara cand in zonele limitrofe "hutong"-ului trotuarele sunt pline de lampioane si agitatia atinge cote maxime. Restaurantele sunt peste tot, mesele invadeaza trotuarele, biciclistii isi fac loc printre pietoni, terasele din fata Bingo sunt pline de oameni si covoare de coji de seminte, masinile luxoase ale vizitatorilor cu greu isi gasesc un loc.
Neavand nimic in programul de vizita, mi-am propus sa vad cladirea CCTV, Central National de Televiziune, renumita pentru modul in care a fost construita, avand toata partea superioara suspendata. Cladirea a fost proiectata de arhitectul olandez Rem Koolhaas si este descrisa ca "un zgarie nori care se da peste cap", "o persoana care ingenuncheaza" sau chiar ca "o gogoasa". Am fost foarte mirat cand niste turisti occidentali au venit langa cladire si au intrebat pe unde se intra. Era evident ca nu intra niciun strain, nimic nu era deschis publicului larg. Am aflat mai tarziu ca proiectul presupune spatii publice si o circulatie libera, insa deocamdata nici vorba de asa ceva. De jur imprejurul cladirii CCTV un nou centru ultramodern de cladiri inalte este in plin proces de constructie. Mare parte din cladiri sunt terminate, insa un imens santier este in continuare in plina desfasurare. Poluarea orasului insotita de praful ridicat de vant nu face deloc viata confortabila. Unul din panourile ce marginesc santierul ne infatiseaza o imagine cu viitorul cartier de zgarie nori.
Stiind ca ora de lasare a serii este putin diferita de ceea ce ne-am astepta, ma grabesc spre Satul Olimpic. Pe marea alee a Satului Olimpic erau diverse manifestari, organizate si pasnice bineinteles. Am avut parte de conditii atmosferice foarte bune pentru fotografiat. Luasem cunostinta despre "smog-ul" prezent desupra Beijing-ului datorita poluarii, Termenul pentru aceasta ceata cenusie murdara este "mai" si a fost definit de autoritati in martie 2007. M-am intalnit cu acest "mai" cateva zile mai tarziu si am inteles ce vrea el de la noi. Dorind sa faca o impresie buna la Olimpiada din 2008, autoritatile au recunoscut ca termenul folosit pana atunci, "wu" (un termen mai bland care inseamna "ceata") nu este suficient, si erau hotarate sa ia masuri pentru reducerea poluarii.
Daca aceste masuri au demarat atunci sau fac parte dintr-un sistem mai vechi, nu stiu, insa vreau sa mentionez ca avem de a face cu restrictionarea circulatiei autovehiculelor care au terminatii anumite cifre, lucru care se intampla in fiecare zi, nu doar duminica, asa cum se intampla odinioara la noi. O alta masura este aceea ca daca vrei sa cumperi masina trebuie mai intai sa obtii un certificat de inmatriculare, iar ca sa obtii acest certificat trebuie sa participi la o loterie, pe care ei o numesc "Lucky Joe". Si lunar se elibereaza doar 1000 (una mie) de certificate. Cate cereri sunt? Am aflat raspunsul… Milioane… Cool, man!... Nu va faceti griji, e valabil pentru toti. Persoane fizice, companii, etc. Iar circulatia restrictionata, deasemenea, e valabila pentru toti.
Revenim la Satul Olimpic. Nu am avut mult timp la dispozitie. Am parcurs pe jos distanta intre 2 statii de metrou, pe o imensa alee si am admirat arhitectura deosebit de interesanta a Cuibului de Pasari (Bird’s Nest) Absolut intreaga zona arata aerisit, intr-un stil ultramodern. Seara s-a lasat repede, probabil ca by night Satul Olimpic arata interesant insa nu am zabovit si m-am retras spre "hutong". Stadionul Olimpic este pe aceeasi linie cu Piata Tian’anmen si Orasul Interzis, la 18 Km distanta. Era important pentu chinezi sa situeze stadionul si Satul Olimpic pe aceasi linie, numita Axa Dragonului, pentru ca aceasta are o insemnatate deosebita pentru ei. Din acest motiv, pentru a face loc satului Olimpic, primaria a evacuat locuitorii unui cartier sarac si le-a daramat locuintele. In prezent, caminele care au gazduit sportivii in timpul Olimpiadei se vand ca apartamente de lux, la niste preturi ce depasesc orice imaginatie - 7500 de dolari pe metru patrat.
Ziua urmatoare am avut in program Piata Tian’anmen, Orasul Interzis, Palatul Imperial al dinastiei Ming si Qing si Palatul de Vara. In saptamana de dinaitea sosirii mele a fost sarbatoarea nationala a Chinei, motiv pentru care intreg orasul a fost decorat. Decoratiile se mai pastrau inca si totul este la scara foarte mare. Piata Tian’anmen este cea mai mare piata din lume, insa o densitate incredibila de vizitatori te impiedica lesne sa vezi acest lucru. Este un fluviu de oameni in care esti prins si practic e greu sa zabovesti in voie. Remarcabile sunt 2 ecrane imense pe care erau scurte filme de prezentare si promovare a Tibetului. Culmea!... Spun asta pentru ca o deplasare in Tibet nu esti sigur niciodata ca o vei face. Trebuie sa obtii un permis de la autoritati, iar acesta se elibereaza la mustata pe ultima suta de metri… sau poate nu.
Bulevardul dintre Piata si Orasul Interzis este strabatut de un alt fluviu, de masini, si aparitia unei biciclete solitare te face sa constientizezi contrastul dintre trecut si prezent. In urma cu doar cateva decenii, China avea unul dintre cele mai ecologice sisteme de transport din lume – milioane de biciclete. Imaginea noastra despre China era aceea a unei populatii in uniforme circuland pe biciclete. Imaginea de astazi este diferita in mod covarsitor.
In visele mele cele frumoase, "Orasul Interzis" este interzis vizitatorilor iar eu sunt o persoana privilegiata care viziteaza acest loc, am timp sa contemplu frumusetea lui si mai ales, am posibilitatea sa fac fotografii, nestingherit de sute sau mii de oameni in cadru… Trezeste-te!... Si iata-ma in torentul de multime dornica sa bifeze parcurgerea in graba a Orasului Interzis. Imaginile spun totul. Cat despre explicatiile ghidului, au fost multe, detaliate, insa prea multe in cursul zilei si in cele care au urmat. Este greu sa imi amintesc totul pentru a impartasi mai departe. Imi amintesc franturi de genul: "Atentie la buzunare!..." sau "Nu dati curs invitatiilor la un ceai sau la o cafea care vin din partea unor persoane necunoscute!..." Glumesc… Sigur ca imi aduc aminte si alte lucruri si ele apar povestite pe parcursul istoriarei mele.
