Review Nikon D5 - de Mircea Bezergheanu, Ambasador Nikon
Lansarea lui Nikon D5 a surprins pe toata lumea, aparatul fiind prezentat cu niste caracteristici la care nici cei mai entuziasti fani nu se asteptau, nascand imediat intrebarea - oare chiar va fi asa cum spun producatorii pe hartie?
Ei bine, m-am inhamat la o munca de cateva luni, pentru a veni cu raspunsuri cat mai apropiate de realitate, abuzand aparatul in fel si chip, tragand peste 25.000 de cadre in conditiile cele mai variate, de la noptile prin zapada de pe muntele Ciucas, la ploile torentiale din Fundatura Ponorului si pana la caldurile insuportabile si praful sarat al Dobrogei.
La primul contact am constatat ca au schimbat pozitia multor butoane, astfel incat am avut nevoie de ceva timp pentru a ma acomoda cu noul aranjament. Nu sunt complet convins ca au ales cea mai buna aranjare, acum fiind nevoie de 2 maini pentru a putea schimba anumiti parametri, eu operand dese modificari prin functia MODE, care are butonul mutat acum in stanga aparatului.
Bateria a fost urmatorul element care m-a interesat, iar aici aveam sa fiu placut surprins, reusind sa depasesc numarul de 3780 cadre/incarcare specificat de producator. La temperaturi de 0 grade am putut realiza in jur de 2000 cadre, ceea ce acopera lejer cam orice situatie.
Senzorul prezent pe noul Nikon D5 reprezinta o evolutie interesanta, oferind acum o plaja ISO nativa cuprinsa intre 100 - 102400 ISO cu posibilitatea extinderii pana la o valoare astronomica - 3.280.000 ISO. Initial am crezut ca este o vorba de 328.000 ISO, dar apoi am realizat ca era vorba de milioane... si mi-am zis ca este o greseala in prezentare. Nu a fost nici o greseala. Totusi, valoarea prezentata este una fantezista, fotografiile realizate cu valori de peste 800.000 ISO sunt inutilizabile, chiar transformate in alb/negru artistic.
Nikon D5 vine acum cu doua variante constructive in ceea ce priveste mediile de stocare, avem posibilitataea de a alege intre varianta cu 2 sloturi CF sau varianta cu 2 sloturi XQD. Eu as alege fara ezitare varianta cu 2 XQD, care-mi ofera posibilitatea de a exploata la maxim memoria tampon de 200 cadre Nef. Daca tragi JPG, tragi neintrerupt, pana incarci cardurile, cu 12 cadre/sec avand AF sau 14 cadre/sec cu AF blocat.
Rezolutia de 20 MP este una extrem de echilibrata, oferind si viteza si ocuparea eficienta a spatiului pe carduri si posibilitatea unor decupaje ulterioare. aici ma asteptam la 24 MP, dar am primit altceva, mult mai folositor - un senzor retroiluminat, cu o performanta foarte buna la valori mici de intensitate luminoasa.
Asa se face ca primele cadre de test le-am facut noaptea, pe muntele Ciucas. Mai jos aveti unele dintre cadre in pereche cu cate un crop de 100% la cadrul intreg. Sunt cadre trase Nef si convertite cu CaptureNX-D, din care am dezactivat funtia de Noise reduction. Cand tragean direct JPG, se activa automat funtia de NR intern, imediat ce ajungeam la valori de peste 1.600 ISO, chiar daca era dezactivata din meniul aparatului. Tragand NEF, am putut sari peste acesta activare, anuland-o in momentul in care faceam setarile de conversie NEF-TIF.
40.000 ISO, cu subexpunere de -1 treapta, ceea ce a condus la amplificarea zgomotului din imagine:
25.600 ISO:
51.200 ISO:
Au urmat nopti dupa nopti, in care am fotografiat si filmat Time Lapse 4K
3.200 ISO:
6.400 ISO
12.800 ISO
25.600 ISO
Un capitol important in fotografia de noapte il reprezinta fotografiile cu stelele in miscare, numite Star Trails. Aici am incercat ambele variante, si cea in care trageam un singur cadru timp de 2 ore, la care aparatul mai statea 2 ore sa faca Long Time Noise Reduction, precum si varianta cu aprox 150 cadre a cate 30 sec fiecare. La prima varianta mi-a fost frica sa nu-mi moara bateria dupa 2 ore + 2 ore de expunere, mai ales ca o foloseam la sub 5 grade. Dar am constatat ca mai aveam 27% dupa expunerea totala de 4 ore.
Aceste teste le-am continuat si pe timp de zi, dar am ales perioadele de crepuscul si/sau vreme ploioasa, ceea ce facea ca valorile ISO necesare sa urce foarte mult. La fotografiile cu manzul, realizate seara, pe ploaie, am avut nevoie si de un timp foarte scurt de expunere, deoarece animalul se misca permanenent, uneori extrem de rapid
10.000 ISO:
12.800 ISO:
14.400 ISO:
25.600 ISO:
32.000 ISO:
3.200 ISO:
4.000 ISO:
5.000 ISO:
6.400 ISO:
Postez cateva cadre la 102.400 ISO, in pereche, intai cadrele intregi, cel fara NR si cel cu NR, urmate de perechea crop 100%:
crop100%:
Din punctul meu de vedere, valorile ISO folosibile variaza in functie de tipul de lumina la care am tras cadrele. Daca as fi nevoit sa trag ziua cu valori foarte mari ISO - sunt diverse situatii de acest gen, cand ai lumina slaba iar subiectul se misca rapd si necesita timpi extrem de scurti. Spre exemplu la un kingfisher sunt nevoit sa urc la 1/4.000 sec - voi putea seta 51.200 ISO doar cu mare atentie sa nu subexpun, realizand cadre folosibile comercial. Pentru figuri artistice as putea urca lejer la 200.000 ISO.
Noptile fara luna, m-ar forta sa ma limitez la 51.200 ISO, dar mai sigur ar fi pe la 25.600 ISO pentru fotografie cu scop comercial. Aici ma asteptam mai mult, dar chiar si asa, este vorba de valori extrem de mari, care chiar ma ajuta in teren.
Urmatorul capitol: teste pentru plaja dinamica a senzorului. Au fost discutii cum ca senzorul acesta, orientat spre fotografie in lumina slaba, nu va face o figura prea buna la Dinamic Range. Ei bine, eu sunt de alta parere, si dovedesc asta cu urmatoarele fotografii, realizate in conditii extreme de contralumina
Astfel incat fotografia de Peisaj devine joaca de copii
Am trecut la evaluarea comportamentului senzorului la reproducerea culorilor si detaliilor in fotografia Close up. Rosul perfect, albul perfect. Rezultatul - culori reproduse frumos, cu pasteluri si detalii excelente.
Am trecul la reproducerea diferitelor tipuri de ten, culoarea pielii fiind un subiect delicat in fotografia de portret. Am ales conditiile cele mai dificile, cu multa vegetatie ce pune mari probleme in fotografia de portret, mai ales ca am cam fotografiat mai mult pe ploaie...
Apoi am alocat cel mai mult timp testarii noului sistem de autofocus, ce vine cu 153 puncte de focus, din care 99 in cruce, si 18 puncte sensibile chiar si cu obiective ce au diafragma cea mai deschisa la valoarea de F8. Este situatia in care folositi un obiectiv cu f4 la care atasati un TC 2X, deci functionalitatea la f8 este interesanta mai mult pentru fotografii de wildlife sau de sport.
Cu ocazia acestor teste am reusit performante cu care nu ma puteam lauda inainte, anume serii de peste 3 cadre consecutive cu specii de pasari extrem, extrem de rapide, In combinatie cu teleobiectivul Nikon 300/4VR + TC 1,4x am reusit ceea ce era doar un vis pana acum, fotografierea unui Kingfisher care zbura spre mine, mentinand focusul 7 cadre consecutive! Posibil sa fie record mondial la situatia asta fotografica...
Apoi cu un Vanturel rosu in plina actiune.
(n.r.: seria completa o puteti viziona pe site-ul lui Mircea Bezergheanu)
Ceva lupte aeriene cu pasari mici si rapide
si inca o serie de 10 cadre cu o Prigorie - Bee Eater - Merops apiaster, venind spre aparat, Dupa primul cadru aproape ca am scapat subiectul din focus, dar am reincadrat rapid, iar numarul mare de puncte de focus a facut ca pasarea sa fie permanent mentinuta in zona de focalizare.
(n.r.: seria completa o puteti viziona pe blogul lui Mircea Bezergheanu)
Cred ca avem de-a face cu cel mai performant sistem de focalizare prezent pe un aparat foto la ora actuala. Afirmatia mea este sustinuta de fotografiile de mai sus.
Un element care a scapat neobservat, este funtia de ajustare automata a focusului, care va compensa abaterile obiectivelor foto si care presupunea trimiterea in service de cele mai multe ori. Este un element extrem de folositor, dar ignorat de multi. Pentru mine a venit ca o adevarata usurare, la asta chiar nu ma asteptam. De acum inainte, fotografii de genul acesta vor putea fi realizate fara teama de abateri ale sistemului de focalizare.
Sistemul de metering lucreaza foarte eficient, iar balansul de alb este realizat de cele mai multe ori foarte bine, dar mai sunt situatii in care nu veti putea realiza balansul corect decat daca o faceti manual. Reproducerea canalului de rosu nu mai pune probleme, si nici culoarea galbena parca nu se mai arde asa rapid, cum aveam in trecut. La expunere am constatat ca orice subexpunere va amplifica rapid zgomotul in imagine.
Trageti singuri concluziile. Pentru mine e limpede. O performanta buna ce face aparatul util in majoritatea cazurilor si situatiilor fotografice din teren. La valorile enorme de peste 100,000 ISO veti constata ca oricum nu veti mai putea fotografia, deoarece nu veti vedea sa incadrati si nici focusul nu-l veti purea face, deoarece va fi bezna.
Capitolul video este tot mai interesant pentru utilizatori, asa ca Nikon D5 vine cu filmare 4K, dar mai ales cu posibilitatea de a realiza time Lapse 4K direct din aparat, o functie implementata foarte bine. Trebuie sa va atentionez ca la filmarea 4K nu este folosit tot senzorul, deci am scapat de procesarea necesara pentru a elimina pixeli, acel numit binning ce distrugea detaliile, astfel ca avem filmare 4K pixel la pixel, deci va fi un crop fizic pe sensor la aprox 8 Mpix, cat reprezinta rezolutia video 4K. asta e bine pentru videografii de sport si wildlife, dar induce probleme la folosirea obiectivelor largi care vor pierde masiv din unghiul de cuprindere. La fel ca la trecerea de la FF la DX. Eu am folosit cu succes obiective DX pentru a avea focalele dorite la filmarile 4K. La filmarile FullHD obiectivele iti pastreaza caracteristicile de incadrare, iar filmarea se poate face cu 60 fps. Filmarea 4K se realizeaza cu max 30 fps, iar timpul maxim a unei scene filmate fara pauza este de 30 min, dupa ultima actualizare de firmware.
Aparatul ofera tehnologie DSLR adusa la maturitate, fiind cea mai buna alegere a fotografului de actiune, oferind un echilibru ideal intre parametrii. Doar pretul extrem de mare va face ca vanzarile sa nu fie un spectacol, asa cum se va intampla cu siguranta in cazul lui Nikon D500, fratele DX al lui D5.
Le urez actualilor si viitorilor posesori lumina buna si inspiratie. Acum nu vor mai putea da vina pe scula, iar daca vor avea insatisfactii sa se gandeasca serios la faptul ca problema lor se afla intre vizor si ceafa...
dslr, review, mircea bezergheanu, fotografii, teste, nikon, iso, pareri, ambasador nikon, d5, varf de gama
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
Review NIKKOR AF-S 200-500mm F/5.6E ED VR - de Mircea Bezergheanu, Ambasador Nikon
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot