Stafeta preluata cu succes: Nikon D750 - de Dorin Balanescu
Fotograful Dorin Balanescu a avut ocazia sa testeze recent aparatul foto DSLR FX cu ecran rabatabil, Nikon D750. Va invitam sa cititi din articolul urmator ce impresie i-a lasat acest aparat foto si sa vedeti fotografiile facute.
Fotografiile au fost realizate cu obiectivele AF Fisheye-NIKKOR 16mm f/2.8D, AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED, AF-S NIKKOR 28mm f/1.8G si AF-S NIKKOR 70-200mm f/2.8G ED VR II.
Fratilor! Dupa atata vreme de la aparitia sa pe piata, reusesc sa dramaluiesc si eu acest urmas al lui Nikon D700. Nu prea mult insa, suficient incat sa-mi fac o parere obiectiva in privinta a ceea ce ma intereseaza: plaja dinamica a noului senzor (diferit de cel al lui Nikon D610) + calitatea ISO si piatra unghiulara – calitatea si consistenta auto-focusului!
Aparatul foto il stiti deja cu totii: review-uri nenumarate si pompoase, prezentari ale Nikon Romania, basca cateva mici hibe, rezolvate cu brio pe parcursul identificarii lor astfel incat, nu va voi mai rapi timpul pretios prezentandu-va ceea ce deja se afla la specificatii pe pagina producatorului.
Va voi atrage atentia asupra catorva detalii, bune a fi puse pe tapet:
- Gripul! Gripul!! Gripul este fantastic! Perfect! Se lipeste in mana, indiferent a cui ar fi, chiar daca Nikon D750 este mult mai mic decat D700!
- De remarcat sensibilitatea butonului declansator, mai ales in modul de fotografiere in rafala. Daca la D700 trebuie apasat cu simt de raspundere pentru a porni rafala, la Nikon D750 ... doar l-ai atins si a pornit mitraliera!
- Cele doua moduri customizabile U1 si U2, mana cereasca!
- In modul de fotografiere A (prioritate de diafragma) se poate seta si utiliza rotita posterioara pentru a seta direct parametrul sensibilitatii ISO, prin bifarea optiunii Easy ISO in Custom Setings d8 iar in P (Program) si S (prioritate timp de expunere) prin utilizarea rotitei anterioare;
- Minunatul si performantul ecran articulat, de mare ajutor la fotografierea in modul Live view; in sfarsit un ecran competent!
- Materialul din jurul monturii pentru trepied (filet metalic), este dintr-un plastic dur si nu din cauciuc care ar fi aderat mai bine la placuta ce se monteaza pe capul trepiedului;
- Mi-as fi dorit sa existe in meniul aparatului posibilitatea de a alege si formatul NEF, 14 biti – necomprimat.
- Vizorul rectangular nu permite atasarea unui eye-cup gen Nikon DK-19 atat de folositor in zilele cu soare puternic.
- Lipsa unei mufe de sincronizare cu blit extern desi este de inteles dat fiind existenta pe piata a multor sisteme de radio-control, culminand cu noul sistem propus de Nikon prin ultimul blit Speedlight SB-5000.
Timp de doua saptamani, avand sprijinul Nikon Romania, reprezentata prin Dl. Mihai Olaru, am testat, in limita timpului liber, acest urmas al lui Nikon D700. Rezultatele sunt acestea:
Calitatea si consistenta auto-focalizarii
Fiind utilizator zilnic a unui Nikon D700, inca din momentul aparitiei sale, sunt destul de critic si mai putin permisiv cu orice alt tip de focalizare al unui aparat de fotografiat din aceeasi gama si nivel de performanta. Iar, dupa cum probabil bine stiti, Nikon D700 are un sistem de auto-focus criminal de bun in oricare dintre variantele sale (AF-S sau AF-C). Cu toate astea, dupa primele cadre am putut sa scot doar un Uaaau! Un mare Uaaau!
Sa le luam pe rand:
- Precizie – am obtinut claritate maxima indiferent ca am fotografiat in modul AF-S cu oricare dintre cele 51 de puncte care pot focaliza la – (minus) 3 E.V. (15 in cruce) sau AF-C (9 puncte) si fotografiere in rafala.
- Toate cele patru obiective ale mele (16 mm f/2,8 fisheye; 24-70 f/2,8 G; 28 mm f/1,8 G; 70-200 VRII G) focalizeaza perfect fara a avea nevoie nici de cel mai mic reglaj fin.
- Ergonomia cu care se face trecerea dintr-un mod de auto-focalizare intr-altul, este remarcabila!
Un ultim sfat! Vizualizati fotografiile la 100% dand click pe ele si apoi inca o data pe cea care se deschide acolo unde pointer-ul mouse-ului se transforma in lupa, pentru a o vizualiza la marimea maxima.
Ex. 1 – cadru tras cu obiectivul Nikon 70-200 VRII avand setarea AF-C, Dynamic, 9 puncte prin, si acum partea cea mai interesanta, prin doua garduri de plasa impletita, dispuse unul perpendicular pe celalalt, gaina avand capul intr-o miscare continuua:
Ex. 2 – Panning folosind un obiectiv destul de lenes comparat cu Nikon 24-70 f/2,8, si anume Nikon 28 mm f/1.8 G, un singur cadru tras, AF-C, Dynamic, 9 puncte -obiectiv atins din prima:
Ex. 3 – In intunericul padurii, o frunza atarnata de un fir de paianjen aflata in bataia vantului, Nikon 70-200 VRII, AF-C, Dynamic, 9 puncte , VR – ON:
Ex. 4 – Rafala scurta, CH – mode, Nikon 70-200 VRII, VR – OFF, AF-C, Dynamic, 9 puncte, 3 cadre focalizate din 3 trase:
… ori rafala lunga, 7 sau 8 cadre (N.r: seriile integrale le puteti viziona pe blogul lui Dorin Balanescu):
Referitor la AF-C, am observat un mic amanunt: primul cadru din rafala imi era putin afara din clar, semn ca aparatul nu reusea sa achizitioneze clarul insa, urmatoarele cadre erau perfect clare. Nu, nu era din cauza sistemului VR, era oprit! Abia dupa ce am oprit corectarea distorsiunilor obiectivului si am trecut si Active D-lighting pe OFF, a incetat problema iar AF-C a functionat fara cusur.
2. Sensibilitatea ISO
Intrebarea care tine cap de afis pe toate forumurile atunci cand este lansat un nou aparat de fotografiat: Cum sta cu ISO? De parca asta ar fi mai importanta decat focalizarea! Avand in vedere numarul de 24 de Mp inghesuiti pe senzorul full frame (FX), Sta bine, foarte bine!
Pentru acest test am fotografiat cu obiectivul Nikon 28 mm f/1,8 G, alegand Picture Control NEUTRAL cu Active-DLighting OFF; Long exposure noise reduction – OFF, High ISO Noise Reduction – OFF, format fisier NEF + Jpeg Fine si am folosit doar jpegul, neprelucrat, asa cum l-a salvat Nikon D750. Judecati privind cu atentie, textura, culorile, umbrele si detaliile!
3. In ceea ce priveste latitudinea permisa la editare in privinta corectarii expunerii, va prezint rezultatele obtinute in urma captarii unui cadru subexpus cu – (minus) 5 E.V. si apoi deschis in softul gratuit, Capture NX-D unde am refacut expunerea corecta prin setarea a + (plus) 5 E.V. in casuta Exposure compensation. Doar atat!! Cadrul din mijloc este captat avand expunerea la zero (corecta) si este folosit pentru a avea un grad de comparatie obiectiv. Ce a iesit, va las sa judecati singuri!
Urmeaza un cadru supra-expus cu 1 EV, corectat in privinta expunerii (-1 EV) si a distorsiunilor obiectivului, atat in Capture NX-D cat si in Lightroom. Dupa cum se poate observa, softul proprietar Nikon, reproduce mult mai bine culorile in urma editarii castigand un al doilea punct fata de Adobe Lightroom 5.7 si in privinta corectarii distorsiunilor obiectivului:
… corectarea distorsiunilor de catre Adobe Lightroom 5.7 ..
… si de catre Nikon Capture NX – D
Cum se traduce asta in practica? Cam asa!
… iar mai relevant, asa:
Ei! Cum va pare? Se descurca si te scuteste de tehnica HDR ori de filtre graduale gen Lee ori Cokin? Parerea mea, avand in vedere ca le-am aplicat o editare simplista, este ca se descurca minunat.
Dupa cele doua saptamani petrecute in compania lui Nikon D750, recunosc cu rusine ca batranul D700, desi are piedestalul sau cucerit pe buna dreptate, nu prea ma mai satisface chiar daca sistemul AF, noise-ul redus si culorile sunt extraordinare cu atat mai mult cu cat negrul ramane negru in anumite conditii de fotogarfiere si editare, iar umbrele au culoare naturala. Pur si simplu, urmasul D750 este altceva, castigand detasat cu ajutorul rezolutiei duble, a noului sistem de auto-focalizare (ceva de genul „punct ochit – punct lovit”) si cu dynamic range-ul fenomenal exprimat prin marea latitudine de expunere si plaja foarte permisiva asupra interventiilor ulterioare in procesul de developare digitala si toate acestea, datorita senzorului de 24 de megapixeli si procesorului Expeed 4.
Asa cum am prevazut inca din momentul aparitiei sale, Nikon D750 este aparatul perfect pentru fotografia de eveniment si arhitectura, unul foarte bun pentru fotografia de peisaj si foarte rezonabil, extrem de rezonabil pentru sport prin focusul de exceptie in lumina scazuta si rafala de 6,5 cadre pe secunda. Un aparat viabil pentru multi ani de acum incolo, rezolutia de 24 mp fiind suficienta chiar si pentru cei care printeaza la dimensiuni mari.
In concluzie, l-am trecut pe lista de cumparaturi!
Mai multe fotografii si informatii puteti citi pe blogul lui Dorin Balanescu
review, nikkor, testare, fotografii, fisheye, obiective, impresii, nikon, d750, dorin balanescu, 16mm f/2.8d, 24-70mm f/2.8g, 28mm f/1.8g, 70-200mm f/2.8g ed vr ii
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot
citeste tot