Cat despre cele 2 avertismente de mai sus, nu e o gluma, cei ce calatoresc oriunde, cat si in Beijing, ar fi bine sa tina seama de ele. La intrarea in spre Orasul Interzis un imens tablou al conducatorului Mao este la loc de cinste deasupra intrarii centrale. Aflu ca acest tablou cantareste o tona si jumatate si este schimbat in fiecare an. In trecut, orice om care avea intalnire cu Imparatul, trebuia sa treaca prin 5 porti pana sa ajunga la acesta. Poarta prin care noi intram este defapt cea de-a treia. In trecut, Orasul Imperial din care facea parte Orasul Interzis era mai mare si mai existau inca 2 porti prin care se trecea spre Orasul Interzis. Pe hartile Orasului Interzis aceasta poarta nici nu apare. Oraul Interzis incepe de la Poarta de Sud.
Mai departe trecem prin "Poarta de Sud" si "Poarta Supremei Armonii". "Poarta Supremei Armonii" este flancata de o famile lei. Leii sunt amandoi cu coama insa masculul este leul care tine sub laba sa o sfera, reprezentant pamantul, iar femela este leul care tine sub laba sa puii, reprezentant familia. Astfel, familia de lei protejeaza lumea si familia. Aceasta familie de lei este de regula prezenta la intrari mai peste tot in China, simbolizand protectia. Ajungem la "Sala Supremei Armonii", cea mai mare cladire din palat. Era practic imposibil sa te apropii de intrare, caci se vede clar in imagini densitatea de turisti dornici sa fotografieze tronul imparatului. Urmeaza "Sala Armoniei Mijlocii" si "Sala de Conservare a Armoniei".
In Orasul Interzis sunt 308 vase imense din bronz in care era tinuta apa pentru stins incendii. Pe timp de iarna erau incalzite cu carbune pentru a prevenii inghetul apei. Multe dintre ele sunt zgariate cu cutitul, pentru ca la un moment dat, fortele de ocupatie credeau ca sunt din aur si voiau sa le ridice, insa pentru a verifica acest lucru, intai au zgariat vasele pentru a se clarifica. Vizitatorii fotografiaza tot, se fotografiaza pe ei peste tot. Intr-un final trecem prin Gradina Imperiala si iesim din Orasul Interzis.
Pentru a face o impresie buna la Olimpiada din 2008, majoritatea monumentelor au fost reconditionate, si din acest motiv toate picturile monumentelor pe care le-am vizitat aratau foarte bine.
Parcul si lacul de langa Palatul de Vara au fost construite odata cu palatul. Este greu sa retii si sa localizezi toate corpurile de cladire si zonele de parc, gen "Holul Fericirii si Longevitatii", "Pavilionul de Broz", "Gradina Virtutii si Armoniei", "Dealul Longevitatii", etc. Important mi s-a parut "Coridorul Lung" care este cel mai lung coridor din lume. Are 728 de metri si este decorat cu peste 14000 de scene pictate. Strabatand acest coridor pe toata lungimea sa, si stiind ca este cel mai lung din lume, ai un sentiment straniu si nu-l poti uita. Dupa coridor, vedem vaporul de marmura, o extravaganta comandata de imparateasa Cixi, apoi traversam lacul cu un vapor si ajungem intr-o zona a parcului unde oamenii se relaxeaza, innalta smee, etc.
In finalul programului, o vizita la fabrica de matase. Trecem rapid in revista drumul matasii si tehnologia de fabricare, apoi ajungem in magazinul cu produse unde gama este foarte variata, menita sa satisfaca gusturi si utilitati diverse.
In ziua urmatoare aveam programat o vizita la Ming Tombs. Ming Tombs este un complex de monumente funerare in care sunt ingropati 13 imparati din dinastia Ming si este cel mai mare grup de cimitire imperiale din China. Intr-o zona centrala a acestui complex se afla Drumul Sacru. Este Drumul care duce la cer. Este flancat de 18 perechi de figuri de piatra umane si animale, de mari dimensini. In diverse imagini am vazut ca arata bine, insa mi s-a spus ca acum nu se poate vizita. Acest drum se termina in Changling. Changling este mausoleul lui Chengzu Zhu Di (1360 - 1424), al treilea imparat al dinastiei Ming si al imparatesei Xushi. Mausoleul este cel mai mare din muntii Tia Nshou si a fost reparat de mai multe ori dupa dinastia Ming. A fost construit cu materiale de calitate si este cel mai bine conservat.
In drum spre Marele Zid, o vizita la "Jade Museum of Ming Tombs". Facem o trecere rapida in revista a tehnologiilor, moment la care am vazut cum se construieste un "Family Ball". Family Ball este un grup de 5 sfere construite una in alta, cele din interior se rotesc independent iar cea exterioara este gravata cu Dragon-ul si Phoenix-ul simbolizand uniunea de familie. Phoenix-ul este sotia Dragon-ului (chiar daca articularea in limba romana se face cu "un", phoenix este de genul feminin). Megem mai departe si ajungem in magazin. Complicat… Ar trebui sa ai tone de bani si extrabagaj platit la grupa mare. Lucruri tentante, deosebit de frumoase, bine lucrate, insa foarte scumpe, si bineinteles, grele. Doar e piatra. Jadul nu este doar verde, asa cum imi imaginam, il gasim in diverse culori, cum ar fi rosu, galben, maro, crem, negru. Jadul Imperial este de culoare verde inchis.
Abilitatile de sales manageri ale celor de la fabica de matase nu mi-au slabit vigilenta si nu m-am lasat ademenit, insa aici nu am rezistat fara un Family Ball. Verde inchis, bineinteles.
Mergem mai departe si ajungem la Marele Zid Badaling. Acesta sectiune din Marele Zid se afla la aproximativ 70 Km. de Beijing si a fost construita in timpul dinastiei Ming (1368 – 1644). Relieful abrupt si drumurile inguste si sinuase au facut din Zid o fortareata militara. Sectiunea este considerata a fi cea mai frumoasa si cel mai bine conservata. Pentru mine, avea un singur defect. Prea multi turisti. Aceeasi poveste.
Conditiile atmosferice bune au ramas o amintire si "mai"-ul de care vorbeam este acum omnipresent. Fotografiile nu mai arata la fel. Orice este la departare se vede invaluit de ceata. Inapoi in Beijing, e timpul sa facem o incursiune in oras.
Dupa o cina la un restaurant premium, unde la intrare canta o fata imbracata in costum traditional, la un instrument traditional, al carui nume nu il cunosc, am plecat sa caut Food Market. Intr-o zona comerciala, cu marci de lux, pe care le-am ignorant, am descoperit food market unde iti poti delecta papilele gustative cu scorpioni, stele de mare, caluti de mare, greieri si alte specimene de acest gen, carne de cerb, strut si sa nu uitam cateva tipuri de "snake". Erau foarte multe tarabe cu oferte cam de acelasi gen, insa majoritatea celor din zona se uitau ca la expozitie, faceau fotogafii, se minunau, insa nu consumau. Rar vedeai localnici si pe ici pe colo cate un turist care incerca vreunul din exotismele expuse. Cu o seara inainte am consumat o frigaruie din carne de strutz si imi propusesem pentru acesta seara sa incerc un scorpion. Insa dupa cina copioasa de mai devreme, mi-am zis sa o las pe data viitoare.
Aceasta zona comerciala elevata este plina de turisti dar si de persoane foarte binevoitoare care te intimpina si te saluta ca si cand ati fi cei mai buni prieteni, si te invita la un ceai sau la o cafea. Sa ne aducem aminte de cuvintele ghidului: "Nu dati curs invitatiilor la un ceai sau la o cafea care vin din partea unor persoane necunoscute!..." Totul pare nevinovat, sunt persoane foarte ospitaliere: "Welcome!", "How are you?", "How do you like Beijing?", "Let’s have a tea!" bla, bla, bla… si te trezesti cu o nota de plata cum nici cu gandul nu gandesti. Ghidul mi-a povestit ca a avut situatii de genul acesta cu turistii lui si a fost usturator.
Asa ca, sa ne vedem de ale noastre si sa ne intoarcem in "hutong"-ul nostru drag. Aici petrec oarece vreme pentru a imortaliza atmosfera specifica de care vorbeam la inceputul relatarii. Ultima zi in Beijing incepe cu o vizita la "Lama Temple".
"Lama Temple" este denumirea populara, el se numeste "Yonghe Temple" si este cunoscut si sub numele de "Palatul Pacii si Armoniei Templul Lama". A fost initial palatul unui printz si dupa ce acesta a urcat pe tron jumatate s-a transformat in manastire budhista. Cu timpul aici s-a adunat din ce in ce mai multi calugari budhisti tibetani si astfel a devenit una dintre cele mai mari si cele mai importante manastiri tibetane budiste din lume.
Ultimul pavilion, denumit „Pavilionul celor Zece Mii de Fericiri" contine o statuie de 26 metri inaltime a lui Buddha Maitreya sculptat dintr-o singura bucata de lemn de santal alb.
In partea a doua a zilei vizitez „Temple of Heaven". Parcul in care este construit Templul este mai mare decat suprafata pe care este construit Orasul Interzis. In parc si in diverse pavilioane se aduna sute de locuitori, in general pensionari, si isi petrec timpul impreuna avand diverse activitati recreative: joaca remi, carti, canta, danseaza, etc.
Dintre toate cladirile, am vizitat-o pe cea mai importanta, „The Hall of Prayer for Good Harvest". Sala de Rugaciune pentru recolte bune este un palat cu acoperisul rotund si trei straturi de streasina. In interiorul Palatului sunt 28 stalpi uriasi. Cei patru stalpi de-a lungul cercului interior, reprezinta cele patru anotimpuri, cei 12 stalpi de-a lungul cercului din mijloc reprezinta cele 12 luni si cei 12 stalpi de-a lungul cercului exterior reprezinta 12 Shichen (Shichen este un mijloc de masurare a timpului in China antica. Un Shichen reprezenta doua ore si o zi intreaga era impartita in 12 Shicheni). Pe acestia din urma ii putem vedea din exterior ca parte a constructiei. Cei 12 stalpi corespunzatori lunilor sunt cei rosii din interior iar cei 4 stalpi corespunzatori anotimpurilor sunt cei decorati cu rosu si auriu. Acoperisul este acoperit cu glazura de culoare negru, galben si verde, care reprezinta cerul, pamantul si tot ce se afla pe pamant.
Urmeaza un moment de respiro la Tea House. Asist la ceremonia ceaiului si degust diverse ceaiuri. Cu aceasta ocazie aflu cate ceva despre diverse tipuri de ceaiuri si faptul ca ceaiurile cu cat sunt mai vechi cu atat sunt mai scumpe. Ceaiurile care sunt deja foarte vechi sunt tinute ca valori si nimeni nu le mai consuma, insa sunt tranzactionate pe sume din ce in ce mai mari.
In drum spre gara ne oprim sa vedem Teatrul National. O imensa bila de sticla, daca privim si reflexia lui in apa care este de jur imprejur. Din acest motiv, este numit „Oul". Holul si intrarea se afla sub nivelul apei si printr-un tavan transparent poti privi cerul prin apa.
Seara urmeaza imbarcarea pentru o calatorie de 2 zile cu trenul spre Tibet.
Gara este ceva imens si aglomerat din cale afara. Orice spatiu este folosit ca loc de asteptare. Pe banci, pe scaune, pe bagaje, direct pe jos, pe langa ziduri, mii de calatori astepta, dorm, mananca. Pentru a fi in ton cu atmosfera am tinut sa imortalizez momentul cinei asezat cat mai in mijlocul salii in care ma aflam. Interesant este ca orice actiune iesita din comun atrage imediat spectatori si de cele mai multe ori, cei mai indrazneti doresc sa se fotografieze cu tine. Faceam nota comuna cu ceilalti, iesit din comun era faptul ca stateam chiar in mijlocul salii unde nu mai era nimeni. In jurul orei 8 seara trenul paraseste Beijing-ul.
Calea ferata Qinghai Tibet este cea mai inalta cale ferata din lume. Punctul cel mai inalt se afla la 5.072 metri deasupra nivelului marii si gara Tanggula se afla la 5.068 de metri deasupra nivelului marii, fiind cea mai inalta statie de cale ferata din lume. Aproape jumatate din calea ferata Qinghai-Tibet se afla la mai mult de 4.000 de metri deasupra nivelului marii și aproximativ 550 de kilometri de cale ferata este construita pe pamant inghetat.
A calatori in Tibet cu trenul a devenit o alegere pentru multi turisti din cauza peisajului minunat de-a lungul traseului Qinghai-Tibet si datorita caii ferate in sine. Munti acoperiti de zapada ce se intind pe sute de kilometri, stepe si deserturi vaste, rauri partial inghetate, asezari izolate si asa mai departe.
Trenul de la Beijing la Lhasa parcurge 3753 km in aproximativ 44 de ore si opereaza din 1 iulie 2006. Are doar 6 opriri pe aceasta ruta. Distanta si timpul te cam sperie insa consider ca a meritat. Aveam loc intr-o cabina cu 4 paturi, mai bine de atat nu se poate si conditiile au fost foarte civilizate. Vagonul restaurant era foarte aproape si daca scadem 2 nopti complete, in rest timpul il petreci fiind atent la tinutul pe care il parcurgi, faci schimb de impresii cu partenerii de calatorie, iata ca ajungi la Lhasa fara sa consideri drumul un calvar.
Peisajul este intr-adeva foarte variat si interesant. Circumvolutiuni imense in imediata apropiere, parcuri eoliene, asezari rurale si megalopolisuri in devenire, stepe nesfarsite, munti care se vad in zare si de cele mai multe ori un cer absolut tumultos.
Pe traseu intalnim urme ale dezvoltarii si modernizarii. In orase, grupuri de cladiri ce se inalta in cursa de creeare a cat mai multor megalopolisuri. Se estimeaza ca in 2020 doar unul din 3 chinezi va locui la tzara si ca in orase vor locui aproape un milliard de locuitori. Dupa cum se vede, pregatirile sunt in toi.
Foarte interesanta este populatia locala care calatoreste cu trenul. Turistii erau probabil in totalitate la cabinele cu 4 sau cu 6 paturi, insa sunt si vagoane normale unde calatoreau destul de multi oameni din China. Ei apartin diverselor etnii de pe teritoriul Chinei. Ma plimbam prin acele vagoane, tocmai sa descopar tipologii si asa cum ei pentru mine erau niste persoane complet diferite care imi starneau curiozitatea, la fel si eu eram pentru ei o persoana diferita care le starnea curiozitatea. Un calator chinez, pasionat si el de fotografie, m-a ajutat sa comunic cu ei si mi-a povestit ca pentru cei mai multi dintre ei eu eram ceva absolut nou. Nu mai vazusera „europeni". Fiind o curiozitate pentru ei, cei mai indrazneti imi cereau sa fac fotografii cu ei. Avand compania unei persoane locale, comunicarea a devenit mult mai usoara si in acest fel am reusit sa ne fotografiem unii pe ceilalti. Acum am inteles. Acelasi lucru mi s-a intamplat la Marele Zid. Stateam undeva si fotografiam, si o familie numeroasa a dorit sa faca fotografii mine.
Prima dupa amiaza in Lhasa a fost una de acomodare. Lhasa este departe de asteptarile pe care le aveam. Imi imaginam Palatul Potala tronand in mijocul unei asezari traditionale, ancorata intr-o epoca medievala. Gresit... Nu stiu cat de dezvoltat era orasul la mijlocul secolului 20, insa cel de acum arata de parca at fi facut de la zero. Un oras mare, modern, bine organizat. Chiar daca in „documentele oficiale" se declara ca populatia Tibet-ului este mai mica de 3 milioane de locuitori, in mare parte de origine tibetana (96%), se poate usor observa un aport considerabil de populatie chineza, motiv pentru care este evident ca se fac investitii mari cu ajutor de la „centru".
In program am avut vizite la importante manastiri si temple budhiste.
Prima vizita este la Manastirea Samye. Este cea mai veche manastire budhista din Tibet si a fost construita in secolul 7. Este construita in forma unei Mandale, fiind o reprezentare simbolica a Universului. Parcurgand traseul de la exterior spre interior si de la parter spre nivelurile superioare urmezi labirintul Mandalei si in ultima camera, exact in centrul tavanului este desenata o Mandala. Manastirea este la cateva sute de kilometri de Lhasa si ar fi trebuit sa innoptam la manastire, lucru care ar fi fost interesant, insa am innoptat la un oras din apropiere, Tsedang.
Dimineata am vizitat Palatul Yungbulakang. Palatul este una dintre cele mai vechi asezari din Tibet cu o istorie de peste 2000 de ani. Palatul a fost contruit pentru Nyatri Tsanpo, primul rege tibetan in secolul al II-lea I.Hr. Mai tarziu devenea resedinta de vara a lui Songtsen Gampo si a Printesei Wencheng. Al 5-lea Dalai Lama a trasformat palatul in manastirea sectei Gelugpa, dupa ce Songtsen Gampo a mutat capitala la Lhasa. Palatul se afla pe un deal, de unde avem o buna perspectiva asupra vaii Yarlung. Localnicii asteapta turistii cu cai, catari si chiar o camila pentru a parcurge drumul mai usor pana la palat. La plecare am intalnit o famile de nomazi. Din pacate, nu au fost dispusi sa stam de vorba sau sa facem fotografii. Speram ca mai departe sa intalnesc familii de nomazi si sa petrec timp in preajma lor, insa nu a fost sa fie.
In drum spre Lhasa nu am rezistat tentatiei de a opri intr-un peisaj de-a dreptul fascinant: desert pe munte. Imi era greu sa inteleg cum, insa erau versanti de munte partial acoperiti de nisip pe suprafete foarte mari, fiind realmente ca intr-un desert. Am ajuns spre seara langa Palatul Potala unde am stat pana noaptea tarziu.
Palatul noaptea este luminat si arata foarte bine, iar punctul forte este spectacolul de muzica, apa si lumini care are loc in piata de vis a vis de Palat, in fata Monumentului Eliberarii Pasnice a Tibetului („Tibet Peaceful Liberation Monument", asa scrie pe harta). Chestia asta cu eliberarea pasnica sigur am mai auzit-o undeva. Monumentul, caruia nu i-am acordat nicio importanta si cu greu l-as recunoaste intr-o fotografie (am constat ca nu am absolut nicio imagine a lui) este impunator si seamana izbitor cu marile monumente care au impanzit multe tari pe la jumatatea secolului trecut, evocand victorii marete. Vis a vis de Palat este o piata imensa pavata, si in jurul ei un parc. In piata sunt cativa soldati care vegheaza la bunul mers al vietii de zi cu zi si au o foarte importanta problema. Sa nu lasi vreo geanta pe jos. Ori de cate ori lasam geanta jos, veneau la mine si imi spuneau ca nu am voie. Trebuia sa tin tot timpul geanta pe umar. Aveam trepid, aparat, nicio problema... In partea opusa palatului se afla monumentul si exact langa monument are loc seara de seara acest spectacol, care este o mare atractie. Urmatoarea zi am avut vizita la Palatul Potala.
Vizita la Palatul Potala se face conform programarii de pe bilet si am fost informat ca nu am voie sa stau mai mult de o ora. Nu a fost chiar asa. Oricum am depasit timpul si din fericire la iesire nu sta nimeni sa controleze.
Constructia Palatului Potala a inceput in secolul al 7-lea. Palatul a fost construit pe Muntele Rosu, in centrul orasului, de regele Songtsen Gampo care a unit Tibetul si, din motive politice si militare, a mutat capitala de la Lalong la Lhasa. A fost reconstruit in secolul 17 si a ajuns la forma si marimea sa actuala ca urmare a renovarilor si extinderilor repetate. Palatul Potala este Palatul de iarna a lui Dalai Lama inca din secolul al 7-lea si simbolizeaza Budismul tibetan si rolul sau central in administrarea traditionala din Tibet. Complexul cuprinde Palatul Alb si Palatul Rosu. Urci multe trepte pana sa intri in Palat. Palatul este muzeu, nu mai are nicio functie religioasa sau administrativa ca in trecut. In Palat sunt vizitate foarte putine incaperi in raport cu marimea sa. Vizita parcurge incaperea in care lucra Dalai Lama, sali de rugaciune, sali de audienta, monumente funerare, stupa, fresce budiste, thangkas, combinatii de Mandala. La un moment dat ne aflam langa un imens artefact si ghidul a spus ca este din aur si catareste peste 3600 de Kg. Fiind vechi, gravat si plin de pietre pretioase ne putem imagina ce valoare are. In Palat se gasesc foarte multe valori motiv pentru care ghidul declara ca: „Se spune ca jumatate din bogatiile lumii se afla in Palatul Potala".
Ce se intampla in marea parte a Palatului care nu se viziteaza, nimeni nu stie. Singurii care detin controlul si care iau hotarari si nu dau niciun fel de explicatii, sunt autoritatile chineze.
In interiorul Palatului Potala este interzis fotografiatul si filmatul. Eu am incercat sa „fur" niste imagini insa am fost atentionat ca am fost vazut pe camera de supraveghere. Vigilenta maxima. Palatul este impanzit cu camere de supraveghere. Intreg orasul este impanzit cu camere de supraveghere, in microbuz aveam camera de supraveghere, in fiecare taxi cu care am circulat am vazut camera de supraveghere. Un adevarat aparat de supervizare. Autoritatile chineze exercita un control foarte strans. In oras sunt puncte de control la intrarea in locurile importante cum sunt monumente, piete, etc., unde exista dispozitive de control bagaje ca la aeroport si unde populatia locala trebuie sa prezinte actele de indentitate. Controlul bagajelor este obligatoriu pentru toata lumea. Am fost sfatuit sa respect orice indicatie a organelor de ordine si sa nu fac fotografii spre punctele de control.
Urmeaza Templul Jokhang. Jokhang inseamna „Casa lui Budha". Templul Jokhang este construit in secolul al 7-lea fiind una din cele mai vechi cladiri ale orasului. El a fost construit de acelasi rege Songsten Gampo pentru cele 2 mirese ale sale. Printesa Wencheng din dinastia chineza Tang si Printesa Bhrikuti de la Casa Regala Nepaleza. El este credidat ca fiind primul care a adus budhismul in Tibet. Jokhang este cel mai venerat dintre templele tibetane fiind cel mai sacru si mai important templu din Tibet. Templul este inconjurat de Barkor Kora, aleea sfanta pe care pelerinii se roaga si fac „Pooja" inconjurand cladirea. Manastirea Samye, construita la mijlocul secolului al VIII-lea este prima manastire budista, întemeiata de regele Trisong Detsen (755-759?) cu ajutorul tantristului indian Padmasambhava. Manastirea a fost construita dupa modelul celei de la Odantapuri, în India.
Este o mandala tridimensionala, cu un turn central care reprezinta axa lumii (muntele Sumeru), cladirile anexe fiind continentele, iar împrejmuirea de chortene (stupe), zidul de fier Manastirea Samye a fost întemeiata de cel de al 38-lea rege, Khrisrong Idebtsan (Trisong Detsen). Dupa ce a întemeiat în anul 775 manastirea Samye, în anul 779 regele Trisong Detsen (755-797?) a declarat budismul religie de stat. Stalpul de piatra din secolul al VIII-lea conÅ£ine edictul care instituia budismul ca religie de stat. Stela a supravieÅ£uit în mod absolut miraculos distrugerii manastirii în timpul „revoluÅ£iei culturale"Lamaismul are diferite scoli principale, fiecare cu manastiri proprii. Templul Jokhang nu aparÅ£ine niciunei scoli, este un loc comun si sfant pentru pelerinaj. Templul Jokhang constituie un loc de inchinare la Buddha si destinatia finala a drumului de pelerinaj. Este motivul pentru care putem vedea in permanenta zeci, sute de oameni care se roaga langa templu.
Urmatoarea zi avem Manastirea Drepung, care este construita pe un deal din apropierea orasului Lhasa, in anul 1416. Este una dintre cele 3 mari universitati budhiste Gelugpa. In tecut era cea mai mare manastire din lume, gazduind 7.700 de calugari, unele estimari spun chiar 10.000, insa astazi mai sunt doar 500. Parcurgand diferite corpuri de cladire, imi este greu sa fac diferenta, mie ca nespecialist mi se par similare cu celelalte locuri vizitate. Sali imense in care calugarii se aduna, se roaga si studiaza, multiple statui ale zeitatilor si ale unor persoane sacre, mici camera de rugaciune, stupa, budha, budha, budha, rafturi imense cu scripturi si obiecte de cult, multiple elemente decorative specifice, tobe, etc. Este un mare noroc sa nimeresti tocmai in momentul cand calugarii se roaga, sau citesc scripturi sau sunt in timpul unui anumit ritual. De regula, fotografiatul si filmatul sunt interzise. Locurile in care este permis acest lucru este semnalizat de taxa de fotografiere. Insa taxa o data platita nu insemana ca iti da voie pe tot parcursul manastirii. Fiecare loc, fiecare coltisor cu taxa lui. Asa ca, una peste alta, ajungi sa scoti cam multi bani din buzunare. La aceasta manastire am avut posibilitatea sa vad in plus si bucataria.
Dupa amiaza merg la Manastirea Sera. Manastirea Sera a fost fondata in 1419 si este una dintre cele trei mari manastiri-universitati ale scolii Gelugpa, alaturi de Ganden si Drepung. Ea se afla in apropiere de Lhasa. A fost deasemena o manastire foarte mare, la un moment dat aici locuiau circa 6000 de calugari. In prezent sunt mai putin de 600. Manastirea este una dintre cele mai bune locatii din Tibet pentru a asista la dezbaterile calugarilor pe invataturile lui Budha și filozofia budismului. Dezbaterile intre calugari asupra doctrinelor budiste sunt parte integranta a procesului de invatare in cadrul colegiilor din complexul manastirii. Acest lucru faciliteaza intelegerea mai buna a filosofiei budiste pentru a atinge niveluri mai ridicate de studiu. Vizitatorii pot asista la aceste dezbateri, care sunt tinute in fiecare zi in curtea manastirii. Dezbaterile sunt punctate cu gesturi energice. De fiecare data cand se pune o intrebare, profesorul tine mana stanga intinsa si loveste palma cu palma dreapta. Atunci cand raspunsul este corect, acesta este recunoscut de catre profesorul prin aducerea din spate a mainii dreapte si lovirea energica a palmelei stangi cu palmele fata in fata. Cand raspunsul este gresit, loveste cu palma dreapta rasucita. In acest caz exista un complex mai larg de gestica, insa elevii isi facusera bine temele si nu am avut ocazia sa asist la raspunsuri gresite. Am fost atent si i-am verificat, le-am dat calificativ de absolvire cu felicitari.
Ultima seara in Lhasa am fost la un spectacol traditional. Culori vii, spectacol plin de energie, momente demne de toata atentia. Imaginile vorbesc de la sine.
Parasesc Lhasa spre urmatoarea destinatie, orasul Gyantse. Drumul urca mult in munte, la peste 4000 de metri, ne oprim in pasul Kangpa la 4441 metri de unde putem admira lacul sfant Yamdrok-yutso si in departare masivul muntos Nanchan Kangtsang (7191 metri). Lacul este loc de pelerinaj si pelerini inconjoara lacul, uneori chiar iarna cand conditiile meteo nu sunt deloc blande, si acest lucru dureaza cateva saptamani. Soseaua urmareste malul lacului si apoi urcam in pasul Karo-La, la 4960 de metri, de unde avem o frumoasa perspective asupra ghetarului Nanchan- Kangtsang.
Dimineata in Gyantse, vizitez Manastirea Pelkor Chode. Pelkor a fost ridicata intre anii 1418 si 1437 si s-a dezvoltat ca un mare centru budhist al scolii Sakyapa, insa in manastire au fost ridicate si constructii, temple si colegii monastice apartinand altor scoli, precum Gelugpa si Zhalupa. Constructia cea mai faimoasa din Pelkor este stupa Bodhi Dagoba, cunoscuta drept Kumbum. Cladirea are 32 de metri inaltime (unii spun 35), 6 etaje albe decorate cu dungi viu colorate la partea superioara (unuii spun 4, altii 9, eu am numarat 6), 108 porti si 76 de capele si altare, si este impodobita cu circa zece mii de figuri ale lui Budha. Din aces motiv este cunoscuta si sub numele de "Pagoda celor 10.000 de Budha". Unele materiale o crediteaza cu "100.000". Cele 10.000 de Budha sunt in mare parte picturi pe pereti, care au rezistat destul de bine. Inainte de distrugerile pe care le-a suferit manastirea erau multe statui care umpleau micile capele, dar imi este greu sa cred ca puteau fi atat de multe in spatiul existent. Unele materiale afirma ca „Kumbum" inseamna "100.000 de imagini" in tibetana. Cifra de 100.000 este legata de o legenda care spune ca in locul unde s-a nascut sfintia sa "Tsong Kha Pa", a crescut un smochin cu 100.000 de frunze, fiecare dintre acestea purtand o figura de Budha. Pentru a-si atinge scopul din viata, credinciosii trebuie sa faca matanii la toate figurile si aceasta dureaza 3 - 6 luni.
Langa stupa este manastirea, care astazi mai adaposteste mai putin de 100 de calugari. In mare, aceeasi organizare: o mare sala de adunare, statuia lui Budha, rafturi cu scripturi, mici locuri de rugaciune, decoratiuni specifice. Se spune ca in timpul Revolutiei Culturale, Pelkor a fost salvata de la distrugerea completa de catre un conducator local, prin transformarea manastirii in siloz de ovaz: Pelkor a fost pur si simplu umpluta cu ovaz pana in tavan, astfel ca a fost lasata in pace de catre chinezii.
In drum spre Shigatse am oprit intr-un sat si am primit permisiunea sa vizitez o casa. Casele in satele Tibetane au parter si etaj. Intreg parterul este destinat animalelor si familia locuieste la etaj unde se ajunge pe o scara destul de ingusta si foarte inclinata. La etaj exista un fel de curte interioara unde se fac diverse treburi gospodaresti iar camerele sunt mari si se vede clar ca deservesc cam tuturor scopurilor: camera de zi, bucutarie, dormitor. Cred ca multe sate au fost reorganizate. Casele pastreaza stilul traditional, insa se vede ca sunt in mare parte noi, sunt aliniate, pastreaza o mare distanta fata de sosea, satul are trotuare largi, pante de scurgere, iluminat electric cu panouri solare. De regula, majoritatea sunt imbodobite cu steaguri de rugaciune si in mod cert pe niciuna nu lipseste steagul Chinei.
Dupa amiaza in Shigatse, vizita la Manastirea Tashilhunpo. Manastirea a fost fondata in 1447 de catre Gendun Drup, nepot si discipol al marelui Tsong Kha Pa si considerat ulterior Primul Dalai Lama. Tashilhunpo este conform traditiei sediul principal pentru Panchen Lama, cel de al doilea lider spiritual in ierarhia Gelugpa dupa Dalai Lama; iar cel de al 10-lea Panchen Lama a fost singurul lider religios tibetan care dupa invazia chineza a ramas pe teritoriul controlat de chinezi. Acest lucru a salvat manastirea de la distrugere completa. Aici se afla cea mai mare statuie de bronz aurit a unui Buddha, inalta de 26 de metri. In ciuda unor conditii de lumina foarte slaba si a unei taxe de fotografiere destul de mari, mi-am spus ca merita totusi incercat, daca tot am batut atata drum. In plus am fost rasplatit de calugarul prezent in capela cu o esarfa alba decorata cu simboluri tibetane si budhiste. In locurile de rugaciune, calugarii impart esarfe credinciosilor. In mod obisnuit acestea sunt albe.
Celor care sunt considerati ca fiind mai importanti li se dau esarfe decorate si celor care sunt recunoscuti drept persoane foarte importante cu merite deosebite, li se dau esarfe galbene. Nu stiu cat de important eram eu, insa probabil ca putini sunt cei care platesc taxa pentru a face fotografii si atunci calugarul a considerat ca efortul meu merita ceva in plus. Recordul de taxa de fotografiere abia acum urmeaza. In sala de adunare tocmai se desfasura un ritual in care calugarii primesc lapte si au un program de incantatii. Vizitatorii au permisiunea sa asiste si sa parcurga sala. Am asteptat sa plece turistii, pentru ca prezenta lor in cadru ar fi stricat atmosfera si am facut fotografii dupa ce am intrat in legalitate prin plata taxei. Taxa de fotografiere era oricum modica in raport cu taxa de filmare care nu este decat 300 de dolari. Sa tot faci filme.
Mai aveam in program o vizita la Everest Base Camp insa autoritatile chineze au interzis accesul in zona si acest lucru a cazut. Am continuat drumul cu masina spre Nepal. Am petrecut o noapte intr-o mica localitate, Tingri si urmatoarea noapte eram la granita cu Nepal, in orasul Zhangmu. In drum spre Tingri vedem deja destul de aproape masivul Himalaya si cel mai inalt pas prin care am trecut a fost Gyatso-La, la 5248 de metri altitudine. Tingri, fiind in calea celor care merg spre Everest Base Camp are aprope orice casa transformata in ceva gen "Everest Farmer’s Lodge". Am intrat intr-o astfel de lodgie, turistii lipseau cu desavarsire in aceasta perioada insa localnicii erau adunati la un "remi" si se simteau foarte bine.
In drum spre Zangmu, soseaua urca dinnou la peste 5000 de metri si ajungem in pass-ul Nyalam Thongla, la 5150 metri altitudine. De aceasta data avem muntii Himalaya mult mai aproape dar si un vant puternic si greu de suportat. Aceste pass-uri sunt impodobite cu un numar imens de steaguri de rugaciune, umflate peste masura de vant. Trecerile peste cursuri de apa, poduri, trecatori, etc., sunt drapate cu steaguri multicolore de rugaciune si se considera ca atunci cand vantul le bate, ele se roaga pentru tine.
De la peste 5000 de metri, drumul coboara pana la 2400 de metri unde se afla orasul Zangmu. Suntem practic intr-un defileu ce taie prin masivul Himalaya un drum de la nord la sud. Am intrat deja intr-o zona bogata in vegetatie. Orasul Zangmu se intinde dealungul unui drum ametitor de serpentine foarte stranse si te miri cum au putut fi cosntruite intr-un astfel de loc blocuri cu 5, 7 sau chiar 10 etaje.
In dimineata urmatoarei zile trec ganita in Nepal si fac instantaneu un salt in timp de 2 ore si 15 minute. China este setata cu 5 ore inaintea Romaniei si acest lucru este valabil pe tot teritoriul ei. Este destul de ciudat, pentru ca la cat de mare este China, ea acopera mai multe fusuri orare, dar avand ora setata peste tot la fel, in timp ce la ora 6 undeva prin central Chinei abia se lumineaza, la aceeasi ora in estul Chinei soarele este demult pe cer iar in vestul Chinei inca este intuneric bezna. Dar oamenii isi desfasoara programul dupa acelasi orar. Asa banuiesc.
Acum coborand cateva sute de metri mai la sud, in Nepal, ne apropiem mai mult de realitate. Am parasit Tibet-ul in jurul orei 10, cand astronomic vorbind inca era destul de dimineata si am ajuns in Nepal la 7:45 ora la care abia ar fi trebuit sa ne trezim si lumina existenta ne spunea ca, da, este dimineata. Oricum, nu reusesc sa inteleg aceste 2 ore si 45 de minute. De ce nu 2, de ce nu 3? Ori de cate ori trebuia sa calculez cat este ora acasa, nu era ceva asa gen "click". Trebuia sa fiu atent si sa fac un mic efort de calcul mintal.
In Nepal am intrat parca in alta lume. Circulatia pe partea stanga este bulversanta, strada este un haos total: masini de orice fel, camioane viu colorte, zeci de decoratiuni, biciclisti, scutere pe care sunt cel putin 2 adulti si 2 sau 3 copii, autobuze incarcate peste masura, inclusiv cu calatori pe acoperis, carausi cu bagaje de cele mai diverse forme si marimi, copii alergand, animale intr-o miscare haotica, claxoane si praf. Imobilele in orice asezare au un aspect lipsit de orice regula de urbanism, pot fi oriunde si oricum. Intalnim tarabe cu fructe sau mancare la tot pasul, marafa intinsa pe tarabe si pe jos, mici temple de rugaciune inconjurate de ofrande, ghirlande de flori, miros intepator, reclame pictate pe pereti si obloane, rufele, vasele si copii se spala in strada, animalele sunt sacrificate in fata casei, mancarea se face la vedere, in ciuda reticentei instinctive fata de aspect, totul este curat si bun la gust.
In Khatmandu, am locuit in Thamel, un cartier central frecventat de turisti din toata lumea, foarte cosmopolit, plin cu restaurant, terase, magazine cu artefacte, cluburi si toate cele necesare. Seara este o zona foarte animata si in general are un aspect diferit de restul orasului. De indata ce iesi, revii la peisajul caracteristic, aglomeratie, masini multe, praf, zgomot, comert ambulant cu un aspect mai putin estetic.
In cele cateva zile petrecute in Kathmandu am vizitat temple hinduiste si budhiste, la cele din urma zabovind ceva mai mult timp.
Stupa Boudhanath este cea mai mare stupa din Nepal și cel mai sfant templu budist tibetan din afara Tibetului. Aceasta este centrul culturii tibetane din Kathmandu si a fost, probabil, construita in secolul 14. Dupa sosirea a mii de tibetani in urma invaziei chineze 1959, templul a devenit unul dintre cele mai importante centre ale budismului tibetan. Este un important loc de pelerinaj si meditatie pentru budistii tibetani și nepalezi.
De sus, Stupa Boudhanath arata ca o mandala gigant, o diagrama a cosmosului in reprezentrea budista. Patru dintre Budha marcheaza punctele cardinale, si al cincilea consacrat in centru (in emisfera alba a stupei). Cei cinci Buddha personifica cele cinci elemente (pamant, apa, foc, aer și eter), care sunt reprezentate in arhitectura stupei. Exista si alte numere simbolice incorporate in constructia stupei. Cele noua niveluri ale Stupei Boudhanath reprezinta muntele mistic Meru, centrul cosmosului, iar turnul patrat este depasit de catre o piramida cu 13 trepte reprezentand scara spre iluminare sau "Bodhi" - de unde și numele de stupa.
Stupa este inconjurata de alei si strazi inguste, manastiri budhiste si case colorate, magazine si vanzatori de strada, restaurante convenabil situate cu terase pe acoperis care ofera vederi excelente asupra ansamblului. Locul este foarte aglomerat, fiind un loc de pelerinaj pentru budhistii tibetani si nepalezi, cat si un un loc turistic foarte frecventat.
Spre deosebie de aglomeratia de la Stupa Boudhanath, Kopan Monastery este un loc foarte linistit. Nu este deschisa publicului decat dupa un program foarte restrans. Manastirea Kopan a devenit celebra pentru faptul ca preda budismul pentru straini din Vest. Aici au loc cursuri de meditatie care combina, in general invataturile traditionale Lamrim (prezentarea etapelor pentru a parcurge calea completa spre iluminare asa cum este predata de Buddha ) cu discutii informale, mai multe perioade de meditatie, si o dieta vegetariana.
Nu au lipsit din traseu cele 3 Durbar Square existente in valea Kathmandu-ului Durbar Square este numele generic folosit pentru a descrie pietele vizavi de Palatele vechi Regale din Nepal. Inainte de unificare, Nepal a constat din mici regate, si Durbar Square sunt ramasitele cele mai importante ale acestor regate vechi. Cele mai renumite sunt cele trei Durbar Square din Valea Kathmandu-ului, apartinand celor trei regate situate acolo inainte de unificare: Kathmandu Durbar Square, Patan Durbar Square, și Bhaktapur Durbar Square. Toate cele trei sunt incluse in patrimoniul UNESCO.
In Kathmandu Durbar Square, mai putin aglomerata decat asa cum o stiam din vizitele anterioare, am remarcat o interminabila coada de asteptare pentru a vizita palatul zeitei Kumari, zeita vie, una dintre cele mai cunoscute elemente ale culturii Nepaleze. Aici, traieste o fetita care a fost aleasa, pe cand avea 2 ani, sa fie zeita vie. Kumari este adorata in Nepal atat de hinduisti cat si de budhisti. Cand ajunge la pubertate este inlocuita cu o alta fata aleasa dintr-un grup select de familii budhiste Newar. Procesul de selectie al zeitei Kumari este unul destul de dificil. Cat timp este in charge, zeita locuieste in palat impreuna cu familia ei si din cand in cand iese la fereastra pentru a binecuvanta trecatorii. Fotogafiatul este interzis, bineinteles pentru a stimula vanzarea cartilor postale cu zeita Kumari.
In Patan Durbar Square, atmosfera nu difera. Aici avem un alt templu unde exista un living god, barbat. El nu se arata la fereastra vreunui balcon ci in usa templului. Mi s-a spus ca este acelasi pe care l-am vazut si in urma cu 3 ani. Nu am mai multe informatii despre el. Nu este atat de renumit si de vizitat precum Kumari.
Bhaktapur Durbar Square este un conglomerat de pagode si temple in stil shikhara grupate in jurul unui palat de caramida si lemn cu cincizeci si cinci de ferestre. Palatul a fost construit in secolul al 15-lea si are un balcon cu cincizeci de cinci ferestre, considerate a fi o capodopera unica de sculptura in lemn. Complexul este format din mai multe piete, Piata Durbar, Piata Taumadhi, Piata Dattatreya si Piata Olarilor, insa toate la un loc sunt cunoscute generic ca fiind Bhaktapur Durbar Square. Magazine cu artefacte, restaurante, terase, comercianti de strada, spectacole si parade muzicale, batrani care joaca carti, localnici care stau pur si simplu si privesc spectacolul strazii, completeaza tabloul general pentru turistii al caror numar nu este deloc neglijabil.
In Piata Olarilor, acolo de regula olarii isi indind oalele de lut la uscat, acum granele recoltate acopereau strazile, puse la uscare si erau vanturate pentru a fi curatate.
Swayambhunath este un complex religios situat pe varful unui deal la vest de orasul Kathmandu. El consta dintr-o stupa, o varietate de altare si temple si este cunoscut sub numele de Templul Maimutelor datorita maimutelor care traiesc in vecinatatea lui. Templul are doua puncte de acces: o scara cu 365 trepte, care duce direct la platforma principala a templului si un drum pe care se poate ajunge la intrarea de sud-vest.
Templul este un loc sacru de pelerinaj pentru adeptii budhismului tibetan, ocupand o importanta centrala alaturi de Boudhanath. Este frecventat de localnici si un important punct de atractie pentru turisti. Locul ofera o frumoasa panorama asupra orasului Kathmandu.
Intoarcerea in tara s-a facut cu o escala in Dubai. Nu poti sa spui „Dubai" fara sa te gandesti la Burj al Arab si la 7 stele. Drept urmare, cu gandul la cele 7 stele am petrecut o noapte confortabila pe banchetele din aeroport.
Fotografii si text de Nicolae Cosniceru
Mai multe imagini in galeria din partea stanga
Au fost adaugate 4 comentarii
citeste tot
citeste tot
citeste tot
Record national: Cea mai mare gigapanorama din Romania realizata cu Nikon D800 si NIKKOR AF-S 800mm
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot